De același autor
Mai are rost o noua provocare la o dezbatere cu privire la natura, ideologia si soarta liberalismului romanesc? Evidenta este descurajanta. Pe de o parte avem un grup de publicisti si intelectuali care in nenumarate randuri au pus in discutie aceasta tema, afirmand ca liberalismul romanesc este o eticheta goala de continut si o intreprindere falimentara politic. Ei au cerut in mod repetat auto-desemnatilor reprezentanti ai acestui curent doctrinar si politic in spatiul public romanesc sa raspunda provocarii date de acest diagnostic. Pe de alta parte, avem un grup de publicisti, politicieni si intelectuali cu veleitati liberale ce par incapabili de a articula vreun argument doctrinar coerent sau de a se angaja intr-o dezbatere reala cu primul grup. Cum in Romania, ca peste tot in lume, nu programele partidelor, ci doar dezbaterea publica deschisa poate aduce clarificari si elaborari reale in chestiunile doctrinare, celor ce cred ca spiritul liberalismului clasic trebuie mentinut viu in cultura politica romaneasca nu le ramane decat sa afirme si reafirme in varii forme si contexte argumentele si principiile acestuia. Speranta fiind ca, mentinand in atentia publica idealul acestor argumente si principii, poate, cu putin noroc, acestea isi vor gasi intr-o zi si calea prin care sa prinda radacini in Romania.
Fapt este ca, in Romania, insasi notiunea de liberalism a ajuns sa fie distorsionata pana la anihilare. Azi, printr-o combinatie de manipulare, incultura politica si influenta subliminala a reziduurilor gandirii marxiste, liberalismul a ajuns sa fie vazut si promovat ca o ideologie a capitalistilor, a banului, a marilor acumulari de avere, a unor " oameni mai fini, mai alesi, mai cu staif", a grupurilor si claselor avute. Or, privind in istorie catre esenta idealurilor acestui mare curent intelectual si politic, descoperim ca nimic nu poate fi mai fals. Mai intai, daca mai e nevoie sa o spunem, liberalismul clasic este mai mult decat orice individualist si propovaduieste atat egalitatea in fata legii, cat si egalitatea sanselor. Dar, in masura in care reflecta sau vizeaza o clasa sociala, aceasta este cu precadere clasa de mijloc. Nu elitele, nu "capitalul" sau "capitalistii", nu un grup social anume. Dorinta sau profetia liberalismului este ca, in timp, clasa de mijloc va creste pana la a deveni aproape co-extensiva cu intreaga societate. Dar cel mai interesant este ca, in masura in care problema "marilor capitalisti" si "marilor averi" este adresata de liberalismul clasic, aceasta nu are loc in termenii cei mai cordiali..jpg)
O astfel de afirmatie este o surpriza pentru cei care traiesc sau propaga mitul unui liberalism anexat "marelui capital" si esentialmente elitist. Iata de ce ea cere precizari si elaborari. Pentru a preintampina orice suspiciune, sa folosim in acest exercitiu argumentele cuiva care se afla pe lista celor suspectati in mod automat de a avea o pozitie contrara afirmatiei in cauza: un liberal clasic, laissez-faire, de secol XIX din America, din perioada asa numitului "capitalism salbatec": William Graham Sumner. Vorbim deci de unul dintre doctrinarii celei mai odioase forme de liberalism pentru stanga moderna, "darwinismul social", de ceea ce adversarii pietei libere si capitalismului considera a fi forma ultima a ideologiei aservite capitalului si capitalistilor. Sa vedem deci ce spune Sumner.
Liberalism si plutocratie
Pentru cei care si citesc liberalism clasic inainte de a-l imbratisa sau condamna, nu este nici o surpriza: liberalismul clasic, in frunte cu "darwinistul social" Sumner, s-a distantat categoric de ceea ce doctrinarii liberali numeau "plutocratie". Plutocratia, spuneau ei, este formula politica in care marile averi controleaza statul si societatea. Pentru liberalii clasici, aparitia plutocratiei in secolul XIX, odata cu dezvoltarea capitalismului, inseamna o noua amenintare la adresa libertatii. Si in trecut, argumentau ei, au mai fost societati si state in care s-au creat si existau mari acumulari de averi. Dar Revolutia Industriala si capitalismul pietei libere au creat o concentrare de avutie fara precedent istoric in mainile unei minoritati. Atat timp cat aceasta minoritate, capitalistii, se rezuma la activitati economice pure, totul este in regula. Cand insa intervin inserandu-se in jocul politic si procesele statale, lucrurile se schimba: ei se transforma in plutocrati.
Prin logica ei intrinseca, plutocratia tinde sa ia locul vechii ierarhii sociale, bazata pe privilegii, nobilime si statut social. Or, aceasta nu poate fi de bun augur in ochii liberalismului clasic. In trecut, spun liberalii, clasa de mijloc s-a confruntat cu nobilii feudali si regalitatea, si in acesta lupta a inventat si forjat institutiile ce definesc si apara libertatile personale si drepturile individuale in fata puterii capetelor incoronate, aristocratiei si a clerului. In lumea moderna insa, "marile averi" devin o forta in sine si au tendinta de a dori sa controleze puterea in stat. Nu este nici un motiv ca "marile averi" sa nu fie potential la fel de insolente, mioape si periculoase precum aristocratia de mai ieri. Plutocratii incearca sa faca pur si simplu ceea ce nobilimea, clerul sau generalii au incercat in trecut: sa controleze puterea in stat si prin asta sa incalce in propriul avantaj drepturile celorlalti membri ai societatii. Capitalistii plutocrati nu trebuie insa demonizati, spun liberalii. Ca si in alte cazuri din istorie, si in cazul acestora ne aflam in fata aceluiasi vechi adversar: slabiciunea umana in fata tentatiilor puterii, impulsul de a domina, instinctele primare incurajate de lipsa tariei de caracter. Ca orice putere, pentru a nu deveni arbitrara, si puterea "marelui capital" trebuie sa fie tinuta in frau pe cai constitutionale, institutionale si reglementari juridice.
Capitalism, democratie si pericolul plutocratic
Un plutocrat, spune Sumner, este cineva care, controland un capital impresionant, il orienteaza in primul rand nu catre economic, ci catre politic. In loc de a folosi acel capital doar pe piata libera concurand cinstit si creand produse si servicii, el opereaza politic, impunandu-se pietei prin manipularea legislatiei si reglementarilor, prin combinatii ce implica si folosesc statul, prin crearea de monopoluri artificiale, prin obtinerea de privilegii fiscale si legislative. In loc de a se preocupa cu prioritate de angajarea cat mai productiva a muncitorilor, prioritar in linia sa de activitate este mobilizarea lobistilor si a influentei politice. Firmele si industriile pe care le creaza sunt astfel hibrizi: pe jumatate politice, pe jumatate economice. Plutocratul este astfel un pseudo-capitalist, creatorul unor organizatii mutante in contextul unei ordini liberale a economiei de piata. El speculeaza slabiciunile economiei capitaliste si ale sistemului democratic, folosindu-si inteligenta si initiativa nu spre a perfectiona procesele de productie ori a crea produse noi sau mai ieftine, ci pentru a dezvolta retele de influenta, sisteme de lobby si a institutionaliza puterea sa politica sub pretextul si mantia activitatii economice. Din pacate, comenteaza Sumner, sistemul democratic capitalist ii ofera un spatiu excelent si foarte profitabil pentru a desfasura astfel de operatii.
Noul pericol reprezentat de plutocratie, argumentau liberalii clasici precum Sumner, nu poate fi contracarat decat prin vechile metode: institutii, reglementari si jurisprudenta. Iata cum vechea problema a apararii libertatii si drepturilor individului revine in actualitate. De fapt, liberalismul insusi este un efort istoric continuu de a rezolva aceeasi problema in zeci de forme, pentru ca odata rezolvata intr-un avatar, problema reapare in altul. Cunoscutele structuri si garantii institutionale si constitutionale ale statului liberal democratic modern au fost imaginate si forjate in lupta clasei de mijloc impotriva nobilimii si regalitatii. In noile conditii, aceste structuri trebuie regandite. De data aceasta, pentru a scoate plutocratii si agentii lor din sfera politicului, a controla puterea marilor averi si a le obliga la o conduita responsabila. Caci fara existenta unor astfel de institutii functionale, nici o forma de putere (inclusiv cea plutocratica) nu este compatibila cu libertatea individului.
Ca o paranteza, trebuie notat ca asa se si explica opozitia profunda pe care liberalii clasici o au fata de interventia statului in economie. Pentru a feri societatea de tentatia plutocratica, este in interesul public ca relatia dintre stat si economie sa fie redusa la maxim. Mai mult, atat timp cat exista o legatura stransa intre stat si economie, si statul isi creaza canale de interventie, fiecare agent economic este tentat sau chiar fortat ca intr-o anumita masura sa incerce sa faca apel la metode plutocratice. Este adevarat ca nu exista si nu vom avea niciodata un stat liberal pur, pentru ca interfata dintre stat si economie este inevitabila, iar ea creaza tot felul de excrescente plutocratice sau interventioniste. Dar putem incerca sa ne apropiem cat mai mult de acest ideal. Asa ca, pentru a reduce pericolul, este necesar ca functiile statului sa fie reduse, birocratia redusa, impozitarea redusa etc. Altfel spus, magnitudinea si cuprinderea statului sa fie cat mai restranse: pe scurt, "statul minimal".
Impostura liberalismului autohton
Privind inapoi catre liberalismul clasic, intelegem acum paradoxul si ironia situatiei de azi, cand acesta a ajuns sa fie prezentat drept aparatorul natural si servantul "marilor averi", al intereselor "capitalului" si, mai grav, al unor pseudo-capitalisti cu ambitii plutocratice. Acum vedem de ce discursul si practica asa numitului "liberalism" autohton cu pretentii "istorice" ne insulta atat de tare inteligenta si bun-simtul. Avem impinsa in fata, in numele liberalismului, o imensa impostura: o masina plutocratica, cu un aparat imens de lobisti, functionari publici si politicieni, cu propriul departament de propaganda, cu propria agenda transnationala, si care practic a colonizat aparatul de guvernare si discursul public. Cu adevarat remarcabila este insa existenta partidului plutocratic pur, o extensie politica a masinii plutocratice, un partid ce sub eticheta de "liberal", dupa epurari repetate a ramas sa fie populat doar de cei ce accepta fara rezerve si probleme de constiinta sa functioneze ca instrumente ale plutocratiei.
Dar dincolo de actualul episod romanesc de abuz al numelui si spiritului liberalismului, ramane problema reala: cea a principiilor profunde ale liberalismului clasic. Caci liberalismul romanesc nu va putea fi regenerat si acest episod nu va putea fi depasit decat daca aceste principii raman cumva vii in cultura politica a tarii. Deci: pe cine vizeaza principiile liberalismului clasic? Cui se adreseaza el? Asa cum am vazut, acesta este departe de a fi un avocat sau agent al plutocratilor si marilor capitalisti.
Liberalismul omului de rand
In numele cui, mai precis, vorbeste liberalismul clasic? Raspunsul este intuitiv simplu, dar poate parea iarasi surprinzator unora: in numele oamenilor obisnuiti, in numele "clasei de mijloc". Liberalismul clasic nu are desigur nimic impotriva acumularilor de avere, a marilor capitaluri, atata timp cat acestea sunt rezultatul eforturilor oneste si creativitatii indivizilor si cat acestea nu sucumba tentatiei plutocratice. Dar alfa si omega sa sunt oamenii de rand. Nu "saracul", nu "bogatul", ci simplul cetatean. Probabil cea mai elocventa prezentare a crezului liberal-clasic in aceasta privinta este cea data de tema "cetateanului uitat, a omului mereu trecut cu vederea". Ca sa intelegem aceasta tema, sa ne reintoarcem la scrierile lui Sumner.
Discutia pleaca de la problema interventiei statului in economie si societate. Fie ca este facuta in scopuri plutocratice, fie in scopuri umanitar-sociale, logica interventiei redistributive este aceeasi: "A si B - parlamentari, ministri, activisti politici, plutocrati, filantropi etc, - se pun de acord si decid ce trebuie sa faca C pentru D". Motivul si sarcina nu conteaza: fie ca este vorba de subventii, de ajutor social, de iertarea de datorii, de tratament preferential etc., logica este aceeasi. D este sustinut prin mecanismele statului pentru ca asa vor A si B (la care se adauga uneori si D). Problema cu astfel de scheme este ca ele depind de C. Acesta este cel ce fie le va finanta, fie va trebui sa-si ajusteze comportamentul si viata in functie de ele. Iar problema este ca C nu este consultat si cateodata habar nu are despre intelegerea dintre A si B. Preferintele, ideile, interesele lui C, precum si efectele ultime asupra lui si implicit comunitatii din care el este parte sunt cu totul trecute cu vederea. C este asa numitul "cetatean uitat, omul mereu trecut cu vederea". Cetateanul mereu uitat, spune Sumner, "este un om simplu, muncitor, ce nu are alt plan decat a-si castiga existenta prin munca cinstita. il trecem mereu cu vederea pentru ca este independent, modest, si nu are pretentia la nici un favor. Nu este «sarac» si «neajutorat» si deci existenta sa nu starneste emotiile sau sentimentele caritabile. El este platitorul de taxe, omul ale carui eforturi tin in spate plutocratii si asistatii social deopotriva, si tot ce vrea el este sa fie lasat sa-si vada de viata… Ne scapa mereu din atentie pentru ca nu se agita si nu are nimic de pretins, dar cu totii ar trebui sa stim ca acesta este omul la care ar trebui sa ne gandim inainte de toate, cel pe care ar trebui sa-l aparam inainte de orice in fata presiunii la care este supus pe de o parte de plutocratie si pe de alta parte de institutionalizarea prin stat a redistributiei catre oricine si orice A si B cred de cuviinta".
Identitatea liberala
Privind in istorie catre esenta idealurilor liberalismului clasic, descoperim ca acesta, departe de a se fi afirmat ca o doctrina a elitelor capitaliste, s-a dorit expresia afirmarii intereselor cele mai elementare ale "oamenilor obisnuiti". O doctrina ce glorifica efortul productiv si initiativa individului si doreste inavutirea tuturor membrilor societatii fara folosirea statului sau a puterii politice ca parghie economica. O doctrina a independentei, autonomiei si a tariei de caracter in fata tentatiilor puterii. Acum putem sa intelegem magnitudinea pervertirii contemporane a termenilor liberalismului clasic. Am ajuns azi sa vorbim despre liberalism fie ca expresia doctrinara a plutocratiei, fie ca institutionalizarea redistributiei prin intermediul statului catre minoritati, saraci, oligarhi neajutorati si toti ceilalti care, dintr-un motiv sau altul, se aliniaza la usa statului pentru a cere privilegii, drepturi, ajutoare sau favoruri. Iar nota de plata, azi ca intotdeauna - de la stergerea de datorii catre stat la programe sociale si de la scutiri de impozite la subventii si ajutoare - ramane sa fie platita tot de catre acelasi "cetatean uitat".
In Romania, masluirea identitatii liberalismului, ajuns sa fie prezentat fara nici o retinere ca o ideologie a banului, a unor "oameni mai cu staif", a grupurilor si claselor avute sau, mai rau, a unei federatii de clanuri oligarhice cu geometrii si filiatii greu determinabile, a atins proportiile unei imense fraude intelectuale. Nimeni nu neaga ca aceste grupuri si averi au dreptul la propria doctrina si reprezentare politica. Dezirabil ar fi insa ca intelectualii, publicistii si politicienii ce perpetueaza aceasta confuzie identitara sa aiba onestiatea ca, angajandu-se intr-o dezbatere publica, sa-si prezinte punctul de vedere si fie sa apere acapararea termenului de liberalism pentru practicile si atasamentele lor, fie sa renunte la practica folosirii acestui termen pentru a se autoidentifica. Astfel ar aduce in mod sigur una dintre putinele lor contributii utile la discursul public romanesc: clarificarea o data pentru totdeauna a ceea ce este liberal si ce nu in viata publica romaneasca.
