De același autor
In mod surprinzator pentru cei ce cred in relativa lipsa de interes a americanilor pentru evenimente ce le depasesc orizontul de interes imediat, demersul condamnarii oficiale a comunismului in Romania nu a trecut cu totul neobservat in fluxurile mass-media americane si in cercurile din Washington. O scurta privire asupra impactului acestor ecouri ne ofera, in acelasi timp, si un prilej de a evalua modul in care principalele forte politice romanesti si-au stabilit prezenta si se pozitioneaza in Washington, capitala geopolitica a lunii.
Informatia privind evenimentul din Parlamentul Romaniei a reprezentat inainte de orice o reintarire a trendului pozitiv in modul in care Romania a inceput sa fie perceputa in SUA. Pentru un ciclu de presa, Romania a aparut din nou in comentariile mass-media si chiar pe primele pagini ale marilor publicatii citite de clasa politica americana. Si din nou a aparut ca promotoare a unui demers considerat laudabil. Este un demers care, desi din punct de vedere al realpolitik-ului nu inseamna prea mult, din punct de vedere al politicii simbolice inseamna enorm, iar acest lucru nu a scapat nesesizat. Nu vorbim aici despre publicul larg - desi este de banuit ca acesta, mai ales cel din zona de centru-dreapta, traditional anticomunist, a primit informatia cu satisfactie -, ci vorbim despre formatorii de opinie, despre clasa politica si, evident, despre aparatul administrativ-birocratic transpartinic, care reprezinta, de fapt, nucleul dur al Washingtonului. Iar aceasta capacitate de a pune chiar si numai pentru un moment pe harta lor mentala, asaltata de atatea probleme si subiecte, tema Romaniei intr-o lumina asa de favorabila nu este deloc o realizare de neglijat.
Evident ca se putea face mai mult. Eforturile de mediatizare, sustinerea publica si de network si, in general, actiunile de valorificare a tuturor implicatiilor decurgand din oportunitatea unica generata de evenimentul condamnarii oficiale a comunismului intr-o tara est-europeana nu au fost nici pe departe optime. Poate, daca profesorul Tismaneanu, in loc sa fie hartuit non-stop, ar fi fost lasat sa lucreze mai mult la promovarea internationala a initiativei prezidentiale, s-ar fi marcat mai mult si in acest plan. De asemenea, nu a ajutat nici faptul ca prezenta romaneasca in Washington si in SUA, in general, desi imbunatatita in ultima vreme, plateste inca pretul inertiei a zeci de ani de incompetenta diplomatica si primitivism ideologic si intelectual. Romania nu are inca un network functional in zona academica, a formatorilor de opinie publica si a institutiilor ideologice si de politica intelectuala din America. Evident ca existenta unui asemenea network informal ar fi ajutat. Iar in cazul de fata, si anume acela concret al demersului condamnarii comunismului, am avut un test ce a pus din nou in lumina aceasta lacuna mai veche a diplomatiei publice romanesti. Totusi, contrafactualele de mai sus, ce vizeaza spatiul perfectibilului, nu trebuie sa umbreasca succesul actual. Pana la urma, ceea ce conteaza este ca Raportul Tismaneanu si condamnarea oficiala a comunismului de catre presedintele tarii au facut sa se vorbeasca despre Romania si, mai ales, sa se vorbeasca de bine.
Daca imaginea Romaniei a fost principalul castigator al momentului, cel de-al doilea mare castigator a fost presedintele Romaniei. Bucurandu-se deja de o apreciere speciala nu numai in cercurile Administratiei, dar si in zona establishment-ului transpartinic al Departamentului de Stat si al institutiilor de aparare si securitate, presedintele Romaniei a surprins din nou placut, consolidandu-si in fapt capitalul de credibilitate deja acumulat in ultimii doi ani. Se poate vedea deja cum, punct cu punct, pas cu pas, din mica surpriza in mica surpriza, Traian Basescu reuseste sa dobandeasca in Washington o aura pozitiva asociata cu coerenta, consecventa si, mai ales, capacitatea de leadership politic. Pe scurt, imaginea cuiva ce poate fi credibil si respectabil ca aliat strategic.
Intre Presedintie si PSD
Toate cele de mai sus formeaza un cadru in care pot fi percepute mai clar rezonantele si extensiile washingtoniene ale bataliei politice interne de la Bucuresti. Pe scurt, situatia prezentei fortelor politice romanesti in Washington este de o simplitate dezarmanta: actualmente, in afara de prestatia prezidentiala, doar o singura forta politica mai mentine o prezenta reala si functionala pe harta mentala a establishment-ului american - PSD. Dincolo de aceaste doua forte, celelalte entitati politice romanesti stralucesc prin absenta. Despre PD este greu de spus ceva, el practic neinregistrandu-se pe radar. Aceeasi logica se aplica tuturor celorlalte partide altele decat PSD. Cu PNL lucrurile sunt putin mai complicate. Din motive greu de inteles, initiatorii deciziei de retragere a trupelor din Irak se asteptau sa fie imbratisati de opozitia democrata americana. Realitatea arata insa cu totul altfel, sistemul politic american si mai ales politica externa americana nefunctionand pe baza unor astfel de reciprocitati naive. Asa ca PNL-istii nu numai ca au pierdut increderea si respectul Administratiei republicane, nu numai ca sunt cu totul marginalizati de catre establishment-ul de securitate, dar nici macar nu par a avea sanse de a fi acceptati de catre democrati ca parteneri credibili de dialog. Pe scurt, se pare ca, printr-o singura mutare, liberalii au reusit sa se autoanihileze ca prezenta relevanta in Washington. Iata de ce esecurile recente ale emisarilor premierului nu reflecta atat de mult capacitatile sau performanta acestora, ci mai degraba sarcina ingrata si pozitia imposibila in care au fost pusi. Pe scurt, ei nu puteau aduce mai mult decat au adus in urma misiunilor lor. Nu puteau face imposibilul. Realitatea este ca a fi asociat in momentul de fata cu liberalii romani si a dori in acelasi timp sa fii credibil, respectat si functional pe relatia cu Washingtonul este o contradictie in termeni. Iar pentru un partid ce se vrea o forta politica majora, intr-o tara membra NATO angajata intr-un partenariat strategic special cu Statele Unite, incapacitatea de a avea o relatie functionala cu Washingtonul creeaza o problema ce ar trebui sa dea serios de gandit..jpg)
Daca, pana in noiembrie, mai puteau exista semne de intrebare, acum este clar ca personajele si demersurile asociate azi cu numele PNL au afectat profund credibilitatea si marja de manevra a acestui partid la Washington. Astfel, s-a vazut cum castigarea alegerilor parlamentare de catre democrati, in noiembrie, nu a adus nimic pentru pretinsele lor rude de centru-stanga din Romania. Si nu este de mirare: locul de partener de stanga din Romania este deja ocupat la Washington de catre PSD. Eroarea a fost deci dubla. Pe de o parte, PNL-istii si-au imaginat ca pot castiga un parteneriat cu partidul liberal american printr-o miscare profund antiamericana, uitand ca, daca liberalii de stanga din lume isi pot permite sa adopte si sa aplaude pozitii antiamericane, stanga liberala americana nu are aceasta optiune. Aceasta cu atat mai mult cu cat situatia ei este destul de precara, succesul din alegerile recente fiind doar unul de rutina si departe de a fi decisiv. Pe de alta parte, PNL-istii si-au inchipuit si ca pot face o rasucire cu 180 de grade - precum PSD relativ la Kosovo - cand, in opozitie, acest partid a jucat cartea antiamericana pentru ca, odata ajuns la putere, sa devina partener proamerican ireprosabil. Dar liberalii au scapat din vedere un lucru esential: ca ei nu sunt PSD. In cazul PSD, era vorba de istoria unei prezente constante a oamenilor acestui partid in Washington. O relativa familiaritate cu terenul si o serie de legaturi personale intre personaje de la varful PSD si elemente-cheie ale sferelor puterii de la Washington au asigurat continuitatea comunicarii, indiferent de fluctuatiile liniei politice interne adoptate intr-un moment sau altul de social-democratii romani. Legaturile subterane cu establishment-ul de securitate american, care aveau in unele cazuri radacini adanci, pre-1989, nu au incetat niciodata. In plus, PSD beneficia si de credibilitatea data de forta unei entitati politice cu adevarat majore care castigase alegerile sau se pregatea sa le castige. Nimic din toate acestea nu se poate aplica in cazul PNL. In fapt, tot mai multi vad in acest partid o entitate politica pentru care cea mai fericita perspectiva pare sa fie acum nu castigarea de alegeri, ci supravietuirea deasupra pragului electoral. Pe scurt, nu ceva in care te poti simti incurajat sa investesti.
In aceste conditii, imaginea liberalilor romani ce bat la usa democratilor americani asteptand sa fie premiati pentru ca ei sunt autorii unei initiative de retragere a trupelor romane din Irak ar fi comica, daca n-ar fi trista. Sigur ca este imaginabil ca, la un moment dat, cineva din Washington sa faca un gest formal de curtoazie in directia PNL-ista. Dar aceast scenariu pare acum destul de improbabil, iar odata cu pierderea puterii, soarta PNL ca partid cu veleitati transatlantice va fi pecetluita fara drept de apel. In plus, nu trebuie uitat ca demersurile washingtoniene ale PNL se vor lovi de blocaje alimentate chiar de la Bucuresti. Este usor de inteles de ce PSD nu are interesul sa lase un nou jucator sa intre pe teritoriul sau, teritoriu pe care, desi l-a ocupat de multa vreme, abia acum urmeaza sa si-l consolideze cu o imagine noua, de partid modern si rupt de trecut. In mod similar, Traian Basescu are toate motivele sa-si doreasca consolidarea pozitiei, sa monopolizeze pentru aliatii sai culoarul reprezentarii fortelor de centru-dreapta romanesti si sa elimine elementele campaniei negative purtate la adresa sa de liberali si aliatii lor in Washington, pe modelul celei desfasurate la Bruxelles. Este de presupus ca intentia sa este de a se putea prezenta curand la Washington si in lume nu doar ca un "one man show" - sustinut in tara sa doar de o factiune a dreptei aflata intr-o coalitie volatila, fapt ce il obliga sa guverneze prin apel direct la mase -, ci ca liderul unei mari forte politice unite si stabile, cu o reprezentare solida in forurile europene si actionand coerent si coordonat acolo. Altfel spus, ca un adevarat lider de dreapta european, avand in spate un dispozitiv politic complet, unitar si matur, functional atat in tara, cat si in UE, fapt ce l-ar pune, pastrând proportiile, relativ pe acelasi plan cu lideri europeni, precum David Cameron sau Angela Merkel, sau internationali, precum John Howard sau Shinzo Abe. Pe scurt, potentialele culoare vizate de liberali par deja ocupate. Mai mult, este improbabil ca, in loc sa profite de erorile liberale si sa-i elimine definitiv din peisaj, ocupantii acestor culoare politice vor sta cu mainile in san asteptand ca PNL sa lucreze impotriva lor, pozitionandu-se in asteptarea unui moment prielnic pentru a le lua locul.
Un castig pentru Romania
Pe scurt, actualmente, prezenta politica romaneasca in Washington ramane sa fie impartita intre PSD si Presedintie, iar parteneriatul strategic romano-american sa se dezvolte in continuare pe aceasta dubla directie. In mod similar, competitia de pozitionare in Washington intre fortele politice romanesti ramane sa se desfasoare deocamdata intre acesti doi vectori. Acesta fiind contextul, vedem mai clar acum de ce a fost inevitabil ca procesul de condamnare a comunismului si incidentele legate de aceasta sa fie vazute in Washington si prin aceasta prisma. Iar, in aceasta privinta, evenimentele nu au adus de fapt nici un element nou, ele nefacand altceva decat sa intareasca perceptii si idei deja formate: irelevanta PNL, ambiguitatea PSD si capacitatea de initiativa si leadership a presedintelui. Privite astfel, ele par intr-adevar ca au insemnat un castig pentru Presedintie. Dar cel mai bun lucru rezultat din toate cele de mai sus este ca, de data aceasta, din competitia intre actorii politici cea mai castigata a iesit Romania care, din nou, reuseste sa puncteze pozitiv in arena internationala.
