Proiectul Roşia Montană

În evaluarea mai exactă a situaţiei generate de contractul încheiat de statul român pentru exploatarea zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană ar trebui să se ţină seama de tendinţele actuale privind problemele unei dezvoltări economice sustenabile.

Dumitru Smaranda 05.06.2012

De același autor

În evaluarea mai exactă a situaţiei generate de contractul încheiat de statul român pentru exploatarea zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană ar trebui să se ţină seama de tendinţele actuale privind problemele unei dezvoltări economice sustenabile.

În anul 1987 a fost publicat un raport in­ternaţional sub numele Viitorul nostru comun, elaborat de Comisia ONU pentru mediu şi dezvoltare, supranumit şi Ra­portul Brundtland, după numele pre­şe­dintei comisiei, d-na Gro Brundtland, fos­tă prim-ministru a Norvegiei, şi prin care a fost consacrat la nivel internaţional con­ceptul de dezvoltare durabilă. Dezvoltarea durabilă reprezintă, conform Raportului Brundtland, acea dezvoltare care co­res­pun­de necesităţilor prezentului, fără a com­promite posibilitatea generaţiilor vii­toare de a şi le satisface pe ale lor. În le­gătură cu conceptul de dezvoltare durabilă a fost definit un alt concept, cel de eco­dezvoltare, care implică o redefinire a strategiilor de dezvoltare socio-economică în concordanţă cu principiile ecologice ale dezvoltării durabile. Ecodezvoltarea re­prezintă o activitate complexă, care nu are în vedere exclusiv dezvoltarea eco­nomică propriu-zisă în raport cu mediul natural înconjurător, ci întreaga dez­vol­tare a societăţii omeneşti (civilizaţie, cul­tură, aspecte sociale etc.). Ecodezvoltarea încearcă să propună o reconciliere a omu­lui cu natura, respectarea legilor naturii în activitatea social-economică.

Cerinţele minime pentru o dez­voltare durabilă, majoritatea aces­tora de aplicat şi în eva­luarea proiectului de la Roşia Montană, solicită să se asigure redimensionarea necesară a creşterii eco­nomice, având în vedere o mai echitabilă distribuţie a resurselor şi accentuându-se laturile calitative ale producţiei, în raport cu cele cantitative; eliminarea sărăciei, în condiţiile satisfacerii nevoilor esenţiale pentru locuri de muncă, hrană, energie, apă, locuinţă şi sănătate; asigurarea creş­terii populaţiei la un nivel acceptabil (creştere demografică controlată); con­ser­varea şi sporirea resurselor naturale, păs­trarea diversitaţii ecosistemelor, supra­vegherea impactului activităţilor eco­no­mice asupra mediului; reorientarea teh­nologiilor şi punerea sub control a ris­curilor, inclusiv ale celor de mediu; des­centralizarea formelor de guvernare şi administrare, asigurând creşterea gradului de participare la luarea deciziilor a co­munităţilor locale; coroborarea deciziilor privind mediul şi dezvoltarea pe plan na­ţional şi internaţional.

În evaluarea proiectului de la Roşia Mon­tană, sub influenţa presei, care a con­siderat mai spectaculoasă folosirea cia­nurilor în tehnologia de extracţie a aurului din minereurile prelucrate, au fost ig­norate sau mai puţin discutate alte riscuri mai importante, care pot să apară la pu­nerea în practică a proiectului. Mai uşor de combătut acest aspect, cel al folosirii cianurii în tehnologia de extracţie, Roşia Montană Gold Company, RMGC, a fa­vorizat această înclinaţie a presei de con­centrare doar spre acestă latură a pro­iectului. Procedeul tehnologic de extracţie a aurului cu cianură este utilizat şi de alte companii cu activităţi similare, este un procedeu uzual şi există posibilitatea şti­inţifică şi tehnică, chiar dacă poate cos­tisitoare sub aspect economic, de dis­trugere / eliminare a cianurilor evacuate din proces şi reducerea concentraţiei acestora în emisii la nivelul normelor de control. De altfel, proiectul propus pentru Roşia Montană prevede controlul con­cen­traţiei cianurilor în apa evacuată în iazul / batalul de decantare.

Există aspecte ale impactului proiectului, impact social-economic şi de mediu, ca şi de riscuri asociate, care, sub presiunea problemei cianurilor, au fost mai puţin discutate. Printre acestea ar fi: a) riscul declarării pe parcursul derulării pro­iec­tului a insolvenţei voluntare sau obligate a firmei RMGC, dezastrul rămas în zonă urmând a fi suportat şi gestionat de statul român pe seama banilor din bugetul pu­blic, deci pe banii noştri, ai populaţiei ţă­rii; b) impactul dezastruos asupra pe­isajului zonei, prin decopertarea a 4 munţi şi construirea unui imens iaz de decantare cu un baraj înalt de 186 m, realizat doar din steril compactat; c) distrugerea de­finitivă a site-ului istoric care cuprinde o evoluţie bimilenară a mineritului în zonă; d) riscul ca, în condiţiile în care, odată cu apariţia aspectelor de modificare a climei şi pe teritoriul României, respectiv apa­riţia unor fenomene meteorologice deo­sebite, cu ploi însoţite de cantităţi foarte mari de apă, să determine instabilitatea barajului menţionat mai sus, să producă distrugerea parţială sau totală a acestuia, iar viitura de noroi să distrugă localităţile din aval, iar impurificare apelor de su­prafaţă cu cianuri să fie transferată şi transfrontieră vecinilor noştri. Hazardurile de mediu fac probabil un astfel de risc, nu prea vechiul accident de la construcţia hidrotehnică similară de la Baia Mare putând fi o confirmare. De altfel, acest risc urmează a fi gestionat ulterior, după finalizarea proiectului, odată cu ges­ti­o­narea de către statul român a iazului de decantare rămas ca zestre, pe seama ba­nilor din bugetul public (chiar dacă pro­iectul propune alocarea unor sume im­probabile la formarea unui fond de în­treţinere ulterioară, care oricum nu vor acoperi costurile cu întreţinerea pe o pe­rioadă nedeterminată a iazului de de­can­tare); e) riscul generat de prezenţa me­talelor grele în fluxurile de ape evacuate în iazul de decantare, inclusiv de im­pu­rificare a resurselor de ape subterane din zonă.

Dezastrul de mediu de la ex­ploatarea de cupru de la Roşia Poieni, aşa cum arată acesta în momentul încercării de con­cesionare / privatizare, ca şi accidentul menţionat de la Baia Mare pot reprezenta şi ele premise în analiza pro­iectului de la Roşia Montană. În raport cu consecinţele acestui proiect pe termen lung / foarte lung, promisiunea creării unor locuri de muncă pentru localnici, de altfel, pentru o perioadă scurtă de 15-16 ani, apare ca derizorie, în fond cinică.

Nu orice proiect propus trebuie transpus imediat şi în practică, nu toate resursele existente trebuie consumate la un mo­ment dat, adică acum. În acord cu prin­cipiul dezvoltării durabile, la care şi Ro­mânia a aderat, zăcămintele aurifere de la Roşia Montană ar trebui lăsate în seama generaţiilor viitoare ale nepoţilor şi stră­nepoţilor noştri, trebuie să le lăsăm şi lor ceva drept moştenire, poate ei vor des­coperi alte tehnologii de extracţie mai puţin agresive faţă de mediu, cu impact şi riscuri de mediu mai reduse decât cele generate de actualul proiect al RMGC.

În raport cu posibilele consecinţe pe care le poate genera proiectul Roşia Montană, participarea unor autorităţi ale ad­mi­nis­traţiei locale ori de la Bucureşti la o ac­tivitate de lobbying în favoarea acestuia apare ca stânjenitoare şi nepermisă. Chiar preşedintele României, care anterior con­damnase existenţa unor grupuri de in­terese (unele dintre ele, de altfel, le­gitime), a făcut o declaraţie publică inac­ceptabilă de susţinere a proiectului Roşia Montană. Poate că preşedintele României ar trebui să se abţină a face declaraţii în probleme de gestiune a economiei, pro­bleme de resortul guvernului. Recent, la instalarea unui nou ministru al Mediului, declara că România şi-a epuizat po­si­bilităţile de creare a noi locuri de muncă, singura soluţie fiind reluarea mineritului, ceea ce este cât se poate de inexact, de la o dezvoltare a infrastructurii de transport la o refacere şi modernizare a agriculturii (azi pe mari suprafeţe agricole cresc doar ciulini şi se „dezvoltă“ PET-uri şi resturi de polietilenă) sunt numeroase activităţi care ar permite crearea a numeroase locuri de muncă. Nici altor instituţii ale statului n-ar trebui să li se permită să ia parte la campania de publicitate agresivă a RMGC. Dacă posturilor de radio ori TV private nu li se poate cere să nu accepte această publicitate a RMGC legată de proiectul propus, celor publice, susţinute din abonamentele noastre, li se poate cere acest lucru. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22