De același autor
Recent, Congresul SUA a forțat o legislaţie ce poate schimba radical raportul de forţe pe piaţa europeană. Paradoxal, legislaţia care pedepseşte Rusia pentru interferența în alegerile americane codificând și sancțiunile impuse pentru anexarea Crimeei a reuşit să nemulţumească pe toată lumea, chiar dacă pe termen lung ar avea efecte benefice pentru Europa. Evident - pe cei vizaţi, ruşii (care au acuzat startul unui război comercial şi au anunţat expulzarea diplomaţilor americani), pe europeni (în special Germania) şi chiar pe preşedintele Donald Trump, care a anunţat că semnează cu reticenţă o lege „cu defecte“ şi că o face doar „de dragul unităţii naţionale“.
Pachetul vizează explicit şi detaliat sectorul energetic rusesc. Companiilor americane şi europene le este de acum interzis „să investească bunuri, servicii, tehnologie, informaţii sau sprijin“ pentru construcţia, modernizarea ori repararea infrastructurii ruseşti de export energetic (în proiecte din care ruşii deţin peste 33%). Concret, asta înseamnă că administraţia americană are opţiunea de a crea probleme pentru proiecte în construcţie precum Nord Stream 2, conducta rusească ce va aduce gaze naturale direct dinspre Rusia spre Germania şi apoi spre restul Europei, proiect la care lucrează companii europene de primă mărime: Dutch Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall. De notat totuşi un aspect important: prevederile legate de companii pot fi evitate punctual de preşedinte.
La primele ore după adoptare, criticile şi ameninţările au curs din toate părţile. Europa a fost extrem de dură la nivel declarativ – cu un preşedinte al Comisiei Europene care a proclamat că „Europa trebuie să-şi protejeze interesele economice în faţa Statelor Unite“ şi un ministru de Externe german care a acuzat America de faptul că „îmbină agresiv politica externă cu interesele economice americane şi plănuieşte de fapt să scoată gazul rusesc de pe piaţa europeană ca să vândă în loc gaz american. Nu putem accepta asta“.
Aceeaşi Europă care susţinea penalizarea Rusiei pentru invadarea teritoriului unui alt stat suveran şi care vorbeşte de mai bine de un deceniu de propria securitate energetică şi reducerea dependenţei faţă de Rusia acuză acum Congresul SUA că a făcut paşi concreţi în această direcţie. Cu alte cuvinte, Europa insistă să fie protejată militar de SUA în faţa Rusiei, dar nu şi energetic. Or, Kremlinul a schimbat de mult paradigma - de la folosirea forţei armate către instrumente subtile greu de contracarat, de la propagandă, specularea corupţiei până la folosirea hidrocarburilor ca armă politică.
Europa este dependentă la nivel de peste o treime de hidrocarburile importate din Rusia. Şi, deşi vorbeşte de ani la rând de reducerea acestei dependenţe, de securitate energetică şi de diversificare, face paşi doar în direcţia opusă! Gazprom şi-a crescut deja exporturile către Europa cu 12,3% doar în prima jumătate a lui 2017 (FT). Iar odată cu finalizarea Nord Stream 2, ar spori masiv dependenţa (până la jumătate din necesarul de gaze al Germaniei va veni dinspre Rusia, de pildă). Este cu atât mai important, cu cât producţia internă de gaze naturale a scăzut puternic în unele state europene precum Olanda şi Marea Britanie şi va continua să scadă. Kremlinul cunoaşte exact aceste estimări şi faptul că statele europene vor trebui să-şi mărească exporturile – este exact motivul pentru care construieşte Nord Stream 2.
Cu alte cuvinte, UE (sau, mai bine, zis jumătatea sa vestică) face tot ce îi stă în putinţă să îşi sporească dependenţa faţă de resursele ruseşti şi, prin urmare, forţa de şantaj a Moscovei, într-o speranţă naivă că Rusia nu va folosi în scopuri politice această armă, odată construită. Dincolo de securitatea energetică a Europei, care este pusă ea însăşi sub semnul întrebării, există şi consecinţele politice directe asupra vecinilor săi. Nord Stream 2 va ocoli Ucraina şi, din momentul dării în folosinţă, Rusia va putea, discreţionar, „să închidă robinetul“ pentru ucraineni fără să îi afecteze pe clienţii europeni (aşa cum se întâmpla până acum). UE militează verbal pentru securitatea şi integritatea Ucrainei, dar, când vine vorba de un aspect crucial al dominaţiei ruseşti, aplică politica struţului: fiecare stat ia în calcul strict propriul necesar de petrol şi gaze pe termen scurt.
Adoptarea sancţiunilor americane ar fi fost un moment bun pentru Europa să tacă şi să arate Rusiei că are alternative. Dincolo de tranziţia către energii mai curate pe care o poate face treptat, Europa ar avea la îndemână temporar şi soluţia oferită tot de America: gazele lichefiate. Odată cu dezvoltarea tehnologiei şi cu exploatarea gazelor de şist, tehnologia a devenit mai puţin costisitoare (deși acum preţul de producţie e mai mare decât pentru gazele ruseşti), iar SUA îşi fac loc pe piaţa mondială ca exportator de primă mărime. Concurenţa ar duce şi la scăderea preţurilor, stabilite încă discreţionar de Kremlin. Ţări europene precum Polonia şi Lituania au apelat deja la soluţia gazelor lichefiate americane, preferând-o dominaţiei Gazprom. Monopolul Gazprom pe piaţa europeană va fi, aşadar, extrem de greu de spart, iar reticenţele sunt uriaşe, însă mănuşa a fost aruncată.
