Liderul lumii ultraconservatoare

Venirea lui Trump în Polonia a fost un PR stunt ca la carte. Alegerea Poloniei nu a fost una întâmplătoare. America încă ocu­pă un loc de cinste în percepția po­lo­ne­zilor. Chiar și acum, 73% dintre polonezi au o opinie favorabilă despre SUA, po­trivit ultimei analize pu­bli­cate de Pew Research Cen­ter. Totuși, doar 23% din­tre ei au încredere în noul său președinte, Donald Trump (acesta fiind totuși cel mai ridicat procent din statele Europei!). Fiecare pre­șe­din­te american, de la Nixon în­coace (cu atât mai mult cei republicani, ca­re au oferit garanții de securitate pu­ter­nice contra Rusiei), a vizitat Polonia și a avut parte de o primire regală. Nici Do­nald Trump nu a făcut excepție. Dar asta nu pentru că ar fi avut ceva concret de oferit națiunii ori pentru că ar fi bine văzut de majoritatea populației, ci doar pen­tru că nu putea lăsa să scape un exercițiu de imagine reciproc avantajos. Liderul de la Casa Albă promovează ace­leași politici ultraconservatoare, națio­na­liste, antiimigraționiste precum puterea de la Varșovia. Așa că, mai explicit sau mai subtil, Trump a oferit un sprijin im­portant unui guvern permanent criticat de Vechea Europă pentru atacul asupra propriilor instituții democratice și pentru refuzul de a accepta imigranți.

Ce s-a văzut? Mulțimi entuziaste de po­lo­nezi care l-au aclamat pe Trump în timpul discursului (mulți dintre ei aduși cu au­tobuzul din teritoriu prin ordin „de la centru“), discurs perfect armonizat cu cel al gazdelor și laude supradimensionate de fiecare parte. După toate cuvintele tăioase ale Germaniei, Franței și ale oficialilor eu­ropeni și după primirea rece de acum o lună la prima sa venire în Europa, Trump avea nevoie de un asemenea stop-cadru en­tuziast. I-a fost promis și l-a primit. În cele 16 ore, cât a stat în Varșovia, pre­ședintele Trump a acreditat în toate felurile în care o putea face politica dreptei sale ultraconservatoare, ca­re ar „apăra țara de imi­granți și birocrații euro­peni“.

Detaliile au făcut și ele par­te din mesaj. Discursul l-a ținut în Piața Krasiński, în fața mo­nu­men­tului dedicat rezistenței poloneze contra nazismului, mișcare eșuată ce s-a soldat cu aproape 200.000 de morți. Cinic, în fa­ța acestui memorial despre ororile cauzate de ultranaționalism în Europa, Trump și-a oferit sprijinul unuia dintre cele mai națio­naliste guverne din Europa. Nu a făcut nicio mențiune despre democrație (aflată în mare pericol în Polonia - de la sub­mi­na­rea presei libere până la încălcarea sis­te­matică a independenței justiției). Dar a vorbit despre apărarea civilizației vestice (definită mai puțin prin valori și bună guvernanță, cât prin religie și istorie) și despre forțele care atacă din exterior aceas­tă civilizație, respectiv imigranții. Nu a pomenit de valorile democratice care să unească Vestul în lupta contra teroris­mu­lui islamist, ci despre legăturile cu Dum­nezeu și familia, adică exact concepte care să facă pe plac polonezilor catolici națio­naliști. Le-a spus, de asemenea, polone­zilor să fie „curajoși“, la fel ca în trecut, când au luptat singuri (în sine, o altă iro­nie, pentru că dezastrul de la sfârșitul ce­lui de-al Doilea Război Mondial s-a întâm­plat și pentru că niciunul dintre aliații săi – nici Marea Britanie, nici URSS, nici SUA - nu au venit în ajutorul Poloniei) – un me­saj clar de a ține piept Europei și în spe­cial Germaniei.

Dincolo de acest sprijin, Trump a venit cu mâna goală. Nu a adus vești bune despre ceea ce așteaptă Polonia de ani la rând – ridicarea vizelor de călătorie pentru Sta­tele Unite – și nici a avut vreo ofertă con­cretă pentru Inițiativa Celor Trei Mări. Proiectul regional coordonat de Polonia (din care face parte și România, laolaltă cu celelalte state central și est-europene) își propune să reducă dependența de hi­drocarburile rusești.

Cât despre cea mai mare temere a Poloniei – Rusia –, Varșovia nu a primit decât câteva fraze golite de conținut. Trump a men­ționat Articolul 5 din Tratatul NATO („o agresiune contra unui membru al Alian­ței reprezintă o agresiune asupra întregii Alianțe“), dar nu a avut niciun fel de dis­cuție cu președintele polonez pe marginea garanțiilor militare și a prezenței trupelor americane în țara sa, într-un moment în care trupele rusești se pregătesc de ma­nevre de amploare chiar la granița cu Po­lonia. În discursul public, liderul american a făcut o singură referire la Rusia, când a vorbit de „destabilizarea“ Ucrainei (deși termenul folosit până acum de SUA în dis­cursul public era „invazie“ sau „agre­siune“), dar, în schimb, și-a exprimat din nou îndoiala că Rusia s-ar fi amestecat în alegerile americane de anul trecut („Cine poate să știe?“).

Așadar, la nivel de simbolistică, vizita a fost doar un exercițiu de imagine atent orchestrat. Deși aparent un discurs despre unitatea Vestului, în cele din urmă s-a dovedit un atac asupra sa. O mână de aju­tor dată nu Europei, ci Rusiei, previzibilă pentru un lider care a sprijin Brexit-ul, pe Marine Le Pen în Franța, care a ex­pli­cat de mai multe ori că NATO este inutilă și care și-a îndepărtat încă din primele zile de mandat unul dintre cei mai im­por­tanți aliați – Germania. Or, odată cu răz­boiul hibrid dezvoltat de Moscova în ul­timii ani, țările de la granița sa nu mai sunt în siguranță decât dacă instituțiile lor democratice funcționează și rezistă in­ter­ferențelor externe și dacă țara face par­te dintr-o Uniune Europeană unită și pu­ternică și dintr-o alianță militară dispusă să-și onoreze la nevoie termenii.