De același autor
Ankara a amenințat că va invada nordul Siriei pentru a-l curăța de teroriști. Trupele au fost masate lângă graniță, actorii internaționali au fost informați, opinia internă – pregătită. În fine, după luni de negociere cu Washingtonul, puterea de la Ankara a decis că operațiunea va fi împachetată drept „cordon de securitate“ sau „coridor al păcii“ – o incursiune militară care să securizeze zona de la graniță, în așa fel încât refugiații să poată reveni la casele lor după ani de conflict. Ar fi a treia incursiune militară a Turciei în nordul Siriei în tot atâția ani. După operațiunile precedente (botezate, destul de cinic, „Ramură de măslin“ și „Scutul Eufratului“), Turcia a ajuns să controleze de facto 2% din teritoriul sirian. Nu este însă suficient. După ce a devenit evident că președintele Recep Tayyip Erdoğan nu poate fi oprit, SUA au cedat, în speranța că vor reuși măcar să-și tempereze aliatul NATO, și au revenit asupra deciziei de a-și retrage toate trupele. Au fost de acord cu stabilirea acestui cordon sanitar care va fi patrulat în tandem de soldați turci și americani. Presa turcă și americană relatează că ar fi vorba de o fâșie de la graniță lungă de 460 de km și lată de circa 30 de km și de crearea unui centru de comandă comun în Turcia.
Decizia vine la capătul câtorva luni de tensiuni mari între cei doi aliați din cadrul NATO, piperate inclusiv cu amenințarea lui Donald Trump de a distruge economia turcă, în replică la hotărârea Turciei de a cumpăra rachete S400. Tensiunile între aliați au ajuns atât de departe, încât Ankara a acuzat SUA că lucrează cu teroriștii – respectiv că antrenează militarii din YDF (structura militară kurdă din zonă), o „armată teroristă“, în viziunea turcă.
SUA au acceptat ideea de a participa la operațiune cel mai probabil ca să câștige timp pentru aliații cei mai importanți din Siria – kurzii, exact cei pe care Ankara îi consideră teroriști. „Să redăm nordul Siriei proprietarilor de drept“, repetă, de mai mulți ani, Erdoğan. Cine sunt proprietarii de drept? În niciun caz kurzii (care sunt majoritari în nordul Siriei, au contribuit decisiv la anihilarea ISIS și au reușit să pună pe picioare o guvernare semiautonomă în nordul Siriei), pe care Turcia vrea să-i împingă cât mai departe de granițele sale. “Turcia are dreptul să anihileze orice amenințare la adresa securității sale interne. Cu orice preț”, spune liderul Erdogan, spun și ministrul său al Apărării, dar și șeful diplomației, în declarații sincronizate.
Planul lui Erdoğan este conceput pe mai multe niveluri și toate au bătaie internă. Kurzii din Siria sunt înarmați și antrenați de americani, dar nu au dat vreodată vreun semn că s-ar pregăti să lanseze un atac contra Turciei. Conflictul vechi de 30 de ani cu PKK-ul (entitate kurdă trecută de Turcia și SUA pe lista organizațiilor teroriste) a reizbucnit recent în forță, iar Erdoğan are nevoie de discursul securitar pentru a readuce opinia publică de partea sa după eșecul său în alegerile municipale. Primul nivel este așadar împingerea kurzilor dinspre regiunile de la granița cu Turcia mai adânc în teritoriul sirian. Atunci, cine sunt totuși „proprietarii de drept“? În opinia administrației turce, e vorba de refugiații sirieni din Turcia, goniți de cei opt ani de război neîntrerupt. Sunt peste trei milioane – și pun o mare presiune pe economia locală. A le netezi drumul înapoi către casă e genul de obiectiv care i-ar putea uni pe turci în jurul lui Erdoğan.
Diavolul stă însă în detalii, iar organizațiile de apărare a drepturilor omului avertizează că e o metodă neortodoxă a Turciei de a scăpa de oaspeții nedoriți și că vor începe deportările forțate spre zona în cauză - ceea ce nu va face decât să agraveze situația dezastruoasă în care se află Siria. Astfel, Erdoğan ar modifica cu bună știință echilibrul demografic al zonei. Nordul Siriei este locuit preponderent de kurzi, iar refugiații pe care îi trimite Erdoğan din Turcia sunt suniți din alte zone ale Siriei. S-ar repeta astfel, la scară mai mare, scenariul aplicat după celelalte operațiuni militare ale Turciei în nordul Siriei. După ce a ajuns să controleze regiunea Afrin, de pildă, Turcia a trimis acolo 330.000 dintre sirienii aflați pe teritoriul său, ceea ce a forțat retragerea a peste 150.000 de kurzi ce locuiau în zonă.
Conștienți că americanii ar putea încerca să le temporizeze planurile, turcii au amenințat că, dacă nu le convine comportamentul americanilor în teren, vor face o incursiune unilaterală. Ankara a insistat tot timpul că și-ar dori să controleze singură zona-tampon. Or, orice asemenea cordon securitar dintr-o regiune de conflict ar trebui să aibă menirea de a proteja civilii, ar trebui să fie demilitarizată și să aibă în principal scopuri umanitare. Iar o structură care monitorizează operațiunile din regiune (eventual supervizată de organizații internaționale) ar trebui să implice prezența forțelor kurde în patrulele din zonele vulnerabile, dar și eliminarea armelor grele. Zona-tampon așa cum o dorește Turcia ar disloca cea mai mare parte din populația kurdă și ar agrava dezastrul umanitar.
Există și alt risc implicit, la fel de important: în situația în care kurzii se vor simți amenințați de o invazie turcă, ar putea să-și retragă către zona cu pricina efective importante care acum sunt o linie de apărare vitală în zonele încă amenințate de ISIS. Kurzii ar fi ajutat la restabilirea guvernanței locale, un zid în calea revenirii ISIS. În prezent, mai sunt circa 900 de militari SUA pe teren. La Washington însă, ideea de a menține pe termen lung militarii, poate chiar a trimite alte câteva sute, cum ar fi nevoie, e un cartof fierbinte pe care nu-l vrea nimeni. Iar între timp, Statul Islamic și-a reînceput recrutările și ele sunt de ordinul zecilor de mii, avertiza un raport recent al Departamentului de Stat american (în schimb, Turcia e convinsă că Statul Islamic a fost învins definitiv și că s-ar descurca să elimine eventuale reminiscențe, chiar în condițiile în care SUA s-ar retrage).
Ca un asemenea acord să funcționeze, Turcia ar trebui să fie convinsă că securitatea îi este protejată și că zona de graniță nu va fi folosită ca o platformă pentru a-i fi atacat teritoriul și, în același timp, să-i asigure pe kurzi că nimeni nu le amenință integritatea. Acordul nu pare să răspundă temerilor nici de-o parte, nici de cealaltă. //
