De același autor
Reformele ultimilor ani s-au făcut sub presiunea Comisiei Europene, a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional.
În mandatul ministrului Justiţiei Monica Macovei, pentru a elimina steguleţele roşii din domeniu, în vederea aderării la Uniunea Europeană, Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea pe un pachet de legi care reglementa activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, organizarea judecătorească şi statutul magistraţilor.
După aderarea din 2007, Monica Macovei, devenită incomodă, a fost înlocuită cu liberalul Tudor Chiuariu. Acesta a încercat să-i schimbe pe procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Daniel Morar şi Doru Ţuluş, continuând cu tentativa de modificare a Legii răspunderii ministeriale. În vara lui 2007, Chiuariu a cerut Comisiei Europene modificarea textului raportului pe justiţie, dorind eliminarea referirilor pozitive la activitatea DNA.
O altă piedică în calea reformei este CSM, care, recent, a ales-o pentru conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe Lidia Bărbulescu, personaj controversat, fără palmares în CV.
În toamna acestui an, magistraţii au blocat vreme de o lună de zile instanţele, fiind de fapt în grevă, şi nu au renunţat până ce nu şi-au obţinut salariile cu sporuri.
În 2005, Guvernul Tăriceanu şi-a asumat răspunderea pe un pachet de 14 legi care vizau asigurările de sănătate, taxa pe viciu, cardul european de asigurat, sistemul naţional de servicii medicale de urgenţă, programele naţionale de sănătate etc.
După trei ani şi încă doi miniştri la Sănătate, sistemul pare neschimbat, blamat atât de pacienţi, cât şi de cadrele medicale. Din reforma lui Nicolăescu au rămas în conştiinţa publică analizele anuale obligatorii şi scandalurile iscate de schimbarea politică a şefilor de spitale.
Pentru reforma constituţională, au fost discuţii în Alianţa D.A., dar fără niciun rezultat. Dimpotrivă. Încercarea de a-l suspenda pe preşedinte, contestarea referendumului pentru votul uninominal la Curtea Constituţională, tentativa de a-i forţa mâna în numirea Noricăi Nicolai la Ministerul Justiţiei, tergiversarea acestei probleme de către PNL la CC, toate acestea s-au înscris în încercarea de restrângere a drepturilor preşedintelui, dar fără reformarea Constituţiei.
În ianuarie 2009, Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional şi-a prezentat raportul care sublinia ambiguităţile regimului constituţional, la nivelul relaţiei dintre puterile executivă şi legislativă. Raportul a fost ignorat de mass-media şi de politicieni.
În urma referendumului din 2007, a fost adoptată legea votului mixt în loc de vot majoritar, ca urmare a înţelegerilor dintre PNL, PSD şi UDMR.
Educaţiei româneşti i-a lipsit un ideal comun şi fiecare dintre miniştrii care s-au perindat a avut propria viziune influenţată de interese de grup şi de partid. Înaintea alegerilor parlamentare din 2008, în unanimitate a fost votată şi promulgată legea de majorare cu 50% a salariilor din educaţie. Legea nu s-a aplicat.
Cu toate că Pactul pentru Educaţie, propus de preşedintele Băsescu, a fost semnat de toate partidele politice şi de sindicat, liberalii au contestat noua Lege a Educaţiei la CC, care urmează să ia o decizie pe 18 noiembrie, iar social-democraţi i-au făcut concesii sindicatelor.
În alte domenii în care este nevoie stringentă de reformă – salariile, pensiile, agenţiile şi deconcentratele –, guvernanţii, puşi în faţa crizei financiare şi obligaţi de FMI, şi-au asumat răspunderea pe Legea salarizării unice, cu contestarea la CC de către PNL, însă fără câştig de cauză. Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea respectării acordurilor cu CE şi FMI, a fost, de asemenea, contestată la CC, dar fără câştig de cauză. Nu aceeaşi soartă a avut-o şi Legea pensiilor, pentru care Guvernul Boc nu a mai avut vreme să-şi asume răspunderea, fiind demis prin moţiune de cenzură.
