Cultura omeniei la 1 decembrie 1918. Iuliu Hossu și Biserica Greco-Catolică

Fara Autor 05.12.2014

De același autor

Evocând generația Marii Uniri, cu crezurile sale sufletești – care nu pot fi considerate accidentale - trebuie să constatăm că adevărul istoric și onestitatea față de el mai pot și azi să ne cucerească sufletul.

           

În Transilvania, unde conviețuirea mai multor etnii și confesiuni a creat un microcosmos al respectului reciproc, cu tot dramatismul istoriei, Biserica Greco-Catolică Română a contribuit constant, odată cu formarea unei conștiințe naționale pentru românii ardeleni, la construirea unei culturi a omeniei pentru toată suflarea românească.

 

În lăcașurile de cult și în școlile parohiale unite s-a creat astfel, de-a lungul anilor, o cultură de masă, ale cărei preocupări pentru latinitatea limbii și identitatea creștină de tip bizantin, așa-numita „lege românească”, schițau personalitatea unui popor fără drepturi civile. Aceste două principii s-au regăsit dealtfel ca fundament al tuturor inițiativelor greco-catolice pentru emanciparea națională a românilor, indiferent de confesiune.

    

     Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu al Gherlei, născut în 1885, este cel care a citit la Alba-Iulia rezoluția unirii Transilvaniei cu țara mamă, făcând parte apoi din delegația celor patru ardeleni – doi uniți (Hossu, el însuși, cu Vaida-Voievod) și doi ortodocși (episcopul Miron Cristea și Vasile Goldiș) – care au dus Proclamația Unirii regelui Ferdinand la București.           A fost închis și arestat, treizeci de ani mai târziu, în Bucureștiul pe care-l numea cu simplitate „Sionul împlinirilor naționale”.

 

Iuliu Hossu, membru de onoare al Academiei în 1945, scriindu-și în închisoarea de la mănăstirea Căldărușani amintirile, publicate abia în 2003, ni se descoperă ca om de mare ținută morală, aducându-ne în atenție un accent al mărturiei extrem de prețios: absența oricărei urme de resentiment și a spiritului de revanșă.

 

Scrise pentru urmași, memoriile sale au intenția clară de a-L preamări pe Dumnezeu, „cel care a revărsat harul și mângâierea, într-un timp în care cel rău căuta să plece şi să clatine, pe calea sfântă a Crucii”. Cel mai de preț diamant al luptei sale nu e, cum s-ar crede, rezistența, ci, așa cum o spune el însuși : „a ierta şi a face binele de-aproapelui, pe toți ni i-a făcut deaproape Domnul, acestea sunt actele suzeranității noastre cu care ne-a investit Domnul”.

 

Suflet generos, Iuliu Hossu, decedat în 1970,  după 22 de ani de închisoare, amintește trecutul pentru a oferi iubirea lui Hristos şi a ierta, depășind formalismul, publicitatea sau recompensele distribuite de lume.

           http://www.revista22.ro/nou/imagini/slider5/iuliu_hossu.jpg

            Iată că istoria continuă să fie scrisă de persoane, de alegerile și de gesturile lor cotidiene. Mesajul celor care au făurit actul de la 1 decembrie 1918 la Alba-Iulia ne confirmă astfel că tot ceea ce însumăm în viața aceasta depinde de conștiința de a arăta nimicul din noi, peste care îndurarea lui Dumnezeu și alegerile bune edifică statura demnității.

 

            Crezul interior și apartenența confesională a greco-catolicilor nu au fost accidentale – cum s-a spus la sosirea comuniștilor și pe durata dictaturii, dar și după 1990. Mulți spun că, de fapt, între greco-catolici și ortodocși nu sunt diferențe rituale.

           

            Comportarea cuiva în fața provocărilor sufletești și a încercării confirmă însă faptul că nu te salvează obligatoriu apartenențele culturale. De ce? Fiindcă ceea ce numim conștiință nu e ceva aleatoriu și nici expresia unor formalități exterioare. A realiza că merită să spui adevărul, fiindcă adevărul oricum va ieși la iveală, este o realizare în primul rând interioară. Asta înseamnă că lucrurile au un alt tip de fundament decât cel pe care îl exprimă opțiunile trecătoare și interesele.

           

            François de la Rochefoucauld, moralistul francez al secolului al XVII-lea, spunea că „adevăratul și perfectul curaj este acela de a face și fără martori ceea ce ai fi capabil să faci în fața tuturor”. Adevărul are răbdarea și perseverența de a ieși la lumină, iar beneficiarii viitorului au șanse majore de a știi ce s-a întâmplat.

 

            Iuliu Hossu s-a dedicat bucuros pentru ceilalți prin zestrea primită de la Biserica sa, care și-a lăsat inexorabil pecetea în istoria românească prin căutarea oiței pierdute, cheltuindu-și tezaurul, zidind școli și caractere.

   

     Cultura omeniei presupune, așadar, sacrificiul și mai puțin cifrele. Biserica Greco-Catolică este mică astăzi. A supraviețuit persecuției, și, har Domnului, nu este o piesă de anticariat. Lucrarea sa istorică rămâne mărturie în actul Unirii de la Alba-Iulia și rezistența morală a persecuției comuniste. Și nu e puțin dacă Biserica Unită a ales să piardă aproape totul pentru a rămâne fidelă omeniei lui Hristos. Lumea își imaginează supraviețuirea exclusiv prin influență și putere.

 

Până și oameni, adepți al bunului simț sau al respectului istoriei au putut să cadă și cad din cauza amorului propriu. Se întâmplă să vorbim acum despre 1 decembrie 1918 într-un context de neimaginat până acum două săptămâni. La straja țării, prezența unui român, etnic german, ar trebui să ne ofere o mai bună detașare de prejudecăți, de interese dar, mai ales, să ne inspire o justă apreciere a jertfelor trecutului și a diversității. Ceea ce e sfânt azi este, fiindcă a fost ieri și va fi mâine: cele bune rezistă cu adevărat în orice epocă prin generozitatea oamenilor cu principii, scriși, prin urmare, de omenie.

 

Cultura acestei omenii a fost și trebuie să rămână un loc consacrat dialogului clădit prin sacrificii și respectul diversității. Altruismul nu poate izvorî din ghetto-uri, iar sacrificiul sau dăruirea dezinteresată pentru celălalt nu sunt o meserie. Rodnicia cuiva depinde în mare parte de putința sa de a se pune în discuție, adică ești mai bun, mai drept, aspiri la cinste sau la bine înainte de a citi sondajele?

 

Demnitatea răbdării Crucii, nu supunerea de rob, continuă să ne-o spună și astăzi oamenii din câmpia Ardealului care ne-au făurit patria. Iuliu Maniu, Vaida-Voievod, Vasile Lucaciu, Iuliu Hossu, Pop de Băsești, Valer Pop, Ion Bianu, Ion Agârbiceanu, George Coșbuc, Ovid Densușianu, Iuliu Hațieganu sunt doar câțiva din acei greco-catolici români, cel puțin la fel de buni și onești ca frații lor ortodocși.

           

Orice viață de om este o minune a răbdării care îndeamnă la discernământ. Înaintașii noștri au așteptat o Românie unită, în care toți românii, indiferent de etnie sau confesiune religioasă, să se bucure de drepturi egale. Biserica Unită i-a educat pe oameni să trăiască în omenie și să fie buni români. Fiii săi au trăit pretutindeni aceeași bucurie și credință că libertatea le-a fost adevărul, iar speranța îndrăzneala de a fi crescut pierzând.

 

„La mulți ani România, la mulți ani omeniei”!

Mihai Frățilă [1]

 

 [1]  Episcop greco-catolic de București

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22