Dosar: Batalia pentru Europa

SORIN ANTOHI
Si occidentalii sunt oameni

Lucrez impreuna cu Larry Wolff (cunoscut la noi prin traducerea marii sale carti despre Inventarea Europei de Est) la definitivarea unui volum colectiv despre geografiile simbolice ale Europei. Glumind doar pe jumatate, ii spuneam recent ca UE pare sa se intoarca in imaginarul politic si social din care a iesit, iar lucrarea noastra ar putea deveni curand punctul zero al unui nou proces de constructie europeana. Era o forma eufemistica de a semnala ca UE a incasat zilele acestea cateva lovituri serioase.
Inainte de referendumurile din Franta si Olanda - cu rezultate de altfel previzibile -, au existat numeroase alte crize interne ale UE. O stim cu totii, proiectul este extrem de ambitios. Poate prea ambitios. Primele crize s-au vadit in momentul in care moneda unica a ajuns din fictiune in realitate, cand oamenii au inceput s-o aiba in buzunare si sa-si plateasca toate costurile cu ea. Au constatat, fiecare in tara lui, ca pretul vietii a crescut. A urmat socul devalorizarii rapide a dolarului, care a agravat criza de crestere economica din UE: un euro prea puternic ii dezavantajeaza exporturile. S-au adaugat accelerarea si adancirea globalizarii, inclusiv prin delocalizarea intreprinderilor din UE. Ele au ajuns la un moment dat in Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania (la noi, mai ales cele din industria textila in lohn), dar tind sa se indrepte catre noul “atelier al lumii” - China si India -, unde mana de lucru este aproape gratuita: pentru o ora, o lucratoare din Franta in industria textila este platita cu 11 euro, in vreme ce omoloaga sa din China primeste 0,53 euro; daca socotim si ca lucratoarea chineza lucreaza practic nonstop, cu o productivitate a muncii mai mare decat a frantuzoaicei... Asemenea calcule nu au scapat corporatiilor transnationale, manate de ceea ce Marx a observat deja la timpul sau, si anume obsesia cresterii ratei profitului. Delocalizarea si celelalte efecte ale globalizarii au avut enorme efecte asupra atmosferei generale din UE. Astfel incat, odata cu deschiderea catre Est a UE, pe fondul spaimei - partial confirmate - ca din Europa de Est vor veni valuri de gastarbeiteri, populatia Occidentului a inceput sa fie mult mai putin amatoare de “constructie europeana”. Occidentul a cunoscut lungi decenii de pace si prosperitate, dar rata de crestere nu a ramas ca in perioada asa-zisilor “treizeci de ani gloriosi” de dupa razboi, desi s-a pastrat pana acum cinci-sase ani la un nivel confortabil. Or, toleranta si entuziasmul integrarii europene se bazeaza foarte mult pe prosperitate. Occidentalii sunt si ei oameni: si ei se cauta in buzunare atunci cand iau decizii sau cand se iau decizii in numele lor. Ajung la alta criza majora a UE: criza viziunii despre tinta finala a constructiei europene. Ce vor politicienii sa fie UE? Un fel de megastat, un fel de imperiu postmodern care sa contracareze imperiul paleomodern al Statelor Unite (un simptom al esecului modernitatii in Lumea Noua, despre care am mai scris) si sa concureze cu succes Asia de Sud-Est? E foarte neclar. Constitutia UE (oricat de prudent ar fi el denumit, documentul asta vrea sa fie) este stufoasa, prea lunga, prea detaliata, cu 448 de articole adesea contradictorii, care coboara aproape pana la nivelul unui regulament de ordine interioara. Se poate spune ca nici nu este o Constitutie, ci o stangace si incoerenta compunere prin amalgamare, scrisa la mai multe maini, deopotriva de vizionari utopici si de birocrati pragmatici, dintre care unii au fost gata sa sacrifice tocmai idealurile si legitimarea retrospectiva a proiectului prin fabricarea mitologiei istorice a unui continent armonios, caracterizat prin “unitate in diversitate” (v. greu negociatul preambul, nici prea-prea, nici foarte-foarte, din care s-au eliminat elementele de discordie, intr-o nota de corectitudine politica UE). Textul Constitutiei UE, asadar, nu a ramas la nivelul care-i era propriu, cel al dreptului constitutional si al filozofiei constitutionale; s-a bazat pe propunerile unui “conciliu de intelepti”, nefiind redactata de o constituanta la nivelul UE. Proiectul intelectual este, dincolo de rezervele mentionate mai sus, laudabil. Ca si cel al unei Europe federaliste dupa sistemul Statelor Unite, care s-a pus pe hartie imediat dupa al doilea razboi mondial. Amandoua, in anumite limite, frumoase utopii! Dar cum sa aduci utopia in istorie? Iata problema, de la Platon pana azi (in engleza, formula rimeaza: From Plato to NATO).
Lipsa de legitimitate a Constitutiei UE despre care discutam acum ridica, am vazut, mari probleme de drept, care se adauga deficitelor actualei structuri a UE. Am observat si noi din Romania si Bulgaria - cu ocazia semnarii Tratatului de Aderare - frictiunile dintre Legislativul si Executivul UE. Numai Parlamentul European e ales prin vot universal. Consiliul Europei rezulta cumva din votul popular, dar prim-ministrii din compunerea lui sunt numiti de presedinti si monarhi; presedintii de state sunt adesea alesi de parlamente - toate aceste detalii fac un oarecare rabat de la sufragiul universal, cea mai legitima forma de participare politica democratica. In fine, Comisia Europeana este integral numita, avand un raport si mai vag cu votul popular. Unii parlamentari europeni au incercat sa lupte impotriva Consiliului si comisarilor, amenintand cu un vot impotriva Tratatului de Aderare mentionat, ca sa castige ceva putere pentru viitoarele confruntari, mult mai importante pentru fiecare din tarile membre.
Pe fondul acestor crize si tensiuni, au aparut cele doua referendumuri. Din pacate, in Franta exista o nemultumire populara endemica, devenita chiar un un stil cultural si un mod de viata. In Franta oamenii, incurajati de stanga mai radicala (sindicatele comuniste, uneori chiar cele socialiste, micile partide de extrema stanga, uneori insa si politicieni socialisti), spun repede ca asa nu se mai poate si ies in strada sa demonstreze. Francezii sunt obisnuiti cu o protectie sociala iesita din comun, astazi fara mare legatura cu productivitatea si cu sanatatea economiei franceze. Alegatorii francezi au votat in general impotriva actualei guvernari, respectiv a presedintelui Chirac si a fostului guvern Raffarin, socotind ca puterea vrea sa continue sa introduca elemente de liberalism intr-o economie inca suficient de dirijist-etatista, in care marea intreprindere privata e sustinuta serios cu bani publici, pana la incalcarea legislatiei internationale privind libera concurenta. Guvernul francez a observat ca asa-zisul “model francez” nu se poate reproduce la nesfarsit si ca trebuie amendat drastic, prin introducerea unor elemente de rationalitate economica, de piata libera. Populatia a fost impotriva, iar referendumul a fost un bun prilej pentru ventilarea nemultumirilor si temerilor populare.
In Olanda, motivatia pentru un “nu” si mai rasunator se leaga de dificultatile generale ale tuturor cetatenilor europeni de a face fata crizei economice prelungite in Vestul continentului, precum si de faptul ca intr-o tara mica, asa cum este Olanda, altminteri tara fondatoare a UE, a inceput sa se manifeste o opinie publica protectionista, chiar conservatoare, care vrea sa-si pastreze privilegiile. Revine tema legaturii dintre prosperitate si toleranta. Cand iti merge foarte bine, accepti sa mai vina si altcineva la tine in tara, sa-i mearga si lui bine; cand iti merge prost, descoperi ca ai interese personale, eventual intri in panica si suprareactionezi, nu-ti mai pasa de ce zice politicianul. Sfera publica, mai ales de stanga - jurnalisti, oameni de cultura, universitari - si politicienii de stanga, care au dus din ce in ce mai accelerat aceasta fantasma a UE pana la limitele sale aproape absurde de megastat asistential multicultural postmodern (in care si munca este eufemizata: toata lumea lucreaza cu orare flexibile, e bine platita, are vacante lungi, consuma arta etc.), au primit un semnal popular foarte serios, care nu poate fi usor expediat printr-o etichetare ideologica (populism, xenofobie, fascism etc.), candva aproape suficienta pentru a castiga confruntarile politice. De fapt, tensiunea intre intreaga patura social-politica si populatia de rand s-a accentuat. Germania a aprobat Constitutia UE fiindca votul a fost organizat doar in Parlament. La fel, mai recent, Letonia. Unii politicieni germani, mai ales crestin-democrati (CDU-CSU), spun deschis ca, daca votul s-ar relua, ar fi negativ. De altfel, chiar azi dimineata (n.r., 2 iunie), deputatul CSU Peter Gauweiler cerea sa se organizeze un referendum si in Germania. S-ar putea ca aceasta manevra sa pregateasca opinia publica germana si mediul politic european pentru plauzibila respingere de catre viitorul Bundestag, rezultat din alegerile anticipate programate in septembrie, a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei. In fundalul acestor chestiuni, apare desigur si spectrul Turciei. Intrarea Turciei in UE, desi nu este mentionata nicaieri in Constitutie (asta mai lipsea!), e prezenta continuu in imaginarul social: premierul turc Erdogan spunea recent ca nu poate exista nici o legatura intre voturile negative din Franta si Olanda si intrarea Turciei in UE. Legatura este insa directa.
Pentru a conchide: Romania si Bulgaria au in continuare sanse sa intre in UE, dar nu ar fi exclus ca procesul de aderare sa se incetineasca simtitor. Amanarea cu un an a admiterii Romaniei si Bulgariei se va discuta, cred, mult mai serios. Pe fond de euroscepticism, daca-i iei la bani marunti pe romani si pe bulgari, realizezi din nou ca nu intrunesc standardele in vederea aderarii. Sa speram totusi ca politicienii europeni ambitiosi, vazand ca totul se scufunda, vor macar sa se scufunde impreuna cu 27 de tari, nu doar cu 25. S-ar putea ca orientarea proeuropeana sa invinga, dar va fi greu, fiindca ratificarile din parlamente si referendumurile viitoare pot ingreuna “fuga inainte” a entuziastilor UE. Romania a intrat o data cu repetentii in NATO. Intrebarea este daca repetentii vor mai avea in ce sa intre peste cativa ani, daca UE va mai fi amatoare de extinderi si adanciri, dupa ce un numar tot mai mare de cetateni din statele membre se vor pronunta impotriva. Se pregateste, iata, Luxemburgul, pe care il imaginam candva, ironic, drept un fel de jolly joker. Ma gandeam ca politicienii din tarile mari vor face in asa fel, poate printr-un acord tacit, ca Luxemburgul, prin votul sau negativ, sa respinga in final tot acest “aliotman”, imensa mecanica a Leviathanului continental. Polonezii pregatesc si ei probabil un vot negativ, desi sunt profitorii noului context al UE, beneficiind de fondurile structurale si de migratia mai usoara a fortei de munca spre Vest, masiva in ciuda restrictiilor birocratice; totusi, dificultatile economice foarte mari ale lumii poloneze rurale si postindustriale ar putea insa atarna mai greu.
Inceputa asadar ca o fantasma a catorva idealisti traumatizati de ultimul razboi mondial, favorizata de dinamismul economic al primelor decenii postbelice, constructia europeana ar putea capota din cauza crizelor globalizarii si dezafectarii crescande a cetatenilor sai afectati de ele. Din utopie in istorie, cum spuneam mai inainte, calea e lunga, grea si - au demonstrat-o revolutiile din 1989 - reversibila.

SORIN ALEXANDRESCU
Olanda este contra

Olanda a votat un “neen” surprinzator din multe puncte de vedere. Mai intai pentru ca rezultatul este mai categoric decat in Franta: la o participare de 62,8% (cifra mare in Olanda!), au votat numai 38,4 % “da” si 61,6% “nu”. In al doilea rand, statisticile arata ca “nu”-ul a dominat in toate categoriile de varsta: 68% la categoria 25-34 ani, 65% la 35-49 si 58% la cei de peste 50 de ani. Acest ultim grup de varsta a dat deci relativ mai multe voturi “pentru” decat celelalte grupuri, dar si aici au predominat euroscepticii; dimpotriva, la tineri, votul negativ a fost masiv. Cam acelasi raport apare la distinctiile legate de educatie: cei minimal scoliti au votat in proportie de 71% “contra”, cei cu studii superioare doar 51,6%. Un al treilea criteriu, cel religios, a jucat tot contra Constitutiei Europene: In cel mai protestant oras olandez - desi unul turistic fermecator - Urk, procentul lui “nu” a fost de 91,6% ! Numai 26 de localitati olandeze au avut majoritate “da”, ceea ce este foarte putin, iar dintre acestea votul pozitiv cel mai ridicat - (numai) 62,7% - a fost inregistrat in Rozendaal, oras la granita cu Belgia si molipsit, pare-se, de europenismul vecinilor.
Majoritatea “nu”-ului a fost realizata deci printr-un ciudat consens intre confesionali, oameni mai putin educati si tineri: daca primele doua au o reputatie conservatoare, ultima se manifesta neasteptat si aduce astfel la suprafata un nou gen de nemultumire, aceea ca Europa nu acorda atat de multe sanse tinerilor pe cat acestia au asteptat sau pe cat Europa a promis. Oricum, regruparea acestor forte este la fel de imprevizibila pe cat a fost in Franta alianta dintre stanga si extrema dreapta. Singurul punct comun intre consensul politic francez si cel mai curand punctual olandez este ca el reliefeaza, in ambele tari, faptul ca proeuropenii sunt majoritari numai in “nucleul electoral” format de maturii laici, democrati si bine educati, un soi de “patura culta” progresista de centru - pentru cei care, precum eu insumi, consideram ca progresul ar consta din unirea Europei, dar iata ca multi altii vad in unire o pacoste - care s-a dovedit a nu fi in stare nici sa inspire restul populatiei, nici sa reziste la vot unei aliante ad-hoc a marginalilor. O explicatie deloc confortanta, caci ea arata cat de fragila este nu numai “Europa” printre europeni, dar si o anumita expectanta potrivit careia “elitele” ar putea da tonul pe continent. Transcrierea politica a votului da si ea impresia ca membrii partidelor proeuropene nu i-au urmat pe liderii lor: daca socialistii francezi au indemnat, fara succes, alaturi de politicienii din partidele mai de centru-dreapta, la un vot pozitiv, tot asa au facut in Olanda reprezentantii partidului de stanga (democrata) Groenlinks, aflat in opozitie, dar ai carui membri au votat in proportie de 55% “nu”. Semnificatia ar fi ca “oamenii de rand”, indiferent de culoare politica, au votat in majoritate contra unei Europe pe care au aparat-o majoritatea oamenilor politici, indiferent de culoare, dar cu exceptia extremelor. S-ar putea spune, cu alte cuvinte, ca votul negativ nu este atat unul fundamentat rational si politic, ci mai curand unul instinctiv, determinat de motive mai curand irationale si pe care institutiile politice nu au reusit sa-l indiguie.
Aceasta impresie este confirmata daca citim “argumentele” votului negativ exprimate prin posta electronica pe diverse situri. Pe langa diferenta de stil si cultura - jargon de cartier popular, adesea agramat, la “contra”, si discurs elaborat la “pentru” -, este frapant ca nu-ul este mereu “motivat” prin tot felul de temeri articulabile conform mai multor serii de opozitii: localistii acuza pe europenisti ca vor sa construiasca un “superstat” atotputernic; cetatenii unei tari mici ca Olanda acuza Franta (!) si Germania ca tind la monopol; antiglobalistii acuza (in mod absurd) pe partizanii Constitutiei de a voi sa aduca Europa Unita la remorca americanilor (in timp ce europenistii sustin, cred cu temei, ca tocmai o Europa puternica se poate impune contra Statelor-Unite); mandria de-a fi cetateanul sau cetateanca unei tari mici, dar care vrea sa decida singur(a) ce doreste; teama si chiar indignarea unor bezorgde burgers (cetateni ingrijorati) ca li se cere sa dea din mana tot ce au, in favoarea unor politicieni incontrolabili din Bruxelles; amintirea unor incercari in istorie de a unifica cu forta continentul, de la Imperiul roman la Napoleon si Hitler; iritarea in fata inocentei cu care s-a acceptat moneda unica euro si care a adus o scadere generala de venituri (poate mai accentuata tocmai la “marginalii” mai sus numiti); temeri speciale precum a ecologilor in fata accentului pus de Constitutie pe-o agricultura rationala care ar neglija mediul; in fine, o atitudine comuna anti-establishment la “oamenii simpli”.
Eu cred ca mai ales ultimul “argument” a prevalat in Olanda, dupa cum un sovinism general a unit contra Europei stanga si dreapta franceza; ambele au comun un anume populism de joasa speta. Din acest punct de vedere, votul olandez a uimit mai ales pe aceia care au fost victimele unui selfimage promovat sistematic de olandezi - ei ar fi rationali, toleranti, europeni etc. - dar care este confirmat de practica numai partial: pe langa acestia, in Olanda traiesc si oameni brutali, violenti, contra a tot ce-i depaseste, ranchiunosi, inchisi in sine. Cu alte cuvinte, exista si acolo o “Olanda profunda”, la fel de imprevizibila si anarhic negativista si care, prin cine stie ce contingente, poate pune in minoritate elitele fatadei.

ANDREI CORNEA
Euro-reversibilitate?

In fond, de ce francezii si olandezii au spus “nu” proiectului de Constitutie Europeana? De ce probabil si altii ar face la fel, daca s-ar tine referendumuri si in alte tari? De fapt, nu stim foarte bine de ce. Sau, mai exact, exista numeroase motive pentru care s-a spus “nu”, foarte multe dintre ele perfect contradictorii. De pilda: pentru unii francezi, mai ales de stanga, “nu” a insemnat sa-i dea o lovitura lui Chirac care ceruse sa se voteze “da”. Altii, in Franta sau Olanda s-au simtit frustrati ca guvernele si clasa politica nu ar fi suficient de democratice, dar le-au sanctionat exact atunci cand, supunand voluntar chestiunea la referendum, ele s-au aratat mai democratice decat pana atunci. Lectia, pentru clasele politice respective, ar fi ca democratia referendara trebuie ocolita cu orice pret.
Pentru unii - mai ales pentru francezi si germani -, Europa unita e prea “liberala”, adica prea anglo-saxona, favorizand prea mult piata, punand in pericol slujbele, creand somaj. Dar nevoia unor reforme economice este, pana la urma, admisa de cei mai multi. Pentru altii, mai ales anglo-saxoni, Europa unita e prea “franco-germana”, adica insuficient de liberala, cu reglementari impovaratoare. Insasi ideea de a vota o Constitutie cu sute de pagini ii scoate pe englezi din minti.
Pe multi ii sperie “Estul”: “noua Europa”; dar invazia textilelor chinezesti nu are legatura cu UE si nici numarul foarte mare de musulmani din Franta, de pilda. Constitutia Europeana nu obliga deloc la admiterea Turciei, dar multi s-au lasat convinsi ca, votand “nu”, scot “turcul” din Europa pentru a doua oara. Altii au votat “nu” din motive cultural-identitare, altfel spus dintr-un fel de vag nationalism, dar probabil ca celor mai multi le-ar fi greu sa se autodefineasca sub acest raport si ar fi foarte indignati daca ar fi tratati drept “nationalisti”.
Probabil ca, in general, majoritatea celor care au votat contra Constitutiei au dorit, in mod simbolic, sa arate ca sunt nemultumiti pentru ca traiesc mai rau decat in urma cu cativa ani. Nu e deloc sigur ca solutia era sa voteze “nu” si ca de-acum vor trai mai bine. Dimpotriva, sunt toate sansele ca votul lor sa accentueze dificultatile, fiind nu solutie, ci parte a problemei.
S-a spus ca votul negativ nu a fost impotriva Uniunii ca atare, ci impotriva unei anume Uniuni. Care Uniuni? Multiplicitatea sensurilor votului negativ ne interzice sa intelegem in aceasta faza ce fel de Uniune a fost respinsa. Daca nu stim de ce a fost “nu”, cum am putea sti in ce conditii ar putea fi “da”, ba chiar daca ar putea exista un “da”?
Din toate acestea, ma tem ca trebuie sa tragem doua concluzii sceptice: 1) Nu stim de fapt care este semnificatia cea mai importanta a acestui “nu”. Si cel mai important: 2) Nu mai suntem siguri ca edificarea Europei unite este un proces ireversibil.

RADU PORTOCALA
Impasul eurocratiei

Intreaga Europa se astepta ca francezii si olandezii sa respinga Tratatul Constitutional al UE, iar acum, cand prezicerea s-a indeplinit, intreaga Europa e uluita. In schimb, pe nimeni nu mira faptul ca in alte tari - Germania, de pilda - parlamentarii au adoptat in unanimitate textul, stiind bine ca poporul pe care il reprezinta ar fi votat masiv “nu”, daca i s-ar fi dat ocazia sa se exprime.
Caracterul obligatoriu pe care l-a capatat cu timpul constructia europeana a sfarsit prin a provoca teama. Eurocratii de la Bruxelles stiu tot despre tot si mai bine decat toate popoarele la un loc. Organul suprem de decizie al UE, Comisia Europeana - ai carei membri sunt numiti, nu alesi, fiind deci lipsiti de legitimitate democratica - functioneaza ca un fel de CPEx, care, izolat de realitati, conduce prin ukazuri. Incompatibilitatea flagranta dintre centralismul practicat la Bruxelles si inerentele diversitati pe care le implica un spatiu geografic tot mai vast, a devenit greu de suportat. Ultimele “eurobarometre” o arata clar: increderea in UE scade constant, ca si convingerea ca ea ar mai avea vreun folos. Dar aceste rezultate scot in evidenta un adevar mult mai grav: intre opiniile publice nationale, mereu mai eurosceptice, si diriguitorii, mereu mai eurooptimisti, se casca un hau anuntator de crize.
Votul negativ din Franta si Olanda este o suma felurita de nemultumiri si ingrijorari. Stanga, de pilda, condamna “liberalismul excesiv” al UE si cere aplicarea unei politici sociale (adica socialiste) mult mai limpede definita. Reprezentantii celorlalte curente politice se tem de intentiile federalizatoare din ce in ce mai perceptibile ale ideologilor europeni si, in consecinta, de disparitia treptata a suveranitatii nationale. Dupa ratificarea Tratatului de la Maastricht, in 1992, diversi lideri - si nu dintre cei mai neinsemnati - au inceput sa proclame caracterul retrograd, caduc, al suveranitatii. In opinia lor, natiunea este un “element” depasit, periculos chiar, iar statul, prin care ea isi exprima existenta politica, nu mai are motive de a fi. Indiferentiata magma europeana ar trebui, intr-o lume “ideala”, sa le inlocuiasca. Tavalugul integrationist ar urma sa-i amestece pe englezi cu bosniecii, pe greci cu suedezii si pe spanioli cu estonienii, pentru ca, din aceste imposibile corciri, sa se nasca omul nou european. Dar nu oare asa s-a intamplat si cu georgienii, ucrainenii, tatarii etc., care s-au trezit, deodata, redusi la numitorul comun de “oameni sovietici”? Si ce a produs aceasta lunga si brutala incercare de dezidentificare? O explozie a identitatilor. La Bruxelles insa, exemplele nu servesc la nimic.
Acestui discurs repulsiv i se adauga realitatea economica - o scadere dramatica a puterii de cumparare in “zona euro”, prin comparatie cu statele UE care nu au adoptat moneda comuna -, dar si lipsa completa de comunicare intre structurile birocratice de la Bruxelles si popoarele pe care le conduc.
Consecintele votului negativ din Franta si Olanda sunt greu de prevazut. Va fi sau nu aplicat Tratatul Constitutional in celelalte tari? Nimeni nu stie inca - si aceasta dovedeste incapacitatea UE de a asuma fie si inceputul unei crize. Daca insa proiectul va fi abandonat, vom ramane sub imperiul Tratatului de la Nisa, care este cel al extinderii catre Est. In ce priveste Romania si temerile ei de a-i vedea pe crestin-democratii germani refuzandu-i admiterea in UE, aceasta amenintare - sa nu uitam - e anterioara referendumurilor si se explica mai curand prin incapacitatea conducerii de la Bucuresti de a intreprinde o adevarata reforma si prin excesele proamericane ale actualei presedintii. In cazul unei amanari sau al unei respingeri, Romania nu ar fi victima colaterala a optiunii franceze si olandeze, ci, o data in plus, a ei insasi.

DORIAN GALBINSKI
Marea Britanie va sprijini extinderea UE

“Daca «nu»-ul francez a dat o grea lovitura Constitutiei Europene, cel olandez a adus-o in coma”, afirma comentatorii britanici. Opozitia conservatoare a declarat ca a sosit momentul ca guvernul sa declare tratatul mort, deoarece este clar ca Marea Britanie nu va mai tine un referendum asupra sa. Premierul Tony Blair a declarat ca noua Constitutie era “un set perfect rezonabil de reguli pentru guvernarea Europei, dar in randurile populatiei Uniunii Europene are loc acum o alta dezbatere, ale carei teme sunt securitatea economica, locurile de munca, serviciile publice si reforma sociala intr-o era de globalizare, imigratia ilegala, crima organizata”.
Tony Blair, care preia la 1 iulie presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, se confrunta cu o mare dilema. Tratatul noii Constitutii este rezultatul unor negocieri dure, un compromis intre sistemul economic mai “etatist” (francez, german etc) si cel anglo-saxon, mai liberal. Or, francezii par sa fi respins tocmai elementul anglo-saxon al tratatului, care dupa parerea lor le primejduieste locurile de munca si sistemul de subventii si ajutoare sociale. Pe de alta parte insa, spre satisfactia britanicilor, francezii si olandezii au votat impotriva unei Constitutii care ar fi inlesnit aparitia superstatului European “Statele Unite ale Europei”. Deci cetatenii a doua din cele sase state fondatoare ale Pietii Comune (cum s-a numit initial) s-au declarat implicit impotriva unei integrari mai stranse, dar in acelasi timp, se opun si largirii pe mai departe a Uniunii, deoarece, in perceptia lor, cu fiecare nou val de largire, preturile si somajul au crescut. Marea Britanie doreste insa largirea Uniunii deoarece cu cat este aceasta mai mare, cu atat va fi mai greu transformarea ei intr-un superstat. Si tocmai de aceea Londra va continua sa sprijine aderarea Romaniei si Bulgariei in 2007. Mai problematica este situatia altor tari candidate si mai ales a Turciei. In ciuda declaratiilor diplomatice ale liderilor Uniunii, s-a vazut clar in cursul referendumurilor din Franta si mai ales Olanda ca populatia se opune aderarii ei.
Liderii Uniunii Europene se intrunesc la Bruxelles la 16 iunie pentru a aduna cioburile Constitutiei si evalua situatia nou creata. Indiferent insa cu ce noi idei vor veni, ei nu vor mai putea evita acum marea intrebare: Ce doreste sa fie de fapt Uniunea Europeana? O organizatie strans integrata in care tarile membre isi cedeaza sau isi impart suveranitatea cu Bruxelles-ul sau o asociere mai laxa de natiuni?

TOM GALLAGHER
Tentatia de a face din Romania tapul ispasitor pentru degringolada UE ar putea deveni irezistibila

Ponderea consistenta a voturilor negative, dar si participarea masiva la referendumurile din Franta si Olanda se datoreaza controverselor de natura economica si identitara. Verdictul francez este cel mai semnificativ, caci Franta a fost dintotdeauna locomotiva proiectului Europei supra-nationale. Si totusi, electoratul de-acolo a frisonat la perspectiva afluxului de straini care ar putea patrunde pe protejata sa piata a muncii, precum si la alte schimbari ce par sa ameninte specificul national. Acum, un adevarat vid de conducere s-a instalat in Franta si Germania, garantii proiectului european. Chirac si Schroeder manipulau deja Uniunea Europeana pentru meschine interese nationale. Ei sunt cei care au demolat Pactul European de Stabilitate, capitol esential al Agendei Lisabona 2001, menit sa transforme Uniunea pana in 2010 in “cea mai competitiva si dinamica economie informationala din lume”.
Reactia presedintelui Comisiei Europene, José Barroso, fata de votul olandez este de rau augur. El considera ca acesta a fost doar un exercitiu consultativ care a dus la un rezultat neplacut: in opinia sa, votul n-ar trebui sa fie exploatat in vederea blocarii ideii de centralizare. Unele puncte ale proiectului constitutional ar trebui mentinute si adoptate separat, precum crearea seviciului diplomatic european si a sistemului penal unificat. Cetatenii europeni au dat de inteles ca vor sa fie implicati, dar nu agresati, insa asta nu pare sa conteze.
Din iulie, presedintia europeana va fi detinuta de Marea Britanie, dar Tony Blair va fi precaut. Paralizia politica franco-germana va impiedica orice revenire in forta a integrationistilor. Probabil ca vor fi accentuate activitatile centrale ale Uniunii si care au functionat bine in trecut: dezvoltarea posibilitatilor de schimburi economice intre statele membre, in vederea rezolvarii problemelor comune si a evitarii suprapunerilor.
Pentru a se proteja impotriva adversitatilor, Romania ar trebui sa faca urmatorii pasi: sa stranga legaturile cu fostele state comuniste care sunt deja in UE si care au interese comune de aparat; sa demonstreze ca aderarea Romaniei (in conditiile mediocre negociate de PSD) aduce Uniunii mai multe avantaje decat dezavantaje si ca majoritatea costurilor vor fi suportate de milioanele de romani din toate paturile sociale; si sa coopereze cat mai indeaproape cu Bulgaria, in masura posibilului. Indiferent de rezultatul alegerilor bulgare de luna aceasta, e de asteptat ca stanga si dreapta sa stranga randurile pentru a asigura stabilitatea politica a tarii pana in 2007.
Indelung amanata reforma a justitiei trebuie sa fie accelerata, intrucat un sistem juridic care sprijina coruptia in Sud-Estul Europei poate submina intreaga Uniune, ca sa nu mai vorbim de Romania. Actuala anemie a extremismului politic romanesc reprezinta un avantaj serios, dar nimeni nu poate garanta ca fortele care au incercat sa mentina Romania in “zona gri” in timpul ultimilor 15 ani nu vor inscena vreun incident serios. Unul care sa-i sperie pe crestin-democratii germani si pe altii, determinandu-i sa tranteasca usa Europei in nasul Romaniei.
Reformele care urmeaza in 2005 si 2006 nu trebuie sa urmeze modelul promisiunii facute de Adrian Nastase lui Gunther Verheugen in martie 2004 - “trei ani de reforma in 3 luni”. Principalii actori europeni, Olli Rehn, José Barroso si crestin-democratii germani ar fi necrutatori, iar tentatia de a face din Romania tapul ispasitor pentru degringolada UE (chiar daca tratatul de adeziune a fost semnat pe 25 aprilie) ar putea deveni irezistibila. (Traducere de Dan Goanta)

ARIE OOSTLANDER
“Aveti grija, vin vremuri grele pentru Romania”

Olandezul Arie Oostlander a coordonat de la sfarsitul anilor ‘70 incoace politica externa a grupului Partidului Popular European, cel mai numeros grup din actualul Parlament European. Pana anul trecut a fost raportor pentru Turcia in Legislativul de la Strasbourg. Fostul europarlamentar este acum consilier al guvernului Olandei.

Cum va fi afectata Romania de respingerea Constitutiei Europene in doua tari?
Sincer vorbind, nu vad nici un efect pozitiv pentru Romania in urma respingerii Constitutiei Europene in Franta si Olanda. Parerea generala a celor care au votat “nu” a fost ca toate se misca prea repede in Uniunea Europeana, ca aceste zece noi state membre au venit ca un fel de surpriza, cel putin pentru cetatenii din Olanda. Ei pur si simplu nu au urmarit procesul de aderare, media noastra a fost foarte reticenta in a prezenta orice activitate a Bruxelles-ului, asa ca extinderea a venit ca o surpriza pentru majoritatea cetatenilor din tarile noastre. Acum avem in fata noastra Romania, Bulgaria si poate mai tarziu, Turcia. Iar cei care protesteaza impotriva UE spunand ca merge prea repede mentioneaza si aderarea Romaniei si in special a Turciei, care nu este foarte populara printre alegatorii care voteaza “nu”. Asa ca, vorbind sincer, viata va fi mai grea pentru Romania. Trebuie sa fie mai convingatoare in a demonstra ca situatia in Romania s-a imbunatatit atat de mult incat nu se poate face diferenta intre Romania si alt stat al UE. Daca situatia era diferita inaintea celor doua referendumuri din Franta si Olanda, mai ales in Consiliul European si in Parlamentul European, unde Romania era privita mai degraba pozitiv, acum, dupa aceste referendumuri, cred ca va exista o rezistenta puternica impotriva unei aderari rapide.
Deci e de rau pentru Romania?
Absolut. Rezultatul referendumurilor il consider un dezastru neasteptat, care e rau pentru Olanda si rau pentru Europa ca atare si in mod specific rau pentru perspectivele pe termen scurt ale Romaniei.
Ce poate face Romania acum?
Singurul lucru pe care Romania il poate face, si care e de altfel necesar pentru Romania, e sa traga in continuare din greu in directia reformei, imbunatatirea institutiilor statului si combaterea coruptiei, toate aceste lucruri care au fost mentionate anterior cand venea vorba de Romania. Aveti un nou guvern ceea ce, in mod absolut, este un punct pozitiv.
Nu exista atatea indoieli, suspiciuni fata de actualul guvern al Romaniei. Asa ca ei vor fi capabili sa convinga ca lucrurile se indreapta. Dar presiunea asupra acestui guvern, care este nou si este mai bun, va fi foarte mare in aceasta atmosfera generala negativa, dupa esecul referendumurilor in Franta si Olanda. Ce sfaturi ati da noii administratii de la Bucuresti?
Aveti grija si nu va lasati amagiti de idei de genul, “lasa, ca exista multa bunavointa”. O mai buna guvernare e importanta. Dar, sincer, acesta e sfatul cel mai bun pe care vi-l pot oferi: aveti grija, totul va fi luat foarte in serios in viitor si pe termen scurt va fi dificil. (Traducere de Gelu Trandafir)

JONATHAN SCHEELE, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti
Romania sa-si faca temele

Este prea devreme pentru a specula asupra impactului votului francez si a celui olandez asupra Europei, dar nu este prea devreme pentru a spune clar ca cea de a cincea extindere a Uniunii Europene nu ar trebui sa fie afectata de acest rezultat.
As vrea sa fiu foarte ferm în a reasigura Romania si pe cetatenii Romaniei ca ratificarea Tratatului Constitutional si urmatorii pasi ai extinderii sunt doua procese separate.
Angajamentul privind viitoarea extindere a Uniunii Europene a fost facut la cel mai înalt nivel, la Consiliul European. Semnarea Tratatului de Aderare pe 25 aprilie 2005 a adus Romania cu un pas mai aproape de familia europeana, prin transformarea ei dintr-o tara candidata într-o tara în curs de aderare. Desi nu va deveni un stat membru cu drepturi depline înainte de momentul aderarii, prevazuta pentru 1 ianuarie 2007, Romania va fi asociata îndeaproape la procesul decizional din cadrul institutiilor europene; vocea ei se va face auzita mult mai tare decat înainte.
Semnarea Tratatului de Aderare nu înseamna însa finalizarea muncii. Sunt multe de facut pentru a finaliza si accelera pregatirile pentru aderare, astfel încat data tinta de 1 ianuarie 2007 sa fie respectata.
Romania nu are timp de pierdut. Numaratoarea inversa a început: de-acum încolo, fiecare zi, fiecare saptamana, fiecare luna conteaza. Aceasta mai ales în anumite sectoare cheie, precum: implementarea efectiva a reformelor în administratia publica si sistemul judiciar, lupta împotriva coruptiei si îndeplinirea angajamentelor asumate în domeniul concurentei si protectiei mediului.
Romania si Bulgaria vor adera pe 1 ianuarie 2007, daca cele doua tari reusesc sa-si faca temele. Daca aceste teme nu sunt facute, atunci aderarea va trebui amanata.
Suntem cu totii constienti de îngrijorarea pe care extinderea o provoaca în randul cetatenilor statelor membre. Ca aceste îngrijorari sunt justificate sau nu, lor li se poate raspunde cel mai bine prin respectarea ferma a criteriilor si conditiilor aderarii în fiecare caz.
Acum mai mult decat oricand, Romania trebuie sa-si mobilizeze vointa politica, resursele si hotararea, pentru a face ceea ce este necesar astfel încat aderarea ei sa fie un succes atat pentru cetatenii ei, cat si pentru întreaga Europa.

BOGUMIL LUFT
Polonia crede in UE

Care a fost reactia in Polonia la votul negativ din Franta si Olanda?
In cazul Frantei, toata lumea a asteptat acest rezultat. Cred ca, in general, polonezii de rand nu sunt asa de interesati de aceasta problema. Dupa sondaje, totusi, daca va fi referendum in Polonia, majoritatea oamenilor voteaza pentru. Dar sa nu va inchipuiti ca aceasta Constitutie este cunoscuta aici in detalii. Polonezii sunt destul de multumiti ca au intrat in UE, ceea ce a dus la cresterea exportului in directia tarilor Uniunii. De asemenea, agricultora a avut de castigat, prin acel ajutor structural financiar venit din partea UE. Apoi a aparut oportunitatea locurilor de munca in spatiul UE. In Marea Britanie si Irlanda au plecat multi polonezi la munca. In general, polonezii sunt multumiti de faptul ca au intrat in aceasta comunitate care le garanteaza mai solid securitatea.
“Revolutia portocalie” din Ucraina a fost un eveniment foarte important, sustinut nu numai de guvern, dar si de societatea poloneza, Polonia jucand un rol foarte important in rezolvarea democratica a crizei de acolo. Or, Polonia a avut aceasta putere de actiune, printre altele si datorita faptului ca a reprezentat intr-un fel UE. Toate acestea fac ca polonezii in general sa fie pentru UE. Iar Constitutia a fost prezentata de clasa politica drept un suport pentru ca integrarea sa fie aprofundata. Pentru noi, de exemplu, cea mai importanta este largirea in viitor a Uniunii cu Ucraina. Stim foarte bine ca nu va fi imediat, dar vrem sa deschidem aceasta perspectiva.
Exista o parte a societatii care se opune acestei Constitutii. Mai ales dreapta, chiar dreapta extremista, si acesti oameni sunt foarte multumiti ca francezii au respins Constitutia. Exista si o anumita raceala fata de francezi, care au fost orgoliosi si s-au prezentat ca europenii cei mai importanti si au dat lectii la toata lumea, la dreapta si la stanga. Iar acum tocmai ei au aparut drept cei mai putin europeni.
Care este cifra data de sondaje in cazul unui referendum pentru Constitutie?
Aproape 70% dintre polonezi sunt “pentru”. Dar problema care se pune este daca Polonia va proceda la referendum sau alta forma de ratificare populara. Acum este o disputa politica aprinsa pe aceasta tema.

GUIDO PODESTA, europarlamentar, presedintele Comitetului Parlamentar UE - Romania
O coerenta mai mare in extinderea UE

Ce indica rezultatele referendumurilor din Franta si Olanda?
Indica o schimbare de atitudine a opiniei publice din foarte multe state membre UE. Asta se intampla chiar si in tara noastra, Italia. Cred ca trebuie sa reflectam foarte bine asupra acestei schimbari de atitudine care a determinat votul negativ din Franta si Olanda; nu a fost un vot impotriva textului Constitutiei, pentru ca multi au votat fie impotriva aderarii Turciei, impotriva extinderii sau impotriva monedei europene, altii au votat fie pentru Jospin, fie impotriva lui Chirac. Oricum, exista o atmosfera generala in aceste tari impotriva procesului de extindere a Uniunii.
Atunci, ce este de facut in tari precum Romania si Bulgaria, pe care noi le sprijinim foarte mult acum? Sunt tari care fac parte inca din primul val, impreuna cu cele 10 state care au aderat deja la UE. Romania si Bulgaria nu mai trebuie sa piarda timp, trebuie sa depuna un efort sustinut. Daca acum cateva luni isi puteau propune sa indeplineasca 70% din cerinte, acum trebuie sa le indeplineasca in proportie de 100%. Asta inseamna ca anumite capitole, cum ar fi lupta impotriva coruptiei, restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist, crearea unui sistem al concurentei competitiv, cu ajutorul statului, trebuie tratate cu mai multa transparenta si eficienta. Nu este suficient sa faci legi, e nevoie si de rezultate. Altfel, exista riscul de a nu fi pregatiti la implinirea termenului stabilit, in 2007, si chiar riscul de a compromite cadrul general al extinderii.
Nu exista riscul blocarii aderarii Romaniei?
Nu cred ca sunt probleme cu Romania, ci cu extinderea in general. Este adevarat ca sunt unele tari care se afla in dificultate din punct de vedere economic, ma gandesc aici la Germania, care, din punct de vedere geografic, se poate multumi cu aceasta extindere a Tarilor Baltice, a Poloniei, Cehiei. Deci nu se poate spune ca sunt impotriva aderarii unei tari, nu cred ca despre asta e vorba. Dar au atatea probleme, incat trebuie sa puna pe primul plan rezolvarea lor. E foarte usor sa pui problemele interne in carca tuturor statelor membre UE si a altor state precum Romania sau Bulgaria, care nu au nici o responsabilitate. Deci e nevoie, pe de-o parte, de mai multa intelegere pentru ca ne aflam intr-un moment mai delicat. Trebuie sa intelegeti asta pentru a obtine rezultatul dorit. Iar din partea noastra trebuie sa existe o coerenta in ceea ce priveste politica extinderii, incluzand aici Romania si Bulgaria alaturi de celelalte 10 tari deja intrate. (Traducere de Cristina Spatarelu)

MIHAI-RAZVAN UNGUREANU, ministru de Externe
Doua dosare diferite

Care este impactul, în prezent si pe termen scurt, asupra Romaniei, al faptului ca Franta si Olanda au acordat un vot negativ Constitutiei Europene?
Votul francez si olandez împotriva ratificarii Constitutiei Europene are un impact deosebit, cu siguranta, asupra climatului la nivel european si a procesului constructiei europene. Iata ca rezultatul referendumurilor din Franta si Olanda a afectat, în decursul a doar cateva zile, peisajul politic european, inducand schimbari de accente si discutii la nivelul liderilor europeni asupra a ceea ce va urma.
Romania, aflandu-se deja într-un stadiu deosebit de avansat de coordonare a tuturor “miscarilor” cu evolutiile si orientarile comunitare, este si ea, cu siguranta, interesata de posibilele implicatii ale votului venit din partea acestor doua state fondatoare ale Uniunii.
Este deosebit de important sa subliniem, însa, faptul ca atunci cand vorbim de posibile efecte negative ale acestor evolutii asupra Romaniei nu ne referim la o schimbare de logica sau de scenariu în privinta calendarului nostru de aderare (inclusiv momentul 1 ianuarie 2007), deoarece pacta sunt servanda, cum au reconfirmat si partenerii nostri europeni. Procesul de ratificare a Tratatului de Aderare si ratificarea Constitutiei Europene sunt doua dosare juridic si politic diferite, un esec - desigur, regretabil - al procesului constitutional neavand, sub nici o forma, implicatii negative asupra calendarului de aderare a Romaniei. Sigur, în contextul în care climatul politic este mai exigent, ne putem astepta la o monitorizare mai stricta a îndeplinirii angajamentelor noastre, astfel încat sa demonstram faptul ca aderarea noastra face parte din “solutia” la problemele mai generale percepute de un anumit segment al cetatenilor europeni. Pentru a reusi, asa cum a subliniat recent si comisarul pentru extindere, Olie Rehn, trebuie sa respectam conditiile impuse, angajamentele asumate, aceasta fiind, totodata, si cea mai buna modalitate de convingere in procesul de ratificare a Tratatului de Aderare.
Provocarea pentru Romania o constituie, mai degraba, configuratia si eficienta Uniunii în care ne vom integra începand cu 1 ianuarie 2007. In contextul în care situatia post-referendum ar da nastere la o serie de evolutii de încetinire a actiunilor comunitare, Romania, precum si toate statele membre, ar avea de suferit. De amintit doar un exemplu concret: impactul eventualei neratificari a Constitutiei asupra procesului de extindere. Incetinirea sau suspendarea, chiar si temporara, a procesului de extindere ar fi contrar intereselor Romaniei, deoarece acesta ar influenta perspectivele europene ale Moldovei, fata de care nu putem fi indiferenti.
In contextul constientizarii tuturor implicatiilor negative posibile, consider ca este deosebit de important ca, la summit-ul sefilor de stat sau de guvern din 16-17 iunie, la care Romania va participa pentru prima data dupa obtinerea statutului de observator la activitatile Uniunii, sa se poarte o serie de discutii deschise si constructive pentru depasirea situatiei create. Nu trebuie sa uitam ca Uniunea a mai trecut prin situatii de criza, doar sa ne amintim, ramanand la dosarul Constitutiei, la esecul summit-ului CIG din decembrie 2003 si la extraordinara reusita a celui din iunie 2004, cand s-a aprobat proiectul de Constitutie. Uniunea Europeana este în masura sa gaseasca solutii si speram ca summit-ul din iunie sa identifice premisele necesare acestei reveniri, astfel încat proiectul european sa nu aiba de suferit.

ADRIAN CIOCANEA, secretar de stat
Finantarile de la UE nu sunt în pericol

Daca discutam din punct de vedere al interlocutorului guvernului, care este Consiliul de Ministri al Uniunii Europene, atunci trebuie sa ne gandim daca exista vreo decizie a Comisiei care sa fie propusa catre adoptare, asa încat bugetul sa fie micsorat. In momentul de fata exista discutii asupra structurii generale a bugetului, dar nu exista discutii asupra micsorarii sale în ce priveste sprijinul comunitar. Deci, nu avem nici un fel de semnal care sa ne îngrijoreze cu privire la fonduri, însa, în urma votului francez, olandez si a declaratiilor germane, s-ar putea sa avem surpriza ca, la un moment dat, în urma unui raport care sa nu fie favorabil Romaniei si Bulgariei, sa se puna problema întarzierii pe parcursul propus. Abia în momentul în care se pune concret problema întarzierii, trebuie sa înceapa si o discutie despre rectificarea de buget, dar mai sunt trei etape pana la o asemenea discutie.

SORIN IONITA
Multi bani, putine proiecte

Bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2007- 2013 trebuia agreat pana pe 30 iunie. Este limpede ca nu va fi finalizat sub presedintia luxemburgheza si se va intra cu aceasta problema în presedintia britanica. Lungindu-se discutia, pot interveni schimbari care vin din alta directie, care pot fi legate de faptul ca unii au devenit mai eurosceptici, ar putea sa spuna ca “mai taiem de aici, mai taiem de colo”. Exista informatii ca statele mai sarace, ca Romania si Bulgaria, sunt totusi protejate în discutia financiara propriu-zisa a bugetului. Comisia a propus o reducere de 1,2 si 1,14%, deci sunt sutimi de procent din PIB-ul Europei de Vest. Pana acum nu s-a pus problema sa se schimbe ceva din ce se agrease pentru Romania în chestiuni financiare, problema e ca nu s-a mers cu detaliile pana la capat.
Programele PHARE, Sapard si ISPA nu vor fi afectate în nici un caz. Noi ne chinuim din greu sa absorbim ce ne-au dat si e foarte clar ca multi bani nu-i vom putea lua, deci daca s-ar mai ciupi putin nici nu s-ar cunoaste. Romania nu are capacitatea de a construi institutiile care sa absoarba bani, de a genera proiecte bune, e o lupta surda si o mare epopee ce se întampla acum prin ministere. Se fac proiecte, se acrediteaza structuri, dar acest lucru nu se prea reflecta în presa, pentru ca nu este un subiect sexi. Spre sfarsitul anului 2006 o sa intram în criza si o sa vedem ca nu sunt proiecte si ca nu se pot lua banii care trebuie sa vina din 2007 pe structura noua. Noi nu avem creionate institutiile necesare pentru momentul în care vom deveni membri plini, care sunt mult mai multe si mai complicate decat acestea de preaderare, PHARE, Sapard si ISPA. Acum banii europeni vin separat de statul roman, s-au construit niste agentii speciale, care lucreaza dupa reguli europene, din 2007 acestea se vor desfiinta si totul o sa cada pe ministerele obisnuite ale statului roman. Nu va mai exista nici o administrare paralela a banilor, totul va veni prin buget. E greu ca aceste ministere uriase si batranicioase, precum Transporturile, Agricultura, sa fie complet înnoite.
Ar fi un moment foarte bun sa intram în UE în 2007, ca sa prindem ciclul financiar întreg. Daca ne amana pe noi cu un an, în timp ce Bulgaria intra în 2007, va fi foarte complicat pentru cei de la Bruxelles, pentru ca trebuie sa faca un program special pentru Romania.

ION VIANU
Totusi Europa!

Cu cata placere rautacioasa, cu cata impudica satisfactie compatriotii nostri înzestrati cu darul scrisului, dar si participantii la taifasul generalizat, au înregistrat esecul votului din Franta respingand Constitutia Europeana! Înca o proba, se întelege de la unii, ca nu ne putem baza decat pe noi. Mi se pare greu sa nu vad în spectaculoasa resurectie a domnului Vadim Tudor, în categorica d-sale repudiere a “consilierilor straini” altceva decat plusul de curaj pe care-l au acum izolationistii de toate tendintele si gradele, de la cei mai feroci pana la cei mai soft.
Alta categorie sunt proamericanii. “V-am spus eu ca nu ne putem baza decat pe America”, se bucura ei, într-un mod mai mult sau mai putin direct, ferindu-se totusi sa-l laude prea tare pe seful statului cu a sa Axa Washington-Chisinau via Londra-Bucuresti.
Eu am tendinta sa le dau dreptate, si unora si altora - ca se bucura. Europa îsi strange broboada cu un gest friguros, trage obloanele si nu vrea sa-i auda pe saraci plangand de frig pe afara. Cei pentru care idealul este sa devina mai mari peste o republica a mizeriei, pocnind din bici pe langa popor, nu pot decat sa se bucure, chiar daca speranta e înca vaga. Celor care cred ca stapanii îndepartati sunt mai usor de multumit decat vecinii imediati nu pot sa nu le recunosc o îndreptatire a sperantei.
Nu pot sa simt nici un fel de multumire, nici rautacioasa, nici de alt fel. Ideea unei tari islamice de confesiune ortodoxa condusa cu harapnicul în cadelnitari patriarhale nu ma satisface mai mult decat perspectiva unei republici bananiere teleghidate din colina Capitoliului. Si nu ma pot împedica sa nu am amintiri. Am auzit pe un distins om de cultura, epurat în 1948, cum spunea, pe vremea aceea, tatalui meu, cu o vigoare verbala pe care nu i-as fi banuit-o: “domnule Tudorel, daca pana la toamna nu vin americanii, îti dau voie sa ma scuipi între ochi!”. Asa au gandit atunci multi rezistenti, ignorand în disperarea lor evidenta care se numeste cinismul marilor puteri. Stiu, suntem în NATO. Dar pactele nu sunt, cum se stie de la Metternich, decat niste petice de hartie; iar daca maine intervine, peste capul unei Europe slabite, o renegociere geostrategica cu Rusia (niciodata atat de slaba pe cat pare, spune un vechi principiu al diplomatiei), americanii ne vor sacrifica fara nici o sovaire (nici n-ar fi de înteles sa ezite).
O tara trebuie sa caute înainte de toate alianta organica, apartenenta la un trup constituit, buna vecinatate, o deschidere care sa fie, în acelasi timp, continuitate. Asa vad eu traditia, daca vrea sa ramana viata, si nu cuvioasa împaiere. Ceea ce ne propune Europa este o adevarata uniune, o integrare organica economica, sociala, reala, plina de continut. Si o rigoare pe masura, lupta, la fel de importanta, aceeasi lupta, cu birocratia, cu coruptia.
Asta e mai greu decat sa accepti cateva baze militare (“mici” spun, curios! reprezentantii NATO). Si presupune o schimbare de mentalitate pe care unii n-o vor, altii (cu dreptate?) o considera irealizabila.
Idealuri! Dar daca suntem realisti, atunci cum gandim? - e numai Europa în criza? Oare Statele Unite, cu uriasele ei datorii, cu imensele dificultati rezultand din interminabila campanie irakiana, cu versatilitatea proverbiala care a facut sa-i sustina prelung si pe Saddam, si pe talibani, înainte de a-i distruge, cu extinderea nemasurata pe care imperiul o are pe toata planeta, sunt ele chiar o putere atat de sigura? Ce s-a întamplat, la urma urmelor, saptamana trecuta? - Europa face o pauza pentru a-si percepe identitatea. Europa, o doamna de o anumita varsta, dar sportiva, cu obisnuinta jogging -ului matinal, gafaie pentru ca a alergat prea repede. Eu nu m-as grabi s-o îngrop, rautacios ca presa din Rusia care, cel putin, are alte motive, coerente cu destinul marii tari care este, sa se bucure. Constructia europeana nu se confrunta cu fantomele nationalismului, ci cu problema granitelor ei, fata cu politicienii care au vazut prea mare si prea repede. Sufera de lipsa unei forte armate defensive europene, ceea ce o face sa fie resimtita ca un partener nesigur. Sunt probleme de identitate si de putere care pot fi rezolvate.
Este sigur acum ca examenul de admitere în Europa va fi mai greu. Nu corigenta, chiar repetentia ne paste. Nu este un motiv sa gandim cu resentiment. Resentimentul e o reactie inferioara. Modestia e contrariul umilintei, forma sanatoasa a orgoliului, izvorul ambitiei curate. Omul modest si puternic crede în sine si persevereaza.
Niciodata nevoia reformei nu va fi fost mai stringenta ca azi în Romania. Dar de mult nu am mai perceput atata oboseala. Se profeseaza euroscepticismul, printr-o mentalitate care seamana înfiorator cu a vulpii la struguri (prea verzi). Europa e destinul, fatalitatea noastra. Traim cu Europa. O astfel de onoare se plateste. Cu riscul de-a muri cu ea.

PETRE ROMAN
Nu avem alternativa la UE

Voturile, cel din Franta, ca si cel din Olanda, arata ca proiectul european, confruntat cu o prelungita stare de recesiune si cu prelungite probleme sociale, a generat o reactie foarte umana, o reactie aproape xenofoba si frica de ziua de maine. Cata vreme proiectul european a mers înainte pe un fond economic suficient de puternic, cu resurse financiare mari, în conditiile în care integrarea s-a facut, în fond, cu tari apropiate ca sistem mental, ca sistem social si cultural, cum sunt Spania, Portugalia, Grecia, proiectul european a functionat din ce în ce mai bine. Acum, confruntat cu o recesiune puternica, cu imposibilitatea de a sustine modelul social european, în conditiile unei economii fragile, foarte multi au început sa arunce vina pentru precaritate pe extindere, pe aparitia noilor tari, carora trebuie sa li se dea bani, pe faptul ca se pierd locuri de munca.
Care credeti ca va fi impactul pe termen scurt asupra Romaniei?
Cel mai rau si totusi probabil este amanarea integrarii Romaniei cu un an sau poate chiar cu trei ani. Ati vazut ca, de fapt, toata lumea arata cu degetul la Raportul de tara care urmeaza sa fie prezentat în noiembrie, anul acesta, Raport de tara în care nu se mai pune problema ca politicul decide inclusiv asupra aspectelor concrete de conformitate pentru criteriile de aderare.
Daca peste un an se vor îngheta negocierile, care ar trebui sa fie strategia Romaniei? Ce strategie ati fi urmat dvs. daca ati fi ministru de Externe?
Nu e vorba de ministrul de Externe aici, e vorba despre însasi puterea politica din Romania, practic, guvernarea, si aici ar trebui sa intre si opozitia, în sensul ca acum Romania nu mai are alta sansa reala decat de a îndeplini în realitate obiectivele de aderare.
Viziunea si capacitatea noastra ar trebui sa fie aceea de a ne apleca si mai hotarat, si mai serios pe realizarea obiectivelor de aderare, care privesc reforma administratiei, justitiei, concurenta, mediu etc.
N-ar fi normal ca Romania sa aiba o strategie de întampinare, daca totul se îngheata?
Nu putem face o alta strategie. Daca noi ne-am reorienta si am spune: “bine, nu ne primiti, atunci noi ne gandim la altceva”, ar fi cea mai mare greseala, pentru ca atunci ar însemna ca dam cu piciorul la o realitate deja dobandita. Parlamentul European a ratificat tratatul cu Romania, care a fost negociat pana la capat, au fost încheiate negocierile cu Consiliul Europei. Din punctul de vedere al constructiei juridice a UE, votul împotriva tratatului n-a schimbat nimic. Viitorul Romaniei tot în UE se gaseste. Ideea ca UE, ca urmare a acestui vot, se va spulbera, mi se pare o prostie.

ADRIAN SEVERIN
Nevoia de avocati puternici

Cum evaluati dvs. impactul asupra Romaniei al votului negativ care s-a dat în Franta si Olanda asupra Constitutiei Europene?
Deja existau nelinisti în legatura cu capacitatea Uniunii de a functiona în formula de 15. Cu 25 s-a spus ca este imposibl sa functioneze fara schimbari substantiale. Asemenea schimbari, chiar daca nu spectaculoase, erau prevazute în Constitutia proiectata. Cu 27, se va spune, lucrurile devin insuportabile. Nu sunt convins ca diferenta între 25 si 27 este atat de mare, dar mai putin conteaza dimensiunea exacta sau autentica a acestei diferente, cat perceptia asupra ei. Din perspectiva acestei perceptii, sunt convins ca vor aparea anumite dificultati privind finalizarea procesului de integrare a Romaniei în UE. Sub aspect juridic, s-a spus ca problemele ar fi rezolvate, este un adevar partial, pentru ca tratatul care s-a semnat trebuie ratificat si nici o tara nu este obligata sa-l ratifice pana la 1 ianuarie 2007. Prin instrumentul ratificarii, s-ar putea ajunge la o amanare de facto si de jure a intrarii Romaniei în UE. Pe de alta parte, la acelasi rezultat sau la un rezultat asemanator se poate ajunge prin cresterea exigentei în evaluarea gradului de îndeplinire a angajamentelor pe care Romania si le-a luat. O exigenta sporita va putea duce la punerea în miscare a clauzei de salvgardare si deci la amanarea cu cel putin un an a intregrarii.
Daca negocierile dintre Romania si Uniune ar îngheta, care credeti ca ar trebui sa fie strategia de politica externa a Bucurestiului?
Nu se poate pune problema înghetarii negocierilor, cred, ci mai degraba a intrarii într-un impas a procesului de integrare a Romaniei. In lumina unei asemenea ipoteze, cred ca avem doua lucruri de facut, simultan. Pe de o parte, este vorba despre întarirea si îmbunatatirea raporturilor Romaniei cu marile puteri europene, cu vocile cele mai autorizate ale UE. Astfel încat aceste voci sa vorbeasca în calitate de avocat, si nu în calitate de procuror al Romaniei.
Pe de alta parte, cred ca este foarte important sa definim o strategie alternativa, pana cand problemele UE vor fi clarificate. Cand spun problemele UE nu ma refer doar la admiterea Romaniei, ci la posibilitatea ca UE sa se transforme dintr-o uniune economica, într-o uniune politica. Cred ca relatia romano-germana, mai ales atata timp cat Franta va trebui sa se ocupe de pozitia ei în Uniune, ca urmare a acestui vot negativ la referendum, este esentiala.
E limpede ca slabiciunea UE - mi-e teama si n-as vrea sa vorbesc deocamdata despre declinul UE -, dar, în orice caz, atingerea limitelor istorice ale UE va activa sau, daca vreti, va reactiva o încercare de Antanta germano-rusa. Si, din acest punct de vedere, Romania nu trebuie sa fie prinsa la mijloc în cazul aparitiei unei asemenea Antante. Desigur, Romania cred ca va trebui cu abilitate sa faca în asa fel încat asemenea Antanta sa nu fie antiamericana. Este esential pentru noi sa pastram legatura transatlantica, alaturi de o relatie constructiva si bine structurata cu un posibil tandem Berlin-Moscova.

TEODOR MELESCANU
Nu exista un “plan B”

Este evident ca, în contextul acesta de nervozitate care a fost creat de respingerea Constitutiei în Franta si în Olanda, posibil si în alte tari, va fi mult mai putina bunavointa fata de Romania. Avem o responsabilitate deosebita, mai ales la nivel guvernamental, pentru o politica foarte hotarata de punere în aplicare a angajamentelor pe care Romania si le-a asumat.
Daca va fi blocata aderarea Romaniei, care credeti ca ar trebui sa fie strategia diplomatiei de la Bucuresti?
Pentru mine, strategia trebuie sa fie foarte clara. Acordul s-a semnat pe 25 aprilie, el trebuie sa fie supus de toate statele spre ratificare. Eventual, daca Comisia UE considera ca Romania nu corespunde standardelor, se poate activa clauza de salvgardare, deci amanarea pana la 1 ianuarie 2008. Dupa opinia mea, nu trebuie acceptata si nici nu exista argumente pentru a fi acceptata nici o alta solutie.
Pentru Romania si Bulgaria nu trebuie sa existe nici un “plan B” si trebuie sa mergem clar pe integrare si pe faptul ca singurul lucru care este sub semnul întrebarii este data exacta la care intra în vigoare obligatiile asumate de Romania si de celelalte tari ale UE.

Dosar realizat de Sabina Fati, Andreea Pora, Gelu Trandafir, Armand Gosu si coordonat de Rodica Palade