Fractura in societatea civila

Trei organizatii civice, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Transparency International si Centrul de Resurse Juridice (acesta din urma facand parte din reteaua de ONG-uri organizata de FSD) au adus o serie de critici amendamentelor privind Codul de Procedura Penala si proiectului de lege privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, ambele masuri legislative fiind promovate de Ministerul Justitiei. Nimic neobisnuit. Cele trei organizatii au expertiza necesara sa amendeze un proiect legislativ in materie de justitie si e un semn de sanatate a societatii ca vocile venite din zona civica sa-i atentioneze pe cei din zona politica, chiar daca tinta criticilor este Monica Macovei, o fosta colega de civism a celor trei. Neobisnuita este insa maniera in care cele trei ONG-uri isi redacteaza observatiile, mai cu seama in comunicatul privind Codul de Procedura Penala. Se spun niste cuvinte tari, precum “ingrijorare fata de viitorul statului de drept”, “sub pretextul luptei impotriva coruptiei si al unor asa-zise cerinte ale UE”, “incalcarea art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului”, o “intarire a vechii Procuraturi”, “stat politienesc” s.a. -, asa incat, pentru o clipa, ai impresia ca la MJ s-ar afla un ministru pur ceausist, si nu cel despre care comisarul pe Justitie Franco Frattini spunea: “o mare parte a succesului aderarii Romaniei se va datora d-nei Macovei”.

MJ a raspuns criticilor celor trei organizatii in mai multe comunicate de presa.

Avem convingerea ca este vorba doar de o regretabila defectiune de comunicare intre colegi si ca cele trei ONG-uri vor sti sa-si prezinte obiectiile fara patima si ranchiuna. Altfel, si despre aceste ONG-uri s-ar putea spune ca “sub pretextul apararii drepturilor omului si al unor asa-zise cerinte etc.”. De altfel, suspect de prompt, adversarii Monicai Macovei incep sa laude societatea civila (adica cele trei ONG-uri) pe care in fapt o dispretuiesc. Iar politicienii, care si ei invoca drepturile omului intru protectia averilor lor dubios dobandite, pot sa stea linistiti pe margine: altcineva scoate castanele din foc. (Rodica Palade)

Apel la responsabilitate

Coalitia pentru o Guvernare Curata solicita premierului Calin Popescu Tariceanu, în lumina principiilor de integritate promovate de Alianta Dreptate si Adevar D.A. în campania electorala din anul 2004, ca guvernul României:

1. Sa nu propuna numirea în pozitia de vicepremier al României pe d-l Dan Voiculescu, originea averii acestuia în regimul Ceausescu, ca si relatiile sale economice cu defuncta Securitate nefiind clar lamurite. Exista oameni politici mai tineri si deocamdata necontroversati în Partidul Conservator care pot ocupa aceasta pozitie simbolica în guvernul care va duce tara în Europa în 2007, daca aceasta pozitie va mai exista.

2. Sa îsi asume raspunderea pentru promovarea în termen util pentru raportul Comisiei Europene din luna septembrie a legilor finantarilor partidelor politice si a Agentiei de Integritate, în forma depusa la guvern de Ministerul Justitiei, care garanteaza independenta Agentiei fata de factorul politic. CGC este la curent ca aceia vizati de aceste proiecte vor recurge la tactici de tergiversare si disimulare, vor utiliza oamenii disponibili de a face servicii din presa si societatea civila pentru a crea pretexte de respingere. Respingerea ar fi însa asumarea de catre partidele de la guvernare a amanarii intrarii Romaniei în Europa cu un an, deci facem apel la responsabilitatea factorilor de decizie pentru a evita acest lucru.

Cu convingerea ca sustinem aceleasi principii, ca si în anul 2004,

Coalitia pentru o Guvernare Curata

Amendamentele Codului de Procedura Penala: noi amenintari la adresa drepturilor omului

Fundatia pentru o Societate Deschisa, Cen­trul de Resurse Juridice si Transparency In­ternational Romania isi exprima profunda in­­­­grijorare fata de viitorul statului de drept in Ro­ma­nia. Sub pretextul luptei impotriva coruptiei si ale unor asa-zise cerinte ale Uniunii Eu­ro­pe­ne, recentele modificari ale Codului de Pro­ce­du­ra Penala reprezinta, de fapt, grave in­­cal­cari ale drepturilor omului, cu precadere a drep­tului la viata privata al persoanelor, a drep­tu­lui la aparare, cu consecinte serioase asu­pra evolutiei democratice a tarii.

1. Consideram ca inacceptabila po­sibi­li­ta­tea oferita procurorilor de a intercepta cores­pon­denta electronica si de a efectua inre­gis­trari telefonice timp de 48 de ore fara un man­dat emis de un judecator. Mai mult, se pre­ve­de o perioada de gratie de inca 48 de ore la dis­pozitia procurorului pentru a informa ju­de­ca­torul cu privire la interceptarile pe care le-a efectuat fara mandat! Ceea ce inseamna ca, de fapt, procurorul are libertate deplina timp de 96 de ore! Nu se prevede de cate ori pro­cu­ro­rul are dreptul de a se prevala de preve­de­ri­le acestea pe parcursul urmaririi penale in ace­easi cauza,  ceea ce poate duce la concluzia ca este strict optiunea sa. O posibilitate care va da nastere la numeroase abuzuri. Acest lu­cru este cu atat mai grav cu cat Ministerul Jus­ti­tiei (care initial a solicitat ca interceptarea fara mandatul unui judecator sa se poata pro­du­ce timp de 72 de ore!) nu a oferit nici un ar­gu­ment serios pentru o astfel de restrangere a dreptului la viata privata (si deci a incalcarii art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omu­lui), in afara eternei scuze privind lupta im­­­­potriva coruptiei, criminalitatii organizate si, even­tual, a terorismului. Atragem atentia ca atin­gerea acestor obiective, a caror importanta nu o contestam, trebuie sa se faca fara a ab­di­ca de la principiile unui stat de drept, ale unei de­mocratii functionale, bazate pe respectul drep­turilor omului. 

2. Este, de asemenea, inacceptabila inge­rin­ta in relatia avocat-client,  prin interceptarea con­vorbirilor telefonice, confidentialitatea spe­ci­fica acestei relatii fiind esentiala pentru ga­ran­tarea dreptului la aparare (protejat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omu­lui). Ar fi fost de asteptat ca Ministerul Jus­titiei sa elimine aceasta prevedere din Co­dul de Procedura Penala, in loc sa introduca pre­vederea posibilitatii folosirii inregistrarii ca mij­loc de proba.

3. Continuarea practicii actuale ca inre­gis­tra­rile telefonice sa fie facute de SRI inclusiv in cazurile instrumentate de procuror este o alta in­calcare a dreptului persoanei - invinuit sau in­culpat - la viata privata si la aparare si, im­pli­cit, la un proces corect si echitabil. Justificarea exis­tentei aparaturii numai la SRI este o scuza jal­nica pentru un stat care se pretinde a fi de drept. Dotarea parchetelor cu aparatura spe­ci­fi­ca, chiar daca ar fi fost costisitoare, ar fi fost mult mai potrivita pentru respectarea prin­ci­pii­lor dupa care Romania ar trebui sa func­tio­ne­ze. Ingerinta serviciilor secrete - fie si numai prin simplul act al inregistrarilor - in activitatea par­chetelor, deci a autoritatii judecatoresti, este inadmisibila.  

In loc sa se modifice legea sigurantei natio­na­le si actualele proiecte de lege care permit agentilor SRI sa intercepteze comunicatiile, in­clusiv cele telefonice, timp de 48 de ore fara un mandat emis de judecator, Ministerul Jus­ti­tiei a optat pentru solutia contrara, marind sfe­ra persoanelor care pot face acest lucru, prin in­cluderea procurorilor. Se explica astfel de ce Ministerul Justitiei nu a exprimat niciodata un punct de vedere critic privind drepturile exa­ge­ra­te ale agentilor de informatii si contra­infor­ma­tii, inclusiv cel de interceptare a convorbi­ri­lor telefonice fara mandat.

Dincolo de incalcarile drepturilor omului sem­nalate mai sus, atragem atentia asupra unei alte consecinte grave a acestor ultime de­ci­zii legislative: in locul unei reforme a justitiei care sa intareasca rolul judecatorului, sa il res­pon­sabilizeze si implicit sa contribuie la spo­ri­rea increderii populatiei in corpul judecatoresc, ac­tualele reglementari conduc la subminarea po­zitiei judecatorilor, la considerarea lor ca niste cantitati neglijabile, in functie de interesul punctual al unui procuror.  In  locul unei evo­lu­tii catre un stat de drept functional, cu un Par­chet eficient, dar controlat de puterea jude­ca­to­reasca, exista riscul de a ajunge in situatia in care sa vedem o reintarire a vechii Procu­ra­turi, pe care o consideram disparuta.

O astfel de politica penala, mai potrivita unui stat politienesc, nu ne va aduce mai aproa­pe de Uniunea Europeana, pentru ca nu prin restrangerea drepturilor omului vom reusi sa devenim compatibili cu standardele si ce­rintele UE. Intr-o democratie functionala, asa cum Romania doreste sa fie, este obli­ga­to­riu ca lupta impotriva criminalitatii de orice fel sa se faca numai cu respectarea regulilor de­mocratice si a drepturilor omului.

Renate Weber - presedinta, Fundatia pentru o Societate Deschisa

Georgiana Iorgulescu - directoare executiva, Centrul de Resurse Juridice

Victor Alistar - director executiv, Transparency International România

MONICA MACOVEI, ministrul Justitiei

Respect fara nici o abatere drepturile omului

Trei organizatii civice, Fundatia pen­tru o Societate Deschisa, Centrul de Resurse Juridice si Transparency In­ternational, va reproseaza ca amen­da­mentele aduse Codului de Pro­ce­du­ra Penala aduc grave atingeri drep­tu­rilor omului si ca ar incalca chiar art. 8 din Conventia Europeana a Drep­tu­ri­lor Omului. Cum se explica faptul ca dvs., o aparatoare a drepturilor omului si fosta colega cu oamenii din cele trei or­ganizatii, ati ajuns in viziunea lor sa pro­movati prevederi care incalca drep­tu­rile omului?

Respect fara nici o abatere drepturile omului. Toate actele normative pe care le pro­movez respecta acest principiu. Nu poti sa te dezici de un principiu în care crezi si în jurul caruia ti-ai cladit nu numai ca­riera, ci si viata. Am explicat pe larg, sap­tamani întregi, la comisia juridica din Ca­mera Deputatilor, de ce propun aceste mo­dificari, cat de necesare sunt. Am adus argumente, multe sustinute de pre­ve­deri ale conventiilor internationale, am pre­zentat cazuri concrete unde se im­pu­ne schimbarea. O buna parte dintre aces­te modificari este sustinuta de practica: pro­curorii - practicienii - sunt cei care au atras atentia ca, de pilda, nu le este de-ajuns termenul de 24 de ore pentru în­re­gis­trari. Si va dau un exemplu: daca un pro­curor vrea sa intercepteze sau sa în­re­gis­treze o operatiune de cumparare auto­ri­zata de droguri, este dificil, pentru ca ai de-a face cu persoane “calificate” si te tre­zesti ca îsi iau masuri de precautie - schimba locul, amana tranzactia etc. Este unul dintre motivele pentru care am cerut pre­lungirea duratei pana la care un pro­cu­ror poate decide prin ordonanta motivata si numai în situatii de urgenta intercep­ta­rea sau înregistrarea. Am propus 72 de ore, asa cum e în tari ca Germania, Olan­da sau Spania. Am acceptat apoi pe­ri­oa­da de 48 de ore. Oricum, dupa intercep­ta­re sau înregistrare, procurorul se duce la ju­decator, fara acordul caruia nu poate sa o foloseasca la dosar ca mijloc de pro­ba. Judecatorul o confirma sau o infir­ma. Daca o infirma, înregistrarea se dis­truge. Exista deci o garantie data de un judecator independent, în cazul în care cineva s-ar putea gandi la abuzuri din partea procurorilor. Dar nu poti sa pleci de la ideea ca procurorii sunt prin na­tura lor abuzivi si sa faci legi strambe. Legea trebuie sa fie dreapta, cu res­pec­ta­rea drepturilor celui cercetat si cu mijloa­ce care sa faca cercetarea eficienta. Daca procurorii gresesc, trebuie sanctio­nati.

Vi se mai reproseaza ca, in loc sa in­­ta­riti rolul judecatorului, “vedem o in­­ta­rire a vechii Procuraturi, pe care o credeam disparuta”.

Nici una dintre modificarile aduse Codului de Procedura Penala nu sla­bes­te rolul judecatorului. Judecatorul este cel che­mat sa autorizeze toate interceptarile sau înregistrarile, inclusiv pe cele pentru care procurorul a dispus - cu titlu pro­vi­zo­riu, într-o situatie de urgenta motivata - sa fie efectuate. Va explic cum se în­tam­pla. Procurorul decide la un moment dat, pe baza informatiilor pe care le are, ca este absolut necesar sa efectueze o in­ter­cep­tare sau înregistrare. Sa presupunem ca are informatii ca, în cateva ore, într-un anu­mit loc, se va desfasura o operatiune de trafic de droguri. Ce face procurorul? Pune pe hartie toate aceste informatii, adi­ca argumenteaza în scris de ce tre­buie foarte repede sa faca acea inter­cep­ta­re. Dupa ce o efectueaza, transcrie în­re­gis­trarea, o verifica si se duce cu ea la ju­de­cator, de la care asteapta confirmarea. In cazul în care judecatorul nu confirma or­donanta procurorului, toate înre­gis­tra­ri­le se distrug, iar procurorul nu le poate fo­losi ca probe. Asadar, ultimul cuvant îl are judecatorul. In nici un caz nu îmi do­resc o întarire a vechii Procuraturi, ci îmi do­resc ca procurorii sa aiba mijloace efi­cien­te de a lupta cu criminalitatea, similar celor din alte tari europene. Dar, repet, cei care gresesc - judecatori sau pro­cu­rori - trebuie sa fie sanctionati. Acesta es­te atributul CSM.

Se mai spune in comunicat ca “O ast­fel de politica penala, mai po­tri­vi­ta unui stat politienesc, nu ne va duce mai aproape de UE”. Sa inte­le­gem de aici ca veti primi critici din par­tea UE? Si chiar activarea clauzei de salv­gardare?

Am facut la minister o analiza com­pa­ra­tiva a prevederilor codurilor din alte sta­te. Asa s-au nascut multe din propuneri, inclusiv cele legate de interceptari. Cred ca este greu sa sustii ca Germania sau Olanda sunt “state politienesti”. Am luat apoi si am trecut in Codul de Procedura, dar si în cel penal, prevederi din con­ven­tii­le internationale la care Romania este par­te si care au fost ratificate de parla­ment. Sunt acte în vigoare, care trebuie res­pectate, iar legislatia nationala trebuie sa preia prevederile din aceste conventii, cum ar fi Conventia penala privind co­rup­tia, Conventia Natiunilor Unite împo­tri­va coruptiei si altele. Este absurd sa sus­tii ca prevederi din conventii inter­na­tio­na­le te îndeparteaza de Europa.

De ce nu ati discutat toate aceste lu­cruri cu fostii dvs. colegi/prieteni si, du­pa modelul politicienilor, ati ajuns in presa? 

Modificarile Codului de Procedura Pe­nala au fost discutate în comisia ju­ri­di­ca a Camerei Deputatilor timp de trei sap­tamani, în sedinta publica, si au fost re­latate în presa. Daca aceste organizatii aveau un interes în Codul de Procedura Pe­nala, atunci nu înteleg de ce nu au venit la aceste discutii sau, cel putin, de ce nu si-au trimis comentariile în scris. Este surprinzator sa reactioneze dupa adop­tarea de catre parlament, în con­di­tii­le în care au tacut toata perioada an­te­ri­oa­ra. De asemenea, ceea ce m-a sur­prins la reactia celor trei organizatii non­gu­vernamentale a fost tonul extrem de agresiv. Este o modalitate de a iesi în evidenta, dar nu poti sa arunci doar cu vorbe si sa refuzi sa accepti argumentele. Sunt apoi acele atacuri gratuite care fie n-au acoperire în realitate, fie sunt pre­ma­tur lansate. Ce spun semnatarii co­mu­ni­ca­tului? Ca nu e buna practica de pana acum ca SRI sa efectueze interceptarile si înregistrarile pentru procurori. Intreb si eu unde erau cele trei organizatii cand am sustinut în parlament ca SRI sa iasa din relatia judecator-procuror? Nu li s-a au­zit vocea, desi aveam nevoie de orice sustinere. Proiectele pe care le propun trec prin dezbatere publica. Am organizat la minister numeroase întalniri, ca sa va dau un exemplu de actualitate, pe Legea Agentiei de Integritate, la care au fost invitate organizatiile nonguvernamentale. De altfel, Renate Weber a recunoscut la o emisiune televizata ca nu a dat curs niciodata acestor invitatii. N-am ce sa co­mentez la astfel de reactii.

A consemnat Rodica Palade

IOAN STANOMIR

Stat, institutii si stat de drept

Una dintre trasaturile distinctive ale anilor de dupa 1989 este incapacitatea elitelor intelectuale si politice de a imagina cadrul în interiorul caruia sa se poata produce dia­log rational si echilibrat. Absenta comunicarii este res­pon­sabila pentru patima cu care fiecare dintre partile im­pli­cate în conflict întelege sa îsi promoveze ideile.

Pernicioasa ca efect în alte sfere publice, inflamarea este cu atat mai nefasta în momentul în care în joc se afla institutiile si functionarea lor. Critica poate fi utila unei societati pluraliste doar în masura în care ea are în ve­dere, dincolo de circumstante, principiile si arhitectura de organizare a statului. Ideea de domnie a legii implica, prin­tre altele, si obligatia de a distinge între titularul de ofi­ciu public si oficiul în sine. Oficiul este menit sa-i su­pra­vietuiasca celui care îl ocupa, în mod temporar. Lon­ge­vitatea democratica a unor societati decurge din asu­ma­re, pana la capat, a axiomei enuntate anterior.

Puterea unui stat nu este reflectata în abilitatea sa de a monta un imens aparat fiscal si de represiune poli­tie­neas­ca, ci în vocatia de a mobiliza, în momente dificile, so­li­daritatea cetatenilor sai. Relatia de încredere si de cooperare dintre institutii si mediul civic tine de esenta unei guvernari limitate, marcate de eficienta si de auto­ri­tate.

Dupa cum polemicile purtate în jurul unor reforme le­gis­lative nu pot eluda miza de durata lunga a efortului res­pectiv. Combaterea coruptiei nu reprezinta o exi­gen­ta impusa, mecanic, Romaniei, în urma procesului de aderare la Uniunea Europeana. Ratiunea autentica a îmbratisarii acestei conduite trebuie cautata în afir­ma­rea principiului cardinal al transparentei guvernarii si al ra­portarii corecte a statului la propriii sai cetateni. Ac­cep­ta­rea coruptiei, extinderea ei au drept consecinta ultima sla­birea fatala a credibilitatii statului de drept însusi.

O democratie nu poate fi redusa, vulgarizator, la vo­tul liber sau alternanta unor partide. Ea se defineste, îna­in­te de toate, prin functionalitatea unui cadru de control si de limitare a puterii, în folosul omului de pe strada, iar nu în cel al unei elite cleptocratice. Exemplul unor state din America Latina sau Africa Subsahariana probeaza, dra­matic, riscul mortal pe care absenta unui stat de drept eficace îl reprezinta la adresa democratiei. Pau­pe­ri­zarea electoratului se întalneste cu disponibilitatea unor actori privati (cu averi dobandite în marginea legii si în complicitate cu autoritatea de stat) de a plusa în ve­de­rea cumpararii de voturi. Autonomia civica este su­pre­ma garantie a civilizarii democratice a unei societati.

Din acest punct de vedere, maniera de functionare a pu­terilor publice ramane centrala în ordinea consolidarii de­mocratice. Discutiile relative la numarul de ministri, la pos­turile de vicepremieri si semnificatia lor nu pot eluda ches­tiunea esentiala pe care societatea romaneasca este obligata sa o formuleze, înainte de momentul inte­gra­rii: ce fel de stat dorim, ce fel de relatie între me­ca­nis­mul de stat si societate, ce filtru de selectie la nivelul per­so­nalului politic? Imaginea unui deputat care agreseaza ver­bal presa, cea a unui patron de echipa de fotbal ce in­cita la violenta si xenofobie sunt semnele unei patologii pu­blice pe cale de extindere.

Inainte de fi o miza în împartirea politica a partidelor din coalitie, guvernul este un instrument care se cere mo­de­lat în interes public. Excesul birocratic alimenteaza sus­piciunea coniventei dintre politic si economic. Ad­mi­nis­trarea banului public nu poate fi încredintata unor autoritati carora le lipseste minima credibilitate de­mo­cra­ti­ca si legala. Comunicarea dintre detinatorul de oficiu pu­blic si mediul de afaceri este perfect inteligibila, dar este inacceptabila asumarea de pozitii politice doar în vederea apararii intereselor economice imediate. In ca­zul unor pozitii la nivelul Cabinetului, existenta unor ac­tori politici dincolo de suspiciunea penala tine de nor­ma­li­ta­tea democratica.

Viata politica nu se reduce la interventii televizate si acuze personalizate, dupa cum nu se confunda cu sim­plul act de a introduce, periodic, votul în urna. Ea implica responsabilitatea coagularii celor ce gandesc critic în ju­rul unui proiect comun. Luarea în serios a partenerului de dialog, privilegierea institutiei, si nu a titularului ei efe­mer, sunt preconditiile fara de care orice consolidare de­mo­cratica este iluzorie. De aici, un imperativ al afirmarii fara ezitare a principiilor statului de drept si obligatia de a ramane fideli legilor, iar nu celor ce ne guverneaza pe o durata limitata de timp.