Cealalta globalizare

Terorism si democratie fara sa fii legat de glie
 

Într-una din cartile care glorifica glo­balizarea si efectele sale, Thomas Friedman descrie cum bagajul pierdut de un calator din Suedia, care calatorise din Cairo la Detroit si ajunsese din greseala la Buenos Aires, a fost gasit cu ajutorul co­municarii prin satelit de un indian din Ban­galore, angajatul unei companii fon­da­te de un imigrant indian întors acasa din Anglia. Un computer fabricat în Tai­wan sau China de compania Dell, care vinde zilnic 150.000 de unitati pes­te tot în lume, recompune un glob în mi­nia­tu­ra, cu piese componente produse în toa­te continentele. Motorul de cautare Google este accesat de milioane de oa­meni din cvasimajoritatea tarilor lumii, pro­cesand peste 1 miliard de cautari pe zi. Impresionant!

Poate la fel de impresionante sunt însa si alte povesti ale globalizarii. De pilda, po­ves­tea unui sirian, bun amic se pare cu li­derul Al Qaeda, al-Zarqawi, care a fost ares­tat în Turcia dupa ce apartamentul sau a sarit în aer din cauza exploziei pre­ma­ture a bombei cu care se pregatea sa decoreze temporar un iaht pe care voia sa-l indrepte direct într-un vas de croa­zie­ra de lux din Mediterana, unde, de cele mai multe ori, calatorii reprezinta tot un glob în miniatura. Dar si mai interesant, si­rianul arestat în Turcia si-a relatat aven­tura sa terorista care l-a purtat de-a lun­gul mai multor ani de cariera terorista din Afganistan în Cecenia si din Irak si Ior­da­nia în Turcia. Cum a reusit atentatorul nos­tru sa calatoreasca nestingherit? Te­ro­ristii si fundamentalistii au propria lor re­tea internationala care produce pentru atentatori pasapoarte false, bani lichizi, transport, ascunzatori, scoli religioase, pla­nuri si tehnologie. Retelele celeilalte glo­balizari sunt subterane, dar nu mai pu­tin reale.

Ce exemplu mai bun de globalizare pa­ra­lela decat faptul ca algerieni, sudanezi, ira­kieni, yemeniti sau sauditi, transformati în "martiri" care comit atentate sinucigase în New York (în turnurile gemene au murit la 11 septembrie peste 2.700 de oameni din 88 de tari), Casablanca, Londra, Is­tan­bul, Kabul, Bagdad, Bali sau Madrid, il determina pe un caricaturist danez sa de­seneze imaginea prezenta în mintile mul­tor europeni si americani a profetului Ma­homed, perceput ca inspirator al vio­len­telor, avand o bomba în loc de pana la turban. Aceste caricaturi reproduse în pre­sa scrisa si vizuala de peste tot din lume pro­voaca, la randul lor, o reactie violenta în Libia, Pakistan, Malayezia, Siria si alte tari musulmane împotriva misiunilor di­plomatice daneze. Pentru ca politica si religia nu sunt singurele ingrediente ale globalizarii, aspectele economice, co­merciale si financiare au intrat si ele în scena, prin boicotarea produselor da­ne­ze din supermarketurile vizitate de con­su­ma­torii musulmani. Papa de la Roma a in­tervenit, guvernele europene au avut o reac­tie semiapologetica si defensiva, dar asta nu i-a impiedicat pe demonstrantii "an­ticaricaturi" sa scandeze numele sim­bo­lului globalizarii terorii: Ossama bin La­den. Trebuie spus si ca nu toti cei peste un mi­lion de musulmani s-au transformat din mo­tive de caricaturi în inamicii danezilor.

Este vorba de o alta latura a glo­ba­li­za­rii, o globalizare paralela, care, desi se foloseste de instrumentele si vectorii glo­balizarii, cum ar fi Internetul si media, pare a fi o reactie viscerala împotriva unei globalizari percepute drept un brat al extinderii dominatiei americane si occidentale în lume sub umbrela glo­ba­li­za­rii democratiei.

Ecuatia ontologico-antiaxiologica a democratiei si terorismului

Teza potrivit careia "fara democratia oc­cidentala n-ar fi existat terorism is­la­mic" a aparut pe fundalul ideii ca ex­pan­sio­nismul valorilor occidentale purtate de valul tsunamic al globalizarii a trezit reac­tia lumii islamice de opozitie violenta prin izolare în traditii si autoaparare prin bom­be sinucigase.

Deficitul de coerenta al acestei afir­matii este ca responsabilitatea se re­la­ti­vi­zeaza, se exteriorizeaza si se risipeste în fumul încercarii de împartire a culpelor: Oc­cidentul ar avea partea sa de vina, chiar s-ar afla la originea exacerbarii valului de aten­tate teroriste. E ca si cum nu ai vrea sa recunosti, în cazul povestii celeilalte glo­balizari, ca la început au fost bombele si­nucigasilor, nu caricatura.

Teza terorismului islamic ca reactie la avansul international irezistibil, de in­spi­ratie tocquevilleiana, a democratiei se apropie, prin relatia de cauza-efect in­sti­tuita, de alta teza. Istoricul Ernst Nolte con­sidera ca la începutul secolului trecut a existat o relatie complexa între socialism si comunism, pe de-o parte, si fascism si na­zism, pe de alta. O relatie exprimata prin ex­plicatia aparitiei fascismului ca o reactie la miscarea socialista: "fara socialism nu ar fi existat fascismul". Totusi, între de­mo­cratie si terorism nu exista punctele co­mune dintre ideologiile totalitare co­mu­nista si fascista, decat cu conditia ca te­rorismul sa distorsioneze principiile si prac­ticile democratice fundamentale.

Dar tot Nolte mai sustinea si ca "fara un Giolliti nu ar fi existat un Mussolini". Cu alte cuvinte, fara un liberal democrat ca fostul premier italian, fascistii nu ar fi ajuns la putere si "marsul catre Roma" al lui Mussolini ar fi fost imposibil. Sa ne amin­tim ca succesul nazistilor si fascistilor s-a datorat în buna masura si ezitarilor, coo­pe­rarii si înclinatiei spre compromisuri ale de­mocratilor cu extrema dreapta. O lectie amintindu-ne ca o Europa sau o America sla­be, fara reactie fata de teroristi, este con­ditia succesului lui bin Laden si al aso­ciatilor lui. Însa, o reactie exagerata a de­mo­cratiilor împotriva terorismului poate schim­ba orwellian esenta regimurilor de­mo­cratice, transformandu-le în regimuri au­toritare, tot asa cum, sub amenintarea bol­sevismului, regimurile democratice din Germania si Italia au cazut în mainile ra­di­calilor de dreapta. Legislatia împotriva glo­ri­ficarii terorismului si incitarii la violenta din Franta, Belgia sau Marea Britanie, desi necesara, trebuie calibrata, pentru a nu face loc abuzurilor în privinta detentiei pre­ventive fara limita, a perchezitiei fara man­dat sau a ascultarii telefoanelor. Le­gislatia antiterorista nu poate în nici un caz tine loc de masuri de integrare a mu­sul­manilor alienati din aceste tari.

De cealalta parte a baricadei con­frun­tarii între globalizarea terorii si glo­ba­li­za­rea democratiei se afla executiile ex­tra­judiciare. Guvernul american, israelian sau rus, folosind metode de detectare prin sa­telit, elimina cu ajutorul unor rachete te­leportate sofisticate militanti radicali Al Qaeda, palestinieni sau ceceni, care sunt detectati cand vorbesc la telefoanele pro­du­se în Hong Kong sau Finlanda.

Conditionarea existentei terorismului de cea a democratiei insinueaza o ecuatie on­tologica: daca democratia ar disparea, nu am mai avea problema terorista. Logica on­tologica încearca pervers sa evacueze axiologia din discutie. Cine vrea sa faca ta­bula rasa si sa puna semnul egalitar exis­tential între democratie si terorism în­cearca sa ignore faptul ca democratia se sprijina pe valori, în timp ce terorismul nu se revendica de la valori si principii, ci promoveaza un cult al sacrificiului în lupta împotriva valorilor democratiei. Te­rorismul este o negare a valorilor de­mo­cratice, dar mesajul distrugerii nu o trans­forma într-o ideologie care propune un sistem axiologic.

In Iran, organizatia "Celor ce cauta mar­tiriul" a recrutat într-o universitate din Teheran candidati dornici sa devina aten­ta­tori sinucigasi. Globalizarea terorii are li­mitele ei politice nationale si regionale: can­didatii ar trebui sa se arunce în aer cu cat mai multi americani sau britanici din Irakul vecin, daca acestia din urma ata­ca facilitatile nucleare iraniene. Potrivit As­so­ciated Press, unul din patru studenti ca­re au asistat la vizionarea filmelor cu aten­tate sinucigase într-o fosta colonie de langa Gaza au semnat ca voluntari. Nu stim cati dintre acestia chiar ar duce la bun sfarsit promisiunea semnaturii sau cat de genuin a fost exercitiul. Cert este ca 25% dintre tinerii intelectuali ai unei tari musulmane se gandesc ca ar putea co­mite actul terorist. Si la fel de cert este ca regimurile democratice în epoca glo­balizarii, ca si oricand în istoria lor re­cen­ta, nu ar putea produce un procentaj nici pe departe asemanator. Mai mult, un se­minar cu o astfel de propunere nici nu ar fi de conceput într-o universitate din Ber­lin, Bucuresti sau Chicago.