De același autor
Se pare ca toamna nu este tocmai sezonul propice sefilor de state din Orientul Mijlociu. Cel putin anul acesta. Ploua cu probleme pe capetele multora, iar tarile lor par a se afla in febra schimbarilor.
Nici presedintii nu pot fugi de responsabilitate
In Irak, procesul fostului presedinte ales cu 100% la referendumul din 1995, Saddam Hussein, a inceput sub auspiciile contestarii intregii situatii a ocupatiei americane si a legitimitatii Tribunalului Special care l-a pus sub acuzare in 12 cazuri separate. Intre timp, multi din fostii sai asociati sau pur si simplu capusele care au profitat de pe urma fostului regim prospera in Iordania sau Siria cu banii storsi din Irak. Alti fosti baatisti sunt in tara, cu capul atintit in pamant, dar gata sa il ridice cand lustratia se va mai linisti. Vechii lideri politici vor fi probabil afaceristii noului regim, asa cum s-a intamplat si in Europa de Est cu comunistii convertiti rapid la capitalism. Capetele de acuzare la adresa lui Saddam includ uciderea a 140 de locuitori ai unui sat unde s-a incercat asasinarea sa si campaniile de inabusire a miscarilor kurzilor din nord si a siitilor din sud, din care au rezultat in zeci de gropi comune.
Procesul lui Saddam, care a debutat la patru zile dupa referendumul de la 15 octombrie pentru adoptarea noii Constitutii, are loc pe fondul perpetuarii situatiei incerte de securitate, dar si a perspectivei inceperii retragerii trupelor americane si aliate, dupa alegerile parlamentare de la 15 decembrie. Acest moment va pune capat, cel putin oficial, perioadei de tranzitie prin investirea unor autoritati irakiene independente si suverane, alese pe baza unei noi Constitutii.
Daca va fi gasit vinovat, Saddam va fi condamnat la moarte prin spanzurare. Procesul sau va fi, se anticipeaza, mai expeditiv decat cel al fostului presedinte Slobodan Milosevici, ce isi pledeaza de patru ani, din februarie 2002, nevinovatia in fata Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie de la Haga, unde este acuzat de crime impotriva umanitatii, genocid si crime de razboi. Desi cu acelasi final asteptat, totusi procesul lui Saddam nu va fi la fel de sumar ca cel al dictatorului nostru in decembrie 1989.
Pacat ca ideea responsabilitatii implacabile a oricarui lider tiranic, asa cum a fost Saddam, este afectata de dubiile ce planeaza asupra independentei si legitimitatii completului de judecata compus din irakieni, dar ales si finantat de SUA. Ar fi fost mult mai bine pentru ideea impunitatii oricaror “lideri supremi” ce se cred de neatins si pentru exemplul profilactic dat altor potentiali dictatori ca procesul sa fi avut loc sub auspiciile Curtii Penale Internationale, singurul tribunal penal international permanent, instituit prin semnarea, si de Romania, a Statutului de la Roma de 139 de tari (dintre care 100 au ratificat documentul pana acum). SUA nu sunt pe aceasta lista, incercand sa limiteze jurisdictia Curtii prin semnarea de acorduri bilaterale cu multe din tarile semnatare. Alte cazuri de crime impotriva umanitatii si genocid comise de sefi de state despotici ar putea fi deferite CPI daca instantele nationale nu vor sau nu pot sa judece astfel de cazuri. Curtea nu are competente retroactive, putand sa judece doar cazuri petrecute dupa iulie 2002.
Sub lupa investigatiei se va afla si presedintele Siriei. Desi a refuzat cu obstinatie pana acum sa depuna marturie in fata comisiei de ancheta a asasinarii fostului prim-ministru libanez Rafik Hariri, presedintele Siriei, Bashar Al-Assad, a acceptat finalmente, sub presiunea rezolutiilor Consiliului de Securitate, sa depuna marturie in acest caz. Este absolut remarcabil si va constitui un precedent notabil faptul ca un presedinte din regiunea Orientului Mijlociu va fi anchetat intr-o investigatie internationala si va trebui sa dea raspunsuri echipei ONU, condusa de procurorul Detlev Mehlis.
Siria si secta Alawitilor la putere se afla sub presiunea izolarii in conditiile alegerilor libere din Liban, ale transformarilor democratice din Irak si alegerilor din teritoriile palestiniene. Semne ale unui vant al schimbarii au putut fi vizibile la congresul de la inceputul lunii iunie al partidului Baas sirian, partid care a luat puterea in Siria si Irak in 1963, unde au fost anuntate reforme economice in conditiile incercarii unui scenariu de imobilism politic si de fidelizare a esaloanelor superioare ale piramidei puterii fata de noul presedinte, inca nesigur pe controlul asupra parghiilor statului dupa moartea tatalui sau, Hafez Al Assad, in iunie 2000.
Presiuni externe, probleme interne
In Libanul vecin, dominat de Siria dupa Acordul de la Taif din 1989, dar in care s-a deschis o noua era dupa alegerile incheiate la 19 iunie, presedintele Emil Lahoud, considerat un prosirian, se afla sub presiuni intense pentru a demisiona. Hezbollahul, organizatie aflata pe lista organizatiilor teroriste a Washingtonului, ramane inca o necunoscuta privind procesul sau de metamorfoza, ca si Hamasul palestinian, catre o formatiune politica care renunta la promovarea propriei agende prin forta armelor.
Alt presedinte, de data aceasta nou ales (la 24 iunie), presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, pare a juca cartea tarii musulmane care ridica steagul abandonat de alte tari arabe. Intransigenta sa fata de Israel si inflexibilitatea in negocierile cu americanii si europenii pentru punerea sub controlul inspectiilor internationale a programului nuclear iranian sunt tintite spre atragerea simpatiei multor musulmani care nu vad nici un campion in guvernele musulmane predominant sunite al luptei pentru cauza palestiniana sau pur si simplu impotriva Americii. Ahmadinejad, prin declaratia ca Israelul ar trebui ras de pe fata pamantului, nu face decat sa reitereze, in mod brutal si fatis, ceea ce unii musulmani de rand fac pe strada cand ard simbolic steaguri sau marionete. Totusi, si Iranul, ca si Siria, este izolat international, mai ales dupa ce si Coreea de Nord a acceptat sa deschida portile centralelor sale nucleare inspectiilor IAEA. Retorica antiamericana si antiisraeliana nu poate tine loc pentru mult timp de reforme reale interne cerute de probleme precum somajul, consumul de droguri si lipsa locuintelor pentru tineri.
Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, se afla si el in fata unei perioade dificile. Nu este capabil sa domine toate factiunile din propria formatiune Fatah, care va avea dificultati in a invinge in alegerile legislative din ianuarie 2006 organizatia Hamas, la randul sau incomplet transformata din militie calificata drept terorista in formatiune politica. Desi israelienii s-au retras din coloniile din Gaza, alegerile anticipate din Israel vor aduce la putere o noua coalitie guvernamentala la Ierusalim, cu consecinte ce pot duce la amanarea discutiilor privind retragerea israeliana din Cisiordania si construirea zidului de separare de 9 metri inaltime construit de Israel. Mai mult, cvasi-blocajul economic si teritorial al teritoriilor palestiniene nu permite decat o plapanda revigorare a relatiilor comerciale si a nivelului de trai al palestinienilor de rand.
Hosni Mubarak a fost reales in septembrie, in primele alegeri prezidentiale cu mai mult de un candidat, presedintele Egiptului pentru al cincilea mandat. Problemele sale nu s-au incheiat insa aici. Alegeri legislative in trei tururi care se vor incheia la inceputul lui decembrie pot intari opozitia din parlament, in special Fratia Musulmana, ai carei candidati s-au prezentat la alegeri ca independenti pentru a face o circumvolutie in jurul interdictiei de a participa in alegeri. Relativa deschidere a facut posibile mitinguri de protest, desi lideri ai opozitiei au fost retinuti, sub diferite pretexte, pentru scurte perioade. Atacurile teroriste de la Sharm El Sheik au afectat turismul, in timp ce concentrarea pe mentinerea puterii a zdruncinat increderea multor egipteni in transformarea economica a tarii lor si in efectele acesteia asupra vietii lor.
Asta, in timp ce in Tunisia, summit-ul mondial al tehnologiei informatiei, in loc sa sporeasca profilul international al tarii, a adus in atentia lumii restrictiile la adresa presei si a utilizarii Internetului din tara organizatoare. Presedintele timp de 18 ani al Tunisiei a anuntat reforme.
Altui sef de stat din regiune, regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei, i-a fost declarat un razboi personal de catre seful celulei Al Qaida din Irak, Al Zarqawi, el insusi iordanian, dupa atentatul cu bombe din trei hoteluri din Amman, de la 9 noiembrie. Actori nestatali se pot rafui de la egal la egal cu sefi de stat.
Nimeni nu poate nega ca o fierbere speciala are loc in regiune, ca problemele din tarile in cauza sunt interconectate si ca debordeaza in afara zonei, sau ca regiunea este importanta pentru stabilitatea si ordinea internationala. Ceea ce nu e clar este daca actualii lideri din regiune vor avea longevitatea si vor putea imbratisa stilul de guvernare al generatiei Arafat, Mubarak, Gaddafi sau Al Assad tatal? Deja o parte din acestia au predat stafeta, restul au purces pe calea reformelor. O noua generatie de lideri va emerge in zona. Sa speram ca o sa arate mai mult ca tanarul rege reformist al Iordaniei, caruia Al Qaida i-a declarat razboi personal, si mai putin ca predecesorii lor.
