Viitorul secretar general al ONU

Filon Morar 02.06.2006

De același autor

Cine va fi cel de-al 8-lea secretar general al organizatiei care a implinit 60 de ani? Avalansa candidaturilor a inceput de la mijlocul anului trecut cu anuntarea candidaturii thailandeze. Unele candidaturi au fost puse pe masa. Altele sunt vehiculate. Ca intr-o cursa de cai, candidatii de ultim moment, cei ce vin din urma, pot castiga in final. Acesta este doar preludiul a ceea ce se anunta o batalie cu o miza importanta.

Secretarul general (SG) al ONU este personalitatea internationala care, printr-o singura conferinta de presa, poate atrage atentia lumii intregi asupra unei probleme. Poate galvaniza comunitatea internationala pentru solutionarea unor probleme precum protejarea civililor in conflictul armat din Darfur/Sudan, reconstructia postconflict din Afganistan, acordarea de asistenta umanitara pentru etiopienii afectati de seceta sau medierea negocierilor de pace din Orientul Mijlociu. SG al ONU poate, altfel spus, fi asimilat unui presedinte al tuturor celor 191 de natiuni care compun cea mai cuprinzatoare organizatie mondiala. Altii il asociaza unui “Papa secular”.

Din pacate, discutiile privind viitorul SG al ONU nu se articuleaza prioritar in jurul criteriilor care ar trebui sa ghideze ratiunea in alegerea celui ce dispune de puteri ce exced simplul exercitiu protocolar al unei functii ceremonioase.

In loc sa se intrebe ce profil ar trebui sa aiba viitorul SG pentru misiunile pe care le are in fata sa, in special de a reforma organizatia globala, cei ce discuta asupra viitorului SG par a fi mai curand cantonati intr-o discutie de algoritm regional, cu contur si miez exclusiv politizate.

 

Candidatii din poll position

 

Mandatul lui Kofi Annan va expira la sfarsitul acestui an. Decizia asupra succesorului sau va fi luata cel mai probabil in septembrie. Membrii Consiliului de Securitate (CS) vor propune un nou SG, iar Adunarea Generala a ONU il va vota. Canadienii au avansat recent o propunere de transparentizare a procesului de selectie si alegere a SG. Si alte tari au solicitat democratizarea procesului de selectie. Grupul celor 77, in fapt regrupand 132 de state in curs de dezvoltare si Miscarea pentru Nealiniere (116 tari) incearca sa isi construiasca o platforma de exprimare pe acest subiect. La ONU exista si alte linii de regrupare pe aliniamente politice, etnice, culturale si religioase: Liga Araba, UE, ASEAN, Uniunea Africana, Comunitatea Statelor din Caraibe - toate sunt forme de coagulare ale membrilor ONU care ar dori sa aiba un cuvant de spus in alegerea viitorului SG al ONU.

Adevarul simplu si de necontestat este ca cei 5 membri permanenti au primul si ultimul cuvant, care vine odata cu dreptul de veto in CS. Acest lucru nu se va schimba esential nici acum. Nu e vorba de cinism, ci de realism. Raymond Aron si Bertrand de Jouvenel observau ca, atat in relatiile internationale, cat si in politica interna, cei ce detin puterea nu numai ca doresc in mod natural sa o prezerve, ci sa o si sporeasca, incercand sa-i inlature pe concurenti. De aceea, o reforma a CS care sa aduca la masa celor mari alte tari este dificila. Revenind la cei “5 mari”, China sprijina un candidat asiatic, apartenenta la regiune putand sa ii avantajeze ascensiunea. Franta insista asupra altei reguli nescrise: viitorul SG trebuie sa fie fluent in franceza, nu numai in engleza. Rusia nu pare incantata de candidatii din regiunea sa, suspectati a nutri sentimente antirusesti si proamericane. SUA si Marea Britanie au lasat sa se inteleaga recent ca regula nescrisa a rotatiei regionale nu este sacrosancta si trebuie luate in calcul si alte considerente. Acestea sunt insa suspectate ca nu se preocupa atat de mult de competitie si participare, ci de promovarea unui candidat favorabil lor, nu neaparat din Asia.

ONU a avut pana acum sapte secretari generali: trei din Europa, doi din Africa, unul din Asia si unul din America de Sud. Cel de-al doilea SG, Dag Hammerskjöld, a murit intr-un accident de avion in Africa, in 1961, incercand sa medieze solutionarea conflictului din Congo. Tara care nu este nici acum viabila.

Cele mai multe voci spun ca, dupa doi secretari generali consecutivi din Africa, este timpul pentru un candidat din Asia, care nu a mai avut din 1971 un SG. In poll position la standurile de start se afla vicepremierul thailandez, Surakiart Sathirathai; fostul functionar international ONU Dhanapala Jayantha din Sri Lanka; ministrul de Externe sud-coreean, Ban Ki-moon, si Jose Ramos-Horta, presedintele Timorului de Est (cel mai tanar stat membru ONU). Toti, din regiunea cu cea mai mare crestere economica si expansiune demografica.

Altii spun ca o singura regiune nu a avut nici un SG: Europa de Est. Fostul presedinte polonez Alexander Kwasniewski, desi a criticat organizatia, si-a afirmat disponibilitatea sa accepte propunerea de a o conduce. Este insa vazut drept un exponent al “Noii Europe”, apropiate de SUA. La fel actualul presedinte leton, doamna Vaira Vike-Freiberga, care poate ridica obiectii exprimate prin veto-ul Rusiei. Unii au obiectat, spunand ca nu poti sa pretinzi ca Europa de Est mai este o entitate de sine statatoare, cand, in acelasi timp, aproape toate statele s-au integrat sau se vor integra in UE. Europa de Est ramane inca, tehnic, un grup constituit in cadrul ONU, care are rezervat un loc de membru ales in Consiliul de Securitate.

De ce nu un musulman, care sa initieze un dialog al civilizatiilor? Ambasadorul iordanian la ONU este si el in carti, la fel si Kemal Dervis din Turcia. In fond, de ce nu un japonez, din moment ce acestia contribuie cu 20% din bugetul ONU si sunt una dintre principalele tari donatoare din lume. Dar un japonez ar fi blocat de China, un pakistanez de India, un brazilian de un argentinian si asa mai departe. O intelegere tacita spune ca nici una din tarile membre permanente ale CS nu poate sa aiba un SG. Au deja multa putere si probabil nu vor accepta niciodata sa conceada pozitia si avantajul pozitiei altuia din cercul restrans al puterii efective de influenta.

Guvernele tuturor tarilor lumii, in special cei 5 membri permanenti care din 1945 domina Consiliul de Securitate al ONU, par sa prefere un SG pe care sa il poata controla sau influenta mai mult sau mai putin. Din punctul de vedere al marilor puteri, un SG fara carisma si forta proprie nu poate fi un jucator international redutabil care sa conduca administratia ONU intr-un mod care sa le concureze veritabil interesele. Un cvasi-anonim sau un viitor SG fara o reputatie deja stabilita va fi cel mai probabil mai usor de influentat in problemele care conteaza. Din punctul de vedere al puterilor regionale, aceste alegeri sunt importante in perspectiva reformei Consiliului de Securitate: Germania, India, Japonia, Brazilia, Africa de Sud vor un loc de membru permanent, cu sau fara drept de veto.

Viitorul SG al ONU este si viitorul ONU. Toata lumea vorbeste de reforma ONU si de atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care prevad inter alia eradicarea saraciei si foametei si extinderea beneficiilor dezvoltarii tehnologiilor informatiei. Tsunamiul de la sfarsitul lui 2004 a aratat ca ONU poate coordona eforturile de sprijinire a tarilor afectate de dezastre. ONU trimite in continuare avioane cu alimente in Pakistanul afectat de cutremur sau doctori si medicamente impotriva malariei in Africa. Din 1948, ONU a desfasurat 60 de misiuni de mentinere a pacii din Haiti pana in Timorul de Est, din Liban pana in Sierra Leone si Angola, misiuni in care au fost angajati peste 85.000 de militari si civili din peste 100 de tari. Putini disputa utilitatea ONU, multi ii contesta eficienta si cer reforme. Cine va avea insa forta si capacitatea de a genera aceste reforme?

 

Rotatie regionala sau putinta globala

 

Seful ONU nu are numai puterile pe care tarile ce compun organizatia prezidata de el i-o acorda ezitant sau in mod entuziast. SG este mai mult decat suma aritmetica a franturilor de sprijin al tarilor membre. Este un simbol al lumii. Si poate fi o forta redutabila. Dar nu poate actiona fara sprijinul tarilor membre. Prin urmare, ONU nu poate sa fie mai puternic decat forta pe care vor sa i-o imprime tarile ce compun organizatia si care ii aproba bugetul, misiunile de mentinere a pacii, mandatele de mediere politica etc. De aceea, esecul sau succesul ONU sunt si ale fiecarui stat membru.

O situatie paradigmatica pentru actiunea si perceptia asupra ONU a fost invazia Irakului. O parte dintre membrii ONU a decis, in frunte cu SUA, sa formeze o coalition of the willing care sa intervina in Irak fara mandatul Consiliului de Securitate. Alte tari membre ONU s-au opus. Dar ONU ca organizatie a fost acuzata atat de cei care se opuneau interventiei, ca nu a oprit-o, cat si de cei ce au intrat in Irak, ca nu a sustinut actiunea. SG al ONU si Secretariatul ONU au fost acuzati din ambele directii de lipsa de reactie si ineficienta, ceea ce este nedrept, pentru ca tarile membre au tras in cazul Irakului in directii diferite. Cand SUA au nevoie de ONU, ca in Irak si Afganistan, aportul ONU de credibilitate si legitimitate este utilizat. Acolo unde SUA pot actiona singure sau in aliante pe care sa le conduca, cadrul de actiune colectiva nu mai este vazut ca necesar.

SUA sunt interesate cine va fi SG al ONU: criza din Iran, situatia confuza din Irak, lupta impotriva terorismului, ca evenimente imprevizibile, sunt tot atatea motive de ingrijorare pentru care e bine sa conteze pe un SG favorabil lor, daca nu echilibrat. SUA nu vor sa fie legate in puterea lor globala fara rival de un cadru multilateral international, de aceea vor sa isi lase mainile libere, iar solutia este de a nu acorda administratiei ONU prea multa putere. De aceea, unii oficiali americani declara informal ca viitorul secretar general ar trebui sa fie mai mult secretar, decat general. Cu alte cuvinte, sa fie mai mult administrator si coordonator tehnic al misiunilor si agentiilor ONU decat o figura publica si un factor influent politic. Perceptia generala a fost ca inlocuirea, in 1996, a lui Boutros Boutros-Ghali, copt din Egipt, a fost un semn ca un SG care nu este “flexibil” in fata cererilor SUA nu poate rezista. Si primul SG a demisionat, dar sub presiunea URSS. In ciuda scandalurilor privind programul “Petrol contra hrana” si implicarea fiului sau, Kofi Annan a rezistat insa in functie, desi multe dintre obiectivele pe care le anunta la alegerea sa in 1996 au ramas neimplinite.

Din ce in ce mai multa lume se intreaba de ce viitorul SG ar trebui ales in urma unui algoritm de rotatie regional, si nu in functie de merite si capacitatea de a raspunde problemelor organizatiei. Primul SG al ONU, Trygve Lie, a definit functia drept “cea mai imposibila slujba din lume”. Succesorul sau, Dag Hammerskjöld, credea ca SG trebuie sa fie inarmat cu “perseverenta si rabdare, sa fie ancorat in realitate precum un alpinist”. SG are, cu siguranta, o functie dificila, trebuind sa fie neutru si sa asigure un echilibru intre interese regionale si nationale de multe ori divergente. Ar fi iluzoriu sa credem ca impartialitatea si neutralitatea sunt un lux permis din abundenta de functia de SG. Poti sa incerci sa fii deasupra jocurilor politice ale celor aproape 200 de tari membre ONU, poti sa incerci sa nu fii prizonierul celor 5 membri permanenti ai CS sau sa nu cazi prada logicii Nord-Sud, dar nu poti pretinde, ca inalt functionar public, ca poti face ca necesara declaratie de “castitate politica” sa fie si una de “virginitate politica”.

Sa nu ne amagim. Democratia nu are aspiratii mondiale. Suntem departe de sistemul institutional international imaginat de Kant, in care dreptul intern cu responsabilitati, putere de sanctiune si drepturi reglementate neambiguu ar fi emulat de dreptul international. Un scenariu SF ar putea imagina un vot electronic prin Internet pe intregul glob pentru a-l alege in viitor pe SG al ONU prin vot universal global. In acest scenariu, o alianta sino-indiana ar putea aduce in biroul de la etajul 38 al cladirii ONU din New York un chinez din Shanghai sau un indian din Bombay. Pentru moment, nici macar parlamentul tuturor tarilor membre ale ONU, Adunarea Generala, nu il alege pe SG, care este de fapt uns prin intelegerile dintre cei “5 mari”, care negociaza pana obosesc si, cand ajung la o concluzie, isi folosesc influenta pentru a-l impune celorlalte 186 de state pe candidatul convenit.

Fara a cadea prada iluziilor, putem sa ne intrebam insa care sunt provocarile si prioritatile ONU pentru urmatorii 5 ani. Daca e vorba de incapacitatea de a obtine fonduri destul de rapid, de a mobiliza elicoptere si asistenta dupa un cutremur sau o inundatie devastatoare, de a-i convinge pe potentatii marilor companii sa-si asume responsabilitati sporite pentru sprijinirea progresului economic al tarilor in curs de dezvoltare sau in privinta ecologiei, de a convinge tarile membre ale ONU sa contribuie in timp la bugetul ONU si la fortele de mentinere a pacii sau sa sprijine masuri pentru protejarea mediului, de a reforma agentiile ONU (de exemplu, UNDP, WHO, UNICEF, IOM, UNHCR), de a impune responsabilitatea statelor de a-si proteja, si nu masacra propriii cetateni, atunci sa o spunem fatis ca acestea sunt problemele cu care va avea de-a face viitorul secretar general al ONU.

Si atunci, logica si daimonul interior ne soptesc discret la ureche ca demersul ar trebui sa fie altul. Nu este vorba despre cui i-a venit randul - asiaticilor, africanilor sau est-europenilor. Nu este vorba despre o intelegere regionala si de un compromis pentru un candidat care sa multumeasca cat mai multe dintre statele membre sau pe “greii” Consiliului de Securitate. Trebuie sa fie vorba, in primul rand, de cine va putea sa duca treaba la bun sfarsit in modul cel mai onorabil si echidistant posibil, promovand cu putere un rol independent si eficient al ONU.

Va putea un SG care vine din randurile birocratiei ONU, precum a fost Annan, sau din randurile diplomatiei unei tari mici, va putea un candidat cvasi-necunoscut si respectat mondial sa impinga trenul ONU? Este posibil. Dar asta va lua timp si succesul sau in echilibrul delicat cu statele mari va fi un balet mai complicat, cu energii excesiv irosite in piruete si aplecari gratioase spre unii si reverentioase spre altii. Oricum, SG trebuie sa fie un balerin fara a fi “Spargatorul de Nuci” care nu trebuie atinse si trebuind sa navigheze pe “Lacul Lebedelor” cu gratia care nu suscita valuri care sa deranjeze ecosistemul fragil international. Si, culmea, in acelasi timp trebuie sa fie si eficient.

 

O candidatura romaneasca?

 

Asiaticii au problema inflatiei de candidati si a inodoritatii persoanelor propuse. Problema est-europenilor este ca pana acum nu au venit cu propuneri credibile. Am mai avea 1-2 luni. Fostul presedinte polonez este, nu doar pentru Rusia, prea intim cu administratia Bush si prea aproape de cele 51 de state americane federate. Mai mult, candidatii asiatici perceputi ca prochinezi nu sunt pe placul americanilor, iar cei proamericani vor fi supusi veto-ului chinez. In cazul unei blocari reciproce, dilema pare aproape de epilogul marilor tragedii grecesti, in care protagonistii cad cu totii rapusi eroic. Solutia de compromis ar putea fi un candidat din Estul Europei. Profilul acestuia trebuie sa fie cel al unui lider cu experienta politica nationala si relativ cunoscut international, care sa nu fie perceput ca antirus si/sau proamerican (Kwasniewski si Freiberga). Deci nici ostil, nici vazut ca plimbat in lesa unei mari puteri. Nici manat de activism politic fervent, nici incapabil managerial. Trebuie sa fie o persoana cu carisma, fluenta in engleza, franceza si eventual rusa, spaniola sau araba, care sa aiba o personalitate care sa alature oameni si lucruri, sa aduca impreuna si sa mobilizeze. Daca propunerea unui asemenea lider est-european ar veni din partea Frantei si a Marii Britanii si ar fi sustinuta de Germania, Spania si alte tari europene, SUA ar putea sa obtina garantii satisfacatoare. La fel si Federatia Rusa, care pare sa nu se opuna a priori unui candidat est-european, ci unuia din “curtea” altora. Opozitia Chinei ar putea fi transgresata, chiar si dupa veto-uri succesive ale acesteia. In 1976, Kurt Waldheim a fost reales, chiar daca China si-a folosit dreptul de veto. Finalmente, au trebuit sa renunte si candidatul austriac a obtinut al doilea mandat. La fel, in 1981, Javier Peréz de Cuéllar (Peru) a fost respins in 16 runde prin veto-ul chinez. In cele din urma, a castigat in fata candidatului tanzanez (15 veto-uri americane) si a celui iranian (veto rusesc). In fond, chestiunea rotatiei nu este o regula formala, ci o cutuma invocata, dar nu intotdeauna respectata. De cele mai multe ori, candidatii care au castigat la sfarsitul competitiei pentru functia de SG au fost caii veniti din spate pe care pariasera putini. Primul SG, Trygve Lie, nici nu isi dorise slujba de SG, ci pe cea de presedinte al Adunarii Generale. Al doilea SG, suedezul Dag Hammerskjöld, habar nu avea ca fusese propus candidat pana nu a fost anuntat ca a fost ales ca secretar general in 1953.

SG poate fi mai mult decat este acum. Tot asa cum, la nivel national, sub aceleasi prerogative constitutionale, poti avea un presedinte mai activ si implicat sau un presedinte de portelan. Interesant, pe unul din site-urile dedicate candidatilor pentru functia de SG, la capitolul Populist Long Shots, aflat la polul opus fata de “capii de afis” (Front Runners) se afla Bill Clinton, alaturi de Tony Blair. Fostul presedinte american Bill Clinton a demonstrat ca poate misca lucrurile, ca poate mobiliza resurse. Nu doar ca presedinte al celei mai puternice tari din lume. Initiativa sa globala a adus impreuna lideri politici, bancheri si finantisti, artisti si personalitati culturale pentru proiecte generoase de asistenta internationala in Asia si Africa. Cunoscut mondial, respectat ca lider si admirat ca personalitate carismatica, acesta ar fi profilul ideal pentru un SG care sa aiba forta sa se ridice la altitudinea sarcinilor postului. Chiar daca este american. Poate ca, astfel, scepticismul funciar al americanilor fata de organizatie va face loc unui sens atasat ONU. Nu este vorba neaparat de Clinton (e totusi aproape imposibil ca un american sa fie SG), ci de o personalitate recunoscuta si apreciata international, cu abilitati de a coagula si potenta fortele adormite ale organizatiei prin propria-i forta.

Kofi Annan a facut un apel la toate natiunile lumii sa imprumute misiunii ONU din Irak un avion de transport cu care ONU sa isi poata deplasa personalul electoral, politic, constitutional, umanitar si de securitate. Nu s-a gasit timp de doi ani nici unul in toata lumea! Inca se mai cauta. Credeti ca Bill Clinton ar avea probleme in a gasi un avion? Dar viitorul secretar general ar putea avea. Chiar daca ar fi din Europa de Est.

Un candidat roman cu profilul invocat nu e usor de gasit, dar nici imposibil de identificat. Ramane ca elita politica romaneasca sa aiba intelepciunea sa actioneze strategic si concertat in favoarea unui candidat merituos si bine plasat. Aceeasi problema ca si in cazul numirii candidatului roman pentru functia de comisar european. Numai ca pozitia de SG al ONU este o oportunitate care ne este la indemana poate o data la zeci de ani, in timp ce functia de comisar european este un drept. La New York, Romania este perceputa ca un lider al grupului est-european si ca promotor al ideii candidaturii unei personalitati din aceasta regiune. De ce nu un roman? In fond, avem experienta recenta a tranzitiei spre democratie, a reconstructiei si a exercitiilor de cooperare regionale si internationale. Exact de ce au nevoie tarile care beneficiaza de asistenta ONU. Pregatirea Sommet-ului Francofoniei, care va avea loc la Bucuresti, in septembrie, poate fi folosita pentru consolidarea sprijinului celor 53 de tari francofone, demersurile trebuind a fi initiate de acum. La New York se exprima si de multe ori se contureaza vocea tot mai articulata si monofonica a Europei in relatiile internationale. Intrarea noastra in UE, fara doar si poate in ianuarie 2007, ar veni in acelasi timp cu amplificarea concertarii pozitiilor Uniunii Europene in probleme majore de politica externa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22