Vulnerabili in fata foametei

Acum catva timp circula o gluma: daca toti chinezii ar avea frigidere si masini stratul de ozon s-ar risipi peste noapte si ne-am bronza pe plajele tropicale din tarile scandinave. Ce ar fi insa daca cei peste 2 miliarde de indieni si chinezi si-ar permite sa consume mai putin orez si mai multa carne? Pentru a produce 1 kilogram de carne este nevoie, in medie, de 9 kilograme de grau. Prin urmare, daca ar creste consumul de carne in tarile care gazduiesc 2/5 din populatia mondiala, productia mondiala de grane ar trebui sa creasca proportional de 9 ori. Este insa imbunatatirea regimului caloric si a calitatii produselor accesibile pentru mai multi oameni din tarile in curs de dezvoltare principalul motiv al crizei alimentare actuale? Mai mult, este aceasta o criza structurala sau doar temporara?

Manifestare, cauze, remedii

Aproape pe neasteptate, avem un nou subiect pe agenda globala: criza alimentelor. Desi ONU sustine ca a avertizat de mult asupra iminentei crizei, multi par surprinsi sa afle ca, in plina globalizare si dezvoltare tehnologica si industriala, productia globala de bunuri de consum esentiale pentru supravietuire risca sa nu faca fata cererii. Conform indicelui pretului alimentelor al Organizatiei pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), preturile unor produse de baza pentru subzistenta precum orezul, graul, porumbul, uleiul au crescut cu 57% fata de anul trecut. O tona de orez din Thailanda costa 200 de dolari acum 5 ani, 320 anul trecut si 1.000 luna aceasta.

Cauzele sunt multiple. Cele mai recurent invocate sunt: incalzirea globala, productia de cereale destinata generarii de energie biologica, cresterea pretului petrolului si mutatiile in volumul si calitatea cererii de consum alimentar.

Montesquieu deplangea situatia din tarile prost oranduite, in care oamenii traiau in numar mare, dar in mizerie: “Oamenii sunt ca plantele care nu cresc niciodata cumsecade, daca nu sunt bine ingrijite”. Bunastarea si securitatea alimentara trebuie sa fie, deci, preocupari centrale ale guvernelor fata de cetatenii lor. Cresterea economica de 10%, incepand din anii ’80, din China, a generat gradual o imbunatatire generala a nivelului de trai si puterii de cumparare. Acelasi lucru se intampla in tari precum India, Brazilia si Rusia. Populatia din aceste tari are o dieta mai bogata si diversificata, consumul sporit punand presiune asupra productiei si importurilor.

In privinta incalzirii globale drept cauza a crizei, Comisia Interguvernamentala privind Schimbarile Climatice sustine ca exista o probabilitate de 90% ca actiunile umane sa fie cauza principala a incalzirii globale, incepand din 1950. Ca urmare, seceta si inundatiile au afectat negativ productiile din tarile din jurul Ecuatorului, unde se afla statele cel mai putin dezvoltate si vulnerabile in fata foametei. Se estimeaza, insa, in raport, ca ridicarea temperaturii globale ar putea spori productia in alte zone mai la nord, precum Rusia sau Canada.

Cresterea pretului petrolului a afectat preturile alimentelor din cauza costurilor de transport si productie. Litrul de benzina a ajuns in SUA la 1 dolar, o crestere de aproape 40% fata de acum 18 luni (in conditiile in care, spre deosebire de Europa, taxele federale si locale nu reflecta decat 19% din pretul total al benzinei). De aici nevoia de energie alternativa si reducerea dependentei de petrol. Astfel, alta cauza este schimbarea destinatiei recoltelor de cereale dinspre consum alimentar spre crearea de biocombustibil. Combinata cu celelalte cauze, productia de cereale destinata consumului energetic a contribuit la cresterea preturilor alimentelor. Uniunea Europeana si-a fixat drept obiectiv, ca raspuns la cresterea preturilor petrolului si a nevoii de energie ecologica care sa reduca poluarea, asigurarea a 10% din necesarul de energie din biocombustibili. Isi va reconsidera UE tintele, avand in vedere impactul asupra pretului alimentelor? Presedintele SUA sustine ca majorarea preturilor alimentelor se datoreaza doar in proportie de 15% productiei de combustibil biologic (etanol, in special).

Masurile avute in vedere pentru combaterea crizei se situeaza pe doua paliere. La nivel national, unele tari, precum Vietnamul, au interzis exportul de orez pentru a-si proteja piata. Altele incearca sa stimuleze productia (Australia). In dimensiune internationala, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a afirmat ca agentiile specializate ale ONU si Institutiile Bretton Woods se vor coordona pentru un raspuns eficient si concertat. Se va crea un Grup de Actiune ONU privind criza alimentara globala, iar Banca Mondiala si FAO vor lansa un program de sprijinire a fermierilor pentru cresterea productiei de alimente in tarile sarace. Programul Mondial pentru Alimentatie (WFP) va colecta 755 de milioane de dolari pentru masuri imediate de ajutorare a tarilor afectate.

Paine pe masa si orez in bol

Efectele crizei nu se limiteaza, desigur, la domeniul economic sau comert, ci au repercusiuni sociale si politice, putand afecta stabilitatea regionala si mondiala. Peste 2,6 miliarde de oameni traiesc in lume cu sub 2 dolari pe zi, cheltuind intre 60 si 80% din venituri pe mancare. Cresterea pretului painii sau graului ii afecteaza vital. Haitienii au construit baricade, au atacat camioanele ce distribuiau alimente si au demonstrat impotriva guvernului cu sloganul “Ne e foame!”. Proteste si incaierari cu politia, generate de cresterea preturilor la mancare, au avut loc si in Coasta de Fildes, Bangladesh, Pakistan, Egipt, Filipine. Banca Mondiala a prezentat o lista cu 33 de tari, printre care si Republica Moldova, unde cresterea preturilor alimentelor poate provoca tulburari sociale majore si destabilizari politice.

Guvernul din Guineea Bissau a fost rasturnat de populatie in 1980 prin ceea ce s-a numit, pe fondul de penurie, “Lovitura de stat a orezului”. La fel, guvernul din Haiti a sucombat luna trecuta dupa demonstratii iscate de cresterea pretului produselor de baza.

Criza alimentelor nu ne afecteaza in mod egal. Tarile mai putin dezvoltate sunt mai expuse, iar categoriile cele mai vulnerabile ale acestor societati resimt cel mai pregnant efectele sale. Este, prin urmare, o criza care tine de nivelul de dezvoltare national, nu numai de raportul dintre cererea si oferta mondiala. Fara a calcula productia de carne si legume, productia de cereale din lume asigura 3.500 de calorii pe cap de locuitor zilnic, peste minimul necesar de 2.500 de calorii pe zi. Nu este deci un dezechilibru provocat, in principal, de sporirea populatiei mondiale. Problema este asadar distributia consumului si productivitatea scazuta din tarile in curs de dezvoltare. Populatia din tarile in curs de dezvoltare depinde de importurile din tarile dezvoltate (unde productia e sustinuta prin subventii masive). Totusi, intre 1980 si 2000, suprafata totala de pamant cultivat din Europa a scazut cu aproape 90 de milioane de hectare, in principal din cauza supraproductiei. Productivitatea unui fermier din SUA sau Europa este de pana la 1.000 de ori mai mare decat a celor ce cultiva pamantul fara avea acces la noile tehnologii, ingrasamant si subventii. Intr-un articol recent din Times, Jeffrey Sachs ofera exemplul Malawi care, din tara periodic lovita de foamete, a devenit o tara cu relativa siguranta alimentara dupa ce fermierii au obtinut, printr-un fond special, ingrasaminte si seminte productive. Un fond international pe modelul Malawi ar costa tarile dezvoltate 10 dolari de persoana anual. Totusi, desi e un inceput, nu este suficient sa le dai agricultorilor din Africa ingrasamant si seminte, trebuie sa poata avea acces la tehnologie de cultivare, irigare si prezervare a produselor, sa poata accesa credite si folosi infrastructura pentru a transporta si distribui surplusul de alimente, sa fie protejati legislativ si politic pentru a avea crestere durabila si a reduce dependenta de natura sau aleatoriul politic. Acest cadru si stimulente ar trebui avute in vedere si in cazul Romaniei.

Esentialitatea sectorului primar

In conditiile in care previziunile economistilor se indreapta spre indicarea unei tendinte pe termen mediu de sporire a cererii de alimente si de crestere a preturilor produselor de baza, Romania ar putea folosi, in criza actuala, oportunitatea reinventarii sistemului primar national ineficient. Daca se pot obtine preturi bune pe piata modiala din vanzarea de alimente, in special cereale, aceasta este o ocazie pentru incurajarea taranilor sa cultive terenul arabil nelucrat, printr-o strategie guvernamentala de stimulare a productiilor organice. Nu trebuie sa devenim o economie preponderent agrara in epoca tehnologiei informatiei. Se pare totusi ca, dupa ce teoria economica a indicat evolutia de la sectorul traditional primar (agricultura, pescuit etc.), spre industrie si apoi sectorul tertiar (servicii), asistam la o intoarcere la sectorul de baza, la refocalizarea partiala a atentiei spre agricultura. Criza actuala este, dupa cum am vazut, rezultatul unei intersectii de cauze, in care unii factori sunt conjuncturali, temporari. Ce va ramane este cresterea demografica (se estimeaza ca pe Terra vor fi pana in 2050 cu 3 miliarde mai multi oameni decat acum) si cererea crescuta de bunuri de consum din sectorul primar. Pana a ajunge sa iti doresti un iPod, trebuie sa fii sigur ca poti sa supravietuiesti zilei de azi. Atentia sporita acordata agriculturii ne-ar putea nu numai pune la adapost de crize alimentare mondiale, dar ar putea asigura Romaniei un rol de exportator pierdut.

Fiecare tara trebuie sa isi foloseasca avantajul comparativ in productie si comertul mondial, ne spunea David Ricardo. Romania dispune de 7,5 milioane de hectare de teren irigabil din care aproape jumatate erau exploatate in 1989 si mai putin de 100.000 acum. Sistemul de diguri poate fi si el imbunatatit impotriva inundatiilor, iar productia stimulata prin organizarea eficienta pe suprafete mai mari, rentabila.

Jocurile video de strategie pleaca de la ideea simpla ca, pentru a-si dezvolta o armata capabila de protectie a societatii si cuceriri, o comunitate are nevoie de asigurarea bazei subzistentei, de fermieri. O greseala fatala este fie sa nu dezvolti agricultura si infrastructura, fie sa nu le dezvolti in ritmul cu care iti sporesti ambitiile militare si politice.

Lumea virtuala nu face decat sa reproduca realitatea elementara, dar nu mai putin adevarata. Cresterea economica este asigurata de dinamismul conferit de aparitia unor noi ramuri ale economiei care genereaza acumulare de venit. Totusi, agricultura va ramane osatura economiei mondiale prin rolul esential de asigurare a subzistentei. In conditiile actuale, teoria economica liberala sugereaza ca tarile si indivizii vor sesiza oportunitatile sectorului primar datorate multitudinii de factori ce reclama cresterea ofertei pe fondul sporirii cererii de produse agricole. Astfel, piata se va autoregla prin apropierea nivelului cererii si al ofertei sub imboldul cresterii productiei, criza fiind astfel pasagera. Intrebarea este: ce tari se vor afla pe ce parte a balantei cerere-oferta, export-import?

(Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor exclusiv in calitate personala.)