De același autor
Pentru prima dată în ultimele decenii, este posibil ca o eventuală acţiune militară majoră a SUA – în cazul despre care vorbim, una contra regimului de la Damasc – să nu fie direct sprijinită de către Marea Britanie. Această perspectivă a fost deschisă, cu doar două zile în urmă, de rezultatul unui vot în Camera Comunelor, echivalentul britanic al Camerei Deputaţilor. 285 de membri ai Camerei inferioare a Parlamentului britanic au votat împotriva unei moţiuni înaintate de guvernul Cameron, moţiune care prevedea explicit posibilitatea unei implicări militare în Siria, ca urmare a folosirii unor arme chimice într-un atac întreprins, la 21 august, în suburbiile Damascului.
Atacul cu arme chimice despre care vorbim, soldat cu peste 300 de morţi şi cu internarea în spital a mai multor mii de oameni este deja considerat a fi o crimă împotriva umanităţii, iar preşedintele american Barack Obama a declarat, încă de miercuri, că SUA iau în calcul inclusiv o lovitură militară de precizie împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Acesta este considerat a fi responsabil de moartea a peste 100.000 de oameni de la începutul protestelor opoziţiei, în primele luni ale lui 2011.
Un trend ce funcţionează, practic neîntrerupt, încă din 1940
În sprijinul moţiunii propuse de guvernul Cameron au votat doar 272 dintre deputaţii britanici. Cu o diferenţă de doar 13 voturi, Camera Comunelor a blocat astfel, cel puţin parţial şi temporar, posibilitatea ca Londra să fie, din nou, alături de SUA. Aducem aici aminte faptul că între Marea Britanie şi SUA există un parteneriat strategic extrem de strâns, care funcţionează practic neîntrerupt încă din 1940. La vremea aceea, Londra rămăsese complet singură în faţa presiunii crescânde a Germaniei lui Hitler, iar ajutorul masiv, economic şi militar primit din partea SUA, chiar şi înainte de 7 decembrie 1941, momentul în care America a intrat în război, s-a dovedit a fi absolut vital pentru supravieţuirea Angliei.
Mai aproape de zilele noastre, parteneriatul strategic foarte solid dintre SUA şi Marea Britanie s-a concretizat în participarea unor efective britanice numeroase la Războiul din Golf din 1990-1991, soldat cu alungarea lui Saddam Hussein din Kuweit, ca şi la intervenţia militară a SUA din 2003, soldată cu înlăturarea definitivă de la putere a aceluiaşi Saddam Hussein. Britanicii au fost, încă de la început, alături de americani şi în Afganistan: la doar trei sau patru săptămâni după 11 septembrie 2011, primele unităţi ale forţelor speciale ale Londrei acţionau deja, alături de militari ai SUA, contra talibanilor şi contra teroriştilor din al Qaeda.
Consecinţe posibile: worst case scenario
Este posibil, în cel mai rău caz pe care îl putem imagina, ca atitudinea actuală a Camerei Comunelor din Marea Britanie să accentueze şi mai mult fisurile din cadrul NATO, alianţă măcinată în mod cronic de ceea ce specialiştii numesc „capability gap”, respectiv contrastul între eforturi şi cheltuieli foarte mari făcute de SUA şi efortul mult mai redus, în chestiuni legate de apărare, făcut de componenta europeană a Alianţei Nord-Atlantice.
