De același autor
În noaptea de duminică spre luni, la 00.37 GMT, militarii kenyeni declarau că „au eliberat majoritatea ostaticilor” care fuseseră capturaţi de terorişti musulmani la Nairobi, relatează Jerusalem Post. La sfârşitul săptămânii trecute, militanţi înarmaţi ai grupării islamiste al Shabaab (organizaţie aliată cu al Qaida) au năvălit pe neaşteptate într-un mall de lux din Nairobi, capitala Kenyei. Încă de la intrare, teroriştii i-au îndemnat pe toţi musulmanii prezenţi să plece iute din clădire. Teroriştii din al Shabaab au luat apoi numeroşi ostatici şi au ucis cel puţin 68 de oameni (estimare a Crucii Roşii), între care două rude ale preşedintelui Kenyei şi un diplomat canadian. Atacul radicalilor islamişti aliaţi cu al Qaida s-a soldat şi cu peste 175 de răniţi.
Tot în noaptea de duminică spre luni, cu puţin înainte de 02.06 GMT, poliţia kenyană anunţa pe Twitter că un „asalt MAJOR” este în plină desfăşurare în clădirea Westgate Shopping Mall, transmite CNN. Tot CNN afirmă şi că surse din interiorul organizaţiei islamiste al Shabaab susţin că printre participanţii la acţiunea de la mall-ul din Nairobi se află şi trei persoane originare din SUA, două din Somalia şi câte una din Canada, Finlanda, Kenya şi Marea Britanie. Departamentul de Stat şi FBI au început imediat să investigheze eventuala participare a unor cetăţeni americani la atacul de la mall-ul din Nairobi, dar „nu a confirmat încă” ceea ce susţin sursele din interiorul al Shabaab, transmite CNN.
Răzbunare a islamiştilor somalezi
„Când dreptatea ne e refuzată, trebui să o obţinem prin forţă”, au transmis prin Twitter atacanţii de la mall-ul din Nairobi, relatează CNN. „Kenyenii puteau sta liniştiţi înainte de a ne invada şi înainte de ucide musulmani”, mai spune anunţul difuzat de militanţii organizaţiei al Shabaab, subliniind astfel că atacul de la mall este un răspuns al radicalilor islamişti din Somalia la acţiunile armatei Kenyei întreprinse în ultimii doi-trei ani pentru pacificarea Somaliei. În 2011 şi 2012, trupele kenyene au contribuit decisiv la înfrângerea forţelor militare din Somalia ale organizaţiei islamiste al Shabaab, iar anul trecut au eliberat prin luptă portul maritim somalez Kismayo, mai transmite CNN.
Nu este prima dată când pe teritoriul Kenyei au loc atacuri teroriste majore, întreprinse de organizaţii islamiste radicale. Acum 15 ani, în 1998, organizaţia al Qaida a detonat o bombă de foarte mare putere la ambasada americană din Nairobi, ucigând 213 persoane.
Trupele speciale israeliene vin în ajutor
AFP cita, duminică, o sursă militară din Kenya, conform căreia forţele speciale israeliene ar participa direct la luptele purtate contra teroriştilor islamişti din mall-ul de la Nairobi. „Israelienii tocmai au intrat şi ei îi salvează ostatici şi pe răniţi”, transmitea AFP. La rândul său, Reuters cita o sursă israelienă, care afirma că specialişti trimişi de guvernul Netanyahu ajută autorităţile din Kenya să pregătească o „strategie de negociere”. „Există consilieri israelieni care ajută la strategia de negociere, dar nici un israelian nu este implicat în iminenta luare cu asalt a mall-ului”, afirmă sursa folosită de Reuters. Jerusalem Post afirma că „nu a putut confirma veridicitatea” acestor informaţii, formulare uşor bizară ce indică, de fapt, că militari israelieni sunt într-adevăr prezenţi la Nairobi.
Florin Diaconu este conf. univ. dr. la FSPUB şi senior researcher la IDR