De același autor
Pana in 1989, a facut-o Ceausescu. Apoi au facut-o Securitatea, Iliescu si ai lui, iar, mai nou, o fac diversi membri ai PSD, PNL, PRM, PC si UDMR, in suma totala de 322, iar ea arata atat de urat, ca am inceput sa o visam si noaptea. Problema e ce fel de realitate? Daca fiecare face realitatea lui, atunci realitatea generala iese cam pestrita si subreda. Degeaba o vopsim la repezeala cu scaderi de taxe de inmatriculare la masini de import, cu serbari campenesti in parfum de mititei, la sfârsit de aprilie muncitoresc, sau cu scaderea CAS-ului, pentru ca, la Bruxelles, designul "original" nu poate convinge pe nimeni sa cumpere noul costum, plin de petice si cu captuseala rupta, cu care se prezinta România pe podiumul comunitar. Dar acum mi-a venit si mie randul. Ma simt important si sunt gata sa devin visator. Asa mi-a comunicat postul de televiziune Realitatea TV, introducand in grila emisiunea Tu faci realitatea. Aluatul, copt in cuptorul de microunde soparlesti din bucataria maestrului Tatulici, a iesit, dupa expirarea timpului de dospire in departamentele strategice ale postului, plin de gauri deontologice, cocoloase manipulatorii si mult prea indulcit pentru a nu ti se face greata. Intai, mi-am luat portia de realitate, acasa, stand in fata televizorului. Ea arata astfel: de vreo 20 de ori pe zi, emisiunea debuta cu aceeasi suita de enchainé-uri de texte scrise de mâna, prin care palpaiau ademenitor cuvinte precum: o casa mica, o pensie mai buna, bani, fericire, trai decent, liniste in tara etc. Pe urma, redactia de stiri dadea legatura doamnei Irina Pivniceru, care transmitea in direct ultimele noutati, legate de starea de spirit a românilor. Pe un zid inalt, de butaforie, vopsit in alb, plasat exact in acelasi loc unde se desfasurase mitingul din ziua suspendarii presedintelui, trecatorii erau indemnati sa-si scrie trei dorinte, trei lucruri care sunt cele mai importante in viata lor. Mihai Tatulici a explicat, in ziua inaugurarii emisiunii, sensul "profund uman" al acestui demers mediatic (care, nota bene, incepea odata cu demararea referendumului si va urma sa se incheie in ziua votului) cu urmatorul argument: "Nu exista român care sa nu-si doreasca sa fie independent, inclusiv de politica". Constientizarea brusca a nevoii de "independenta", mai ales politica, tocmai in momentul cand referendumul declansat era o buna ocazie de testare a democratiei românesti si se cerea argumentat, explicat si mediatizat pana in cele mai ascunse colturi ale tarii, a fost semnul unei realitati viciate si manipulatorii, in chiar miezul aluatului-concept. S-ar fi cerut - data fiind importanta cruciala a evenimentului -, o exemplara circumscriere a binelui comun, de infaptuit cu prioritate de catre diriguitori, fara de care nici o societate nu poate trai in siguranta si cu temei. Deturnarea, cu buna stiinta, a binelui public catre binele individual, reprezentat de cele trei dorinte, a insemnat, in ciuda aparentei de protectie si umanitate, tentativa brutala de frangere a solidaritatii incipiente si atomizarea egoista a unei colectivitati incapabile sa-si asculte si sa-si inteleaga semenii. Chipul angelic si tonul suav al reporteritei imparteau cuminecatura pacii si a bunastarii visate, cu lingurita mica a ipocriziei de serviciu.
La fata locului, inarmat cu un aparat de fotografiat, mi-am croit drum, cu ochii si urechile, prin realitatea zgomotoasa si amara, ce iradia din campul magic al "zidului dorintelor", dar impingea in fata, impudic, minciuna despuiata. Oamenii se perindau, scriau, vorbeau si se desparteau cu greu de suprafata alba a colilor de hartie, care se schimbau la fiecare doua ore, cu constiinciozitatea unui laborator experimental. Retrasa, Irina Pivniceru astepta cuminte sa se consume energia inutila a fantasmelor personale, privind agera spre continutul textelor. Eruptia de revolta, de indignare, de condamnare a deciziei parlamentului si de adeziuni in favoarea presedintelui Basescu era seren si metodic ocultata, dupa o atenta selectie, de interventia punctuala a preotesei binelui, care gasea cate un copil de 10-12 ani, vreo batranica singuratica sau un eliberat din penitenciar, care-si doreau o casa, un serviciu, o viata mai buna, ajutoare pentru bolnavi de cancer, ba chiar si lumina in suflet si speranta in inimi. Brat la brat cu acestia din urma, Irina Pivniceru intra in emisiune in direct si patrundea in casele si sufletele oamenilor, pulverizand, cu binecuvantarea inaltilor eurocrati (adica potentati ai monedei unice), parfumul binemirositor al linistii si al armoniei sociale. Purtat de valul intereselor de casta, pestisorul de aur de la Realitatea TV asculta "atent" dorintele micilor pescuitori de speranta desarta si disparea in strafundurile tulburi ale nepasarii, acolo unde tocmai se eclozau micii rechini vorace, stapani ai adancurilor bancare. Deasupra, curgeau la vale (pe apa Sambetei) fascicole cu strigate de disperare, indemnuri la revolta si apeluri de solidaritate precum: "Sa scapam de oligarhi", "Traian Basescu presedinte", "Jos cu coruptii!", "Scheisskommunismus!", "Vrem Constitutie pentru români", "Alegeri directe uninominale", "Numarul parlamentarilor sa se reduca cu 50%".
Nu sunt curios sa aflu cele trei dorinte ale lui Doru Buscu, Robert Turcescu, Mihai Tatulici, Andrei Gheorghe, Corina Dragotescu, Andreea Cretulescu, Melania Medeleanu, Irina Pivniceru. Sunt sigur, insa, ca ele sunt legate de binele public. Fiindca si eu fac realitatea.
