De același autor
19 noiembrie 1946. Ca urmare a alegerilor trucate, PCR, aflat la conducerea Blocului National Democratic, prelua, prin frauda, conducerea politica din Romania si intra in manualele de istorie, la capitolul Aservirea si ingenuncherea tarii. Cifra comunicata oficial arata o victorie a BND in proportie de 79,86% si reprezenta tocmai cifra care indicase preferintele electoratului pentru celelalte partide aflate in competitia electorala. Printr-o simpla rasucire, de sorginte sovietica, a aritmeticii libertatii, se pecetluia "rigorismul" electoral al rusinii si al umilintei. Poporul, desi la acea data nu avea televizor, asista neputincios, nebanuind ce il asteapta: 43 de ani de teroare, decapitare a elitei, gregarizare, infometare si alienare, in numele unor idealuri tot mai nebuloase si mai abstracte, dar care erau tot mai insistent clamate in presa si la radio. De atunci incolo, cifrele si-au pierdut demnitatea si valoarea, devenind vehiculii uitarii de sine, ai abandonului si ai renuntarii. Mai intai, "cu o majoritate hotaratoare de voturi", iar mai apoi, intr-o desfranata "unanimitate de voturi", erau "alesi" si se perindau la conducerea Partidului si a statului tovarasii care trebuiau sa traga sforile dezinformarii si sa tina fraiele terorii, pana cand alti tovarasi aveau sa vina si sa le ia locul, cu aceeasi "unanimitate" de voturi si cu aceeasi devoratoare patima de putere: Ana Pauker, Vasile Luca, Chivu Stoica, Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceausescu.
Tot la acea data, un adolescent de 16 ani privea cu interes si curiozitate la spectacolul punerii in actiune a legitimarii prin minciuna si nota atent metodele de lucru. Era ambitios, plin de orgoliu si nerabdator sa parvina. Stia ca nu putea ajunge in varf, decat daca este obedient, harnic in aplicarea masurilor ideologice si neabatut de la "linia" conducerii partidului. Anul 1956 il prinde in plin avant de epurare a facultatilor din Romania de elementele dusmanoase, care atentasera la siguranta statului democrat-popular prin manifestari de simpatie cu "contrarevolutia" maghiara. Devotamentul si atasamentul fata de "cauza" ii sunt rasplatite in aprilie 1968, cand, "in unanimitate de voturi", este cooptat in Comitetul Central, nava amiral a flotilei "Nomenklatura", care avea sa scufunde Romania in bezna, uitare si izolare si al carei "vrednic" carmaci flutura steguletul "independentii nationale si bunastarii materiale a intregului popor". Intre timp, televizorul incepuse sa-si faca datoria: manipulare dimineata, minciuna seara si cult al personalitatii toata ziua. Uitand de orice incompatibilitate si pierzand speranta vreunei schimbari, o tara intreaga devenea, privind la acest televizor, un spectator in genunchi, rinocerizat si eupatic, la spectacolul degradarii umane, pus in scena de o echipa malefica si autista. Doar cei aflati in cercurile concentrice ale puterii culegeau roadele ororii si pareau intangibili. Un pas gresit, in 1971, o licarire laudabila de constiinta, si tanarul aspirant (in secret) la pozitia suprema, se vede aruncat la marginea orbitei si, apoi, ejectat in afara sistemului, care nu accepta dizidenta, devenind un simplu figurant al puterii.
Conjunctia astrelor este, insa, favorabila celor care isi recunosc greselile si le repara. In decembrie 1989, spectatorul abulic se ridica in picioare si se suie pe scena. O scena uriasa, pe care se agita steaguri gaurite, se striga "Dictatorul a fugit!" si se moare, la intamplare, prin impuscare de catre niste teroristi invizibili si ubicui. In devalmasia atribuirii rolurilor, perseverentul figurant simte ca a sosit clipa lui si ca poate provoca istoria. Isi recita partitura revoltei, la "televiziunea libera", cu indignare patetica. Face un pas in fata si se asaza la coada unei liste de pomina. Desi liber cugetator, cunoaste semnificatia crestin-ortodoxa a zilei de Craciun si daruieste celor doi tirani condamnati la moarte o salva de gloante in burta si alta in cap, iar poporului roman un nemeritat colind funebru, asezand sub lespedea noii sale constructii politice doua cadavre insangerate. De acum inainte, scena se micsoreaza, dar are forta de penetrare pana in cele mai indepartate colturi ale tarii. Ecranul televizorului este centrul iradiant al "noii puteri democrate", care pune la cale decrete, schiteaza platforme politice si, cu ajutorul unor maestri locali ai propagandei si ai manipularii, infiereaza, pe banda rulanta, dusmanii poporului, partidele politice care vor sa vanda tara si care "s-au demascat", grupurile si candidatii care incurca locul si nu intra in jocurile politice restaurationiste. In 20 mai 1990, la primele alegeri libere de la cele din 1946, este ales presedinte, cu o majoritate similara, dar nu trucata, ci exprimata de un electorat care pierduse exercitiul democratiei si al reflectiei si reactioneaza in transa, ca urmare a unui reflex pavlovian. Acum are, in sfarsit, puterea mult dorita si nu are de gand s-o mai paraseasca. Televizoarele intregii lumi arata imaginile apocaliptice ale unei capitale calcate in picioare si date cu capul de pereti de hoarde neanderthaliene, care scandau "Moarte intelectualilor!", chemate sa restabileasca ordinea intr-un oras aflat la cheremul "bandelor legionare". In fruntea lor, "haiducul" vremurilor noastre, Miron Cozma, isi ia in serios investitura, binecuvantata de Palatul Cotroceni, si pravaleste tavalugul ortacilor asupra Bucurestiului, ori de cate ori este ceva de demolat: guverne, ordinea institutionala, siguranta nationala sau statul de drept. In total, de sapte ori. Pana cand justitia il trimite, pentru 18 ani, acolo unde ii e locul: la penitenciar.
28 noiembrie 2004. Noi si decisive alegeri. Au trecut 58 de ani de la botezul fraudei intemeietoare si inspiratoare, dar ce e bun invatat nu se uita niciodata. In acelasi elan al continuitatii, se reiau, cu mijloace moderne si alambicate, exercitiile de "incalzire". Procentele, nu atat de siluite, dau castig de cauza partidului creat de presedintele iubitor de putere si de televiziunile in slujba ei. Doua saptamani mai tarziu, comandantul vasului cu nume predestinat "Biruinta", un matelot tenace si curajos, hotarat s-o rupa definitiv cu minciuna, manipularea si coruptia, ataca de unul singur Palatul Cotroceni si camarila de partid si scufunda flotila "Nomenklatura", invingandu-l pe candidatul sustinut de acelasi presedinte. Ultimul carmaci al flotilei celei nefaste, desi mai are inca destula vlaga si experienta politica, acumulata prin parti rasaritene, nu mai poate inventa nimic pentru pupilul sau in ale social-democratiei si e obligat sa paraseasca dulcea putere, nu inainte, insa, de a elibera, prin decret de gratiere, pe teroristul cu lampas, slobozind, inca o data, duhuri resentimentare, rabufniri tensionate, spaime si incertitudini asupra poporului roman. Data de 12 decembrie 2004 - cand tara a ales, in cunostinta de cauza si in ciuda aliatului electoral al puterii nomenclaturiste, televizorul -, va intra in istorie la capitolul Eliberare si demnitate. Ea, Romania, incearca, pentru a doua oara, ceea ce nu reusise in 1996 si primeste nota 10, iar televizorul, care deja a inceput sa dea semne benefice de emancipare, primeste nota 8. Cat despre ultimul carmaci al flotilei "Nomenklatura", pentru intreaga lui prestatie si prestidigitatie, cu care mai scotea din palaria fara fund a marxism-leninismului cate un biet porumbel legislativ cu aripile muiate in democratie, cate o panglica ferfenitita a consensului national sau cate o bila spalacita cu iz de proprietate privata, el primeste, la despartirea de televizor, nota 4. Sa fie intr-un ceas bun si La multi ani!
