Uniunea PSD + Antena 1 invita la spectacol

Florin Gabrea 25.11.2004

De același autor

In seara de 19.11.2004, la Antena 1, a avut loc confruntarea, indelung asteptata, intre primii patru candidati (conform sondajelor) la Presedintie. Este stiut ca postul de televiziune Antena 1 apartine familiei Voiculescu si ca Dan Voiculescu, impreuna cu formatiunea politica pe care o conduce, participa la alegerile prezidentiale si parlamentare alaturi de PSD, in Uniunea PSD+PUR. Efortul de organizare si anvergura financiara investite, ca semn al solidaritatii interesate (locuri in Parlament contra sustinerii mediatice) din partea aliatului miliardar PUR-ist, s-au materializat, mai mult decat elocvent, in locul in care s-a desfasurat confruntarea: un spatiu inghesuit, ca un buncar urat decorat, cu gradene pentru publicul sustinator si pupitre din placaje ieftine, o ambianta potrivita mai degraba unui concurs Cine stie castiga, din mediul rural, decat unei manifestari electorale. Seara presedintilor a fost moderata de Gabriela Vranceanu Firea, a carei vestimentatie (surtucel roz, fusta si ghetute) era mai adecvata unei prezentari la o emisiune de teleshopping moldovean, decat uneia de interes politic national. Era firesc si logic, asadar, ca postul de televiziune sa faca tot posibilul pentru a-l sprijini pe candidatul comun la Presedintie, Adrian Nastase. Problema era cum se putea face asta, fara ca acuzele de partinire si lipsa de fair-play sa-si gaseasca un suport demonstrabil. Era nevoie de ceva finete, indemanare si, ca factor psihologic de risipire a atentiei, de instituire a unei stari generale de buna dispozitie si deconectare, ca la un spectacol, pentru dezamorsarea oricarei eventuale incrancenari. Inca de la debutul emisiunii, moderatoarea face o greseala enorma, pusa pe seama emotiei sau a neatentiei si amendata pe loc de cel dezavantajat. Spunand ca va invita candidatii in studio, in "ordinea ponderii parlamentare", il cheama la discutii pe Adrian Nastase, apoi pe Traian Basescu, urmat de Corneliu Vadim Tudor si de Marko Bela. Atent si suspicios in egala masura, candidatul PRM ii atrage atentia moderatoarei, pe buna dreptate, ca pe locul doi al reprezentarii parlamentare, dupa PSD, se afla PRM. Moderatoarea ii raspunde ca va corecta greseala pe parcursul emisiunii. Ceea ce nu s-a mai intamplat. Cu aceasta, unul dintre concurenti, detronat din locul care i se cuvenea de drept, a fost scos din conceptul elaborat cu grija (si inmagazinat intr-o servieta burdusita, scotocita, din cand in cand, cu o asiduitate disperata), dand semnalul de incepere a spectacolului. Intreaga seara, Vadim Tudor, omul deciziilor drepte, luate fara sovaire, care observase corect jocurile, a fost obligat sa penduleze, cu efectele frustrante de par valvoi si transpiratie abundenta, de certa valoare spectaculara, intre atitudinea de victima (a conspiratiei si a "mascaradei" pesedisto-puriste) si cea de atacant invingator si dur, charismatic si justitiar. Dilema lui s-a transformat, sub ochii nostri, intr-un veritabil fiasco. Mai tarziu, dupa intrebarea simpla cu privire la Tratatul de la Roma al Constitutiei Europene, el va ameninta chiar, derutat, ca paraseste studioul, pentru ca apoi, gandindu-se ca nu prea mai are multe ocazii de a se adresa natiunii in direct, sa se razgandeasca si sa ramana, cerandu-si scuze moderatoarei, pe care, cu cateva clipe mai inainte, o acuzase de incultura si manipulare a opiniei publice. El a fost marele perdant al confruntarii, dar si protagonistul inscenarii tragi-comice. Odata spectacolul demarat, se trece la prezentarea recuzitei. La aparitia lui Adrian Nastase, moderatoarea ii intinde acestuia bolul de sticla miraculos, in care se aflau cele patru bilete ce urmau sa consemneze ordinea interventiilor. Fiind primul, Adrian Nastase alege, ca dintr-o pura intamplare, tocmai biletul cu numarul 4. Vadim Tudor trage biletul nr.1, ca un semn premonitoriu, socoteste el, al destinului prezidential. Marko Bela ia biletul cu nr. 2, iar Traian Basescu biletul nr. 3. Pentru cine cunoaste importanta semnalului mediatic si a factorului de remanenta al memoriei recente, in dauna celei indepartate, alegerea ultimului loc intr-un sir de mai multe expuneri concurente (insotite de imaginile de prim-plan, ce creeaza impresia de adresare directa si nemijlocita catre auditoriul din afara studioului, pe care Adrian Nastase a stiut s-o foloseasca din plin) are marele atu al persistentei prelungite si-si atinge, astfel, scopul. Drept urmare, inca de la raspunsul la prima intrebare, referitoare la coordonatele politicii externe ale viitorului presedinte, Adrian Nastase, constient de avantajul ultimei interventii, din sirul celor patru, deschide cu aplomb seria atacurilor la principalul contracandidat, spunand ca, daca el va fi presedinte, nu-i va aduce, cum ar face-o altii (aluzie la Traian Basescu), pe sefii statelor europene in situatia de "a-i bate obrazul, pentru lipsa de obraz manifestata in relatiile cu acestia". Urmeaza, la un moment dat, ca urmare a unei initiative redactionale surpriza, ce se dorea o subtila lovitura de marketing electoral, mesajele catre candidati din partea celor doi presedinti pe care i-a avut Romania de dupa 1989: Ion Iliescu si Emil Constantinescu. In vreme ce Emil Constantinescu nu putea fi asociat cu nici unul dintre candidati, intrucat Actiunea Populara a avut propriul candidat in persoana lui Marian Milut, drept pentru care cuvintele lui, corecte si bine intentionate, au avut efectul picaturilor de ploaie pe suprafata lacului Techirghiol, Ion Iliescu urma sa insamanteze in mintea privitorului (bombardat de bannere si afise electorale supradimensionate, in care actualul presedinte, adica el, zambitor cum ii e felul, ii strange mana, cu forta si convingere, actualului prim-ministru, adica lui Adrian Nastase) ideea de solidaritate si indemn electoral, asa incat alegatorii sa dea fuguta la urne si sa voteze cum au mai votat si pana acum, de trei ori nedezmintit, in favoarea "continuitatii, a stabilitatii si a consensului". Si anume, in favoarea lui Adrian Nastase. Se spune ca emisiunea a avut o cota de audienta dintre cele mai ridicate. Spectacolul de nota 6 continua.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22