De același autor
Trăiesc în afara societăţii. Nu am nici telefon mobil, nici Internet. Am renunţat. Pierdeam prea mult timp în detrimentul cărţilor şi al muzicii. Rog redacţia să mă scuze că voi expedia acest „drept la replică“ prin fax sau prin poştă. Sper, cu toate micile şanse, ca aceste rânduri scrise, ca pe vremuri, să transgreseze Cenzura Tehnologică impusă de unele ziare. Această cenzură îi elimină pe seniorii care ar putea încă depune mărturii despre ce a fost şi ce este. Vorba unui proverb chinezesc: „înţelepciunea se învaţă de la bătrâni: cine nu are bătrâni să-şi cumpere“.
Întoarsă din vacanţă, am găsit ultimele numere ale revistei 22, a cărei cititoare sunt de mulţi ani. Am citit articolul d-lui Matei Cazacu din nr. 20 (21-27 mai 2013), al cărui titlu aparţine redacţiei. El este: Problema evreiască înainte şi după 1989.
Nu sunt teolog, nici istoric, am fost medic. Sunt creştin-ortodoxă. Fără credinţă nu aş fi supravieţuit până la 31 de ani în „lagărul socialist“ al României comuniste. Fără credinţă n-aş fi rezistat nici celor 32 de ani de exil. Medic fiind, am trăit cotidian teroarea şi consecinţele devastatoare ale unei ideologii totalitare, criminale. Am văzut femei moarte „cu andrele în vagin“ şi copii care mureau ca muştele de toxicoză sau alte boli grave. Copii care în acea perioadă „istorică“ puteau fi salvaţi dacă ajungeau la timp la spital sau dacă spitalele aveau medicaţia necesară: la ţară a fost prăpăd!! Aş putea scrie o carte despre societatea multilateral dezvoltată şi ororile comunismului. Ajunsă undeva pe lângă Caracal, am realizat, ca bucureşteancă fără ifose, ce înseamnă sărăcia lucie a unor români.
Revin însă la amplul articol al d-lui Matei Cazacu, pe care l-am citit cu atenţie şi bună-credinţă, dată fiind gravitatea textului.
M-am blocat, ca să zic aşa, la Prohodul din Vinerea Mare şi la Noul Testament. Adică, la Biblie.
Îmi lipseşte cultura teologică. Am o rudimentară educaţie religioasă care a încetat odată cu moartea bunicii. Bunica mă ducea de două ori pe an să mă împărtăşesc. Ea m-a învăţat Tatăl Nostru, părinţii mei fiind confruntaţi cu mari griji „existenţiale“: procurarea lemnelor, a pâinii etc. Plutea în aer o frică uneori paralizantă. Şcoala ne învăţa că „opiul“ poporului este credinţa. Nu cred că bunica m-a dus la Prohod, eram prea mică şi nici în cei 32 de ani de exil nu am fost decât o dată.
De Paşte şi de Crăciun eram reţinuţi la şcoală pentru diferite activităţi, uneori. Cum să spui „nu“ tovarăşei învăţătoare...
Înţeleg că d-l Cazacu propune suprimarea Prohodului, care este cauza declanşatoare a pogromurilor din acea epocă în Europa şi Rusia. Despre aceste acte de barbarie eu nu am auzit decât odată ajunsă în Occident. În familia mea a existat o toleranţă creştină care s-ar rezuma la „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“. Habar n-am avut că în România a existat o „problemă evreiască“. Nu am auzit termenul de antisemitism (pe care nici nu-l înţelegeam prea bine) decât târziu, iar evreii întâlniţi în Israel îmi povesteau de România cu lacrimi în ochi, ca de ţara lor. (Nicoleta Frank a scris la un ziar al exilului: ne apreciau.)
Recunosc că aveam ciudă pe ţiganii care-mi furau bicicleta sau, mai târziu, pe cei care nu veneau la vaccinare. Din cauza bolilor infecţioase cu complicaţii sau a tuberculozei, creştea mortalitatea infantilă, care era o problemă de stat. Nouă, pediatrilor, ni se tăia din salariile şi aşa derizorii.
În lunga mea viaţă, toleranţa a fost semnul educaţiei, aşa că am avut buni prieteni evrei, aici şi acolo. Eu aşa i-am considerat.
Am fost intolerantă, alergică numai la prostie, dar şi prostia trebuie iertată, „dacă nu este împotriva spiritului“, cum scria I.P. Culianu.
Cred deci că textele de cult, textele din Noul Testament nu pot fi modificate de către istorici, medici sau academicieni. Presupun că eliminarea Prohodului implică revizuirea Evangheliilor, deci a Bibliei. Care este este părerea BOR? – ar fi interesant de ştiut. Ce zic canoanele?
Refuz să cred că există un antisemitism francez, polonez, rus sau românesc (ortodox, protestant sau catolic) prin simplul fapt că noi, credincioşii, ştim că Mântuitorul, Maica Domnului şi toţi apostolii au fost evrei. Hristos a propovăduit „iubirea aproapelui de aici şi de pretutindeni“! Aşa ne rugăm. Aşa rostesc preoţii ortodocşi la fiecare Sfântă Liturghie. Este scris: „Fericiţi făcătorii de pace... Fericiţi cei prigoniţi... Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî...“.
Închei, d-le Cazacu, rugându-mă ca popa... „Înţelepciune vrem“!
(Titlul aparţine redacţiei)
