De același autor
La o luna de cand MAE este lipsit de titular, apare tot mai putin important cine este vinovat, intre presedinte si premier, de blocajul diplomatic inedit cu care Romania a intrat in UE. In momentul in care diplomatia noastra s-ar cuveni sa gestioneze tot mai inteligent propriile interese internationale, in principal relatiile cu Republica Moldova, cu Ucraina, Rusia, Serbia s.a., adaptandu-se, cu talent si, as spune, cu pasiune si noilor provocari decurgand din recenta aderare la UE, asistam increduli la un joc politicianist si de ambitii, lipsit de raspundere fata de imaginea si - mai ales - de interesele tarii.
Demisia ministrului Ungureanu, contrar unor opinii mediatizate in exces, nu se datoreaza, punctual, doar neinformarii premierului pentru arestarea intr-o zona de conflict a doi cetateni romani, ci si faptului ca MAE nu a reusit, dupa 17 ani de tranzitie de la sistemul comunisto-ceausist pana in prezent, sa reformeze tipul functional de relatii cu SIE, atat in centrala, cat si in ambasade. Nu este suficient faptul ca ambele organisme de stat au facut eforturi notabile de reimprospatare a resurselor umane, foarte avansata la MAE, unde - potrivit d-lui Ungureanu - 40% dintre diplomati au sub 40 de ani, dar si pentru evitarea unor situatii de criza, cand apar disfunctionalitati flagrante, decurgand dintr-o reforma nefinalizata si nearmonizata. Aceste tensiuni functionale sugereaza persistenta unor reminiscente din alt tip de relatii, deoarece se pare ca nu exista vointa ferma de reformare a unor "traditii" neconforme cerintelor democratiei europene.
Sa recapitulam deci: de o luna, Romania nu are un ministru la MAE, 16 ambasade sunt si ele in regim de provizorat, fiind conduse de insarcinati cu afaceri a.i., printre ambasade figurand cele din Washington (circa 6 luni de vacanta greu explicabila autoritatilor americane), Londra, Paris etc. Intr-o schema simpla, MAE nu poate fi condus, interimar, de un adjunct al ministrului, deci de un nemembru al guvernului, functia acestuia fiind preluata imediat in Occident de un alt ministru, deseori de primul ministru insusi. Acest procedeu denota importanta acordata de stat implicarii sale internationale. O mare ambasada, condusa la randul sau, o perioada mai indelungata, de un insarcinat cu afaceri a.i., sugereaza existenta unor stari de tensiune politica in relatiile bilaterale sau, in cazul nostru, incapacitatea functionarii normale a institutiilor statului. Pe plan practic, ambasadele fara titulari sunt marginalizate protocolar si functional, iar insarcinatii cu afaceri a.i. nu au acces de lucru la inaltele oficialitati ale tarii gazda, desfasurand doar o activitate de rutina.
In aceste conditii de provizorat indelungat, nu trebuie sa mire pe nimeni ca diplomatii romani din centrala ministerului, dar si din principalele ambasade sunt dezorientati, nesiguri si chiar reticenti in contactele lor de rutina cu diplomatii straini, devenind, din pacate, oglinda nesigurantei si inconsistentei politice de varf din tara.
Pe planul de imagine in strainatate, situatia este preocupanta, presa internationala publicand numeroase comentarii neplacute la adresa Romaniei, dar si reluand textual afirmatii acuzatoare ale presedintelui si premierului, in care acestia se insulta reciproc. Cotidianul francez Le Méridional din Marsilia publica recent stirea ca "in Romania coexista doi ministri de Externe, unul al presedintelui, iar celalalt al premierului".
Sunt semnale tot mai convingatoare ca acest statu-quo politic nu mai poate fi acceptat, nici macar pe planul decentei si moralitatii.
