Poveste taraneasca la muzeul romanului

Era pe vremea imparatului Ros. Acesta, ca orice stapan, mostenise paduri intinse, lacuri, magazii... Ce nu mostenise luase cu forta, iar ce n-a putut lua cu forta a luat prin decizie. Iar deciziile, ca in toate timpurile, se iau cam asa: se face o comisie - adica imparatul face o comisie - si zice: tu iedut vei fi seful comisiei, tu patrocle vei semna foile, iar tu, fa, vino mai aproape, tu sa stai pe-aici ca da bine. Ca de obicei, eu nu am fost pe aici, da?, ati inteles? Trei capete plecate se miscau asa, clampanind, adica: da, bineinteles, ca de obicei. Cum va este porunca, se auzi o voce in timp ce imparatul parasea camera. Azi asa, maine-asa, pana intr-o zi, cand tara din est a fost cucerita de tara din vest. Bucurie mare, oameni cu steaguri portocalii pe ulite, sticle de sampanie, cine nu avea sampanie mai bea si tuica, lautarii cantau pe unde-apucau, ce mai, bucurie ca-n povesti. Trei zile si trei nopti nimeni nu a inchis un ochi. La palat, toti stateau cu ochii beliti pe geam. Slugile mai tinere tremurau, se soptea, astia or sa afle ca am furat. Astia or sa vada ca am praduit o parte din palat, ca am demolat salile. Palatul e de la tata. Nu-i adevarat, se auzi o voce slaba. Ba, ie nu ie, acum ie. Imparatul Ros nu avea potrivnic. Trecu o luna, trecura doua, parea ca se asaza apele, cand Ministrul din vest se anunta in vizita. Cu noaptea in cap imparatul aduna argati, grajdari si hai baieti, cum stiti voi mai bine. Cate obiecte punem ? Paispe. Si cum le punem? Pe acolo, refacem salile, am avut eu un vis, uite cam asa, cum e? Foarte frumos tovarase Ros imparat, sarumana. Ba, eu, de cand sunt imparat, am inteles un lucru, toate astea, salile, oamenii, ba, astia ie propietatea mea. Fac cum vreau eu, adica toti fac ce vreau eu. Tovarase imparat, mai sunt cativa rataciti, nu sunt cu noi. Ba, raspunse imparatul, in primul rand eu p-aia nu-i salut, nu le raspund la scrisori si-i pun eu cu botul pe labe, cum bine spunea si Spanu, ministrul de dinainte. Salile fura gata in doua zile, petrecere, adica imparatul manca fursecuri si ailalti se uitau, iobagimea petrecea in pozitie de drepti. E bine, spuse cu satisfactie, ii fraieresc eu si pe noii guvernatori! Veni si ziua vizitei. Imparatul, pe aici va rog, un vin?, aa, un fursec?, o cafea? Nu e nevoie. Burghezii ma-sii, gandea imparatul, astia nu mananca cu mine, si azi tocmai m-am spalat pe maini. Si salile distruse unde sunt? Care sali?, se prefacu imparatul. Dar pe urma, cu coada intre picioare, ii duse la locul faptei. Ce e cu hala asta de vechituri? intreba Ministrul. Se surpa pamantul. Dar, dupa cum il stim pe imparat, avea raspuns la toate: Nu noi suntem vinovati, ci Mosu. Acum e plecat peste sapte mari si sapte tari, sa-l cercetati dumneavoastra. Noi am vrut doar binele palatului, sa-i ajutam pe saraci, sa facem targuri frumoase, sa vina lumea, si a mai turnat cateva baliverne, doar-doar le va lua mintile invitatilor. Ministrul a plecat asa cum venise, imparatul astepta verdictul, va incepe razboiul?, va fi mutat la magazia de unelte agricole, de unde venise, ce va fi?
Acestea si multe altele le vom afla, dragi copii, maine seara, ca acum e prea tarziu si trebuie sa ne spalam pe dinti si pe maini de toate mizeriile pe care le auzirati.

*muzeograf MTR