Corvetele multirol: de la interes public la o comedie sinistră

„Vârsta” medie a unei nave este de 30-35 de ani, chiar și în cazul celor mai capabile și noi vase aflate în serviciul activ. Practic, navele respective se apropie rapid de retragerea din serviciu și eventuala casare – asta dacă nu sunt transformate în muzeu sau valorificate către alte state interesate.

Al doilea obiectiv al programului corvetă multirol este crearea unei capacități industriale pentru construcția navelor militare și întreținerea acestora. Deși ultimele nave militare produse în România pentru marina militară au fost construite între 1995 și 1997, iar de atunci statul român nu a mai construit nave militare, producția de nave militare se reia în țară dupa anul 2000 prin intermediul firmelor străine care au achiziționat șantiere românești. Damen Galați este șantierul cu cea mai vastă experiență în construcția de nave militare în România, urmat fiind de șantierele Vard Tulcea și Brăila. Până acum statul român nu s-a numărat printre clienții acestora – cu excepția navei Ștefan cel Mare, dar aceasta nu este o navă militară, ci aparține Poliției de Frontieră – Garda de Coastă.

Evoluția programului

Hotărârea de guvern din decembrie 2016 care ar fi încredințat direct construcția celor patru nave către Damen Galați era pe de o parte susținută de niște argumente solide, iar pe de altă parte nu reprezenta un contract – era practic detalierea unei proceduri de achiziție. Argumentele în favoarea încredințării directe erau la vremea respectivă destul de puternice și țineau de două aspecte obiective ale securității României în Marea Neagră. Pe de o parte era vechimea navelor ce alcătuiesc flota Forțelor Navale, iar pe de altă parte viteza cu care Federația Rusă a modernizat Flota Mării Negre după anexarea Crimeei. De asemenea, Kremlinul începuse construcția de nave militare în Crimeea iar Flota Mării Negre participase la operațiuni expediționare în Siria. Rusia transforma astfel Crimeea într-un bastion anti-NATO în regiune și o rampă de lansare pentru proiectarea forței în Marea Mediterană și Orientul Mijlociu.

Argumentele și motivele pentru care hotărârea guvernului condus de Dacian Cioloș a fost anulată în 2017 de cabinetul Grindeanu nu sunt nici acum clare. Explicația principală cum că ar fi eludat parlamentul, care trebuie să aprobe orice achiziție de apărare mai mare de 100 de milioane de dolari, nu stă în picioare, deoarece HG-ul respectiv nu reprezenta un contract. Nu este nici foarte clar dacă la baza acestei hotărâri a stat o schimbare de priorități în domeniul apărării – în 2017 cabinetul Grindeanu a achiziționat din SUA, prin încredințare directă sisteme antiaeriene și antirachetă cu rază lungă Patriot și sisteme de artilerie reactivă HIMARS. În orice caz, aprobarea, în 2017, a unui program de înzestrare ambițios pentru forțele armate a relansat proiectul achiziționării celor patru corvete împreună cu modernizarea celor două fregate Tip 22 (care ere prevăzută și în HG-ul cabinetului Cioloș).

În februarie 2018 este relansat programul, de data aceasta achiziția urmând să se facă printr-o procedură competitivă. Este de notat următorul aspect: nota de fundamentare a programului este aproape identică cu cea prin care s-a justificat hotărârea de guvern a cabinetului Cioloș în 2016. Acest fapt demonstrează că argumentele din 2016 erau încă valide, iar nevoia operațională era în continuare urgentă. Scopul programului a rămas același: „Interesul esenţial de securitate pentru statul român îl constituie consolidarea/ dezvoltarea pe teritoriul naţional, prin intermediul operatorului economic declarat câştigător, a unei capabilităţi industriale navale în domeniul militar, în care să se construiască şi să se doteze o primă corvetă în intervalul de 3 ani şi gruparea de 4 corvete într-o perioadă de maximum 7 ani.” Singura diferență majoră consta în faptul că în 2018 avem de-a face cu o procedură competitivă.

În ciuda informațiilor din ultima perioadă apărute în media, procedura de achiziție prin care programul corvetă multirol ar trebui atribuit nu este o licitație, este o procedură de dialog competitiv, iar criterul de atribuire „a acordului-cadru/contractului este "prețul cel mai scăzut" al ofertei conținând soluția optimă stabilită după etapa de dialog.” Cu alte cuvinte prețul cel mai mic nu este criteriul unic de departajare – el trebuie cumulat cu alți factori. Nava și configurația acesteia (armamentul și senzorii) trebuie să fie considerate optime de către autoritățile române în urma unei evaluări.

Scandalul ofertelor

Spre sfârșitul procedurii de achiziție, în octombrie 2018, lucrurile se deteriorează. Pe de o parte are loc scurgerea către presă a ofertelor finaciare depuse de cele trei companii rămase în cursă: Damen Galați, Fincantieri (prin filiale sale din România, Vard Tulcea și Vard Brăila) și asocierea franco-română Naval Group / Șantierul Naval Constanța. Iar pe de altă parte apar acuzații în presă potrivit cărora Ministerul Apărării ar vrea neapărat să „dea” contractul șantierului Damen Galați, pentru că așa dorește Liviu Dragnea care urmărește să câștige niște beneficii politice de pe urma acestuia, un punct de vedere „confirmat” de Traian Băsescu. Beneficiile politice urmărite ar fi fost încetarea opoziției Olandei față de aderarea României la Spațiul Schengen.

Revista Newsweek România publică materiale care reiau aceste acuzați, însă în ianuarie 2019 se sucește și scrie că de fapt Dragnea ar vrea ca Fincantieri să fie câștigătorul programului, deoarece dorește să-și consolideze relațiile cu Matteo Salvini, liderul partidului populist și eurosceptic Liga Nordului. Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că preferă achizițiile militare să fie făcute la nivel interguvernamental, în urma unor discuții bilaterale, fără vreo procedură competitivă:

România trebuie să aibă nişte prieteni buni, construind o prietenie pe care România o alimentează, România o tot alimentează, dar dacă, nu ştiu, pentru o achiziţie importantă, nu se discută cu preşedintele Franţei, nu se discută cu cancelarul Germaniei, se discută la nivel de ambasadori, acolo nu este contabilizată nici un fel de obligaţie sau angajament. Ori lucrurile nu se fac aşa. Nicăieri în lume nu se face aşa. Astea sunt lucruri care se discută… (Sinteza zilei, 28.12.2018)

În ianuarie 2019, ministrul Apărării, Gabriel Leș, suspendă procedura de achiziție, care fusese deja prelungită anterior în luna octombrie. Ministrul citează două aspecte în sprijinul deciziei sale: un proces lansat în luna octombrie de către SN Constanța (SNC) împotriva statului și suspiciuni legate de integritatea procesului de achiziție – cel mai probabil ar fi vorba de scurgerea în presă a ofertelor financiare. Într-un final, SNC a renunțat la acțiunea din instanță, dar programul rămâne suspendat pentru lămurirea de către procurorii militari a acuzațiilor lansate de MApN.

Cu programul suspendat și cu o anchetă penală în desfășurare însă, pe 25 martie, ministrul Apărării Gabriel Leș confirmă in extremis, într-un interviu pentru DC News, ofertele financiare scurse către presă la sfârșitul anului 2018. În data de 18 aprilie, într-o conferință de presă, ministrul Leș confirmă oficial ierarhia ofertelor financiare ale competitorilor și anunță că rezultatul procedurii va fi făcut public în câteva săptămâni. De asemenea, într-un joc de tipul „uite ordonanța, nu e ordonanța” de tipul celui practica de Tudorel Toader, Gabriel Leș lasă deschisă opțiunea anulării procedurii. Astfel ministrul încearcă să îndepărteze o parte din presiunea mediatică, numai că face mai mult rău, validând pozițiile celor care îl acuză care ar pregăti o credințare directă care să fie și pe placul lui Liviu Dragnea.

Scurgerea către presă a ofertelor financiar reprezintă o faptă foarte gravă, deoarece a compromis secrete de serviciu și de stat. În nicio procedură de achiziție internațională ofertele financiare nu sunt publice. În mod normal suspendarea procedurii ar fi trebuit să aibă loc în momentul în care aceste valori au fost „scurse” către media, iar cel care le-a scurs, dacă s-a produs din interiorul ministerului, anchetat. În al doilea rând, indiferent de veridicitatea valorilor ofertelor celor trei competitori, ministrul Leș ar fi trebuit să se abțină să comenteze pe seama lor sau să le confirme. De exemplu, ca urmare a interviului acordat DC News, Gheorghe Bosânceanu, patronul șantierului Constanța, susține că a câștigat „licitația” și este în poziția de a trage la răspundere autoritățile române. De asemenea, oricare ar fi câștigătorul programului în momentul de față, atribuirea acestuia ar putea fi contestată de ceilalți competitori pentru lipsă de imparțialitate – amânând și mai mult construirea navelor.

Cu ce rămânem în urma acestui scandal? Cu amânări, oportunități ratate și cu decredibilizarea Ministerului Apărării și a Forțelor Navale în ochii românilor și ai aliaților din NATO.