Zapad 2017 – anticamera agresiunii?

O dată la patru ani, Federația Rusă or­ga­ni­zează exercițiile militare Zapad (Vest), care si­mulează răspunsul forțelor armate ruse la un posibil atac venit din Vest, adică din par­tea NATO. Astfel, exercițiile Za­pad sunt o continuare a apl­i­cațiilor similare din pe­ri­oa­da Războiului Rece, numai că se desfășoară la o scară mai mi­că. Oficial, în cadrul exer­ci­țiului vor fi implicați în jur de 13.000 de militari, dar, neo­ficial, atât sursele ruse, cât și cele occidentale estimează că vor fi angrenați în jur de 90-100.000 de militari. Spre comparație, recentele exerciții Saber Guar­dian 2017 din România, Bulgaria, Polonia și țările baltice au angrenat în jur de 25.000 de militari aliați.

Pentru NATO, principala amenințare a acestor aplicații militare provine din faptul că sce­na­riile de la care pornesc implică o agresiune oc­cidentală – adică Kremlinul consideră Ali­anța o amenințare la adresa securității sale. Aplicațiile Zapad reprezintă astfel paranoia strategică a Rusiei în privința extinderii Ali­anței și a intențiilor acesteia.

A doua problemă a exercițiilor Zapad este si­mularea atacării și/sau a ocupării țărilor bal­tice și a Poloniei. Este de notorietate faptul că exercițiul Zapad 2009 s-a încheiat cu si­mularea unei lovituri nucleare asupra Var­șo­viei. Următorul exercițiu, cel din 2013, a testat și a validat o serie de concepte și echi­pamente ce au fost folosite în 2014 împotriva Ucrainei, dar nu s-a îndepărtat de la premisa celui anterior.

Într-unul dintre scenariile de război posibile între Federația Rusă și NATO, statele baltice ar putea fi invadate rapid de forțele rusești. Invazia ar pu­tea începe fie prin înscenarea unui incident de factură etnică în aceste state, fie ca ur­ma­re a unor aplicații militare de proporții. De exem­plu, la finalul aplicației Zapad 2017, tru­pele, în loc să fie trimise în cazarme, ar putea să fie re­direcționate spre unul sau toate cele trei sta­te baltice. Războiul ruso-georgian din august 2008 s-a desfășurat după un ase­me­nea sce­nariu – la sfârșitul aplicației Kavkaz 2008, o par­te dintre trupele ruse implicate au luat po­zi­ții la granița ruso-georgiană și în tunelul Ro­ki, după care au invadat teritoriul georgian. Agre­siunea rusă din Ucraina a de­butat, la rân­dul ei, ca o serie de exerciții și aplicații mil­i­tare neanunțate.

Antecedente ale Kremlinului privind utilizarea aplicațiilor militare ca rampe de lansare pen­tru agresiuni militare există și nu trebuie de­loc trecute cu vederea. Ţinând cont de pră­bușirea dialogului diplomatic cu SUA, în urma scandalului implicării în alegerile americane din 2016 și a impunerii unui regim de sanc­țiuni mai strict de către Congresul american, care nu poate fi îndulcit sau ridicat de Casa Albă, potențialul izbucnirii unui conflict armat este destul de ridicat.

Armatele statelor baltice și trupele NATO des­fășurate pe teritoriu vor fi copleșite rapid și într-un timp relativ scurt, Rusia ar putea con­tro­la din nou Estonia, Lituania și Letonia. Sta­tele baltice nu dispun de adâncime strategică, ele fiind practic prinse într-o menghină geo­politică cu Marea Baltică la nord și vest, iar Fe­­derația Rusă la nord, est și sud-vest (Ka­li­nin­grad). Belarusul ar putea fi folosit ca o tram­bu­lină pentru invadarea celor trei state bal­tice sau pentru a zădărnici reacția NATO, găz­duind baze militare ruse și o parte din trupele care vor lua parte la apli­ca­ția Zapad 2017 vor sta în Belarus. La nivel tac­tic, forțele ruse vor căuta să izoleze sta­te­le baltice de restul Ali­anței prin ocuparea co­ri­do­rului Suwalki, o fâșie de teren îngustă, de aproximativ 100 de km, la granița dintre Po­lonia, Lituania, Rusia și Belarus. Această ma­nevră va fi însoțită de utilizarea pe scară larg a mijloacelor antiacces (A2/AD) pentru a bloca desfășurarea forțelor NATO în sprijinul ali­aților luați cu asalt.

Singurul mod în care NATO poate reacționa la ata­cul rusesc va fi să încerce să-și elibereze cei trei membri printr-o contraofensivă, util­i­zând forța de reacție a Alianței și ce trupe mai pot fi mobilizate. În acel moment, Krem­li­nul va juca cartea nucleară, amenințând Oc­ci­dentul cu lovituri nucleare tactice sau stra­te­gice. Un asemenea scenariu scoate din joc ca­pacitatea SUA și a aliaților săi de a face apel la capacitatea acestora de a se mobiliza pe ter­men lung. Primele 96 de ore nu numai că sunt cruciale, dar vor fi practic singurele în care conflictul va fi unul convențional. Gam­bi­tul nu­­clear va avea ca scop subminarea uni­tă­ții ali­a­ți­lor, aceștia având de ales între a eli­bera Ta­li­nul și a pierde Parisul sau Wa­shing­ton, D.C.

Escaladarea nucleară este situația pe care atât militarii NATO, cât și politicienii occi­den­tali doresc să o evite – însă, având în vedere comportamentul strategic rus, în cazul unui potențial conflict militar, nu poate fi garantat că nu se ajunge acolo. Decidenții ruși știu foar­te bine că pe termen lung nu pot face față forței militare a NATO și a Statelor Unite, iar armele nucleare sunt mijlocul ideal pentru a divizia Alianța în situații de criză. Aceste as­pecte, dublate de prezența la Casa Albă a unui președinte care îl admiră pe Vladimir Pu­tin și dorește relații mai bune cu Rusia, pun sub semnul întrebării angajamentul american pentru securitatea Europei.