De același autor
arhitectul A. Ballu si construita intre 1890 si 1895. Este cladirea Palatului de Justitie. Se spune ca pe largile scari care deschid fatada corpului central al cladirii ar fi murit in timpul cumplitei ierni din 1954, inghetat, Ionel Teodoreanu. Ei bine, Ministerul Justitiei a decis sa consolideze si sa renoveze cladirea frumosului Palat de Justitie bucurestean. Nimic mai potrivit, mai inteligent, mai patriotic. A organizat o licitatie publica, iar proiectul castigator prevedea un contract de constructie de 15,7 milioane euro. In vederea achitarii proiectului castigator, Ministerul Justitiei a contractat un imprumut extern, garantat de guvern: ceea ce inseamna ca statul - adica, in cele din urma, fiecare dintre noi, cetatenii romani - va achita, leu cu leu, tot imprumutul.Pana aici, toate bune. Problema e ca imprumutul extern contractat de Ministerul Justitiei nu e de 15,7 milioane euro - cat reprezinta valoarea proiectului de renovare a cladirii Palatului de Justitie -, ci de 34 milioane. Imediat, orice om de buna-credinta isi va pune cateva intrebari: ce se va intampla cu diferenta de 18,3 milioane euro? unde se vor duce acesti bani, reprezentand uriasa suma de 73,2 miliarde lei? trebuie neaparat sa-i cheltuim, acum, in saracia noastra? si in folosul cui? potrivit carui bilant contabil? supravegheat de cine?
Ei bine, cand cetatenii ajung sa isi puna astfel de intrebari, sunt doua posibilitati, in functie de regimul politic in care traiesc. Daca traiesc intr-o dictatura, de aceste intrebari ii pasa doar politiei politice, deoarece ele constituie un delict si pot fi puse numai in soapta - ele nu sunt "de drept". Insa daca cetatenii care isi pun astfel de intrebari traiesc intr-un stat de drept, atunci aceste intrebari pot fi puse in mod public, cu voce tare, iar autoritatile sunt obligate sa dea raspunsuri precise, intr-un interval de timp bine precizat - intr-un stat de drept, ingrijorarile legate de realizarea binelui public sunt legale. In Romania anului 2001, Parlamentul a votat o importanta lege a statului de drept, Legea 544, care stipuleaza dreptul cetatenilor romani de a avea acces la informatiile de interes public. Potrivit acestei legi, orice informatie care priveste cheltuirea banului public reprezinta o informatie de interes public, iar autoritatile sunt obligate sa raspunda oricarui cetatean care ridica semne de intrebare asupra banului cheltuit in interval de 30 de zile. Ei bine, un numar de peste 200 de cetateni au trimis Ministerului Justitiei cereri prin care, in baza legii accesului la informatiile de interes public, au pretins sa li se explice cum vor fi folosite cele 18,3 milioane euro imprumutate suplimentar de catre minister.
Reactia ministerului a fost stranie. In loc sa raspunda cererilor, ceea ce ar fi fost si simplu si onest si legal, Ministerul Justitiei a sesizat Ministerul de Interne ca unele dintre persoanele care au trimis cereri ar putea fi fictive. Ca atare, grupe de cate doi politisti au inceput sa bata pe la casele oamenilor, cu scopul de a-i convoca la Biroul Judiciar al Ministerului de Interne. Pe citatie scria "Dosar penal". Totodata, politistii au cerut vecinilor informatii despre autorii petitiilor - la ce ora vin acasa? ce persoane le intra in casa? daca si-au platit intretinerea? si asa mai departe.
Toate aceste intamplari au agitat ziarele noastre acum doua saptamani. De atunci, nu s-a mai scris nimic despre reactia inadmisibila a unui minister care, in loc sa-si informeze cetatenii asupra felului in care gestioneaza banul public, a decis sa trimita Politia asupra lor, sa se informeze daca petentii sunt reali si exista. Desi Romania dispune de o lege a accesului la informatiile de interes public, care, cum spuneam, reprezinta una din legile esentiale ale statului de drept, modul in care aplicarea ei este ocolita de Justitie, si anume cu ajutorul Ministerului de Interne, chemat de justitie sa ii intimideze pe cetatenii care vor sa o aplice, este tipic nu pentru o democratie, ci pentru un stat dictatorial.
In loc sa ofere imediat informatiile cerute, oficialii au replicat ca cetatenii care au cerut socoteala de felul in care au fost cheltuiti banii publici ar fi, in majoritatea lor, membrii unui partid politic de opozitie. Acest fapt este insa secundar si, in functionarea institutiilor statului de drept, trebuie sa ramana secundar. Diferendul nu este intre un partid aflat in opozitie si altul, aflat la guvernare. Disputa este intre cetateanul caruia ii este refuzat un drept legal si autoritatile de stat, care aplica legea dupa plac. Toata problema este ca, desi avem legi (unele bune), nu avem inca stat de drept - iar aceasta se intampla din vina autoritatilor. La noi, numai cetatenii de rand se simt obligati sa respecte legea; autoritatile, nu.
Acest lucru nu trebuie uitat, si de aceea revin la o chestiune peste care, pentru ca suntem uituci, nepasatori si delasatori, s-a asternut deja tacerea: nu numai tacerea autoritatilor, ci si tacerea noastra, a celor carora ni se gaseste mereu cate un pumn (legal ori ilegal) de pus in gura.
