Guvernul, Europa, specificul national si debilitatea spiritului critic

Ultima saptamâna politica a fost dominata de criticile venite de la Bruxelles la adresa guvernului Nastase. Guvernul si-a retinut cu greu iritarea, opozitia politica a sarit în ajutorul guvernului în numele interesului national, ambasadorul Statelor Unite si reprezentantul Uniunii Europene au preluat sarcina de a forma o veritabila opozitie politica în tara, iar presa, aproape în unanimitate, a salutat punerea în corzi a guvernului, ca pe un moment de adevar îndelung asteptat. Referitor la aceste reactii, câteva lucruri merita neaparat mentionate, deoarece pun în lumina, am impresia, unele constante de adâncime ale societatii românesti, asa cum este aceasta exprimata atât prin câteva institutii esentiale (guvern, opozitie politica, presa), cât si prin anumite comportamente colective, care au devenit tipice.

Guvernul Nastase practica, în functie de situatia în care se gaseste, trei registre stilistice. Când e stapân pe situatie, face glumite - uneori grosolane, întotdeauna deplasate. Când cauta sa obtina ceva, adopta retorica seriozitatii responsabile - forma este a respectului, continutul e al cinismului. Cand îi fuge pamântul de sub picioare, se rasteste, mârâie - si, dupa caz, musca. Totul, la guvernul Nastase, e în functie de puterea de care dispune. Când are prea multa, se preface ca negociaza. Când nu are destula, una promite, alta face: scopul este de a da un tun, cu aparenta ca respecta un contract. Când are prea putina, cheama în ajutor legea si invoca procedurile care îl avantajeaza. Singurul principiu de actiune al guvernului Nastase este maximizarea puterii: daca puterea sa poate creste nelimitat prin respectarea legii, atunci legea e respectata; daca nu se poate, iar cel mai adesea nu se poate, atunci legea e manipulata fara scrupul - fie prin încalcare, fie prin subordonare (de pilda, prin votarea de legi care fraudeaza dreptatea), fie prin introducerea starii de urgenta în legiferare (când guvernarea nu se mai face prin legi, votate de reprezentanti pe care i-a ales societatea, ci prin ordonante de urgenta, impuse de oameni pe care i-au ales culisele). Ca principiu, gândirea guvernului Nastase este dominata de maxima: "dreptul puterii bate întotdeauna puterea dreptului". Fireste, esenta acestei gândiri este incompatibila atât cu exercitarea spiritului critic, cât si cu practica responsabilitatii guvernamentale. De aceea guvernul Nastase este atât de alergic la somatia de a fi responsabil. Când aceasta somatie vine de la opozitia politica interna, guvernul Nastase îsi poate permite sa o ignore. Faptul ne costa, dar, pe termen scurt, nu se vede. Când somatia de a fi responsabil vine însa de la Uniunea Europeana sau de la ambasadorii tarilor occidentale de a caror pozitie interesele noastre depind, atunci guvernul Nastase nu îsi mai poate permite sa fie cinic - poate doar mârâi.

Este o mârâiala care tradeaza slabiciunea si nu reuseste sa ascunda aroganta. Totodata, ea scoate la iveala - pentru a câta oara? - specificul nostru comportamental cel mai irational si mai lipsit de noima: ascunderea capului în nisip, pentru a dosi furatul caciulii proprii. Prins în flagrant delict de taiere a cracii de sub picioare, guvernul mai întâi minte, apoi se jura ca a fost fortat, apoi accepta (dar se tânguie ca e, ca tot omul, supt vremi), în cele din urma asuma responsabilitatea, însa numai în chip platonic, pentru ca popularitatea sa electorala e nestirbita, iar de platit, costurile minciunii sunt platite tot de cei care nu beneficiaza niciodata de pe urma ei.

România a suferit de nenumarate ori de pe urma nerespectarii angajamentelor luate. O încredere idioata în puterea smecheriei de a face din rahat bici a facut din noi o adunatura de oameni pe cuvântul carora nu se poate pune baza si care, ocoliti de cei seriosi si coplesiti de descurcareti, vâneaza la nesfârsit marile afaceri, alegându-se sistematic numai cu micile învârteli. De aceasta forma de prostie colectiva nu ne putem dezbara. E mai puternic ca noi: daca e sa alegem între a face ceva cuminte si a încerca sa tragem un tun, alegem invariabil tunul. Înclinatia paguboasa spre smecherii miraculoase nu este egalata, la noi, decât de patima pentru invocarea ca nuca-n perete a interesului national. Interesul national este mâna care spala toate pacatele si alibiul care acopera orice faradelege. Guvernul a mintit? Ce conteaza! Când patria e în pericol de a fi sanctionata pentru lipsa de responsabilitate a guvernului, guvernul este iertat, iar neseriozitatea e asumata de toti, caci, în definitiv, români suntem cu totii, mai mult sau mai putin onesti.

Doua unanimitati a produs valul de critici care s-a abatut asupra guvernului saptamâna trecuta. O unanimitate care a încolonat opozitia la dificultatile guvernului, în numele interesului national. Si alta, care a aliniat majoritatea presei la pozitia exprimata de oficialii europeni, în numele principiului nescris si nerostit ca Europa are întotdeauna dreptate. Între o Uniune Europeana infailibila, pe care guvernul nu îndrazneste s-o critice decât înselând-o, iar presei nici prin cap nu-i trece ca i-ar putea obiecta ceva, si un interes national atât de prost definit, încât e mereu compatibil cu dosirea murdariilor sub pres, unde mai poate fi gasit un loc rezonabil pentru spiritul critic?