De același autor
servit exemplar de indiscretiile unei prese vigilente, are dreptul si chiar datoria de a patrunde peste tot. De regula se rataceste in pantaloni ori sub fusta - in orice caz, la nivelul chilotilor. Cand e vorba de un mort sau de o violenta, sexul trebuie sa fie ori sa fi fost prezent. Nimic nu suscita mai mult interesul publicului ca sexualitatea asociata subliminal mortii violente. Vedete, corpuri goale si ucisi (ori sinucisi) - aceasta pare a fi formula de succes a multora din paginile ca de tabloid ale cotidianelor noastre. Informatia trebuie sa fie emotie, iar daca nu e comotie, inceteaza sa mai fie informatie: zboara de pe prima pagina, in neant. La adapostul curiozitatii pentru cancan si al dorintei de a servi un public care poate ca asta asteapta (desi nu e deloc sigur: sigur e doar ca de asta are parte), esentialul risca sa ne scape printre degete. Vedem cancanul, ne scapa scandalul. Bunaoara, cazul Erbasu. Avem un cadavru de 115 kg, zdrobit, injunghiat, ravasit. In urma, o multime de afaceri neclare. Cancanul, care ne-a fost servit cu asupra de masura, e in toate amanuntele stranii, sordide, irationale, induiosatoare, triste ale unei vieti personale care parea ca merita ca nici una alta sa fie traita, cand o priveai dinafara, dar care explodeaza de precaritate, cand te afli inauntru. Pe scurt, revelatia ''mizerabilului saculet cu secrete'' (cum numea André Malraux sufletul).
Scandalul tine de faptul ca Erbasu era un om de afaceri care avea legaturi in lumea care nu iese la iveala decat cu ocazia scandalurilor de coruptie sau a crimelor - lumea celor care se identifica fie cu numele functiilor pe care le ocupa (cand e vorba de oficiali), fie cu poreclele capatate in reglarile de conturi ale crimei organizate. Facea afaceri cu statul, avea legaturi in lumea politicii, dar si in lumea interlopa, prelua la preturi inexplicabile contracte neonorate ori lasate la jumatate, facea enorme imprumuturi si de la banci si de la camatari - pe scurt, era bagat in toata reteaua oficial-interlopa/interlop-oficiala care caracterizeaza mediul de afaceri al omului cu bani din Romania tranzitiei.
Anchetatorii s-au concentrat pe cancan. De aici a rezultat hilara teorie a celor trei sinucideri intrerupte prin episoade epistolare: injunghiere/scris; spanzurare/scris; aruncare in gol/exitus (in fizica, o teorie este cu atat mai proasta cu cat are nevoie de tot mai multe ipoteze ad-hoc pentru a explica un numar din ce in ce mai mic de fapte). Pista scandalului nu a fost urmata. Desi toata lumea a simtit ca e ceva in neregula in tesatura de afaceri in care era implicat Erbasu, atentia acordata de anchetatori ipotezei-crima a fost disproportionat de mica. Cu concursul foamei de senzational a presei, cancanul a inghitit scandalul. Ca si in cazul procurorului Panait, (sin)ucis in conditii misterioase acum doi ani, a parut ca anchetatorii vor cu orice pret sinuciderea si evita crima. Aproape la fel de multe ''de ce?''-uri suscita opiniile anchetatorilor, pe cate inconjoara (sin)uciderea. Sentimentul meu e de nesiguranta. Daca sinuciderile oficiale sunt ucideri reale, atunci sub aparenta carnavalului si in dosul setei de cancan se petrece ceva oribil. Ceva care a inceput cu mortii din Decembrie si a continuat in tacere (dar cu complicitatea superficialitatii noastre) cu decesele deopotriva misterioase si oportune ale aproape tuturor celor ce au avut legatura cu dedesubturile Evenimentelor din Decembrie. Pe nesimtite, discret, reglarile de conturi par a se fi adaptat specificului nostru national. In Rusia, oamenii incomozi sunt impuscati in cap. Pentru ca Mioritei nationale ii displac executiile brutale, la noi reglarile de conturi au mers pe furis, in laturis, luand chipul sinuciderilor delicate. La altii, mafia ucide cu gloante. La noi, cu sinucideri.
