Reintegrarea Transnistriei - o oportunitate ce nu trebuie ratată de Chișinău (II)

De curând, Federația Rusă a reînnoit amenințările publice la adresa R. Moldova difuzând, atât prin vocea oficialilor de la Moscova, cât și prin canalele mass-media de propagandă ale Kremlinului, informații false cu privire la faptul că armata ucraineană s-ar pregăti să invadeze regiunea transnistreană. Aceste demersuri arată, de fapt, intenții de a destabiliza Republica Moldova prin campanii de dezinformare, pe fondul înfrângerilor militare pe frontul din Ucraina și al tentativelor eșuate de a răsturna guvernul proeuropean de la Chișinău prin proteste manevrate de serviciile secrete rusești și subvenționate de mafioți locali fugiți din țară, de teama unor posibile condamnări definitive în justiție. În același timp, autoritățile ruse încearcă să prevină o dislocare a trupelor ucrainene din regiunea Odesa pe frontul din Donețk.

La finalul războiului s-ar putea deschide o oportunitate pentru R. Moldova, pe care Rusia vrea să o înlăture încă de pe acum. Federația Rusă și-a epuizat deja oportunitățile de a constrânge Chișinăul să negocieze direct cu Kremlinul, prin eșecul Memorandumului Kozak și prin faptul că, în contextul agresiunii ruse, Ucraina nu mai poate să joace cartea Rusiei în chestiunea transnistreană și nu mai poate să ofere un culoar economic pentru susținerea regimului separatist.

În acest context, se pune întrebarea: cum ar trebui să arate un plan pentru reintegrarea regiunii separatiste?

Pentru a răspunde, ar trebui să pornim firesc de la experiența de 31 de ani a Republicii Moldova în gestionarea reintegrării. De-a lungul timpului, de la Chișinău au apărut două inițiative publice cu privire la reintegrare: Strategia 3 D (demilitarizare, decriminalizare, democratizare) propusă de societatea civilă și Legea nr. 173/2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria). În același timp, R. Moldova are și experiența nefastă a integrării Găgăuziei, care beneficiază de statutul de autonomie din 1994. Deși, la nivel instituțional, regiunea e integrată și beneficiază de bani de la bugetul de stat, găgăuzii trăiesc într-un mediu cultural rusesc, într-o realitate paralelă față de restul populației R. Moldova. Dacă o parte din prevederile legii menționate mai sus sunt caduce sau imposibil de implementat, strategia 3 D prezintă elemente de actualitate și poate fi folosită ca fundament pentru configurarea unui nou plan de reintegrare.

Demilitarizare și securizare a depozitelor de la Cobasna

Strict tehnic, militarii ruși din GOTR ar putea încăpea în unu-două autobuze, 90% dintre aceștia fiind localnici, situație care a apărut în special după ce Chișinăul nu a mai permis rotația trupelor. În prezent, Republica Moldova are puține opțiuni pentru a contribui la securizarea depozitelor de la Cobasna, și anume intensificarea controalelor privind mișcările de trupe/ armament/echipamente militare în cele 8 puncte de control cu prezență moldoveană și a acțiunilor de culegere de informații din zonă, pentru o informare rapidă privind scoaterea munițiilor/armamentului din depozit, în vederea dislocării. Într-un eventual scenariu al reintegrării, pentru securizarea depozitelor de armament va fi nevoie de construirea unei uzine. Procesul ar putea dura câțiva ani.

Decriminalizarea

E un proces în desfășurare de cel puțin 20 de ani chiar și în dreapta Nistrului și se așteaptă ca aceasta să aibă o altă viteză, în contextul integrării europene. Încă din anii 2004- 2006, a început procesul de înregistrare a afacerilor, înțelegerile din domeniul vamal, gestionarea riscurilor bancare. Reintegrarea nu trebuie să aibă ca finalitate integrarea lumii mafiote care lucrează în serviciul de securitate, în instituțiile de forță nerecunoscute: „Noi avem experiența Republicii Moldova din anii ‘90. O perioadă va prolifera crima organizată în regiune, vor încerca să reziste, dar vor trebui înlăturați prin sistemul de justiție al Republicii Moldova”, a declarat pentru revista 22 jurnalistul Vitalie Călugăreanu. O altă chestiune legată de decriminalizare este statutul proprietăților din regiunea separatistă, care au fost ilegal privatizate/ date unor investitori ruși, cu sprijinul regimului separatist și sub protecția autorităților corupte de la Chișinău. Pentru această situație se întrevăd două posibilități: anularea privatizărilor sau recunoașterea lor, în schimbul acceptării și susținerii procesului de extindere a administrației autorităților constituționale.

Democratizarea

Din opiniile exprimate public de membrii PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate), cu expertiză în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, reiese că aceștia nu susțin ideea acordării unui statut de autonomie (care era prevăzut în legea din 2005), pentru că acesta nu ar putea fi negociat cu liderii separatiști. Au însă poziții moderate cu privire la ceea ce ar trebui să se întâmple cu promotorii separatismului în statul reintegrat. „Nu trebuie să arătăm sete de sânge. Oamenilor din Transnistria trebuie să li se dea o perspectivă pozitivă despre o Moldovă unită, cu garantarea proprietății. Trebuie să venim cu un plan de acțiune și să spunem: băieți, dacă sunteți de acord, putem închide un ochi. Altfel, autoritățile de la Chișinău pot începe urmărirea penală”, a declarat Oazu Nantoi, deputat PAS, pentru newsmaker.md. De altfel, de curând parlamentul de la Chișinău a adoptat amendamente la codul penal care urmăresc pedepsirea actelor de separatism.

O parte a establishmentului politic consideră că integrarea în UE va fi, de fapt, și un plan pentru reintegrarea regiunii separatiste. „Integrarea europeană ar trebui să fie de mare ajutor în soluționarea conflictului. Din punct de vedere economic, producătorii din Transnistria exportă deja în UE și nu plătesc taxe”, spune Mihai Popsoi, deputat PAS. Alți specialiști consideră că integrarea europeană nu este un instrument pentru reintegrarea Transnistriei pentru că aceasta e parte a unui proces mai larg, a unui contract social, cuprinde condiții pentru întreaga societate. Poate fi însă un stimulent.

Atâta timp cât GOTR rămâne pe teritoriul R. Moldova, regiunea transnistreană ar putea fi un impediment pentru integrarea europeană. Ca un prim demers în procesul de democratizare a regiunii ar putea fi un proiect de lege privind perioada de tranziție pentru teritoriile care s-au aflat sub ocupație. Alexandru Flenchea, șeful delegației R. Moldova în Comisia Unificată de Control pentru conflictul din Transnistria, a declarat pentru revista 22 că R. Moldova „are capacitatea de a genera soluții, planuri, know-how pentru extinderea suveranității pe malul stâng. Avem peste trei decenii de procese de fuziune și integrare în mai multe domenii: integrarea întreprinderilor în câmpul legal, a școlilor, legalizarea exporturilor, avem tehnica legislativă. Ucrainenii și georgienii apelează la experții moldoveni în acest sens”.

Procesul de democratizare trebuie să includă și integrarea socială. În acest sens, autoritățile de la Chișinău ar putea folosi experiența cu serviciile publice care au fost deja oferite cetățenilor R. Moldova din Transnistria (polița pentru asigurările de sănătate, accesul la vaccinuri, facilitarea obținerii pensiilor). În privința sistemului de educație, toți experții consultați sunt de părere că acesta va fi unul dintre domeniile cel mai dificil de reintegrat. Dacă în privința celor 8 școli, care se află sub autoritatea Chișinăului, lucrurile nu au mai fost atât de grave ca în 2004, în instituțiile controlate de separatiști, situația este dramatică și programa școlară este influențată de infuzia masivă de propagandă rusă și separatistă. Accesul la viziuni alternative este total blocat prin măsurile represive pe care regimul separatist le ia împotriva dascălilor care încearcă să iasă din paradigma ideologică. Drepturile omului sunt o chestiune cât se poate de spinoasă a procesului de reintegrare. În stânga Nistrului, sistemul de justiție este aproape în totalitate un instrument de represiune. Un plan de reintegrare va trebui să cuprindă mențiuni clare cu privire la soarta celor care au fost instrumentele actelor de tortură, urmărire și condamnare penală. //

*Pentru clarificarea informațiilor de natură militară, autoarea a beneficiat de sprijinul Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, afiliată la NATO CIOR (Confederația Ofițerilor în Rezervă din NATO)

Trupe ruse în regiunea transnistreană

•  Se estimează că în stânga Nistrului sunt dislocați aproximativ 2 000 de militari ruși.

•  Aceștia reprezintă forțe de menținere a păcii agreate, dar și rămășițe ale fostei armate a 14-a sovietice, actualmente Grupul Operațional al Trupelor Ruse (GOTR), al căror statut este contestat.

•  Pe lângă militarii din cadrul GOTR, în Transnistria se mai află militari ruși și în cadrul unor așa-numite „trupe de menținere a păcii, în cadrul Misiunii de Pacificare”, ce și-au început misiunea în 1992, pentru a justifica intervenția rusească armată de partea separatiștilor din regiune.

•  Grupul Operativ al Trupelor Ruse raportează direct Districtului Militar de Vest al Armatei Ruse, cu sediul la Sankt Petersburg, având misiunea principală de a păzi vechiul depozit de muniții sovietic, din satul Cobasna, lângă granița cu Ucraina.

•  Pe lângă trupele ruse, Transnistria are și propriile forțe armate, cifrate la circa 7.500 de militari, polițiști și agenți ai serviciului secret. Autoritățile încearcă să crească numărul soldaților prin serviciul și instruirea obligatorie la Institutul Militar.

CITEȘTE ȘI Reintegrarea Transnistriei - o oportunitate ce nu trebuie ratată de Chișinău (I)