De același autor
În decembrie 2022, vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, a anunțat că autoritățile de la Chișinău intenționează să elaboreze un nou plan pentru reintegrarea regiunii transnistrene în componența Republicii Moldova, iar rolul României și al UE ar trebui să crească în procesul de negocieri.
Dar care sunt problemele pe care le ridică în prezent elaborarea unui nou plan pentru reintegrarea regiunii?
1. Lipsa unei coeziuni la nivelul opiniei publice cu privire la viteza reintegrării
Elitele politice și cele din societatea civilă, jurnaliștii din R. Moldova au opinii diferite cu privire la viteza procesului de reintegrare. Autoritățile par mai degrabă înclinate spre o strategie a pașilor mărunți și consideră că trebuie să aștepte finalizarea războiului din Ucraina: Igor Grosu, președintele parlamentului de la Chișinău afirma în ianuarie 2023 că „sarcina principală pe care o văd eu acum în fața autorităților din Republica Moldova este să păstreze stabilitatea, liniștea și să nu permită escaladarea conflictului”.
O parte importantă a societății civile crede că demersurile pentru elaborarea unui plan de reintegrare ar trebui să înceapă cât mai curând și să aibă ca rezultat o foaie de parcurs clară pentru conectarea proceselor administrative și sociale. În același timp, este nevoie să se aibă în vedere crearea unor fonduri bugetare pentru achitarea pensiilor și cel puțin parțială a salariilor funcționarilor din regiune. Sunt necesare și planuri pentru conversia profesională a celor care lucrează în structurile de forță ale regimului separatist și în GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse, aflat ilegal pe teritoriul R. Moldova), pentru a nu fi folosiți de Rusia pentru subminarea R. Moldova.
Alții susțin că reintegrarea ar trebui făcută la turații maxime și începută cu falimentarea economică imediată a regiunii. În acest context a fost criticată prestația lui Andrei Spînu, viceprim-ministru și ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, care a susținut încheierea unui nou contract pentru achiziționarea de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgani, situație care a salvat din punct de vedere economic regimul separatist.
2. Capacitatea instituțiilor Republicii Moldova de a face față procesului de reintegrare și pericolul transnistrizării R. Moldova
De-a lungul timpului, instituțiile „benigne” (având, în general, activități cu caracter social) au stabilit pârghii de colaborare cu cele naționale de la Chișinău. Dar marea provocare este reprezentată de extinderea activităților instituțiilor de forță, de crearea unei noi administrații locale.
Biroul Politici pentru Reintegrare este unica instituție care gestionează în prezent aspectele tehnice legate de reintegrare și are, potrivit site-ului guvernului, doar 12 angajați. În acest context au fost avansate, cel puțin la nivel informal, discuții cu privire la posibilitatea solicitării de ajutor financiar internațional din partea unor actori europeni (chiar a UE, ca atare) și a SUA, în contextul oferirii statutului de țară candidată pentru R. Moldova. Dar, cu privire la succesul unui astfel de demers, există scepticism în societatea civilă din R. Moldova, pentru că reintegrarea presupune costuri foarte mari, pe care acum nimeni nu dorește să și le asume, toate statele fiind concentrate pe ajutorarea Ucrainei.
3. Problemele de securitate
Există câteva mari probleme de securitate, cu posibil impact regional, pe care le-ar putea pune Transnistria: un avans, acum puțin probabil, al trupelor ruse prin regiunea de sud a Ucrainei și realizarea joncțiunii cu regiunea separatistă, intenții care au fost chiar anunțate public de către oficiali din armata rusă în primăvara lui 2022. Un astfel de scenariu nu este însă dorit de regimul politic nerecunoscut de la Tiraspol, nici măcar de către trupele GOTR – formate în majoritate din localnici, care s-au obișnuit să fie militari pe vremuri de pace și cu unicul scop al unui salariu mai mare din partea armatei ruse. În mod similar gândesc și cei care fac parte din forțele paramilitare controlate de separatiști. Nu este însă exclus ca Federația Rusă să încerce să facă noi provocări și răzmerițe în regiunea separatistă, pentru a pune în dificultate atât R. Moldova, cât mai ales Ucraina.
O a doua problemă este depozitul de armament de la Cobasna. Vreme îndelungată, au fost făcute publice scenarii apocaliptice mincinoase în care o posibilă explozie la Cobasna era comparată cu o bombă atomică. Prezența GOTR este justificată de Rusia tocmai pentru a securiza armamentul. Dar Rusia s-a obligat prin Declarația finală a summitului OSCE de la Istanbul din 1999 să evacueze armamentul din Transnistria, angajament pe care l-a pus în practică doar într-o formă insuficientă. Securizarea depozitelor de muniții nu este însă atât de problematică. Aceasta poate fi realizată, în opinia societății civile de la Chișinău, de armata națională a R. Moldova, eventual folosind o expertiză ce ar putea fi realizată de către o comisie internațională.
Igor Grosu consideră însă într-un interviu pentru G4media că „... primul lucru care trebuie făcut este scoaterea armatei străine care se află ilegal în Transnistria și evacuat ceea ce poate fi evacuat din muniții, ce nu – sunt tehnologii care permit dezamorsarea într-un regim sigur”.
4. Aspecte legate de reintegrarea cetățenilor R. Moldova din stânga Nistrului
Infuzia masivă de propagandă de la Moscova, dar și cea creată la Tiraspol au pus amprente adânci în mentalitățile populației care trăiește în Transnistria. Integrarea în corpul electoral al R. Moldova a 150.000 de electori este o provocare serioasă pentru integrarea europeană. Dar atât reprezentanții guvernării, cât și experții din societatea civilă consideră că un proces de curățare a spațiului informațional din regiune ar putea schimba situația. Pe termen scurt, a fost avansată posibilitatea introducerii unei perioade de tranziție: „O perioadă de tranziție în care să nu aibă drept de vot la nivel național, în care să poată vota doar autoritățile locale pentru 1-2 scrutinuri. O tranziție foarte bine explicată pe ani, ca să nu se înțeleagă că aceia din Transnistria sunt cetățeni de rangul doi, cred că ar fi o soluție de discutat, a declarat, pentru revista 22, Irina Tăbăranu, jurnalist zonadesecuritate.md, cu o vastă cunoaștere a regiunii separatiste. Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX, consideră însă că la ultimele alegeri parlamentare, chiar dacă a fost organizat transport pentru locuitorii din stânga Nistrului (fiind înregistrate numeroase cazuri de corupere, transport organizat etc.), procentul celor care au votat pentru actuala guvernare (adică programul electoral pro-european) a fost mai mare decât în autonomia găgăuză (a se analiza procesele-verbale de la circumscripțiile electorale 36 și 37). În aceste condiții, probabil ar fi total nedrept și incorect să vorbim și mai ales să decidem fără a implica serios în aceste discuții locuitorii din regiune. Eu m-aș gândi serios mai degrabă la modul în care va trebui să asigurăm condiții egale și acces liber tuturor concurenților electorali în regiune. Rezultatele din stânga Nistrului ar putea fi o surpriză pentru mulți care pretind că ar cunoaște situația și pretind că știu ce trebuie făcut cu exactitate. De foarte multe ori, rezultatele unor procese sau evenimente, inclusiv politice, sunt consecința unor greșeli fundamentale admise de majoritate sau de un grup de persoane, care la moment consideră în mod subiectiv că anume aceasta este soluția. Mai spun ceva aici, ca o altă concluzie. Din păcate, trebuie să recunoaștem că atât statul R. Moldova, cât și societatea moldovenească au eșuat să integreze minoritățile (acum nu vom descrie lacrimogen cauzele, pentru că este neproductiv) și acest eșec trebuie să-l asumăm. În condițiile în care nu vom accepta și nu vom analiza aceste greșeli, riscăm să greșim în continuare, inclusiv în raport cu cetățenii noștri din stânga Nistrului (atât câți au mai rămas).
În plus, reintegrarea transnistrenilor ar fi mult mai facilă decât cea a găgăuzilor, care fac parte din corpul electoral, trăiesc într-o regiune în care funcționează instituții și forțe de ordine finanțate din bugetul R. Moldova, dar care sunt complet integrați în lumea rusă. „Cei din Transnistria sunt mult mai puțin afectați de ideile propagandei ruse decât cei din Găgăuzia și Taraclia. În anii ‘80, mulți moldoveni s-au mutat în partea stângă a Nistrului pentru a lucra în industrie, școli și au încă rude în partea de teritoriu controlată de Chișinău. Contactele interumane sunt mult mai intense și datorită piețelor săptămânale. Comunitatea celor care cunosc limba română, chiar dacă nu o vorbesc, este mai mare în Transnistria”, a declarat, pentru revista 22, Valeriu Pașa, expert al comunității WatchDog.md.
5. Necunoașterea realităților din regiunea separatistă
În ultimii 30 de ani, autoritățile separatiste au permis doar sporadic accesul societății civile și al jurnaliștilor în regiune. În plus, „poziția slabă, inconsecventă și lipsită de orice viziune a Chișinăului a alterat în ultimii 20 de ani și atitudinea, înțelegerea și abordarea partenerilor străini. Astfel, au fost tentative insistente ale unor parteneri internaționali de rezolvare total greșită și neadecvată a problemei. Totodată, în unele domenii sau sectoare, organizații ca OSCE, de exemplu, au acționat într-o manieră neprofesionistă și au influențat negativ procesul, iar azi multe dintre acestea urmează a fi regândite și corectate”, a declarat Ion Manole.
6. Teama de Rusia și de război
Este larg răspândită atât în mentalitatea elitelor politice, cât și în cea a cetățenilor R. Moldova. Aceasta provine atât din experiența războiului din 1992, cât și din ideea că Rusia este atotputernică.
Războiul din Ucraina este o șansă pentru reconsiderarea chestiunii transnistrene. Conflictul din Transnistria a revenit pe agenda publică internațională în contextul războiului din Ucraina, precum și al amenințărilor directe transmise de elitele militare și politice de la Moscova cu privire la un atac al Rusiei asupra R. Moldova, cu utilizarea regiunii separatiste. Formatul de negocieri 5+2 pentru soluționarea conflictului s-a reunit ultima dată în 2019, deși autoritățile ruse și cele separatiste au cerut reluarea discuțiilor chiar și în 2022. Chișinăul consideră însă că astfel de demersuri ar fi sortite eșecului, atât timp cât Rusia și Ucraina se află în război. Nu trebuie însă ratată șansa de a configura un nou plan de reintegrare, pentru ca R. Moldova să nu fie pusă în situația în care, la sfârșitul războiului, s-ar putea regăsi cu o regiune eliberată de Rusia și cu riscul transnistrizării teritoriului controlat de autoritățile constituționale. //
