De același autor
Ultimul aspect da, de altfel, o alta dimensiune asupra pretului net al tranzactiei. Cumparatorul, compania austriaca OMV - si oricare altul ar fi fost -, nu avea nici o legatura cu creantele Petrom, respectiv cu livrarile de produse petroliere neplatite de clienti de-a lungul anilor. Si, prin urmare, cumparatorul nici nu s-a gandit cumva sa le preia ca atare, cu toate ca in principiu erau sume nu de dat (ca datorii), ci de incasat. Dar sansa de incasare era minima. .
Asa ca, de fapt, le-a preluat in mare parte statul roman pe seama, evident, a contribuabilului, bietul si fraierul de contribuabil roman. Prin faptul ca aceste creante nu au fost facute cu exactitate publice, pretul net al vanzarii Petrom ramane o necunoscuta! Dar evident ca acest pret, mai mare sau mai mic, nu poate fi pus pe seama tranzactiei in sine, cumparatorul dorind nimic altceva decat sa cumpere compania Petrom, dar nu datoriile si nici creantele ei, bilantul net pentru statul roman reprezentand o alta treaba care nu are legatura cu cumparatorul si care este, de fapt, tributul platit pentru tolerarea ani si ani, tocmai de catre statul roman, a devalizarii Petrom. Atata doar ca nota de plata este achitata de contribuabilul roman.
Ceea ce se va intampla cu salariatii de la Petrom - o alta problema dintre cele in jurul carora se discuta dupa privatizarea companiei - este sigur. Numarul lor va scadea, sever fara indoiala, dar probabil treptat, pe masura restructurarii, dar si a externalizarilor de activitati. OMV are o cifra de afaceri de peste 3 ori mai mare decat Petrom si o realizeaza cu un numar de salariati de circa 9 ori mai mic. Deci sa nu existe cumva dubii asupra a ceea ce se va intampla in materie de disponibilizari.
Preturile la carburanti, in ciuda asigurarilor de mentinere a lor (potrivit celor sugerate de responsabilii OMV), vor creste insa serios, cat mai curand, pana la nivelurile de pe piata austriaca, unde sunt de altfel practic similare cu cele din aproape intreaga Uniune Europeana. Exista si motivatii obiective pentru majorari: marja de profit si deci capacitatea investitionala este mica in cazul Petrom in momentul de fata, in timp ce modernizarea instalatiilor pentru procesarea carburantilor la parametrii europeni, precum si pentru respectarea normelor europene de mediu (pana acum ignorate in Romania, dar care, in conditiile aderarii la Uniunea Europeana, vor constitui o nota de plata substantiala) reclama investitii masive care nu pot fi finantate altfel decat din marje superioare de profit, deci din preturi mai ridicate.
In legatura cu povara cheltuielilor de mediu, trebuie aratat ca grosul va fi suportat de statul roman, respectiv pentru partea care revine deteriorarilor "istorice" de mediu, pentru care evident este responsabil Petromul fost de stat si nu noul proprietar din 2004, respectiv compania austriaca.
Resorturile "grele" ale tranzactiei sunt insa altele. Poate cea mai importanta consecinta a privatizarii Petrom este aceea ca, in esenta, capitalul autohton este scos din joc si din ultima industrie apta de a furniza profit: petrolul. Dupa privatizarea si a BCR, Romania va ramane practic fara nici o parghie in decizia economica majora. Este un mare semn de intrebare de ce s-a ales pentru Petrom formula de privatizare cu investitor strategic. Toate tarile din centrul Europei n-au acceptat, la privatizarea companiilor lor petroliere, ideea unui investitor strategic (ce detine controlul absolut), preferand instrainarea catre un actionariat diseminat, unde statul, printr-o anume prezenta (de altfel deloc neglijabila), mentine un cuvant de spus.
La MOL, statul ungar este cel mai mare actionar individual (23%), 10% din actiuni apartinand OMV, iar cele mai multe (38%) revenind unor banci straine, fara ca vreuna sa aiba insa individual vreo pondere importanta. La PKW Ortel (Polonia), diseminarea portofoliului este maxima, 72% dintre actiuni fiind libere pe piata, iar capacitatea de manevra principala apartinand capitalului polonez, prin detinerile Trezoreriei statului si Fondului polonez de pensii. Chiar la OMV, statul este nu numai cel mai mare actionar (35%), dar si detinatorul controlului in conditiile in care 45% din actiuni sunt libere in bursa (si deci este imposibila o coagulare la vot a acestei ponderi). Prin asemenea gen de privatizari, statele respective si-au pastrat o capacitate de manevra pentru capitalul autohton prin companiile petroliere..
Numai Romania a ales sa instraineze Petrom catre un investitor strategic, conditii in care orice pondere de actiuni mai ramane la dispozitia statului roman, acestea devin captive, fara importanta si chiar fara sanse de a mai fi vandute, in masura in care controlul va apartine investitorului strategic. A ales statul roman aceasta varianta sau i s-a impus?!
Guvernele de la Bucuresti vor pierde un instrument extrabugetar substantial prin care isi urmareau obiective politice sau sociale fara sa dea seama public, precum este, macar in principiu, in cazul folosirii resurselor bugetare. Relatiile pe piata petrolului se vor inscrie mult mai articulat pe fagasul concurentei reale, piata fiind asanata de alterarile provocate de interferenta unor produse contrafacute sau de contrabanda, de interventii statale in scopuri politice sau de intruziuni de tip clientelar (precum aprovizionari neplatite sau obligatii financiare neonorate).
Momentul privatizarii Petrom va fi fara echivoc unul istoric pentru perioada postdecembrista: se va prabusi cel mai mare esafodaj de relatii clientelare care s-a cladit in economia romaneasca in aceasta perioada. Oameni politici, lideri de sindicat, societati private cu acoperire politica, daca nu chiar si partide, care de ani si ani traiesc si prospera pe seama banului public administrat de Petrom, isi pierd renta manoasa pe care au extras-o sistematic si fara griji din Petrom. Iata doua consecinte situate la antipozi: una complet negativa, alta cu totul pozitiva. Antinomia acestor consecinte ne vorbeste cu duritate, dar cu franchete despre tragedia Romaniei actuale.
Suntem scosi din joc chiar de propriile piete si nici macar nu avem nas sa cracnim, caci oricand ni se poate spune, ipocrit sau nu: sunteti de scos din joc pentru ca furati prea mult din propriul ban public si v-ati delegitimat singuri! Trebuie sa recunoastem ca hotiile financiare romanesti au lovit grav credibilitatea capitalului autohton, oferind pe tava capitalului strain oportunitatea de a-l scoate din joc in domenii de prima mana si de a-i lasa doar randurile din spate, unde profitabilitatea este scazuta si deci capacitatea de acumulare pentru investitii si sansele de perspectiva sunt slabe.
