De același autor
Dupa ce aprecierea domniei sale ca “dobanzile la depozite au scazut prea mult” a fost interpretata in sensul ca acestea au coborat sub rata inflatiei, ceea ce ar fi un fenomen periculos, intrucat s-ar ameninta economisirea si deci dezvoltarea pe termen lung, guvernatorul Bancii Nationale a incercat, prin mai multe interventii publice, sa puna lucrurile la punct. Ceea ce, din unghiul domniei sale de vedere, ar insemna ca n-ar trebui sa se mearga pana acolo, deoarece dobanzile la depozite n-ar fi coborat de fapt sub rata inflatiei. Intreaga argumentatie a d-lui Isarescu s-a bazat pe distinctia obligatorie dintre rata statistica (trecuta) a inflatiei si rata anticipata (viitoare) a inflatiei.
Dobanzile la depozite trebuie raportate la rata anticipata a inflatiei, in timp ce interpretarile care au concluzionat ca economisirea ar fi in pericol ar fi pus, potrivit d-lui Isarescu, in relatie actualul nivel al dobanzilor la depozite (7-8%) cu rata trecuta a inflatiei (intr-adevar mai mare), dar nu cu cea anticipata (care ar urma sa se inscrie in tinta de 7%).
Ca baza de raportare trebuie sa fie rata anticipata a inflatiei este absolut firesc - si d-l guvernator nu poate fi contrazis in ce priveste acest aspect -, dar nu au existat, in general, incalcari ale respectivei cerinte. Cand s-au facut aprecieri ca nivelul actual al dobanzilor la depozite a ajuns la limita sau chiar a coborat sub rata inflatiei, a fost avuta in vedere nu rata trecuta a inflatiei, ci rata viitoare a inflatiei. Atata doar ca, intr-adevar, nu tinta Bancii Nationale in domeniu, ci rata previzibila a inflatiei, care, in conditiile iesirilor in decor din aprilie, poate in mod foarte plauzibil sa nu se inscrie in tinta de 7% fixata de autoritatea monetara, ci sa fie undeva la 8% sau chiar la 10%. Dintr-o data, nivelurile de 7-8% de dobanda la depozite capata alte semnificatii, ca si ingrijorarile conexe.
Din pacate pentru sansele economisirii, argumentarile si contraargumentarile respective in chestiunea cu pricina sunt cam lipsite de relevanta. Oricum, se discuta in jurul unei cifre privind inflatia care este o fictiune statistica, fara vreo importanta daca va fi realizata sau depasita, intrucat, in afara probabil de prezentarea in palmaresul macroeconomic pentru FMI si alte institutii financiare si economice internationale, nu prea are prin tara vreo semnificatie practica pentru cineva, chiar si pentru firme si ce sa mai vorbim de persoane fizice.
Am discutat de nenumarate ori pana acum, inclusiv in paginile acestei reviste, despre modul in care este calculata inflatia in Romania. Faptul ca modul de calcul este “acomodat” cu cel din Uniunea Europeana nu schimba datele de baza ale problemei, care sunt structurale si la a caror depasire modelul european nu ajuta la mai nimic. Inflatia este cresterea medie a preturilor la un “cos” de produse si servicii principale, care sunt de luat obligatoriu in considerare in ceea ce reprezinta “costul vietii”. Urmarirea evolutiei preturilor la acestea nu constituie o problema. Dar ponderea cu care este luat in calcul in “cos” fiecare dintre produsele si serviciile componente este o problema! Daca produse si servicii cu cresteri mari de preturi sunt avute in vedere cu ponderi importante, “ies” inflatii ridicate pe ansamblu; daca, dimpotriva, sunt luate in considerare cu ponderi mici, “ies” inflatii scazute pe ansamblu.
In Romania, spre deosebire de Uniunea Europeana, structurile de preturi nu sunt inca asezate si influentele asupra diferitelor categorii de populatie nu sunt cat de cat omogene. Cazul preturilor la energie este nu numai ilustrativ, dar total devastator. Ponderea cu care tarifele la energie (electrica, termica si gaze naturale) intra in “cos” constituie o medie intre ceea ce reprezinta aceste preturi pentru populatia rurala (mai nimic, pentru ca aceasta nu prea consuma respectivele forme de energie) si ceea ce reprezinta preturile in discutie pentru populatia urbana (in cazul unei treimi din aceasta factura energetica depasind chiar totalul veniturilor in lunile de iarna). Din pacate, cu o reprezentare medie de numai 8-9% in “cosul” pe ansamblu al inflatiei, tarifele la energie - respectiv tocmai cele care au dat pe de laturi in ultimii ani - golesc de orice relevanta practica cifrele privind inflatia.
Evident, inflatia resimtita de populatia rurala este mai mica decat inflatia oficiala. Dimpotriva, inflatia resimtita de populatia urbana este probabil aproape dubla fata de cea oficiala.
Toate acestea au legatura cu problema economisirii si dobanzilor la depozite. Economisirea venind din zonele rurale este slaba, fiind vorba de populatie in foarte mare masura saraca. Grosul economisirii vine din mediul urban, pentru care actualele dobanzi la depozite sunt ridicol de mici din punctul de vedere al acoperirii inflatiei reale cu care se confrunta. Nemaivorbind de faptul ca inzecirea impozitului pe dobanzile la depozite scade si mai mult remuneratia efectiva in raport cu deprecierea inflationista a monedei.
Ce mai tine inca economisirea nu mai este remunerarea, ci lipsa de alternativa. Singura alternativa in momentul de fata, in lipsa unor piete normalizate de capital si de asigurari, este consumul imediat, dar romanul traieste inca cu precautia de a pune deoparte ceva pentru zilele negre. Daca acest comportament sanatos va fi subminat prin subretribuirea depozitelor, un devastaj consumeristic se va dezlantui, mai ceva decat cel din prezent, cu final deloc greu predictibil.
Ceea ce tinuse economisirea si deci ceea ce oprise consumul sa o ia razna, asa cum a luat-o in ultimele luni, fusese numai nivelul mai remuneratoriu decat inflatia al dobanzilor la depozitele in lei. In iuresul creat de reducerea cu mare viteza a dobanzilor si de ieftinirea brusca a importurilor din cauza aprecierii leului, economisirea n-a mai putut fi o optiune. De preferat a aparut a fi consumul din import. Si sa retinem precizarea: consumul din import. Datele statistice vorbesc de la sine: economisirea in lei deja a stagnat, in timp ce consumul bazat pe importuri a scapat caii, dar o asemenea tendinta poate duce la explozie, caci acumuleaza dezechilibre ireversibile si, oricum, nu sprijina dezvoltarea, care nu poate fi finantata altfel decat pe baza unei economisiri substantiale.
