De același autor
Pe masura ce campania electorala s-a infierbantat, aceasta a aparut parca tot mai mult confiscata de disputele asupra fiscalitatii. Si, avand in vedere ca Alianta PNL-PD a avut in programul de reducere a fiscalitatii introducerea cotei unice a impozitarii veniturilor, aceasta a devenit unul din subiectele predilecte ale confruntarilor electorale. Uniunea PSD+PUR, in frunte mai ales cu d-l Iliescu, nu a scapat un prilej de a pune la zid initiativa opozitiei, cu bine cunoscutul argument ca o asemenea cota de impozitare ii ajuta pe bogati si ii dezavantajeaza, nu numai relativ, dar si absolut, pe saraci.
In momentul in care acest articol va vedea lumina tiparului vom sti deja care dintre principalele forte politice va fi castigat alegerile. In cazul in care castigatoare va fi Uniunea PSD+PUR, o analiza ne ajuta sa stim ce-am pierdut prin neintroducerea cotei unice, iar daca Alianta PNL-PD va fi castigatoarea, vom sti mai exact la ce sa ne asteptam si la ce nu de pe urma introducerii cotei unice.
Nu s-ar putea sa nu se remarce importanta disproportionata pe care, in felul sau specific, fiecare din cele doua forte politice a acordat-o cotei unice. Pentru curentul prevalent din Uniunea PSD+PUR, cota unica a devenit inamic public, prin atribuirea unor defecte imaginare acesteia. Dimpotriva, Alianta PNL-PD a creditat-o cu virtuti inchipuite, pe care aceasta cota nu le poate avea.
Fara indoiala, cota unica este favorabila celor cu castiguri mari, care nu s-ar mai vedea impovarati de impozite progresive ce ajung acum la 40%. Dar, evident, acest lucru nu ar fi in defavoarea celor cu castiguri mici, care nu vor pierde. De fapt, cota unica ii ajuta pe cei care doresc sa munceasca, intrucat nu-i penalizeaza pe cei ce castiga mai mult doar pentru ca obtin castiguri mai mari! Cat despre echitatea sociala, aceasta este strict asigurata: la castiguri mai mari, se platesc impozite mai mari, prin insasi impunerea procentuala unica!
Insa invocarea, in legatura cu defectele cotei unice, a echitatii sociale cu trimitere directa la sistemul de salarizare este total alaturi de drum, cel putin in cazul Romaniei. Pentru ca nu sistemul de salarizare este responsabil de actuala polarizare deranjanta a societatii romanesti, de imensele si realmente incriminabilele discrepante sociale postdecembriste, ci furturile si devalizarile din banii publici, care nu inseamna altceva decat cea mai notorie imbogatire a unora pe seama saracirii celor multi. Din pacate, in acest domeniu impozitul progresiv este si mai inutil decat in sistemul de salarizare, caci, oricum, hotii tot nu platesc impozite, nici liniare (cum este cota unica), nici progresive (precum este sistemul actual). Ce poate fi mai semnificativ decat faptul ca actualele discrepante sociale, cu totul si cu totul umilitoare, au aparut si s-au adancit in conditiile unui sistem de impozitare progresiva, si nu liniara, pe venituri?!
Cota unica de impozitare a veniturilor nu este insa un panaceu pentru problemele fiscalitatii din Romania si nici macar pentru cele ale fiscalitatii locului de munca. Introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor nu va extrage nici un sfant in plus pentru buget nici din veniturile acum necontabilizate in relatiile de munca si nici din veniturile actualmente nedeclarate in servicii individuale (de pilda ale instalatorului, zugravului sau ale meditatorului).
In ce priveste fiscalitatea locului de munca, problema a fost si a ramas nu impozitul pe salariu (pe venit), ci cotele abominabile, deci neplatibile, ale contributiilor sociale. Reducerea impozitarii propriu-zise pe castigurile din munca reprezinta, fara indoiala, o degrevare bine venita, dar sa nu ne asteptam ca aceasta sa scoata la suprafata venituri pentru fiscalizare din zona muncii la negru si nici sa produca o deplasare a salariilor scriptice dinspre zone cu salarii mici spre zone cu salarii superioare. Pentru ca, pur si simplu, in cazul unor astfel de scoateri la suprafata sau deplasari, angajatorii ar trebui sa plateasca de fapt mult mai mult in contul contributiilor sociale. Si avand in vedere ca aceste obligatii reprezinta, in functie de nivelul salariului, intre 60% si 95% din totalul fiscalitatii locului de munca, platile in plus ar surclasa castigurile relative realizate prin reducerea implicata de o cota unica a impozitului pe venit.
In ce priveste veniturile nedeclarate in servicii individuale, problema este ca, atat timp cat beneficiarul serviciilor respective nu va fi cointeresat, prin deductibilitati semnificative, sa le declare ca cheltuieli, cei ce efectueaza serviciile nu vor avea cum sa fie obligati sa le declare ca venituri, pentru a fi impozitate. Singura modalitate de a scoate la suprafata aceste venituri spre impozitare este de a introduce deductibilitati fiscale pentru cei ce fac cheltuielile. Din pacate, scheme de deductibilitati in acest domeniu nu prea sunt avute in vedere. Si, in lipsa acestora, nu va exista nici o scoatere la suprafata a veniturilor nefiscalizate. Caci, in acest domeniu, nici scaderea contributiilor sociale, nici reducerea cotelor de impozitare a veniturilor si nici constrangerile administrative si economice pe care le va implica aderarea la Uniunea Europeana nu joaca vreun rol. Singurul rol posibil apartine schemelor de deductibilitati, care insa lipsesc!
Scoaterea la suprafata a veniturilor nefiscalizate nu depinde de introducerea cotei unice si nici de reducerea cotelor progresive de impozitare a veniturilor, ci de diminuarea cotelor de contributii sociale si de echilibrarea impozitarii veniturilor din munca si respectiv din afaceri. Aceasta echilibrare are rolul de a nu-i mai conveni angajatorului sa plateasca salarii din profit, si nu incluzandu-le in costuri. Respectiva echilibrare este insa aruncata in aer de contributiile sociale apasatoare. Astfel incat cheia fiscalizarii veniturilor nefiscalizate ramane diminuarea contributiilor sociale, de fapt a celor pentru pensii. Dar contributiile sociale pot fi reduse semnificativ, astfel incat sa conteze, doar prin scoaterea din joc a rau-platnicilor (prin faliment, daca alta solutie incercata nu a reusit).
