De același autor
Impozitarea unei averi ce nu poate fi justificata este de fapt un nonsens. Vorba d-lui Iliescu, averile nejustificabile cu documente trebuie confiscate, nu impozitate. De ce sa se lase celui care a furat 10% din furt? Aceasta parte este la fel de nejustificata pe cat este si restul de 90%, care, sa zicem, ar fi recuperat de catre fisc! In plus, a impozita si nu a confisca inseamna a adopta o reglementare fiscala, ceea ce ar presupune modificarea Codului Fiscal recent intrat in vigoare, caci impozitarea de 90% nu este prevazuta in acest cod. Or, prin insusi Codul Fiscal s-a stabilit ca acesta nu poate fi modificat decat dupa 6 luni de la adoptarea unor noi stipulatii, ceea ce ar insemna ca initiativa in discutie ar putea fi introdusa in practica abia din anul viitor, oricum deci dupa alegeri. Aproape ca te gandesti ca, vorbindu-se de impozitare si nu de confiscare in cazul cu pricina, totul s-ar rezuma de fapt la o manevra politica: de a se trage capital electoral de pe urma anuntarii intentiei de a se ataca averile ilicite pentru ca, dupa alegeri, sa se vada eventual daca se va mai trece sau nu la aplicarea initiativei.
Ca premierul vrea sa traga un capital electoral de pe urma initiativei este evident! Intrucat, altfel, si-ar fi insusit alte initiative similare anterioare. Cea mai explicita este aceea a PUR, concretizata intr-un proiect de lege care zace pe undeva pe la Parlament si care cere in mod expres confiscarea averilor ce nu pot fi justificate. Si ca se poate trage capital electoral de pe urma unui demers in privinta averilor ilicite au dovedit-o clar reactiile populatiei care s-a aratat, intr-o proportie foarte mare, deosebit de sensibila la problema. Oamenii de rand sunt frustrati, oripilati si revoltati de averile cu care ii sfideaza imbogatitii tranzitiei, despre care realizeaza ca nu le-au facut in mod cinstit, pentru ca din salariu abia se supravietuieste!
Aceste reactii deschid un fel de cutie a Pandorei in privinta problemei in discutie. Atat timp cat nu se vorbise de vreo intentie de a nu se mai continua cu inchiderea ochilor la averile ilicite, senzatia generala era ca totul va ramane asa cum a fost, ca despre coruptie se va discuta doar pe la simpozioane si ca, in practica, hotii vor fi lasati sa faca pe mai departe averi pe seama si in sfidarea celor multi. Si ca, desi vor mai fi incriminari reciproce intre reprezentanti ai puterii si opozitiei pe tema coruptiei si a jafului din economie, hotii vor continua sa actioneze nestingherit, acumuland in ritm ametitor averi fara acoperire in castiguri legale, averi de care insa nu se va atinge nimeni. Nici la sfantu’ Asteapta nu credea cineva ca averile ilicite vor fi puse juridic sau financiar in discutie. Si este foarte probabil ca nimeni, in continuare, sa nu creada in mod serios ca acest lucru se va intampla vreodata! De indata ce insa s-a vorbit ca luarea la intrebari in legatura cu natura averilor dobandite ar putea interveni realmente - ca urmare a unei initiative chiar din partea partidului de guvernamant, conturandu-se deci ca o perspectiva palpabila - cei multi, care sunt si votanti, ii vor penaliza sever pe politicienii ce ar incerca sa inmormanteze demersul. Cu alte cuvinte, daca tot s-a vorbit de ceva in legatura cu averile ilicite, ceva-ceva va trebui si facut!
Si totul va fi sa se faca ceva care sa si opereze! Pentru ca, inainte de toate, in Romania nu legile lipsesc, ci respectarea si aplicarea lor. Si aceasta este din cauza politicului! Intr-o ultima analiza, ar fi neaparata nevoie de o lege a ilicitului pentru a combate proliferarea averilor care nu pot fi justificate? Evident, nu! Daca ar fi vrut intr-adevar sa atace averile ilicite n-ar fi avut autoritatile romane, indiferent care au fost acelea, instrumentele legale necesare? Evident, ar fi avut! Averile ilicite provin din evaziuni fiscale sau din furturi propriu-zise, "fizice" sau financiare. Pentru combaterea evaziunii fiscale exista legi destul de precise, iar furtul, indiferent sub ce forma, este incriminat de Codul Penal. Deci nu lipsa legilor este problema cruciala. Nu prea se invredniceste, insa, nimeni sa depisteze evaziunea fiscala nescoasa la iveala. Nemaivorbind de faptul ca acea parte a evaziunii fiscale care se produce la vedere - prin neplata pur si simplu de catre intreprinderi de stat, dar si de catre societati private cu acoperire politico-clientelara a obligatiilor lor la bugetele publice - a fost tratata cu esalonari si reesalonari de s-a extins ca o pecingine, afectand sume fabuloase de 6-7 procente echivalent PIB anual! Iar furturile si escrocheriile financiare, daca ajung cumva sa fie investigate, sunt varate intr-o ceata atat de deasa, in ambiguitatile si neclaritatile cercetarii juridice, incat eventualilor incriminati le este foarte simplu sa iasa basma curata! Cat despre spagile din vami, din institutii publice sau din sistemul judiciar, Dumnezeu cu mila si vamesii, politistii sau magistratii cu vila!
Daca legea in discutie va fi adoptata, cine va cerceta provenienta averilor? Si cine va decide cat dintr-o avere anume este licita si cat ilicita? Lasata la dispozitia unor "sesizari" din partea unor binevoitori carora li se va asigura protectia anonimatului, actiunea poate deveni delatiune! Iar, incaputa pe mana politicului, o asemenea intreprindere poate degenera intr-un sir de manarii, razbunari si santaje politice.
Decuplarea completa de politic a structurii ce ar fi insarcinata cu urmarirea averilor si stabilirea caracterului licit sau ilicit al acestora este conditia de a face dintr-o reglementare precisa intr-o asemenea directie una operationala si functionala, una care sa nu produca mai mult rau decat bine. Numai ca pentru a deveni un fapt decuplarea politicului de actiunea fiscului sau a sistemului judiciar este nevoie de timp, ani si ani, daca nu chiar decenii. Declansarea unei operatiuni de incriminare a averilor ilicite trebuie salutata, fiind absolut necesar sa se produca odata si odata, dar nu trebuie sa ne asteptam la cine stie ce de la aceasta!
