De același autor
De catva timp, bursa din Romania merge cam sincopat, precum un motor ce da rateuri. Cand da inapoi, cand se mai redreseaza, dar, pe fond, merge prost. Cele mai multe aprecieri sunt ca a ajuns asa pentru ca, pe de o parte, capitalurile straine, ce revigorasera bursa in contextul evolutiilor economice pozitive si al liberalizarii miscarilor externe de capital, au plecat in cautarea noilor oportunitati oferite pe pietele occidentale de cresterea dobanzilor la euro si dolar, precum si pentru ca, pe de alta parte, pe atunci cand piata mergea bine, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a luat o masura insuficient cantarita, cu impact de deprimare a pietei. Pornindu-se de la faptul real ca decizia de listare in bursa a unei companii este luata de Adunarea Generala a Actionarilor, CNVM a dat liber la delistari in urma unei simple hotarari a aceleiasi Adunari Generale a Actionarilor, desigur cu compensarea actionarilor care nu vor o delistare. Justa compensare a actionarilor minoritari - caci despre ei este vorba - de catre actionarul majoritar care impune decizia de delistare face obiect de controversa. De ce compensarea sa se faca la pretul decis de actionarul majoritar si de ce efortul financiar pentru compensari sa fie suportat de companie, si nu doar de actionarul majoritar care impune de fapt decizia de delistare. Problemele sunt complicate, cu argumente pro si contra, atat de o parte, cat si de alta. In situatia reglementarilor anterioare, aceste probleme nu se puneau, pentru ca actionarul majoritar care dorea si impunea delistarea avea obligatia sa lanseze o oferta publica pentru compensarea restului actionarilor si, daca nu reusea sa obtina actiunile vizate (pana la concurenta detinerii a peste 90% din total), adica nu oferea pe ele un pret ca lumea, nu dobandea dreptul de a delista compania..jpg)
Indiferent insa de reglementari, problema centrala este ca a aparut aproape un fel de isterie de intentii de delistare. Se spune ca s-a creat o fereastra de oportunitate pentru delistari si multe companii nu vor sa scape prilejul. Asta este insa altceva, fundamental fiind de ce se vrea sa nu se scape prilejul, cu alte cuvinte, de ce se doreste delistarea, respectiv iesirea din bursa!
A arata de ce vor companiile care opereaza in Romania sa se delisteze inseamna, cel putin indirect, a si raspunde la intrebarea de ce a intreprins CNVM demersul prin care doritorii sa se poata delista cat mai usor.
Pentru companii, cele care decid daca isi listeaza actiunile sau nu, bursa ofera credibilitate, vizibilitate, legitimitate, precum si oportunitatea de a se finanta cu bani mai ieftini decat cei din creditele bancare. Aceasta finantare se realizeaza prin emisiunea unor noi actiuni, legate de majorari de capital. Este singura data cand compania intra de fapt in posesia banilor vehiculati in bursa, intrucat in rest, adica la tranzactiile dintre diferiti investitori, nu se produce altceva decat o schimbare a actionarilor, fara a interveni modificari care sa afecteze conturile companiei. In schimb, compania trebuie sa se supuna unor reguli care inseamna transparenta fata de exterior si asa-numita guvernanta corporativa in interior (asigurarea intocmai a functiilor, bine definite, ale adunarilor generale, consiliilor de administratie si echipelor manageriale, respectarea drepturilor actionarilor minoritari, obiectivarea rolului creditorilor etc.). Este o problema cu doua talere sau cu doua taisuri. Evident, daca nu poti ridica bani de pe bursa, nici listarea nu are vreun rost! Daca ai ceva de ascuns, problema listarii nici nu se pune! Daca lucrezi cu matrapazlacuri, ce sa te mai legi la cap cu listarea in bursa! Daca incepe sa-ti mearga rau in afaceri, pe bursa nu prea mai ai cum sa vari gunoiul sub pres, si atunci mai bine te delistezi!
Delistarea isi devoaleaza motivatiile de la sine. Inainte de toate, este de aratat ca bursa din Romania nu a ajuns de fapt sa-si realizeze menirea de a oferi bani companiilor. Lichiditatea pe piata este extrem de scazuta. Bursa din Romania a fost creata prin decizie politica, participantii de inceput fiind intreprinderi de stat carora li s-a impus sa-si listeze actiunile. Bursa nu a aparut in mod natural, dintr-o necesitate pentru firmele private. O foarte mica parte din actiunile companiilor sunt libere pe bursa. Asa ca evaluarile bursiere nu prea sunt relevante pentru evolutiile companiilor in economia reala. Creata artificial, bursa s-a mentinut ca teren aproape exclusiv de tranzactii intre diferiti investitori (cum se spune, fiind doar o "piata secundara"), fara a deveni ceea ce reprezinta de fapt menirea bursei de a fi o "piata primara" de pe care companiile pot colecta bani - e bine de repetat, mai ieftin decat de la banci - pentru a-si finanta activitatile.
Intr-o tara cu o economie de piata intr-adevar functionala, capitalizarea bursiera - adica valoarea de ansamblu a companiilor listate in bursa la preturile acestor listari - depaseste echivalentul valoric al PIB-ului. In Romania nu atinge 15%. Titlurile de stat, parte masiva din pietele bursiere in alte tari, nu sunt inca negociate la bursa din Romania. Pentru ca, in Romania, inca se lupta impotriva inflatiei doar cu mijloace monetare, si nu prin restructurarea economiei reale, Banca Nationala si-asa abia face fata, ce sa se mai complice si cu implicatiile deloc simple ale listarii titlurilor de stat!
Avand in vedere cum s-au facut afaceri in Romania, firmele private mai mult au fugit de bursa, tocmai pentru ca, dincolo de faptul ca nu puteau colecta bani de aici, trebuiau sa dea curs unor norme de transparenta si guvernanta corporativa. A fost vorba intr-o atare directie nu doar de firmele private create de la zero, cat si de firmele devenite private in urma privatizarilor. Din pacate, rolul privatizarilor a fost negativ pentru bursa. Acestea s-au facut aproape toate cu derogari de la reglementarile pietei de capital, fara obligatii de reprezentare in bursa, de majorari de capital in bursa, de respectare a actionarilor minoritari si altele asemenea. Cotarea in bursa nu a prezentat interes pentru companiile private, noi sau privatizate, in masura in care acestea au putut colecta mai lesnicios fonduri prin aranjamente in spatele usilor inchise. De altfel, mai toate privatizarile facandu-se de fapt in sistem clientelar, insisi noii patroni n-au avut nici un interes de a-si expune afacerile transparentei cerute de listarea in bursa.
Aproape un paradox, nu numai capitalistii romani s-au ferit de transparenta bursei, ci si capitalistii straini. La capitolul transparenta, au cazut la examen tocmai "examinatorii", respectiv cei veniti din afara in Romania sa promoveze sau sa impuna regulile concurentei si ale economiei de piata. Aproape toate companiile straine de renume - sa mentionam doar cu titlu de exemplu Renault sau Lafarge - care au preluat firme de stat romanesti cotate in bursa s-au straduit, imediat dupa preluarea controlului, sa achizitioneze intreg capitalul firmelor, pentru a scapa de actionarii minoritari si a se transforma in societati inchise, delistandu-se din bursa. O alta explicatie decat evitarea exigentelor transparentei bursei nu poate, din pacate, exista. La adapost de obligatiile de transparenta implicate de prezenta in bursa, s-au putut executa fara probleme transferuri de profit pe alte pietei si s-au putut promova preturi in defavoarea consumatorilor interni, cum este cazul notoriu pe piata cimentului din Romania.
Ceea ce aceste companii straine nu-si permit de fapt in tarile lor de origine - si probabil nici macar nu se gandesc acolo la asa ceva - isi permit, din nefericire, in Romania. Cum s-ar putea dezvolta insa o piata bursiera, cand tocmai coriferii principali fug de ea, ramane un mare semn de intrebare. Din pacate, nu se poate decat constata ca tocmai popa n-a facut ceea ce propovaduia popa!
