De același autor
Pana acum, Romania o ducea greu, produsul intern brut, ca expresie a efectului pe care economia reusea sa-l produca, abia rasufla sau chiar dadea inapoi, dar avea, de bine-de rau, niste picioare pe care statea, mai subrede, dar totusi niste picioare. Productia interna nu facea, de altfel de mult, fata nici macar consumului intern modest, ca o caracteristica dominanta a intregii perioade de tranzitie. Importul a surclasat mereu si mereu exportul, ca ilustrare a neputintei si necompetitivitatii productiei interne. Ca atare, Romania a trait si pana acum peste plapuma proprie, prin importuri finantate pe seama reindatorarii externe. Si, intre anumite limite, este si firesc! O tara care doreste sa se dezvolte poate fi un pas inainte cu importurile pentru a-si asigura logistic dezvoltarea. Numai ca structura importurilor romanesti nu prea este cea care impinge inainte dezvoltarea. Abunda importurile pentru sustinerea lohn-ului, bunurile de consum si nu de investitii, dintre care, vai!, atat de multe nu au nici o functie sociala si economica.
Din acest an insa, desi germenii situatiei au aparut de anul trecut, s-a depasit orice limita. A fost de ajuns ca mai multe fonduri din strainatate care nu creeaza datorie externa sa intre in tara, si Romania s-a ametit completamente, pierzandu-si mental si poate si practic si drumul, si cararea. Profitorii si impiciorongatii tranzitiei s-au repezit hulpav pe banii trimisi acasa de saracii Romaniei plecati in bajenie prin alte tari in cautare de locuri de munca si au transformat rapid acesti bani in dotari extravagante ale vilelor personale, in limuzine si ambarcatiuni de lux, toate bineinteles de import. O batalie surda se da pe banii ce vin din partea Uniunii Europene, dar mijlocul de a-i folosi este comun: importul. Investitiile straine, care descopera El Dorado-ul Romaniei subretribuite salarial, dezvolta afaceri cu aprovizionare desigur din import. Toate acestea palesc pur si simplu in fata atitudinilor si politicilor promovate de autoritatile publice. Guvernul se mandreste cu deliciul obtinerii facile de crestere economica din importuri. Creditele in lei sau mai ales valuta pentru importuri rad tot. Exporturile, nu de mult constientizate ca un adevarat motor al unei cresteri economice sanatoase, sunt aproape abandonate ca preocupare si factor de sprijinit. Deficitul de cont curent extern se casca amenintator. Nimeni nu-l vede sau, daca il vede, nu-l ia in seama. Il acopera banii veniti de la romanii ce lucreaza in strainatate sau din investitii straine. Pana cand va exista aceasta acoperire nu se intreaba nimeni! Nimeni n-are timp, caci toata lumea este ocupata sa importe. Banca Nationala trece Rubiconul. Lasa cursul liber, leul este impins in sus de excesul relativ de valuta si importatorii gem de placere. Autoritatile nu numai ca nu le ridica bariere, dar ii si ajuta, ii stimuleaza. Aproape apocaliptic, inflatia - generata de anchilozatul sector de stat neperformant si de neplatile societatilor private cu protectie politico-clientelara la bugetele publice - este combatuta, culmea!, cu importuri si iar importuri, prin aprecierea cursului leului. Nimic, dar absolut nimic nu scapa de amprenta importurilor. Incercand cu disperare reducerea diferentialului de dobanzi de pe piata romaneasca pentru a elimina factorul ce putea atrage capitaluri speculative, in legatura cu liberalizarea contului de capital, Banca Nationala nu mai poate oferi ea insasi dobanzi atractive, pentru a curata, prin colectari la dispozitia ei, piata de leii considerati pasibili a se transforma in inflatie. Impotriva acesteia se lupta cu aprecierea cursului de schimb, deci cu importuri, in timp ce, pentru orice eventualitate, banii considerati in exces pe piata sunt impinsi catre consum, respectiv tot catre importuri. Bancile, in care de fapt baltesc banii, nu au, nici sa vrea, alta alternativa decat sa deschida baierele pentru credite. Economisirea? Probabil va disparea in curand. Ceea ce era considerat pana mai ieri cheia si chezasia dezvoltarii se duce involburat pe apa Sambetei. Oricum, disperarea cu care a fost fortata reducerea dobanzilor a coborat ratele acestora sub rata inflatiei. Romanul, care, ca individ, era teribil de econom, chiar si la putinul de care dispunea, se va converti, foarte curand, la noua religie a Romaniei: religia importului.
Euforia si ameteala sunt prea mari pentru ca sa se intrebe cineva cat de durabila va fi aceasta invalmaseala fara cap si coada. Caci sandramaua se poate darama oricand, cu sau fara Uniunea Europeana in spate. Si nu trebuie sa-i taie cineva picioarele. Este de ajuns ca, din motive ce pot fi o mie, bietii romani din strainatate sa trimita in tara mai putini bani, iar minunatele investitii straine la care ne inchinam sa inceapa sa faca nimic altceva decat ceea ce a constituit mobilul pentru care au venit: sa scoata profituri din investitiile facute si sa inceapa sa le repatrieze prin locurile de unde au adus banii! Picioarele sandramalei se vor subtia si importurile nu vor mai putea fi sustinute. Si abia atunci ne vom gandi probabil ca ar fi bine sa ne intoarcem la constructia economica normala. Dar va fi poate prea tarziu!
