De același autor
Paroxismul in materie de criza de argumente este ca Banca Nationala a justificat noua sa politica de neinterventie curenta asupra cursului si deci lasarea libera a aprecierii destabilizatoare a leului cu absenta oricarei mentiuni in lege privind o eventuala obligatie a bancii centrale de a sustine un anumit curs. Ceea ce, sa recunoastem, dupa 15 ani in care cursul leului a fost fabricat sau, daca nu, macar "pastorit" de Banca Nationala, nu prea tine sa se invoce ca argument!
Realitatea este ca Banca Nationala este la mijloc. Si, sa retinem, se afla la mijloc dintr-un motiv foarte precis, care nu este legat nici de vreo soarta potrivnica si nici de o conjunctura anume nefavorabila. Banca Nationala are de realizat o tinta de inflatie care ar duce inflatia din Romania, si asa cea mai inalta inca din regiunea europeana in tranzitie, la un nivel mai potolit, chiar daca departe de standardele europene. In sine, a cobori inflatia de la 9 si ceva la suta in 2004 la numai 7% in 2005 este extrem de complicat si de greu, mai dificil decat de a o reduce de pilda de la 30% la 20%. Sarcina este cu atat mai impovaratoare cu cat inflatia trebuie coborata in ciuda cresterilor prevazute la cel mai de impact asupra ansamblului dintre preturi: cel la energie, legat de cerinta livrarii acesteia macar la costuri, si nu sub costuri. Si, de asemenea, cu cat o serie de alte preturi vor creste in mod obiectiv in urma obligatiei firmelor romanesti de a se conforma normelor europene de mediu, de calitate a produselor si de protectie a consumatorului! Aceasta constrangere reclama investitii masive, din care cel putin o parte va fi transferata, inca de la inceput, asupra preturilor. Va fi deci o crestere obiectiva a preturilor, rezultand din corectii necesare dar inca neefectuate sau din corectii pe care aderarea la UE le impune. Restul inflatiei este nota de plata pe care o achita populatia in contul intretinerii sectorului neperformant de stat si a arieratelor firmelor private, adica a datoriilor neplatite ale acelor societati private cu protectie politico-clientelara, carora li s-a tolerat politic sa nu-si onoreze obligatiile financiare catre bugetele publice.
Banca Nationala, sa observam, se lupta impotriva unei inflatii cu care nu are absolut nici o legatura. Si pentru a carei strangulare nu Banca Nationala ar trebui sa ia masuri. Si, atentie!, cum se lupta Banca Nationala impotriva acestei inflatii?! Banca Nationala se sforteaza sistematic sa mature piata de lei, dand fabuloase dobanzi bancilor pentru leii pe care ii imprumuta la dispozitia sa in scopul scoaterii de pe piata. Operatiunea se numeste sterilizare. Si, in fiecare din ultimii ani, in care inflatia a coborat in urma operatiunilor de sterilizare, s-au cheltuit sume in echivalent de 2-3 miliarde euro pentru ca ceea ce este considerat masa de lei in exces sa fie maturata de pe piata spre a nu se transforma in inflatie.
Operatiunea a functionat cu rezultate, inflatia scazand, iar cursul leului ramanand totusi in umbra principalelor valute (dolarul si euro), nestricand regulile jocului pe care viata insasi le impusese de ani si ani: "dolarizarea" (sau "euroizarea") operatiunilor si contabilitatii firmelor, "dolarizarea" (sau "euroizarea") depozitelor si socotelilor individualilor.
Din momentul in care, incepand practic din 2004, situatia cererii si ofertei pe piata valutara romaneasca a basculat dramatic in urma intrarilor masive de valuta (din remiteri spre tara din partea lucratorilor romani in strainatate, din investitii straine sau capitaluri speculative), operatiunea de sterilizare a leilor in exces de pe piata a reclamat Bancii Nationale fonduri carora nu le-a mai putut face fata. Evident, orice intrare de valuta in tara inseamna o contrapartida in lei care inunda brusc piata si, deci, cheltuieli mai mari din partea Bancii Nationale pentru a scoate de pe piata acesti lei. Nevoile de fonduri au crescut in rate anuale la peste 5 miliarde euro. Banca Nationala a luat decizia sa lase in seama cererii si ofertei de pe piata cursul leului. Si oferta de valuta mai mare decat cererea a dus cursul leului in sus.
Cei ce isi "dolarizasera" socotelile si detinerile au sarit si ei in sus! Pentru ca aprecierea leului ii trimitea in pozitie de perdanti. Exportatorii s-au pus insa sa ia chiar beregata Bancii Nationale, caci aprecierea brusca a leului ii obliga pe unii, prin scumpirea fabuloasa a livrarilor lor externe, nici sa nu-si mai recupereze cheltuielile facute si deci sa fie in imposibilitate de a-si mai relua ciclul de productie. Un sir nesfarsit de falimente se anunta in randurile exportatorilor. Falimente nici macar produse de concurenta din partea firmelor europene, ci de o politica de care nu pot sa se derobeze tocmai autoritatile romane!
Greseala impardonabila a Bancii Nationale, dincolo de ideea nefericita de a insista ca in atributiile ei legale nu este si sustinerea cursului, ci doar controlarea inflatiei, a fost ca, in loc de a spune adevarul si de a-si evidentia neputinta in fata valurilor de capitaluri din afara, s-a apucat sa teoretizeze situatia creata, din pacate si cu tot felul de jigniri la adresa exportatorilor, care, buni sau rai, acestia sunt si pe care Banca Nationala nu-i poate schimba, oricum nu de pe o noapte pe alta! Ba ca ar fi plangaciosi, ba ca n-au tinut cont de avertismentele ca odata si-odata va veni si "ora leului", ba ca nu au in vedere tendintele globalizarii, ba ca nu stiu sa foloseasca instrumentele de protectie impotriva riscului valutar, ba ca nu mai pot fi subventionati prin curs (de parca ar fi fost subventionati pana acum!), ba ca ar trebui chiar eliminati cei ce si-asa exporta doar valoare adaugata slaba. Unele dintre argumentele Bancii Nationale nu pot decat starni zambete, altele sunt de discutat, dar la rece, si nu la cald. In practica, insa, sunt nefolositoare, chiar contraproductive. Dincolo de impresia ca sunt teoretizarile unora care s-au inchis in turnurile de fildes ale economiei nominale, ignorandu-i pe cei ce asuda pe meterezele economiei reale, aceste argumente nu ofera o alternativa serioasa la exporturile actuale, care sunt asa cum sunt. Nimeni nu-i poate inlocui pe exportatorii ce vor fi scosi din joc de aprecierea brusca si nefericita a leului, caci nu are ce sa puna in loc!
Adevarul pur este ca, si in anul de gratie 2005, in preajma aderarii la UE, lupta impotriva inflatiei in Romania se duce cu aceleasi mijloace monetare ca pana acum, cu toate ca atat inflatia de fond din Romania actuala, cat si inflatia corectiva au cauze economice, si nu monetare. Banca Nationala, cautand sa combata cu mijloace monetare inflatia anului 2005, face de fapt o treaba care n-ar trebui sa fie a ei, indiferent daca in legile ei de functionare se spune ca este a ei! Si, cand cineva se baga in ciorba altcuiva, nu poate iesi decat prost! Corectia preturilor la energie, lichidarea sectorului de stat neperformant si a societatilor private cu protectie politico-clientelara constituie treaba Guvernului, si nu a Bancii Nationale. In aceste conditii, incercarile Bancii Nationale de a se apara de acuzele la adresa ei prin jignirea exportatorilor sunt ridicole si nefolositoare. Caci, daca autoritatile romane nu sunt in stare sa vina de hac inflatiei prin atacarea cauzelor reale ale acesteia, atunci s-o lase dracului cu minciuna dezinflatiei "irezistibile" si "ireversibile". Pentru ca jugularea inflatiei prin aprecierea cursului leului este o prostie a economiei nominale, cu grave si costisitoare consecinte pentru economia reala.
