De același autor
In istoria relatiilor tensionate cu Romania, FMI a mai intors o fila. Poate cea mai deranjanta dintre toate. A cerut, pentru a aproba un acord cu Romania, desfiintarea pur si simplu a obligativitatii contractului colectiv de munca la nivel national sau de ramura, ce este un element-cheie in reglementarea raporturilor de munca in lumea europeana. Complet descurajanta nu este cerinta in sine, care, desi discutabila, exprima un punct de vedere la care se are dreptul, ci formularea sa cu totul inacceptabila de catre FMI, care nu are nici o jurisdictie in domeniu, fiind alte organizatii internationale care se ocupa cu problema.
Este un element nou in relatiile FMI cu Romania. Au mai existat si pana acum frictiuni, conflicte, comportamente sfidatoare din partea FMI la adresa Romaniei. Punctul culminant a fost atins in 1999, cand FMI a inclus, in mod insultator, Romania intr-un experiment pentru tari aflate in prag de incetare de plati externe, cu toate ca, asa cum s-a si dovedit, nu era deloc acesta cazul Romaniei. Atunci, dupa ce constatase ca trebuie sa salveze de la faliment tari lasate craca de capitalul privat international, FMI a vrut, prin asa-numitul experiment “impartirea poverii“ (“burden sharing“), sa impinga capitalul privat sa contribuie la o solutie. Dar cum?! Nu obligand capitalul privat sa acorde sprijin tarilor in restriste, pentru ca acesta ii dadea cu tifla, ci interzicand tarilor la ananghie sa foloseasca bani publici (de la FMI, Banca Mondiala sau BERD) pentru a-si achita datorii contractate de la banci private, constrangandu-le de fapt sa se reimprumute din surse private pentru a-si refinanta platile. Romania a fost victima a acestui experiment si putin a lipsit sa intre in incetare de plati externe, trimisa fiind atunci la moarte de catre FMI sa se imprumute pe piata privata pentru a achita o datorie contractata din surse private. Dar, ca in proverbul “dupa o moarte, si o rusine“, n-a fost vorba atunci numai de o trimitere la esafod, dar si de o grava jignire, pentru ca, spre a-si achita respectiva datorie, Romania dispunea de banii necesari si nu avea nevoie de imprumuturi de refinantare.
Ceea ce a intervenit nou acum depaseste insa ceea ce s-a intamplat in 1999, desi are un impact economic cu mult mai putin important. Este peste ceea ce s-a intamplat in 1999 nu numai pentru ca FMI sare din terenul sau de actiune, dar o si face intr-un mod jalnic. Mai precis, FMI santajeaza Romania numai pentru ca niste oameni de afaceri straini care actioneaza in Romania nu sunt multumiti cu prevederea obligativitatii contractelor colective de munca la nivel national si de ramura, care se pastreaza si in noul text al Codului Muncii. Sa subliniem, intr-un text nu impus guvernamental, ci negociat de partenerii sociali, deci cu care au fost de acord si reprezentantii sindicatelor, dar si reprezentantii patronatelor.
Prin solicitarile facute, FMI ar dori ca nesemnatarii directi ai contractului de munca la nivel national sau de ramura sa fie considerati dezlegati de prevederile acestuia. Mai pe sleau spus, salariatii din structurile care nu au semnat contractul colectiv de munca la nivel national sau de ramura, ce prevede printre altele dreptul la greva al angajatilor in caz de nerespectare a obligatiilor de catre angajatori, sa nu poata recurge legal la greva. Dar ce, sunt sclavi?! Ma rog, insa asa ar dori anumiti investitori straini in Romania.
Parerea lor! Dar ce legatura are acest lucru cu FMI? Ce, investitorii straini in Romania nu au bani sa-si plateasca avocati si au hotarat sa angajeze FMI-ul sa le apere cauza?! Cu plata sau fara?! Asa ceva nici ca s-a mai pomenit!
Sideranta in aceasta interventie santajista a FMI este, pana la urma, nu decizia institutiei financiare de la Washington de a desconsidera Romania, ci postura penibila in care s-a autoasezat, de a se face purtatorul de cuvant al unor oameni de afaceri privati. Ce credibilitate mai poate avea aceasta institutie?!
Fara echivoc, FMI si-a depasit atributiile. Si este imposibil sa nu fi realizat ca isi incalca domeniul, dar a facut-o totusi, probabil in ideea ca, in cazul Romaniei, “tine“, neavand cine sa-i dea peste maini. Romania va accepta, si-au spus probabil expertii FMI, pentru ca n-are incotro, altfel nu primeste aviz macroeconomic favorabil in vederea intrarii in Uniunea Europeana, pentru care se lupta atat. A santaja un stat suveran cu cerinte din afara ariei negocierilor - arie pe care o constituie, in cazul in speta, echilibrele macroeconomice - este o nerusinare, care nu poate fi resimtita de catre statul respectiv decat ca o jignire. Ce trebuie fara echivoc sanctionata!
Faptul ca inundatiile au scos din joc, indeosebi prin nevoia de a se depasi deficitul bugetar prevazut, acordul cu FMI, este o alta problema!
