De același autor
Alura importanta a importurilor din ultimul timp, pe fondul mentinerii structurii acestora, ridica, o data in plus, problema functiei importurilor in economia romaneasca. Desigur, fiecare componenta structurala are rolul ei si generalizarile ar fi incongruente cu realitatea si chiar daunatoare. Dar analiza nu poate fi ocolita pe un asemenea considerent si concluzii trebuie desprinse, evitandu-se in mod evident generalizari nefericite.
La modul in care arata Romania de azi, dupa 15 ani de tranzitie, importurile au avut un aport decisiv. Contributia importurilor a fost, fara indoiala, substantiala la schimbarea sistemului de organizare economico-sociala, la trecerea de la economia de comanda la o economie de piata, la modificarea profilului economiei nationale, la retehnologizarea economiei si competitivizarea unor sectoare, la reorientarea utilizarii venitului national si a consumului populatiei.
Dar si toate - absolut toate - relele postdecembriste au legatura cu importurile sau poarta direct amprenta acestora: decapitalizarea, dezindustrializarea, polarizarea bogatiei, adancirea discrepantelor sociale. Mai precis spus, nu importurile in sine au fost de vina, ci politicile care le-au guvernat, dupa ce comertul exterior a fost liberalizat si, in mod firesc, fostul control administrativ asupra importurilor a trebuit sa fie abandonat.
In tranzitie s-a intrat cu un excedent masiv al cererii fata de oferta pe piata. Mai simplu spus, un surplus de bani pe piata, inimaginabil de mare intr-o economie normala!
Acesta a fost mostenit de pe vremea lui Ceausescu. In conditiile in care, in acea vreme, atat supapa somajului, cat si supapa preturilor erau inchise administrativ, ineficienta economiei nu a avea pe unde sa iasa la suprafata si se acumula exploziv in interiorul sistemului inchis, avand ca principale forme de manifestare penuriile de produse si flagranta neacoperire in produse si servicii a cererii in expresie monetara.
Echipa Iliescu-Roman, cand a preluat guvernarea, in loc sa deschida supapele pentru a pune piata in echilibru, a dus o politica ruinatoare de mentinere a cererii peste oferta interna, prin liberalizari partiale si in trepte ale preturilor, dar si prin incredibile conversiuni directe in salarii ale fostelor alocatii pentru investitii. Aceasta mentinere artificiala a cererii peste oferta a constituit de fapt sursa "prosperitatii" imbogatitilor postdecembristi. De aici au supt sistematic, fara griji si fara probleme si fara sa trebuiasca a se implica in activitati de productie si servicii. A fost de ajuns comertul, prin intermediul caruia se puteau vinde aceleasi putine produse existente, dar mereu si mereu mai scump, pentru ca, desi artificial, cerere exista.
Veriga de baza intre excedentul de bani de pe piata si prosperitatea imbogatitilor postdecembristi a fost insa importul. Slabiciunea productiei interne, indeosebi in domeniul produselor de consum, combinata cu cererea monetara excedentara artificial intretinuta, a facut ca aproape toti imbogatitii postdecembristi sa fie importatori. Economic este cu totul inadmisibil ca imbogatitii sa fie importatori intr-o tara cu venituri scazute! Ceea ce subliniaza caracterul artificial al cererii interne, care a permis ca orice s-a importat sa poata fi vandut.
Daca excedentul monetar nu ar fi existat, importurile - mai scumpe fiind - nu ar fi gasit cumparatori si ar fi evoluat spre niveluri de cumpatare, conditii in care dimensiunea dezechilibrului ar fi fost mult mai mica, intrucat depasirea exporturilor de catre importuri ar fi fost mult mai redusa.
In ciuda consecintelor negative evidente, s-a persistat ani la rand in politica cererii monetare excedentare, indeosebi prin mentinerea de asemenea artificiala in chinga a cursului leului, care, ieftinind in unele privinte nepermis de mult importurile, a facut astfel cadouri inadmisibile importatorilor pe seama economiei nationale.
Cand s-a simtit ca se sare in aer - si putin a lipsit ca acest lucru sa se si intample in 1999, tocmai sub povara platilor externe, din cauza importurilor neacoperite de exporturi - s-au luat in sfarsit masurile necesare de temperare a cererii interne, pentru descurajarea importurilor, si de sprijinire fiscala a exporturilor. De asemenea, cursul de schimb a fost folosit mai judicios, pentru a fi macar neutru, si nu pentru a-i stimula pe importatori. Nu intamplator, exporturile au iesit din corset, au cunoscut o expansiune de salutat, iar situatia conturilor externe a coborat sub cotele de alerta.
Din pacate, totul a durat numai 3-4 ani, obligatiile internationale ale Romaniei impunand abandonarea tratamentului fiscal favorabil exportatorilor, iar Banca Nationala parasindu-i pe exportatori de indata ce s-a simtit mai relaxata in conditiile acumularii unor rezerve valutare mai asiguratorii. A fost contextul in care importatorii au reinceput sa faca legea in Romania, fiind lasati sa se detaseze net in partida cu exportatorii si cu tara.
Din 2004, importatorii fac toate jocurile in economie, politicile guvernului si ale Bancii Nationale le sunt aservite integral, iar lor nu le ramane de fapt altceva de facut decat sa geama de placere. Cresterea economica nu mai este obtinuta din productie interna (pentru piata interna sau pentru piata externa), ci din import, pe calea facila a importurilor de bunuri de consum, si nu a importului de bunuri de investitii. Pentru a combate inflatia, Banca Nationala foloseste cursul de schimb, leul, care se apreciaza, facand cadouri importatorilor. Banca Nationala nu o data a spus ca nu face in perioada actuala decat sa nu-i mai ajute pe exportatori prin cursul de schimb, asa cum i-a avertizat de mult ca se va intampla! Bizara afirmatie! Deoarece, chiar admitand ca ar putea fi de discutat daca Banca Nationala intr-adevar i-a ajutat vreodata prin curs pe exportatori, oricum in momentul de fata nu poate fi vorba doar ca un asemenea sprijin a incetat, intrucat Banca Nationala ii ajuta de fapt copios pe importatori.
Nu este de mirare ca importurile au luat-o razna si deficitul comercial a iesit complet in decor. Rezultatele pe primele 3 luni ale anului sunt mai mult decat alarmante. Deficitul comercial, ajuns la peste 1,6 miliarde euro, este cu 50% mai mare decat cel din perioada corespunzatoare a anului trecut, cand si asa se inscria in parametri deloc linistitori. Si, daca ritmul din aceste 3 luni se va pastra, deficitul se va putea ridica pe ansamblul anului la 6,5-7 miliarde euro, desi acest plafon va putea fi sever depasit, intrucat, pe de o parte, primele 3 luni ale anului nu reprezinta, dupa cum a dovedit experienta, varfuri ale importului, iar, pe de alta parte - si ceea ce este mai amenintator - exporturile, care pana acum au avut o evolutie remarcabila, cu toate ca n-au putut tine pasul cu importurile, s-ar putea sa bata pasul pe loc sau chiar in retragere, ca urmare a efectului aprecierii leului de descurajare a exportatorilor ori chiar de scoatere din joc a unora dintre ei. Astfel ar putea sa scada si mai mult gradul de acoperire a importurilor din exporturi, deficitul comercial depasind deja 30% din valoarea acestora din urma!
Ceea ce se dovedeste mai grav este faptul ca importurile care au scapat caii nu sunt importuri de dezvoltare - bunuri de investitii care creeaza crestere economica sanatoasa, precum si resurse de finantare pe termen lung (si a caror pondere chiar a scazut) -, ci pure importuri de consum, foarte multe fiind produse si servicii de lux, fara functie economica si sociala. Numai cheltuielile pentru procurarea de automobile au fost in primele 3 luni ale anului de peste jumatate de miliard de euro.
