De același autor
S-ar parea ca Romania n-a putut prelua fara socuri liberalizarea contului de capital, adica autorizarea fara restrictii a operatiunilor de capital cu strainatatea: atat intrari, cat si iesiri. Se astepta ca aceasta liberalizare, chiar daca in trepte, sa creeze probleme, indeosebi prin faptul ca va fi scos lucrurile din tiparele anterioare, obligand la politici economice neuzuale sau diferite de cele ce trebuisera anterior promovate si mai ales presupunand masuri de sens contrar, care se vor bate cap in cap. 
Probleme, cu atat mai mult cu cat Romania nu-si incheiase tranzitia, multe masuri ale perioadei de tranzitie trebuind inca luate, ceea ce incurca treburile. Un exemplu notoriu este imposibilitatea practica a atingerii unor obiective de inflatie scazuta - din asa-numita politica de tintire a inflatiei - cand Romania are inca de marit, prin decizii politice, si nu de piata, o serie de preturi administrate, cum sunt cele la energie.
Problema era ca Romania avea, din motive complexe pe care nu le discutam aici, dobanzi cu mult mai mari decat pe pietele internationale, ceea ce constituia un element de atractie pentru capitalurile speculative ce bantuie pe aceste piete in cautarea unei fructificari rapide si cat mai consistente. Numai ca aceste capitaluri speculative asa cum vin, asa se duc, producand destabilizari, carora o piata financiara abia in formare si oricum foarte subtire, precum cea romaneasca, nu este in stare sa le faca fata. Solutia este doar aceea a crearii unor conditii pe piata care sa descurajeze intrarile unor asemenea capitaluri.
Ca sa se scape din clenci era nevoie de politici pe muchie de cutit, de reglaje fine. Ceea ce presupunea o coordonare perfecta intre politicile guvernamentale si cele ale Bancii Nationale. Aceste conditii n-au fost intrunite. Guvernul a facut aproape exclusiv politica. Ca urmare, a intrat el insusi in clenci si a continuat, cu toate acestea, sa faca politica pentru a nu parea ca se dezice de cliseele in care probabil a si crezut la inceput de drum.
Atunci, la inceput de drum, in urma cu un an, economia era in expansiune. Dar deja cresterea economica se baza aproape exclusiv pe motorul-consum. Leul deja se apreciase sub influenta unei abundente de intrari de valuta pe piata, incurajand importurile si sugrumandu-i pur si simplu pe exportatorii care supravietuiau la limita. In asemenea conditii, introducerea cotei unice a venit ca nuca in perete, lasand un nou val de bani pe piata pentru consum. Hiba, care deja exista, n-a putut decat sa se mareasca: productia interna fiind slaba, banii s-au dus pe importuri. Deficitul extern s-a tot amplificat. Au intervenit, e drept, si inundatiile. Dar, pe fond, derularile economice ar fi fost similare si fara efectele financiare ale inundatiilor.
Intr-un astfel de context, liberalizarea contului de capital a bulversat aproape totul. Exact ceea ce trebuia intreprins pentru a se face fata acestei liberalizari era contrar masurilor dezirabile in situatia in care se gasea Romania. In mod notoriu, coborarea dobanzilor, necesara pentru a descuraja intrarile de capitaluri speculative, se opunea incercarii de scadere a inflatiei, pentru care este nevoie, dimpotriva, de o crestere a dobanzilor. Mai mult, scaderea dobanzilor stimula creditul de consum si accentua si mai profund dezechilibrele care, dimpotriva, trebuiau combatute. Pentru a se anihila diferentialul de dobanzi fata de strainatate, dobanzile trebuiau coborate foarte jos, dar in Romania aceasta insemna sub nivelul inflatiei, ceea ce ameninta destabilizator economisirea. Si mai grav, intrarile de capitaluri impingeau leul in sus, incurajand importurile si descurajand exporturile, tocmai in momentul in care se cerea mai articulat decat oricand exact contrariul, anume comprimarea importurilor si impulsionarea exporturilor.
Absenta coordonarii politicilor intre guvern si Banca Nationala a jucat un rol nefast. Ilustrativ este faptul ca introducerea de catre guvern a cotei unice a venit intr-un moment de expansiune a economiei, avand exact efectele perverse ale unei relaxari fiscale intr-o perioada de supraincalzire economica, iar gatuirea creditului de catre Banca Nationala - lasata singura sa se lupte cu consecintele, in urma refuzului guvernului de a corecta, prin majorarea TVA, dezechilibrele pe care le crease - a fost tocmai masura nepotrivita cand economia isi pierduse suflul.
Cele mai mari pericole sunt acum o explozie in conturile externe, caci traiul peste plapuma proprie a intrecut masura, si compromiterea economisirii, caci, in lipsa unei compensari a inflatiei, consumul ameninta sa inghita si banii pusi deoparte pentru zile negre. Si daca vor veni acele zile, acestea risca sa fie negre de tot. Dobanzile trebuie de aceea marite. Iar leul trebuie sa se devalorizeze ca sa ajute macar putin comprimarea deficitului extern. Pretul va trebui sa fie ori inflatie, ori majorarea impozitelor. Adica scaderea nivelului de trai, fie pe o cale, fie pe alta. Ne-am intins mai mult decat ne este plapuma si trebuie sa platim. Din pacate, ca intotdeauna, se intind unii, cam putini la numar, si platesc cei multi.
In plan macroeconomic, lucrurile cam scartaie. Cresterea economica, pana mai ieri sustinuta, se incetineste vadit. Inflatia, ce parea s-o ia definitiv pe o panta descendenta, s-a oprit undeva inca sus si este posibil sa urce din nou. Agresivul leu, dupa ce parea ca nu mai cunoaste decat ascensiunea, a luat-o din nou in jos. Dobanzile, ce pareau ca doar vor cobori, in urma masurilor ofensive care sa le oblige intr-o atare directie, se dovedeste necesar acum sa fie marite. Si, pe deasupra tuturor acestora, ca un rege-diavol, troneaza mereu mai amenintator deficitul extern. In mod evident, cand exporti de 20 de miliarde de euro si importi de 30 de miliarde de euro, buba trebuie sa se sparga la un moment dat. Asa ceva nu tine! Sau, mai precis, tine o perioada, dupa care crapa!
Semnificative pentru situatia economiei sunt noile evaluari ale d-lui Isarescu si opiniile sale asupra politicilor de urmat. Acum domnia sa vorbeste de eventualitatea, daca nu chiar nevoia, unei cresteri a dobanzilor, pentru a nu se compromite economisirea, precum si de o devalorizare a leului, care ar trebui lasat la locul sau, astfel incat sa nu apara mai bun decat economia. Cat priveste tinta de inflatie, aceasta a devenit mobila de tot, in masura in care BNR si-a pregatit niste clauze de exonerare, in cazul in care impactul cresterilor la preturile administrate sau cel al oscilatiilor de curs valutar, precum si consecintele unor schimbari in fiscalitate ar iesi din grafic. Or, cam toate acestea ameninta sa iasa din grafic.
