De același autor
Dincolo de posibilele sau mai mult ca sigurele implicari ale unor grupuri de interese si dincolo de obedienta cu care se raspunde la diferite semnale, indicatii sau chiar numai sugestii externe in domeniu, privatizarea in Romania a ajuns un lucru complet neserios. Nu este cumva vorba de vreo strategie macar asa, de forma, si cu atat mai putin de o strategie care sa eficientizeze economia! Este doar un fel de iures aproape imbecil care ar dori sa tarasca in privatizare si ceea ce nu are legatura cu privatizarea sau ceea ce nu este nimerit a fi tinta de privatizare, pe langa ceea ce trebuie incercat fara echivoc a fi privatizat pentru salvare sau rentabilizare. Proiectandu-se laudabil de catre AVAS incheierea privatizarii intreprinderilor aflate in portofoliul institutiei, se emit totodata intentii de pe la institutii guvernamentale sa se privatizeze pana si Loteria Romana, frizandu-se iresponsabilitatea, ridicolul si, nu in ultimul rand, jefuirea organizata si cu acte in regula a ultimelor resurse publice.
Intr-o asemenea frenezie a privatizarii, n-au putut sa fie resimtite decat ca reconfortante declaratiile atat ale premierului, cat si ale ministrului de Finante, care au lasat a se intelege cum ca CEC-ul ar putea sa nu mai fie privatizat. S-a mentionat ca ofertele financiare avansate pana acum de catre competitori ar fi foarte slabe si n-ar justifica instrainarea, desi exista alte motivatii cu mult mai solide pentru a opri privatizarea CEC. Un acelasi simtamant a produs si anuntul guvernamental, subinteles a fi sustinut si de presedintele Basescu, privind o rediscutare a proiectului de privatizare a Romgaz, in contextul invatamintelor ce pot fi trase din criza ruso-ucraineana in livrarea de gaze.
Respectivele declaratii arata ca, dincolo de frenezia privatizarilor, exista nu doar pareri diferite - ceea ce este normal! -, ci si o anumita confuzie, poate chiar o debusolare in domeniu. Ceea ce impune, firesc, o discutie nationala, transpartinica si transideologica, asupra subiectului, urmand a se stabili in mod clar ce urmeaza a se mai scoate la privatizare din ceea ce mai exista neprivatizat si, in mod deosebit de limpede precizat, in ce modalitati.
Deciziile in domeniu nu pot fi lasate la discretia unor idei sau impresii personale si cu atat mai putin la cheremul unor interese personale sau de grup. In plus, ceea ce ar mai fi de privatizat se afla in sectoare atat de diverse, incat abordari globale - ca, de pilda, cele rezultand din stereotipul nevoii de principiu a privatizarii - nu pot fi decat excluse din calcul, fiind obligatorii abordarile de la caz la caz.
Ramane fara indoiala optiunea privatizarii, ca alternativa la lichidare, in cazul tuturor intreprinderilor industriale care se mai afla in portofoliul statului si care sunt toate neperformante (ca, de pilda, Tractorul sau Electroputere). Aici miza este privatizarea ca instrument de eficientizare, necontand pretul obtinut la vanzare, ci perspectiva economica si sociala.
Continuarea privatizarilor in energetica n-ar putea fi decat nuantata. Privatizarea catre mari investitori straini din domeniu trebuie sa patrunda in productia de energie termo, desigur, daca va exista interes in aceasta privinta, dar deschiderea pe o asemenea pista trebuie sa fie maxima. Evident, privatizarea distributiilor trebuie desavarsita: a pornit, este pe jgheab si, fara o finalizare, nu s-ar putea spera in investitii straine in productia de energie. Privatizarea sau chiar concesionarea unor hidrocentrale n-ar insemna insa decat instrainarea directa ori indirecta a unor monopoluri naturale, a caror valorificare este normal sa apartina factorului public.
In conditiile dependentelor crescande si periculoase de gazul rusesc, instrainarea in continuare a productiei interne de gaze ar fi inoportuna si iresponsabila, dupa ce, prin privatizarea Petrom, exploatarea unei jumatati din aceasta productie a fost cedata catre OMV. Deci, fara echivoc, proiectata privatizare a Romgaz trebuie suspendata sau, eventual, lansata pe bursa catre un actionariat diseminat, nu catre un investitor strategic, cu o participatie importanta pentru capitalul public romanesc, astfel incat acesta sa pastreze un cuvant de spus in ce priveste soarta energetica a tarii.
In domeniul bancar, nu ofertele financiare slabe ar trebui sa blocheze privatizarea CEC, ci nevoia de a se pastra o pozitie autohtona in sistem, desi aceasta pozitie trebuia mai degraba sa fie reprezentata de o banca puternica, precum BCR. In plus, pentru pastrarea CEC in patrimoniul public, ar trebui sa pledeze existenta in cadrul CEC a unicei retele cu extindere in mediul rural, unde ar urma sa fie dusa batalia finantarii in anii ce vin.
Daca o privatizare a Postei Romane este o problema controversata, existand si argumente pro, si argumente contra, o privatizare a Societatii Nationale de Radiocomunicatii este o aiureala, nefiind nici obligatoriu si nici bine sa fii mai catolic decat Papa.
In ce priveste privatizarea Loteriei nationale, aceasta ar fi chiar strigatoare la cer. De ce sa se incredinteze unor privati castiguri certe asigurate prin lege, si nu in urma unor abilitati manageriale sau a valorificarii unor oportunitati de piata?! Parlamentul ar trebui sa adopte o lege de interzicere a privatizarii integrale sau partiale a Loteriei nationale, care sa descurajeze tentatiile si sa impiedice tentativele unor baieti “cu staif” la acest “cascaval” public.
Inceputa tardiv si intreprinsa lamentabil, privatizarea in Romania s-a dovedit un esec (vorbim aici de privatizare, si nu de promovarea, prin investitii noi, a proprietatii private). Inca inainte de marile privatizari din energetica, insusi bilantul financiar al privatizarilor era cu totul negativ, deoarece, pentru obtinerea unui leu (dolar sau euro, nu conteaza) ca incasari la buget din privatizari, a fost nevoie sa se cheltuiasca trei lei (dolari sau euro) pentru a face privatizabile, indeosebi prin stergerea datoriilor, intreprinderile scoase la vanzare. Privatizarile din energetica n-au facut decat sa mareasca aceasta diferenta defavorabila, intrucat au implicat preluarea la datoria publica si a creantelor unitatilor scoase la privatizare (adica a datoriilor catre acestea din partea diferitilor agenti economici). In ciuda incasarilor pe BCR, un asemenea bilant nu mai poate fi nicidecum pozitivat. Problema este doar de a se mai salva din ghearele unei privatizari fara noima ceea ce se mai poate salva.
