OMVprofiturile din preturi impuse trebuie sa ajunga la stat

Dupa ultima crestere a tarifelor la gazele naturale pentru consumatori – depistata a fi fost provocata de sporirea preturilor la gazele desfacute in retea de OMV, noul proprietar in urma privatizarii Petrom al exploatarii unei jumatati din resursele romanesti de gaze – o adevarata isterie s-a declansat in jurul companiei austriece, care a fost facuta responsabila de scumpirea gazelor pentru consumatorul roman.

Absolut necesara si salutara desecretizare a contractului de privatizare a Petrom catre OMV, care a adus la lumina in cascada tot felul de clauze defavorabile statului roman, a contribuit, tocmai prin aflarea acestora, la isteria imputarilor la adresa OMV. Dupa sistemul "s-a gasit vinovatul", toate nefericirile romanilor, in legatura sau nu cu OMV si contractul de privatizare a Petrom, au fost puse pe seama acestora. Un daunator exces de zel manifesta acum in acest sens atatia si atatia care altfel au tacut malc de peste 3 ani, de cand a aparut public problema privatizarii Petrom.

Ca unul, din pacate printre putinii, care s-au opus public principiului privatizarii Petrom cu investitor strategic, inca inainte ca acest lucru sa se fi petrecut – pentru ca presupunea transformarea unui monopol de stat intr-un monopol privat in domeniul sensibil al exploatarii resurselor de petrol si gaze – si care a evidentiat mereu si mereu de atunci avatarurile unui asemenea gen de privatizare, am toata indrituirea sa aduc in atentie, fara vreo suspiciune ca as tine cumva partea OMV, faptul ca scumpirea gazului pentru consumatorul roman vine din alte parti decat de la OMV si contractul de privatizare a Petrom.

Aceasta crestere – la care romanii trebuie sa se astepte in continuare – ar fi intervenit si daca Petrom ramanea la stat si OMV nu era beneficiarul concesionarii exploatarii a jumatate din resursele romanesti de gaze.

Sursa cresterii pretului la consumator o constituie, pe de o parte, scumpirea continua a gazului rusesc din import (care are un pret de monopol stabilit la Kremlin), iar, pe de alta parte, impunerea de catre UE a asa-numitei "paritati" a pretului de desfacere pe piata a gazelor din productie interna cu pretul gazului din import. Aceasta "cerinta" a fost impusa Romaniei in cadrul negocierilor de aderare de catre mai marii UE ce nu poseda resurse de gaze pentru ca industriile stabilite in Romania sa nu le faca vreo concurenta printr-un pret mai scazut al gazelor. Indiferent cine este producator al gazelor din Romania, pretul la care este obligat sa desfaca pe piata romaneasca aceste gaze trebuie sa se alinieze treptat, prin cresteri, la pretul gazelor din import. Si cu cat pretul gazelor rusesti va creste, cu atat alinierea preturilor la gazele interne va fi mai dureroasa pentru consumatori.

Dincolo de aspectul de principiu al cedarii controlului asupra exploatarii resurselor, i se pot imputa multe contractului de privatizare a Petrom, asa cum a fost perfectat acesta – ca, de pilda, subevaluarea resurselor –, dar nu si responsabilitatea cresterii preturilor la gaze.

 OMV, ca detinator al exploatarii unei parti din resursele de gaze din subsolul romanesc, este un beneficiar fericit al preturilor impuse in crestere de catre UE. Aici este si injustetea demersului UE, caci, pe cand presa pentru privatizarea cu investitor strategic a Petrom, facea, in paralel, presiuni si pentru mentionata "paritate" a preturilor la gaze, fortand astfel, prin implicatie, ca o companie straina sa incaseze un fel de cadou rezultand din preturi impuse, si nu din conditii de piata.

Un asemenea cadou obtine si Romgaz, celalalt producator de gaze din resurse interne. Macar insa, prin Romgaz, companie inca neprivatizata, profiturile din preturi impuse ajung la statul roman, acesta putand gasi utilizarile pe care le crede de cuviinta respectivilor bani, de pilda, pentru ajutorarea chiar a celor afectati de cresterile de tarife.

Profiturile rezultand din preturile impuse de UE n-au deci ce cauta la Romgaz ca institutie si cu atat mai putin la OMV, ca firma concesionara, pentru ca apartin statului roman ca proprietar al resurselor. Ele trebuie sa ajunga la statul roman printr-o decizie a Consiliului Concurentei, care, in chiar spiritul promovarii unei concurente loiale, trebuie sa taxeze acele supraprofituri ale OMV derivand nu din conditiile pietei, ci din preturi impuse.

In acest domeniu, contractul de privatizare nu poate fi un reper. Si aceasta indiferent daca partile cunosteau la vremea semnarii contractului impunerea catre Romania a desfacerii gazelor din productie interna la "paritate" cu pretul gazelor din import. Daca se stia, atunci ar reveni in principiu negociatorilor romani de atunci inca o anatema, peste cele legate de alte clauze care au pus vanzatorul (statul roman) in pozitii dezavantajoase fata de cumparator (OMV), in sensul ca acei negociatori ar fi trebuit sa includa intre prevederi in mod expres dreptul statului roman de a taxa supraprofituri obtinute de concesionar din preturi impuse, si nu din conditii de piata. Oricum, negociatorii romani scapa practic de aceasta anatema pur si simplu pentru ca preturile impuse exced – fara echivoc – orice conditii de concesionare a exploatarii unor resurse (cum este cazul concesionarii de catre OMV a exploatarii resurselor de petrol si gaze ce continua sa apartina statului roman).