De același autor
Noua scumpire a gazelor naturale pentru consumator, precum si contextul aproape straniu, oricum cu un noian de semne de intrebare, in care a intervenit, a readus pe tapet - printre multe alte probleme precum traiectul indirect al aprovizionarii cu gaz rusesc sau implicatiile dramatice ale instrainarii exploatarii unei parti din gazele romanesti prin privatizarea Petrom - si extrem de controversata impunere din partea UE a asa-numitei "paritati" in desfacerea pe piata a gazelor din productie interna cu pretul gazelor din import.
In mod curios, s-a tins ca aceasta "cerinta" a UE, impusa in cadrul negocierilor de aderare si acceptata incredibil de Romania, sa fie scoasa din ecuatia explicatiilor scumpirii gazelor, fiind facuta aproape uitata in cadrul interventiilor din ascutita dezbatere ce a fost prilejuita de noua scumpire. Fapt ce a permis sa se indrepte motivatiile fie asupra incapacitatii Autoritatii de reglementare (responsabila cu preturile pana la liberalizarea totala a pietei gazelor naturale), fie asupra inadmisibilitatii pentru partea romana a contractului de privatizare a Petrom (care detine exploatarea unei jumatati din resursele de gaze romanesti), fie asupra calendarului inflatiei (o incarcare a inflatiei cu cresterile de tarife la gaze in 2006 ar evita o periculoasa reinflamare a acesteia in 2007)..jpg)
In ciuda diferitelor incercari de a se eluda adevaratele motivatii, pana la urma acestea au iesit la iveala. OMV, noul proprietar al Petrom, a reclamat preturi mai mari la gazele a caror exploatare a concesionat-o prin privatizarea Petrom. Fara sprijin politic - intrucat oficialitatile de la Bucuresti s-au ferit sa infrunte OMV, alegand sa-i sacrifice pe consumatori - Autoritatea de reglementare a cedat santajului, sporind preturile dupa cum a cerut OMV, care ameninta ca altfel inceteaza aprovizionarea in prag de iarna.
Nu s-a mers insa pana la capat cu explicatiile, intrucat trebuia sa se mentioneze ca, de fapt, demersul OMV avea la spate - daca nu direct, cel putin indirect - impunerea de catre UE a "cerintei" ca gazele din productia interna (indiferent cine le exploateaza) sa fie livrate pe piata la "paritate" cu pretul gazului din import. Un calendar al alinierii pretului gazului din productia interna la pretul gazului din import a fost negociat cu UE, transa anuala de scumpire fiind de 25 de dolari/1.000 m.c. Avand in vedere ca, la vremea negocierilor, discrepanta dintre cele doua preturi, desi sensibila, era totusi mica in cifre absolute, pentru ca pretul gazelor la import era cat de cat rezonabil, transa anuala de 25 de dolari urma sa stinga rapid diferenta. Cum insa, intre timp, pretul gazelor la import a sporit fabulos, ar urma ca, pentru ajungerea la "paritate", pretul gazului din productia interna sa creasca absolut ametitor. Chiar si dupa scumpirea provocata de OMV, pretul gazelor din productie interna este doar de 143 de dolari/1.000 m.c., fata de 315 dolari/1.000 m.c., cat a ajuns costul gazelor importate din Rusia.
Aceste date sunt utile pentru a evidentia cat mai au de tras la jug consumatorii din Romania - industriali si casnici - pentru a se "recupera" diferenta. Una peste alta, este nevoie de mai mult de o dublare a pretului de desfacere al gazelor interne pentru a se realiza "paritatea" ceruta de UE. Si asta doar in raport cu actualul pret al gazelor din import, caci in anii viitori pretul va tot creste.
Motivatia invocata de UE pentru impunerea catre Romania a unei asemenea "paritati" este foarte contestabila. Se pretinde ca astfel este promovata o concurenta loiala, punandu-se pe acelasi plan cei care detin cu cei care nu detin resurse proprii. De parca cei carora le-a dat Dumnezeu resurse ar avea vreo vina si ar trebui penalizati! Si ce reper este fixat pentru asta?! Gazul rusesc, ce are strict un pret de monopol, pe care Rusia il valorifica din plin, tot crescand si crescand unilateral preturile. De fapt, nu este vorba de nimic altceva decat de o impunere din partea statelor puternice din UE, care nu dispun de resurse proprii, ca nu cumva preturile energiei din Romania (singura tara aderenta cu niscai resurse) sa le faca vreo concurenta!
Sa admitem insa ca aceasta "cerinta" ar fi justificata. Atunci, insa, o "cerinta" la fel de justificata este ca de renta din exploatarea resurselor lasate de Dumnezeu sa beneficieze statul-proprietar. Bun, sa nu beneficieze de resurse mai ieftine mediul de afaceri din Romania, spre a nu face concurenta neloiala competitorilor din restul UE, dar de profiturile obtinute din preturile impuse artificial crescute sa se bucure statul-proprietar, in numele poporului caruia ii apartin aceste resurse, si nu altcineva! Or, aceeasi UE, in timp ce presa pentru ca Romania sa accepte, in schimbul aderarii, respectiva "paritate" la gaze, conditiona in paralel aderarea Romaniei de privatizarea Petrom, de fapt de instrainarea acestei companii catre capitalul vest-european. Inutil sa mentionam ca, prin privatizarea Petrom, se viza instrainarea exploatarii resurselor de petrol si a jumatate din cele de gaze din Romania. Cu alte cuvinte, constrangerea a fost pur si simplu ca profiturile rezultand din preturi artificial impuse sa ajunga nu la statul-proprietar, ci la companii straine, care, in urma concesionarii, preluau exploatarea acestor resurse.
Este aproape incredibil cum au putut negociatorii romani - cine or fi fost aceia - sa accepte asa ceva. Daca, in mod evident, nu puteau evita impunerea "paritatii" - pentru ca puteau fi acuzati ca nu respecta principiul concurentei loiale -, este incalificabil ca au putut accepta in acelasi timp instrainarea exploatarii gazelor. Oricat de comisari neinduratori ar fi fost reprezentantii UE la negocieri, nu s-ar fi putut opune aplicarii principiului - de necontestat economic - ca profiturile rezultand nu din conditiile pietei, ci din preturi impuse sa revina proprietarului de drept, eventual in cazul in speta cu obligatia acestuia de a le cheltui transparent pentru a-i ajuta pe cei nevoiasi afectati de respectivele cresteri de preturi. Este insa strigator la cer ca aceste profituri sa ajunga la concesionar, fara ca acesta sa aiba vreun merit sau sa depuna vreun efort. Este un caz aiuritor de afacere-cadou!
