Probleme false si reale in domeniul fiscalitatii

Disperarea cabinetului Tariceanu de a nu mari un impozit principal pentru a nu con­semna un presupus esec al in­tro­du­ce­rii cotei unice, incercand sa compenseze cu majorari ale unor impozite de rangul doi, continua. Si, pe masura ce latul se stran­ge, cresterea fiscalitatii impunandu-se mereu mai puternic, nu doar din ratiuni bu­getare in sine, dar si din ratiuni eco­no­mice complexe si extrem de presante, amin­tita disperare guvernamentala ca­pata aspecte mai acute, ce prezinta ris­curi economice majore.

 Premierul Tariceanu a declarat ras­pi­cat, mai zilele trecute, ca, pe perioada man­datului sau, cota unica nu va fi mo­di­fi­ca­ta, nici ca sistem, nici macar ca nivel. Aceasta, dupa ce experti ai UE, in frunte cu Joaquin Almunia, comisar pentru afa­ceri economice si financiare, s-au adaugat celor de la FMI in pretinderea unei cresteri a cotei unice sau a TVA pentru a se ras­pun­de necesitatii cresterii fiscalitatii in con­textul apartenentei la UE.

 In schimb, ministrul Finantelor Publice a anuntat noi cresteri, la niveluri apo­calip­ti­ce, ale accizelor la toti purtatorii de ener­gie (carburanti, gaze, electricitate), pre­cum si la tutun si alcool, pe care a dat de in­teles initial ca le va introduce de la 1 iulie, dar pe care, probabil consemnand reac­tiile vehemente, le-a aruncat apoi in car­ca integrarii, pentru ianuarie 2007, la mij­locul anului in curs urmand a intra pe rol doar maririle de accize convenite ante­rior cu UE.

Poate ca d-l Tariceanu ar trebui fe­li­ci­tat pentru ca se opune intr-un fel cresterii fiscalitatii si apara sistemul si nivelul cotei unice introduse la inceputul mandatului sau, numai ca realitatile economice se in­­ca­pataneaza chiar mai mult decat dom­nia sa sa-l contrazica in legatura cu ce­rin­tele fiscale actuale si de perspectiva.

 De fapt si de fapt, cerinta de inasprire a fiscalitatii este cea care s-a manifestat pu­ternic de ani si ani si aceasta era la or­dinea zilei si pe cand partidele se bateau care mai de care in campania electorala sa promita, dimpotriva, relaxari fiscale de un tip sau altul. Pornita ca relaxare fiscala, in­troducerea cotei unice de 16% n-a putut in curand ramane asa ceva din simplul mo­tiv ca economia cerea o inasprire, si nu o relaxare a fiscalitatii. Neputand, din cau­za opozitiei FMI, sa treaca golul de in­­ca­sari bugetare produs de introducerea cotei unice pe seama cresterii deficitului bu­getar, guvernul Tariceanu insusi a tre­buit sa umble serios la impozitele de ran­gul doi, prin a caror majorare sa obtina in­­ca­sari compensatorii la buget.

Guvernul s-a straduit in mod sistematic sa demonstreze ca introducerea cotei uni­ce a adus nu scaderi, ci incasari supli­men­tare la buget. S-a jonglat cu cifrele. De fapt, incasarile din impozitele afectate de cota unica, respectiv impozitul pe profit si im­pozitele pe salarii, au scazut sever in ter­meni reali, adica eliminand influenta in­flatiei. Au crescut insa incasarile bugetare din impozitele indirecte (TVA, accize), oda­ta cu sporirea consumului stimulata de cota unica.

 Si cu aceasta influenta se evidentiaza, de fapt, impactul de fond al cotei unice, care nu probleme bugetare a pus, ci pro­ble­me de ordin economic si social in afara bugetului. Pe fondul unei economii cu o cres­tere puternica la granita dintre 2004 si 2005 si, deci, cu resursele tensionate la maximum, relaxarea fiscala pe care a con­stituit-o initial introducerea cotei unice a venit ca nuca in perete, stimuland ne­fe­ri­cit cererea intr-un moment in care oferta, si asa precara, nu putea mai mult. Cota uni­ca este, in mare masura, responsabila de expansiunea unei cereri fara acoperire in productie interna, deci a consumului din import. Si, ca atare, responsabila de in­­flamarea fara precedent a deficitului ex­tern. Nu in buget sunt problemele ge­ne­ra­te de cota unica, ci in deficitul extern, care ameninta prin cotele periculoase la care a ajuns. Iar pentru temperarea sau macar pen­tru blocarea expansiunii in continuare a acestuia, este nevoie, indiferent de ceea ce ar spune FMI sau UE, de ma­jo­ra­rea unui impozit puternic (TVA sau cota uni­ca), prin care sa se descurajeze ce­re­rea, avand in vedere impotenta actuala a ofertei (productiei).

 Privind la rece lucrurile, problema bu­ge­tara a ramas intacta. La drept vorbind, in­troducerea cotei unice n-a modificat-o cu nimic. Este aceeasi acum ca si inainte de introducerea cotei unice. Cat repre­zen­tau, in esenta, incasarile la buget inainte ca echivalent PIB reprezinta si acum. Si, in esenta, nu se poate face fata cu in­­ca­sari bugetare sub 30% echivalent PIB apar­tenentei la UE, unde membrii mai noi in­frunta cerintele cu incasari bugetare de 35-37% echivalent PIB, iar membrii mai vechi cu incasari bugetare de peste 40% echi­valent PIB.

 Problema d-lui Tariceanu - de a nu mari nivelul cotei unice, pentru ca, in acest mod s-ar consemna, intr-un fel sau al­tul, un esec al cotei unice - este una fal­sa. Cresterea fiscalitatii era o necesitate si inainte de introducerea cotei unice, si este o necesitate si acum, la un an si ju­ma­tate dupa introducerea acesteia. Exista o nevoie stringenta, daca nu din vreun alt motiv, macar din acela de a se pu­tea absorbi cele vreo 30 de miliarde de euro pe care UE le va pune la dispozitia Ro­maniei pentru sustinerea integrarii in­­tre 2007 si 2013. Dincolo de orice alta ce­rin­ta - cum ar fi abilitatea de a construi pro­grame eligibile si de a le derula - exista o preconditie: constituirea fondurilor ro­manesti de cofinantare. Daca nu de­ga­jam si noi 7-10 miliarde de euro cofi­nan­tari, nu vom putea nici macar accesa cele 30 de miliarde de euro, riscand sa ne trans­formam, inca de la inceput, intr-un con­tributor net la UE, caci cotizatia anuala ori­cum va trebui s-o platim!

TVA sau cota unica - desi probabil aman­doua - va fi necesar sa fie majorate in acest scop. Tot incercand sa carpim cu in­locuitori, respectiv cu majorari de im­po­zi­te si taxe de rangul doi, riscam sa de­structuram complet economia, si asa fira­­va si fara miez. S-ar putea ca jocul politic sa fie de o asemenea natura, incat chiar d-lui Tariceanu sa-i revina sarcina acestei schimbari in impozitele principale, in­di­fe­rent ca-i place sau nu, indiferent ca vrea sau nu. Iar, politic, nu esecul cotei unice va trebui atunci recunoscut sau nu, ci doar faptul ca aceasta nu este inzestrata cu virtutea, ce i-a fost din pacate atribuita, de a scoate la suprafata spre impozitare ve­nituri anterior nefiscalizate. O ase­me­nea virtute nu o poate avea, economic vor­bind, decat reducerea substantiala - cu totul improbabila! - a contributiilor so­cia­le, care reprezinta in fiscalitatea din Ro­mania grosul impunerilor in relatiile de mun­ca.