De același autor
salariilor, relatiile de munca nu par pentru sindicate si patronate sa fie treaba lor si, de aceea, nici nu arata ca le-ar interesa pe fond, si nu doar pentru aparente, aceste probleme.
Numarul mare al lucratorilor la negru nu poate, evident, intra in discutie, iar, din varii motivatii, masa subtiata a salariatilor oficiali nu face, din pacate, obiect de dezbatere sub multiplele aspecte privind salarizarea si raporturile de munca in general.
O buna parte din aceasta masa de salariati lucreaza inca la stat, unde patronatele sunt o gluma si unde sindicatele discuta cu guvernul. Iarasi din pacate, din motive legate de interese ale liderilor sindicali, si nu ale sindicalistilor, parti mereu mai importante din masa salariatilor care lucreaza in structuri private ies treptat, o data cu inaintarea procesului de privatizare in economie, din discutie. Patronii privati din Romania nu vor sa auda de sindicate. Si deja in structurile private, in Romania nu prea exista sindicate. Sindicalistii din Romania trebuie sa stie ca, prin pozitiile adoptate de organizatiile si liderii lor, nu vor avea sindicate intr-o eventuala Romanie bazata pe proprietatea privata. Pentru ca, pur si simplu, sindicatele nu s-au pregatit pentru viitor, ci s-au ancorat in trecut, agatandu-se de proprietatea de stat si de guvern ca unic interlocutor.
Pentru patronatele private, adica pentru adevaratele patronate, sindicatele nu au cum sa constituie o problema. Doar pentru guvernanti sindicatele mai sunt o problema. Guvernantii actuali au fost cei care au inteles cel mai bine treaba. Si au cloroformizat miscarea sindicala, mituindu-i pe lideri cu locuri in Parlament si cu pozitii politice care, legal, nu sunt penalizate ca reprezentand conflict de interese, dupa cum nu este incriminata in acest mod nici derularea de afaceri de catre liderii sindicali.
Castigand batalia cu sindicatele prin neprezentare, patronatele private n-au ce sa imparta cu sindicatele si nici cu ce sa fie in dezacord cu acestea. Si atunci, daca au o problema cu cineva, este tot vorba de guvern. Un cor permanent de cereri de facilitati se adreseaza executivului. Dar oamenii de afaceri romani, dintre care atatia tanjesc sa faca politica si dintre care multi au folosit politica drept platforma de intrare in afaceri, nu prea sunt convinsi de nevoia unor reguli de joc clar asumate public si, mergand pe linia in care se deruleaza de fapt afacerile in Romania, cauta sa-si promoveze interesele doar prin culise, dupa ce practica insasi le-a aratat ca atunci au mai multe sanse decat prin demersuri publice. Si, din aceasta perspectiva, patronatele ca institutii nu prea folosesc la mare lucru.
Tolerarea de catre stat a neplatii obligatiilor financiare la bugetele si utilitatile publice de catre societati de stat a contaminat grav mediul de afaceri privat, patroni privati cu acoperire politico-clientelara practicand si ei pe scara larga aceeasi evaziune fiscala la vedere, care ii face insa total dependenti de autoritatile la putere si care ii determina sa evite, cu atat mai mult, a se exprima sau a actiona in public, incercarile de promovare a propriilor interese facandu-le doar pe dedesubt. In public se organizeaza doar simpozioane, conferinte, altele asemenea. Nimic de fond, totul de forma.
La fel si in cazul sindicatelor: declaratii, conferinte si, din cand in cand, cate o demonstratie pentru ca liderii sa mai poata aparea la televizor. Nicidecum discutii pe fond cu patronatele si guvernul despre restructurarea economiei romanesti, despre sansele acesteia ca baza pentru viitorul salariatilor romani. Totul mai mult de forma. Aproape firesc, in aceste conditii, straduinta comuna a patronatelor si sindicatelor este de a arata ca domnesc peste mai multi supusi decat sunt acestia in mod real. Din statistica oficiala, salariati in Romania sunt vreo 4,5 milioane. Dupa socotelile patronatelor, salariatii pe care ii au acestea in angajament de munca sunt vreo 9 milioane. Potrivit acelorasi socoteli, nu intamplator, patronatelor le iese ca unitatile economice pe care le parohiaza au o contributie la formarea PIB de doua ori mai mare decat este acesta. De mirare nu este in masura in care, chiar potrivit reglementarilor existente, organizatiile patronale pot face parte in acelasi timp din mai multe federatii si uniuni de patronate. Si, slava Domnului, sunt o sumedenie, caci oamenilor de afaceri romani, ca si politicienilor romani, le place sa fie presedinti, vicepresedinti, secretari generali, numai membri nu!
Sindicatele nu se lasa mai prejos. Salariatii pe care liderii sindicali pretind ca ii pastoresc sunt vreo 7 milioane. Cifra apare mai realista decat in cazul numaratorii patronale. Dar numai aparent! Caci discrepanta fata de realitate este si mai mare, intrucat gradul de sindicalizare a salariatilor romani a ajuns modest dupa ce a coborat vertiginos in perioada postdecembrista si scade o data cu majorarea ponderii capitalului privat in economie, din cauza ancorarii liderilor sindicali in trecut, si nu in viitor.
