Strangularea creditarii - o tinta falsa

Cea mai preocupanta dintre problemele care confrunta in perioada actuala economia din Romania este fara indoiala deficitul extern, aflat intr-o periculoasa expansiune. Si, aparent, nefericirea vine de la extinderea creditului de consum care alimenteaza importurile. Ca ar fi asa o dovedesc si politicile economice care se sforteaza din rasputeri in ultimul timp sa tempereze, daca nu chiar sa gatuie, creditul de consum contractat din surse bancare si, mai nou, din surse nebancare.

In realitate, hiba nu este in domeniul creditarii si faptul va fi probat si de esecul deloc improbabil al politicilor de comprimare a creditului, care nu vor da rezultatele urmarite.

Motivul esecului de pana acum si al celui probabil in viitor este ca, pentru Romania, expansiunea respectiva a creditului constituie un fenomen natural, greu de inabusit. Fondul Monetar International a estimat ca, pentru o minima compatibilizare cu standardele de dezvoltare si consum din Uniunea Europeana, asa-numita rata de intermediere bancara - respectiv volumul creditului neguvernamental (adica imprumuturile acordate de banci persoanelor juridice si fizice) in echivalent PIB - ar trebui sa ajunga la 57%. Acum, cota, in ciuda expansiunii debordante a creditului neguvernamental in ultimii doi ani, abia atinge vreo 21% echivalent PIB. Deci, loc de extindere a creditului exista berechet. Si practic nimic nu se va putea probabil opune exploatarii acestui potential.

Dar, evident, nu s-ar putea ignora impactul destabilizator pe care aceasta expansiune a creditului il are asupra deficitului extern. Deja se poate sari in aer si la actualele dimensiuni ale deficitului extern, daramite in cazul continuarii respectivei expansiuni.

Hiba se afla de fapt in productia interna, care este global si structural incapabila sa faca fata cererii, a carei majorare este stimulata de expansiunea creditului. Daca productia interna ar tine pasul, expansiunea creditului ar fi un factor de crestere economica sanatoasa, si nu un factor de dezechilibrare a conturilor externe.

Deci politica de urmat ar fi aceea a stimularii cresterii globale si adecvarii structurale a productiei interne, si nu descurajarea sau chiar strangularea creditului, care constituie o abordare gresita. Din pacate, se va persista in continuare pe aceasta abordare eronata, macar si din motivul ca cealalta abordare este exclusa, intrucat, potrivit regulilor internationale in vigoare, asumate si de Romania prin apartenenta la FMI, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului, este pur si simplu interzisa. Considerentul invocat de aceste reguli ar fi ca stimularea productiei proprii ori influentarea unor dezvoltari sectoriale diferentiate, prin facilitati fiscale sau de creditare, ar distorsiona piata si concurenta libera pe plan intern si international si ar contraveni principiului neutralitatii finantelor publice. Ce piata ar mai putea sa distorsioneze niste biete masuri fiscale sau monetare de sprijinire a unor companii romanesti pricajite ca sa faca fata intern concurentei straine, cand capitalul romanesc a pierdut controlul asupra sectoarelor-cheie ale economiei, sau sa reuseasca a exporta ceva mai mult pentru a contrabalansa iuresul importurilor - este un mare semn de intrebare. Si ce sa mai vorbim de pretinsa distorsionare a relatiilor pe care ar urma sa o produca pe plan international aceste jigarite companii astfel ajutate. Sa nu uitam totusi ca respectivele reguli care functioneaza actualmente au fost impuse de puternicii prezentului, care, insa, la vremea cand si-au construit ei actualele baze industriale, au practicat la greu facilitatile fiscale si de creditare pentru a-si sustine concurential companiile proprii.

Daca nu vom putea sprijini productia, atunci ne ramane doar sa omoram consumul pentru ca dezechilibrele sa n-o ia razna complet. Ar fi de intrebat corifeii mentionatelor reguli cum stam cu strangularea consumului in materie de distorsionare a pietei si de neutralitate a finantelor publice. De ce sprijinirea productiei ar constitui si strangularea consumului n-ar constitui o distorsionare a pietei?! De ce sprijinirea productiei ar contraveni si strangularea consumului n-ar contraveni principiului neutralitatii finantelor publice?!