Supraindatorarea - o fatalitate pentru capitalism?

Teorii asupra cauzelor care au dus la declansarea cri­zei din segmentul de risc al pietei imobiliare americane au aparut unele dupa altele, de indata ce s-a constatat ca nu este ceva trecator sau vreun accident, iar rever­be­ra­tiile internationale sunt foarte puternice. Unele teorii cau­ta cauzele in diferite conjuncturi sau in combinarea lor nefericita, altele in politicile economice expansioniste sau in asa-numita "dereglementare", mai precis in aban­do­narea unor reglementari ale pietelor. Foarte multe teo­rii si interpretari recunosc rolul de fond al speculatiilor fara limite si al sofisticarii instrumentelor financiare, pe care le considera insa in esenta pozitive, atata doar ca din cand in cand implica niste corectii pe care piata le im­pu­ne spre a impiedica ambalari prea puternice ale mo­to­ru­lui si care pot fi trecute in pasivul "pagubelor colate­ra­le". Putine sunt teoriile si interpretarile care au cutezat sa patrunda in maruntaiele actualului angrenaj financiar ca­pitalist si sa caute acolo cauzele profunde, chiar daca lu­mii financiare nu-i prea convine faptul.

Dintre teoriile despre care am luat eu cunostinta asu­pra crizei, cea mai serioasa si corespunzatoare realita­ti­lor este cea a profesorului australian de economie si fi­nan­­te Steve Keen, despre care am aflat prin intermediul Ziarului Financiar. S-o prezentam pe scurt si apoi sa aducem in atentie cateva consideratii pentru care merita toata luarea aminte.

Ce aduce bogatie oamenilor?, se intreaba profesorul aus­tralian. Salariile, investitiile in productia de marfuri si cum­pararea/vanzarea de active in castig, adica spe­cu­la­tiile. Numai ca bunastarea societatii, continua profesorul aus­tralian, provine doar din primele doua surse: din sa­la­rii si din productia de marfuri. Speculatia creeaza o falsa va­loare, care, mai devreme sau mai tarziu, reprezinta un mi­nus pentru societate. Banii obtinuti din speculatii sunt "to­xici", iar activele "umflate" prin speculatii sunt active care nu aduc valoare societatii. Spirala preturilor la acti­ve creata prin indatorare are un impact profund negativ asu­pra economiei in ansamblu. In ultimii 20 de ani, da­to­rii­le au crescut mult mai rapid decat preturile si veniturile, creandu-se valoare falsa in economie si presiune asu­pra puterii de cumparare a celor cu venituri din salarii. Cu referire directa la sectorul imobiliar, profesorul aus­tra­lian, aplicandu-si teoria pe articulatia acestui sector, spu­ne ca jucarea activelor imobiliare la cazinoul specula­tii­lor, intr-o spirala a preturilor care se desprinde la un mo­ment dat de logica economica, duce la un "bubble" care inevitabil se sparge, lasand in urma active nefolositoare si pierderi uriase. Profesorul Keen este transant: "so­cie­ta­tea ca intreg pierde, si nu castiga din speculatia cu imobile". Un fel de speculatie la loterie cu active con­si­dera profesorul australian ca este si imprumutarea pen­tru a  cumpara o casa deja construita (spre deose­bi­re neta de a imprumuta pentru a construi o casa noua).

Criza financiara declansata de dezumflarea "bubble"-ului din segmentul de risc al pietei imobiliare americane este, potrivit profesorului australian, o criza a suprainda­to­rarii. Supraindatorare ale carei efecte, spune domnia sa, au fost pana acum subevaluate.

Aceasta criza - afirma profesorul australian - va pune in discutie insisi termenii de baza ai capitalismului. De ce? Pentru insusi faptul ca atunci cand intreaga eco­no­mie are o povara a datoriilor mai mare de cateva ori de­cat valoarea PIB-ului, cum este cazul tarilor dezvol­ta­te occidentale, unde numai soldul creditelor persoanelor fi­zice poate depasi PIB-ul anual, functionarea capitalis­mu­lui este perturbata fundamental. Si nimeni nu a cal­cu­lat inca nivelul datoriilor totale cu includerea si a celor con­tractate prin intermediul instrumentelor financiare so­fis­ticate, strict speculative, cum sunt derivativele. O eco­no­mie bazata pe supraindatorare nu mai raspunde la par­ghiile cunoscute de politica economica.

Se constata in mod pregnant ca profesorul australian por­neste de la baza, si nu de la suprafata lucrurilor. Aceas­ta ii si permite sa atace speculatia - esenta capi­ta­lis­mului actual - si sa afirme ca insisi termenii capita­lis­mu­lui sunt pusi in discutie de criza, doar aparent imobi­lia­ra, dar de fapt financiara din SUA, desi nimeni nu prea mai face consideratii pe o asemenea tema, in masura in care, de la victoria asupra comunismului, capitalismul a ra­mas singur in lume ca practica economico-sociala!

Prin exacerbarea speculatiilor, prin politicile de dere­gle­mentare care le-au stimulat, prin ruperea delimitarilor dintre diferite segmente ale pietei financiare (banci, asi­gu­rari, investitii bursiere etc.), prin sofisticarea instrumen­te­lor financiare care nu reprezinta altceva decat specu­latie la patrat, capitalismul actual a indepartat complet "eco­­nomia financiara" de economia reala. Cu efecte ne­fas­te!

Probabil cel mai nefast efect il constituie suprainda­to­ra­rea, care rezulta din euforia care poate cuprinde fara te­mei economia financiara si din ca­mu­fla­jul pe care il poa­te oferi aceasta suprain­­datorarii, indeosebi prin sofis­ti­carea in­stru­mentului financiar care deper­so­na­li­zea­za res­ponsabilitatile si detransparen­ti­zeaza tranzactiile. Ne­con­stientizata pe par­curs, supraindatorarea se acu­mu­lea­­za si, cand apare la suprafata, este deja tardiv, diferiti subiecti aflandu-se in pra­gul colapsului. Altfel nici nu se poa­te ex­pli­ca faptul ca, doar de la un an la altul, bene­fi­cia­rii potentiali ai unor produse imobiliare din SUA au con­statat ca au de platit cu 75% mai mult decat credeau si ca banci finantatoare nu mai pot sa-si scoa­ta banii avan­sati, caci n-au cui sa van­da casele pe care le con­fis­ca im­­pru­mu­tatilor deveniti rau-platnici.

Un alt aspect la fel de nefast este ig­no­rarea eco­no­miei reale si, nu de putine ori, chiar desconsiderarea aces­teia. Pro­fe­sorul australian are o parere neta si sa­na­­toa­sa in domeniu. Speculatia din eco­no­mia financiara nu produce bunastare societatii. Din pacate, din imitatie sau pur si simplu din prostie, economia reala a ajuns sa fie desconsiderata si in unele tari emergente, literal­men­te irespon­sa­bi­le, pentru ca acestea nu-si pot permite com­­portamente de tipul statelor cu ca­pi­ta­lism matur, care au ceva cheag in eco­no­mia reala pentru a-si per­mi­te exu­be­rante in economia financiara.

Profesorul australian este la fel de net in materie de so­lutii. Domnia sa nu ezi­ta sa ceara bancilor centrale sa in­­curajeze finantarea pentru investitii, si nu pentru spe­cu­latii. Si, la fel, reclama ridi­ca­rea unor stavile in calea supraindato­ra­rii, vazand o disfunctie majora in cres­te­rea datoriilor peste cresterea preturilor si veniturilor. Toate acestea ar presu­pu­ne reglementari severe ale pietelor - care sunt solicitate si de multi lideri poli­tici care nu tin mai putin la capitalism, dar care sunt speriati de con­se­cin­tele so­cia­le ale scaparii cailor in materie de sta­bi­litate financiara!

Ar fi vorba insa de o intoarcere la ca­pi­talismul mai mo­ral si mai putin salbatic care a castigat competitia cu co­munis­mul, dar nimeni nu prea crede ca o ase­me­nea in­­toarcere mai este posibila. Si atunci, daca ajungem sa pri­vim spe­cu­latia ca pe o fatalitate, o fatalitate este si vii­­to­rul pe care aceasta ni-l harazeste!