Supravegherea concurentei trebuie invatata din mers

O intreprindere privata doreste sa achizitioneze o alta intreprindere privata. O a treia, care actioneaza deja pe aceeasi piata cu intreprinderea de achizitionat, se ofera si ea ca potential cumparator. Daca prima firma ofertanta este cea care va cumpara pana la urma, piata va ramane in echilibru, trei competitori, cu ponderi nedisproportionate, urmand sa se concureze in piata. Daca insa cel de-al doilea ofertant va prelua compania vizata, piata se va dezechilibra, respectivul cumparator urmand a detine peste jumatate din piata, iar, in segmentul cel mai important al acesteia, aproape trei patrimi. Iata o problema "clasica" ce apare intr-o economie de piata si careia organismul insarcinat cu vegherea concurentei corecte trebuie sa-i dea o rezolvare in functie de reglementarile antitrust, respectiv acelea care se opun monopolizarii sau cartelarii pietei, ce distorsioneaza concurenta si se intorc impotriva consumatorilor. Cu o asemenea problema se confrunta, de curand, Consiliul Concurentei din Romania. De curand, dar pentru prima data. Aproape nu conteaza cine sunt cele trei intreprinderi. Indiferent cine ar fi, problema ar fi aceeasi. Si este de competenta Consiliului Concurentei. Dar, pentru a nu vorbi in abstract, sunt de facut totusi nominalizarile. Intreprinderea vizata spre achizitionare este Silcotub Zalau, detinuta majoritar de Tubman International cu sediul in Gibraltar, care este primul producator de tevi nesudate din Romania si care functioneaza la parametri pozitivi. Primul ofertant este grupul multinational Tenaris, prin ramura sa italiana Dalmine, cu prezenta articulata in domeniu pe plan european si mondial. Contraofertant este grupul TMK, lider pe piata otelului in Rusia, care, in Romania, detine deja CS Resita si Artrom, al treilea producator de tevi nesudate, dupa Silcotub si Petrotub (detinut de LNM Ispat, proprietar al Sidex). Daca TMK preia Silcotub, grupul rus va controla peste 55% din piata de tevi nesudate si chiar vreo 74% din cea a principalelor tipodimensiuni. Pozitii de control care vor fi intarite de prezenta acestui grup nu numai pe orizontala, in piata de tevi, cat si pe verticala, in productia de otel in Romania.

Mingea este in curtea Consiliului Concurentei, care trebuie sa dea un verdict intr-o problema tipica pentru un organism de genul Consiliului Concurentei, dar cu totul si cu totul atipica pentru Consiliul Concurentei din Romania. Atipica nu numai pentru ca in Romania orice institutie, economica sau juridica, a obisnuit sa faca ceea ce i s-a dictat politic, dar si pentru ca, in mod obiectiv, institutia respectiva n-a prea avut pana acum obiectul muncii. In economia romaneasca, tocmai concurenta n-a existat si, de cand problema concurentei totusi a aparut, institutia in discutie n-a prea avut de-a face decat cu piete pe care actionau fie intreprinderi de stat cu pozitii monopoliste, fie intreprinderi private cu pozitii monopoliste dupa ce, in aplauzele generale, investitori straini sau romani le achizitionasera pe cele de stat scoase la privatizare. Timorat si dezorientat, Consiliul Concurentei n-a dat nici pana acum, dupa ani de zile, un verdict in doua cazuri notorii de incalcare a normelor europene de concurenta corecta. Caci, atat compania britanico-indiana Sidex Ispat, cat si companiile franceza, germana si elvetiana care au monopolizat piata romaneasca a cimentului vand, contrar regulilor concurentei corecte, in mod diferentiat: in dumping la extern si la preturi inalte la intern. Nu este exclus ca onor Consiliul Concurentei sa nu fi dat un verdict in aceste cazuri din cauza faptului ca in toate era vorba de firme vest-europene! Acum, asa dupa cum se invarte roata, ar fi sa dea tocmai unei firme vest-europene castig de cauza! Dar, vai, s-ar putea considera nedreptatiti rusii! Daca insa Consiliul Concurentei nu va iesi de sub apasarea politicului, nu va ajunge nicaieri! Cazurile pietelor cimentului, ale otelului brut si ale tevilor, ca si oricare altele, trebuie judecate dupa criteriile economice ale concurentei si nu dupa alte criterii! Iar, dupa criteriile europene ale concurentei, firmele vest-europene implicate pe piata romaneasca a otelului brut si a cimentului sunt in culpa, iar firma, tot vest-europeana, care doreste sa intre pe piata tevilor, are argumentele antitrust de partea ei!

Consiliul Concurentei trebuie sa fie pregatit sa inceapa, odata si odata, sa ia decizii, bune sau rele, contestabile sau nu, dar s-o faca cu argumente din zona concurentei corecte, indiferent de marca sau nationalitatea firmelor implicate. Mai mult, Consiliul Concurentei trebuie sa fie pregatit sa ia decizii in cazuri diverse, unele mult mai complicate decat cel prezentat, cazuri care, in perioada ce urmeaza, vor aparea cu duiumul. Din motive multiple. Actuala economie romaneasca vine dintr-o economie in care concurenta nu numai ca nu exista, dar era chiar si de principiu repudiata, o economie de care inca cea actuala nu s-a desprins nici faptic, nici ca mentalitate, si de la care mosteneste piete in general de tip neconcurential, dominate de intreprinderi de stat detinatoare de pozitii monopoliste fie la furnizare, fie la aprovizionare. De pilda, productia de carbune nu este doar monopolizata de compania nationala in domeniu, dar nu are practic decat un singur client: compania de stat de producere a energiei electrice din surse termo. In general, toate utilitatile publice (electricitate, caldura, gaze) sunt in mana unor monopoluri de stat. Pe aceste piete, regulile concurentei nu pot opera. Si asa va fi inca mult timp, pana cand eventual aceste monopoluri vor fi realmente sparte si agentii economici rezultand din "dezmembrari" vor intra in concurenta unii cu altii. Pe aceste piete trebuie sa existe Autoritati de reglementare care, prin reguli administrative, dar cu fundamentare economica, sa incerce, in lipsa concurentei, a inlocui efectele acesteia in protectia consumatorului.

Dincolo de utilitatile publice, cu autoritatile lor de reglementare, grosul problematicii protectiei consumatorului industrial si, prin incidenta, a celui final va intra in sarcina Consiliul Concurentei. Nici alte domenii ale industriei, indeosebi ale celei grele, nu au mostenit de la economia de comanda piete concurentiale. Foarte adesea, doar unul-doi sau maximum trei producatori domina autoritar piata. Schimbarea proprietarului prin privatizare nu a schimbat problema, ci, dimpotriva, in atatea cazuri a acutizat-o. Caci un monopol de stat poate fi contrabalansat de actiuni ale puterii publice. In schimb, un monopol privat poate trage numai avantaje de pe urma pozitiei pe piata, fara sa fie supus si presiunii publice de a-si tempera abuzurile de pozitie. Pe unele piete, mostenite intr-o structura neconcurentiala (si in care, evident, simpla privatizare n-a putut schimba nimic din acest punct de vedere), Consiliul Concurentei va fi poate, ani de-aici inainte, neputincios. Dar, acest organism are datoria de a rezolva, in spiritul reglementarilor antitrust, probleme de monopolizare si cartelizare acolo unde structura de piata permite. Si, oricum, Consiliul Concurentei trebuie sa vegheze ca noi asemenea probleme (in afara celor mostenite) sa nu se creeze si acolo unde, de bine de rau, structura de piata este balansata, dand posibilitate concurentei sa se manifeste in folosul consumatorului, Consiliul urmand sa se impotriveasca incercarilor de dobandire de pozitii dezechilibratoare pe piata si sa penalizeze abuzurile de pozitie pe piata prin preturi scazute la aprovizionare si inalte la livrare.