De același autor
Siderurgia nu este singurul caz notoriu de industrii care au trait in Romania pe seama statului. Si nu este clar daca suma fabuloasa mentionata constituie ansamblul ajutoarelor de stat si nu doar cele transparente (directe) de la buget, fara a le lua in considerare, cu alte cuvinte, si pe cele indirecte, adica neplatile obligatiilor financiare ale combinatelor siderurgice catre bugetele publice.
Urmeaza deci o perioada severa pentru siderurgia romaneasca. In ciuda faptului ca noul tratament incepe dintr-un moment in care perspectivele se contureaza mai favorabile decat au fost oricand altadata in ultimul deceniu si jumatate. Nu este o poveste, pentru vreo consolare, dar in aceasta perioada intreaga siderurgie mondiala a fost in criza. Si cei ce s-au repliat repede, si cei ce au opus rezistenta, acomodandu-se cu intarziere, s-au restructurat pana la urma! Cu dureri imense, corespondente cu numarul lucratorilor si masivitatea capitalurilor implicate in acest sector. S-a iesit, insa, pe ansamblu din restructurare, piata otelului si-a reluat destul de vertiginos expansiunea. Iar preturile, intr-o continua crestere, sunt mai mult decat remuneratorii.
Dintr-un anumit punct de vedere, traiectoria urmata in aceasta perioada de siderurgia romaneasca este consistenta cu ceea ce s-a intamplat pe plan mondial. Din alte puncte de vedere insa, respectiva traiectorie este aproape o curiozitate, decurgand desigur din problemele specifice ale perioadei pentru siderurgia si economia romaneasca, dar si din anumite constrangeri si presiuni externe carora nu le-a putut face fata.
Productia a cazut serios. Mai intai s-a injumatatit, faptul fiind pus pe seama atat a disparitiei pietelor asigurate politic in cadrul fostului sistem CAER, cat si, desigur, degringoladei intregii industrii romanesti. Problema a fost ca declinul a continuat, productia coborand la un moment dat la circa o treime din cea de dinainte de '89 (circa 4 milioane tone otel, fata de 13,3 milioane tone). Produsele romanesti au fost adesea obiect de constrangeri comerciale si administrative pe pietele externe, in timp ce in tara absenta acuta de resurse si respingerea inversunata a oricaror schimbari au intarziat restructurarea si modernizarile obligatorii. Din pacate, o incapusare masiva a parazitat siderurgia, capusele de la intrarea si de la iesirea marilor combinate secatuindu-le pe acestea si de ultimele resurse ce mai puteau schimba situatia. Asa se si poate explica faptul ca marele combinat SIDEX a putut trece pe plus in operational, de la pierderi de circa 1 milion dolari pe zi, doar prin simpla deparazitare la care a recurs, inainte de toate, cumparatorul in urma privatizarii.
Negocierile de aderare cu Uniunea Europeana au obligat la actiuni concrete de restructurare. Si privatizarea SIDEX a marcat un punct de inflexiune. Productia s-a redresat intrucatva, fiind insa foarte departe inca nu numai de nivelurile de dinainte de '89, dar si de capacitatile negociate cu Uniunea Europeana. Productia atinge acum 5,5 milioane tone, la o capacitate admisa pentru Romania de 9,1 milioane tone. In 1993, capacitatile erau de 11,2 milioane tone si au scazut prin restructurari la circa 10 milioane tone in prezent, o noua reducere de peste 0,8 milioane tone urmand a interveni pana in 2008. Ramane un potential de crestere de peste 60% a actualei productii, pentru a se incarca deplin capacitatile convenite impreuna cu Uniunea Europeana.
Daca acest fapt respinge prin sine acuzele, nu putine pe dedesubt sau pe la colturi, ca Uniunea Europeana omoara siderurgia romaneasca, ramane o intrebare de ce Uniunea Europeana, una dintre marile puteri siderurgice ale lumii, lasa Romaniei posibilitatea unor capacitati de productie relativ apropiate celor de la inceputul tranzitiei, dupa ce conditiile aspre, inclusiv externe, ale tranzitiei impinsesera Romania spre sugrumatoare amputari ale productiei. O posibila explicatie duce la gandul ca, in timp ce, intr-o prima etapa, concurentul Romania trebuia "disciplinat", pentru viitor Romania, ca un partener "controlat", prezinta interesul de a constitui terenul de transfer al industriilor poluante, intre care siderurgia se situeaza in prim plan.
In orice caz, pentru cei ce, in conditiile dificile ale confruntarilor de interese din siderurgia mondiala, caineaza incetarea ajutoarelor de stat catre combinatele din Romania, ar fi util a nu se trece cu vederea un fapt. Combinatele siderurgice din Romania sunt acum privatizate si nu catre romani. Si de cand sunt privatizate, produsele fabricate sunt desfacute mai scump pe piata interna decat pe piata externa. Atat timp cat siderurgia romaneasca era copios ajutata de stat, macar preturile practicate catre consumatorii interni erau de regula mai favorabile decat cele cu care se exporta. Acum, cand lucrurile sunt inverse, ar fi chiar caraghios sa punem contribuabilul roman sa subventioneze niste societati straine pentru ca acestea sa vanda mai scump consumatorilor romani.
Nu stim daca s-a gandit cineva la acest aspect, dar, oricum, asumarea de catre Romania a criteriilor europene de concurenta si ajutor de stat implica abandonarea ajutoarelor pentru supravietuirea unor industrii si aplicarea respectivelor criterii si reguli inca din momentul incheierii capitolului de negocieri cu pricina, si nu doar din momentul aderarii. Fara echivoc, de-acum incolo, ajutoarele de stat vor trebui notificate Consiliului Concurentei, care urmeaza sa le analizeze si aprobe, pentru ca apoi sa fie inaintate spre avizare Comisiei de la Bruxelles a Uniunii Europene. Si nu se avizeaza ajutoare de stat catre societati care au mai primit ajutoare de stat, ceea ce constituie cazul tuturor combinatelor siderurgice din Romania. Si sunt din principiu respinse de la ajutoare societati care au mai beneficiat o data de ajutoare pentru restructurare, ceea ce reprezinta de asemenea cazul tuturor combinatelor siderurgice din Romania.
