De același autor
“Sa traiasca libertatea, pacea si Securitatea!”
Oricine strabatea, inainte de 1989, “orasul minunilor”, Caracal, putea sa citeasca sloganul de mai sus, spanzurand pe o pancarta, la iesirea din oras. Nu stiu daca sloganul putea fi considerat una dintre minunile orasului, dar dilema referitoare la intelesul cuvantului “securitate” m-a framantat mai multi ani. Se referea oare cuvantul “Securitatea” la “Securitatea Statului” sau era una dintre vorbele goale, propagate de catre regimul comunist?
Nu mi-as fi amintit acea dilema daca zilele trecute, in toiul dezbaterilor despre constituirea Comunitatii de Informatii si despre o noua lege a SRI, nu as fi remarcat o situatie similara, in anumite articole de presa sau chiar in carti “de specialitate”. Dilema, de data aceasta, este legata de relatia dintre conceptele de “securitate nationala” si “siguranta nationala”. Se pare ca, speriati, poate, de intentia presedintelui Basescu de a intari controlul democratic asupra serviciilor de informatii, de a le eficientiza munca si a adapta sistemul de securitate nationala in conformitate cu noul statut al Romaniei, ideologii “sigurantei nationale” au iesit la atac pe multiple planuri si vor sa monopolizeze intregul domeniu al securitatii nationale. Cum pot face asta?
In momentul reinfiintarii serviciilor de informatii, dupa 1989, termenul de “securitate” era compromis de catre “defuncta (oare?) Securitate”, care, in loc sa se ocupe de securitatea nationala, se ocupase de securitatea regimului Ceausescu, de inducerea unei stari generale de teama, detinand puteri extraordinare, inclusiv o directie de cercetari penale (inginerul Ursu ar putea depune marturie din Rai). De aceea, legea care urma sa reglementeze activitatea serviciilor de informatii a folosit o denumire necompromisa, preluata din perioada interbelica, Legea sigurantei nationale(1). Aceasta lege a fost baza de actiune a SRI si a celorlalte servicii de informatii, care a consumat resurse bugetare pentru “combaterea unor amenintari”, unele reale, dar si foarte multe imaginare.
Intre timp, aderarea la NATO a impus si o compatibilizare conceptuala, termenul de “securitate nationala”, folosit de catre tarile membre NATO, fiind preluat si in literatura romaneasca. Ce face SRI pentru a se integra in NATO? Schimba, in 2004, conceptul de “siguranta nationala”, definit in legea din 1991 ca “starea de legalitate, de echilibru si de stabilitate sociala, economica, politica necesara existentei si dezvoltarii statului national roman...”, cu termenul de “securitate nationala”, prin noua “Doctrina nationala a informatiilor de securitate”, pastrand insa continutul. Care-i problema, veti zice?
Problema este de a aduce in centrul dezbaterii societatii civile, pe de o parte, incercarea grosolana de monopolizare a actiunilor legate de securitatea nationala de catre unii ideologi ai serviciilor de informatii, care isi marcheaza astfel teritoriul, pe de alta parte, de a demonstra calitatea slaba a argumentarii.
Nu ne vom referi la studiile unor pupili, absolventi ai Academiei de Informatii, chiar daca unii dintre ei populeaza deja spatiul unor jurnale. Calitatea lor intelectuala si credintele nationaliste, antioccidentale si antiamericane au fost revelate de catre Dan Pavel, in revista 22, acum cativa ani(2).
Ne intereseaza, mai degraba, scrierile ideologilor, cum ar fi cele ale d-lui Radu Timofte, cel care isi prezinta cu mandrie in CV titlul de doctor in “ordine publica si siguranta nationala”. Trecem peste faptul ca, nicaieri in lume, nu exista un doctorat in ordine publica si siguranta nationala, in literatura anglo-saxona doctoratul de acest tip fiind subiect al stiintelor sociale, ca ramura a domeniului umanist-filosofic (PhD inseamna “doctor of philosophy”). Trecem si peste faptul ca indrumator de doctorat i-a fost Gabriel Oprea, care, asa cum afirma un forum academic online, a ajuns din fost plutonier, in 1989, general, ministru si conducator de doctorate(3). Am putea trece cu vederea si faptul ca editeaza o carte de autor(4), din totalul celor 426 de pagini ale cartii un numar de 248 fiind consacrate traducerii strategiilor de securitate ale diferitelor tari.
Nu putem insa trece peste faptul ca argumentul sau in favoarea conceptului de siguranta nationala, prezentat cu aroganta, este ca “specialistilor desantati de academii sau institute strategice (...) de apartament, care incep a se lansa in confuze peroratii asupra celor doua concepte nu ne putem reprima pornirea de a le oferi un pe cat de banal, pe atat de rational argument «securitatea apartamentului dvs. fata de amenintarea incendiului provocat de un scurt-circuit la instalatia electrica se realizeaza si este garantata de calitatea si buna functionare a sigurantei fuzibile»“(5). Argument profund, nascut intr-o casa conspirativa a SRI, nu intr-un amarat de apartament din Ferentari.
Dar d-l doctor Timofte, maestru in metodologia cercetarii, stie ca argumentul trebuie completat, asa ca face apel la autoritatea deontica. Cum ar defini oare specialistii internationali siguranta nationala? De aceea, domnia sa aduce spre exemplificare o definitie propusa de Armando Martinez Pretelín, in opinia caruia “siguranta nationala este gradul relativ de garantie pe care statul il poate oferi natiunii”... Aproape ca si in legea noastra, ati fost convinsi, nu-i asa? Facand, insa, o scurta cercetare pe Internet, am descoperit ca marii titrati pe care ii citeaza d-l Timofte sunt doar niste obscuri functionari din America Latina, intruniti la o conferinta, in anul 2000(6). Printre alti participanti la conferinta se zareste si d-l Costin Georgescu, care, probabil, a lasat mostenire aceasta revista. Problema este insa ca articolul original, la care face referire d-l Timofte, spune ca “La seguridad es el grado relativo de garantia...”. Adica, prin traducerea cuvantului spaniol “seguridad” (derivat din latinescul “securitas”), prin “siguranta” d-l Timofte ne face praf si isi creeaza obiectul muncii, siguranta nationala.
Quod erat demonstrandum!
Prostie sau dezinformare?
A uitat insa un lucru d-l Timofte, ca suntem membri ai NATO si traim intr-o epoca a informatiei. Ce inseamna asta? In primul rand ca avem acces la Internet, chiar si intr-un apartament de bloc, iar revista din care citeaza copios este postata pe net. In al doilea rand, ca membri ai NATO, modelele noastre institutionale nu credem ca sunt Mexic, Columbia sau Venezuela.
Argumentatia ideologului SRI nu se opreste aici, insa nu ne-am propus sa judecam activitatea SRI, ci competenta analitica a reprezentantului acestei institutii. Propunerea d-lui Timofte este de a construi, pe de o parte, un “sistem national de securitate”, care ar include institutiile celor trei puteri (inclusiv armata), iar, pe de alta parte, un sistem (paralel?) al securitatii nationale, care ar include serviciile de informatii. Sa traiasca... Securitatea, cum ar spune motto-ul de mai sus.
Nu as face un proces de intentie daca anumite aspecte recente, precum aprobarea tacita a Legii SRI, prin care se aproba ascultarea telefoanelor, fara mandatul judecatorului, in anumite conditii, precum exercitiile (proba de microfon...!), nu ar da impresia ca “Big Brother is back!”. De data asta, pe baze conceptuale noi, promovate de catre primul doctor in “siguranta nationala”, d-l Timofte. Societatea civila in acest caz este luata de proasta. Cred ca societatea civila ar trebui sa se sesizeze si sa militeze pentru ca activitatea serviciilor de informatii sa se limiteze doar la “servicii”, sa lase decizia politica si gestionarea crizelor in mainile autoritatilor politice, alese de catre popor, prin vot democratic.
Ar trebui sa incheiem in tonul smecheresc al d-lui Timofte, cand se referea la siguranta fuzibila. Parafrazand un banc despre fratii mai mari ai securistilor, militienii, am intreba cam de cati securisti este nevoie ca sa schimbe o siguranta fuzibila? Raspunsul ar fi: cel putin cinci, unul urcat pe catedra (d-l Timofte?) si ceilalti patru care invart/manipuleaza catedra.
Note:
1. Vezi Legea privind siguranta nationala a Romaniei nr. 163 din 8 iulie 1991.
2. Vezi Dan Pavel, Scrisoare deschisa catre Mircea Gheordunescu, Revista 22, nr. 6, feb. 1998, republicata in Leviathanul bizantin, Ed. Polirom, 1998, pp 168-173.
3. Vezi Alexandru-Radu Timofte, Marea provocare a inceputului de mileniu - securitatea in societatea globalizata, Ed. A.N.I., 2005.
4. http://www.forum-academic.com
5. Ibidem, p. 18.
6. Vezi Martinez Pretelín, Armando, Poder y seguridad nacional en una época de cambio, in Revista Administracion Publica, no. 101, 2000, pp. 139-143.
