De același autor
In cele din urma, dezbaterea politica din spatiul romanesc pare sa se fi centrat pe alternativa constitutionala. De la social-democrati pana la liberal-democrati, actorii publici se pozitioneaza in functie de ceea ce descriu a fi propriul lor proiect institutional. Trecerea de la blocajul actual la o noua stare de lucruri (asimilabila, in retorica unor interventii intelectuale, "noii republici") este privita sub semnul urgentei. De aici, presiunea in directia conturarii viziunii, ca si tensiunea dintre mediul partinic si cel neangajat politic. Constitutia este perceputa, in acest context, ca o cheie ce poate oferi accesul catre un nou echilibru societal. Lectia lui 19 mai este transformata in combustibilul ce anima noile proiectii legale si ideologice.
In fond, marile interogatii din spatiul public actual pot fi reduse la doua, inextricabil legate in ordine logica si politica: cine poate fi investit cu misiunea de a redacta noua Constitutie a republicii? Si care este orizontul de timp in interiorul caruia se poate realiza acest obiectiv asumat ca atare? Dezbaterea de pe 19 iunie 2007, ocazionata de analiza proiectului de reforma a statului, proiect initiat de Partidul Liberal Democrat, apartine, indiscutabil, acestui moment intelectual. Ea a avut valoarea unei hartii de turnesol, dand posibilitatea localizarii marilor abordari ce se contureaza, la o luna dupa votul popular.
Dincolo de identitatea participantilor la aceasta discutie, se poate observa, retrospectiv privind, o ruptura ce influenteaza discursul postdecembrist. Intre actorii din mediul intelectual, pe de o parte, si mediul juridic, pe de alta parte, comunicarea este absenta. Prin educatie si obedienta politica, profesionistii antrenati in aplicarea Constitutiei de la 1991 au alimentat rezerva unui segment semnificativ al opiniei publice. Memoria Curtii Constitutionale este, in sine, una simbolica: istoria mandatelor domnului Ion Iliescu sau tribulatiile din preajma referendumului sunt doar doua piese din acest dosar al imposturii si ezitarii. De aici, reflexul natural de a reduce teoria constitutionala la postura descalificanta de auxiliar al puterii de stat.
Autenticul echilibru poate fi imaginat doar in masura in care cele doua discursuri, intelectual si juridic, sunt reconciliate, sub semnul unui set de valori reductibil la libertatea politica, guvern limitat si suprematie a legii. Constitutionalismul nu poate fi unul credibil decat in conditiile in care sferele evocate anterior comunica: in centrul Constitutiei se situeaza, incontestabil, o arhitectura intelectuala, o viziune asupra comunitatii si temeliilor ei. Dar, pentru a capata substanta, reflectia intelectuala se serveste de instrumentul delicat al legii. O Constitutie nu poate fi redusa la o piesa oratorica, in aceeasi masura in care nu este asimilabila unei colectii impersonale de articole. Ca si in alte ocazii, valoarea pe care as dori sa o invoc este aceea a moderatiei: calea de mijloc ramane parcursul ideal al ingineriei constitutionale. Punctul de plecare este reprezentat de aceasta echilibrare a vocilor convocate in vederea articularii proiectului constitutional.
Legatul american al fondarii republicii este intotdeauna actual: rigorii juridice i-a fost aliata, natural, moderatia politica. Capacitatea de a imagina un compromis in jurul unor idei este la fel de importanta ca si abilitatea de a acorda institutiilor nou create autonomia gratie careia sa poata participa la edificarea statului insusi. Mecanismul controlului de constitutionalitate din Statele Unite indica o cale de urmat. Niciodata reflectia in marginea cetatii nu este separata de aplicarea atenta asupra manierei in care actele normative si Constitutia insasi interactioneaza cu comunitatea de cetateni.
Inainte de a fi o chestiune de orgoliu sau de urgenta, scrierea unei Constitutii implica prudenta ca sensibilitate dominanta. Moderatia intervine in punctul in care diversitatea intelectuala a actorilor convocati este administrata inteligent. Caci negocierea preliminara anticipeaza asupra succesului actiunii insesi. Valoarea compromisului rational devine evidenta atunci cand reflectia constitutionala, teoria politica si istoria se intalnesc organic. Esecul primei Constitutii postdecembriste este inseparabil de absenta compromisului ce fondeaza o comunitate republicana.
Legitimarea oricarui act constitutional decurge din chiar validarea sa de catre corpul electoral. Constitutionalismul limiteaza vointa nationala, tocmai ca urmare a acordului originar de vointa. Atunci cand natiunea alege un parcurs, el devine, odata cu aceasta alegere, consubstantial destinului ei politic. Centralitatea validarii democratice nu poate fi eliminata din ecuatia dezbaterii actuale.
Si aceasta cu atat mai mult cu cat exista un deja evocat sentiment al urgentei. Explicabil din unghiul de vedere al celor ce sesizeaza decalajul dintre vointa nationala si decizia adunarilor, el trebuie raportat la realitatea unui calendar de a carui concretizare depinde succesul constructiei constitutionale. Riscul arderii etapelor, in numele reformarii societatii, nu poate fi subestimat. In cazul Romaniei anului 2007, conjunctura este complicata de ruptura dramatica dintre natiune si adunari: actualul cabinet nu este un accident, ci reflecta vointa parlamentarilor de a evita orice consultare electorala anticipata.
Doar recursul la natiune si sprijinirea noii ordini constitutionale prin vot popular sunt de natura sa ofere punctul de plecare al unei initiative intelectuale si legale de renovare a statului. Fara acest mecanism pus in miscare, reactia adunarilor este previzibila, putand antrena votarea unei legi fundamentale care sa indrume Romania in directia unui parlamentarism nevertebrat. 19 mai 2007, ca simbol al activarii unui instinct civic republican, este precedentul istoric de invocat. Stabilirea unei relatii precise intre proiectul intelectual si dimensiunea sa legala, stabilirea unui calendar realist de reforma si readucerea natiunii in centrul deciziei politice sunt pasii pe care ii presupune nasterea noii republici.
In cele din urma, "noua republica" evocata mediatic este o republica, in acceptiunea autentica a sintagmei. Civismul, moderatia si suprematia legii sunt fundamentele naturale ale unui stat ce va apartine cetatenilor, guvernat doar de legi, iar nu de vointa celor ce temporar il administreaza, mandatati fiind de natiune.
